poemul săptămînii

Cum să nu fiu mohorît

Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh

Cum ne-ai învățat să fim atenți

Un cîntec acoperă dealuri în Donbas

Și cînd n-o să fiu o să fiu poetă.

mă gîndesc la partea mea bună în teorie

Ceai mortal de mușcată sau de leandru

Poate nu-i chiar Sfîrșitul, numai că totul se leagă. Dar și pe asta cine s-o înțeleagă?

Recunosc o disperare aici, acceptată pe jumătate trupește, pe jumătate  sufletește.

Să arzi o carte înseamnă să nu înțelegi de unde vine

o curățam cu spirt și o dădeam cu parfum așezam piesele ei pe un covoraș

pentru că de fiecare dată vine iarna  cînd avem nevoie de emoții

Nu trebuie să vorbiți doar despre mari dezastre – / cînd copilul lui plîngea, el / îi făcea coif din ziar și-i strîngea tăcerea ca pe două pliuri de acordeon

Și cînd mi-e greu, mă întorc adesea la indigoul ultramarin din serile de vară ale copilăriei mele.

oglinda vede mai multe în mine pentru că / m-a văzut cu mai puține pe mine.

să te lovești de-o piatră de mormînt și să-l înjuri că nu-i atent pe mort – am pățit

Brooks a fost un băiat mișto care, vezi, a ascultat atent și / nu s-a grăbit să zică ok, e totuna.

suplimentele alimentare se schimbă mai repede decît filosofiile de viață

pe o distanță de douăzeci de metri, / între hotelurile cozia și căciulata, / singurătatea devine brusc de nesuportat.

Rămîneți în casă. Încuiați ușa de la intrare de trei ori. Nu mai așteptați nimic.

că poate am mers spre casa ei, nu foarte departe de parc, nu foarte departe de singurul loc pe care il știam pe bune

„viața, de acum, chiar cu teste bune, este despărțită de ea însăși”

Sînt într-un spital mare, pacient cu o boală relativ uşoară. Merg şi acasă din cînd în cînd. Mi se dă o rezervă. Îmi place o doctoriţă cu fusta roşie, blondă, caut mereu să fiu în rezerva ei.

Mă simt ireal cînd mă privesc în memorie. întotdeauna în spatele prietenilor, calculînd colective prin poze spontane, și nu simt c-aș îmbătrîni, nici măcar în amintire.

Licurici, cînd răsfoiţi / O cărticică cu poveşti, / Rar să citiţi, cu ochi măriţi, / Istoriile-i împărăteşti.

Trebuie să mă prefac măcar. Trebuie să arăt că am umor la glumele despre viol.

femeia perfectă nu are nevoie de o pauză poate doar de un răsfăț pe furiș o bomboană o alintaroma la mic dejun și seara un pahar de ceva care se bea neapărat dintr-un pahar cu picior

Cu timpul, am învățat că oamenii sînt case cu încăperi lăuntrice nebănuite, unde înfloresc miriștile îndată ce-s cosite. Unde merg pe sîrmă îngeri de sineală. Sau poate cu alte încăperi lăuntrice, unde zboară păsările portocalii ale fantasmelor, unde-și țin visele neciobite, vise de atingeri și apropieri, vise topitoare de caramel sau poate vise deocheate, sau poate vise sălbatice cu tundre străbătute în goană, sau poate vise de aer albastru, sau poate vise de copil cu luni de lămîie. Sau p

Poem în care viața fetițelor & Femeilor este importantă doar dacă ajunge știre de Ziar; în care moartea fetelor este importantă dacă poate fi folosită

schadenfreude stai la pîndă cu mîinile mele peste ochiîmi simt mușchii în tine cum se încordează cînd săgeata-și fixează țintaîn sternul minții

în sentimentul unui sfîrșit, acei book-hungry și sex-hungry prieteni poartă ceasul pe partea inferioară a încheieturii. ca semn al prieteniei. timpul devine personal, un secret pe care

pe străzile astea păsările se rotesc și scot țipete înalte șoferul care mă lasă la aeroport mă îmbrățișează ca pe o fiică îmi spune – nimeni nu trebuie să afle că ne sîntem străini ai grijă cu lupii

Pentru un copil disperarea e un lucru curios. Tata mi-a făcut-o cadou de nenumărate ori. Mi-o oferea natural, încruntat sau oftînd, neîmpachetată şi fără vreun alt element decorativ.

Ţi-aş spune-ncet: Dă-mi mîna... şi poate că mi-ai da-o Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane În care-n moi fotolii leşină dulci cucoane Vărsînd pe sîni ceşcuţe de lapte cu cacao.

şi-a făcut nes cu palincă în loc de apă minerală. a băut-o aşa – palinca era prea preţioasă sau îi plăcea prea mult ca să mai conteze.

Era foarte trist şi plîngeam în timp ce le umpleam cu lingura gropile de pămînt. Baudelaire venea şi lua parte

Împotriva literaturii ca violență & ură. / Împotriva literaturii ca umilire & batjocură. / Împotriva literaturii ca obiectificare a / Femeii.

Cineva nu a primit un premiu a privit pe fereastră zăpada așezată pe case și și-a zis e mai frumoasă ca orice premiu și-n sufletul lui s-a făcut lumină și zilele au început să curgă înapoi spre copilărie

mai ţii minte şoaptele prin care întunericul făcea spaţii între noi şi străzile se transformaseră

devenisem şi foarte grijulii, cu excepţia a tot ce ţinea de carnea dintre coapse.

Şi deodată îl vezi pe Isus Cum vine spre tine de sus Să-ţi spună ceva ce niciodată nu ţi-a mai spus...

În ani diferiţi s-au născut – în aceeaşi zi cu mine – Iuliu Maniu, Elvis Presley, Adrian Mutu... La seara unchiului Ion, de Sfîntul Ion, Mama a dansat cu mine în pîntece

Else își punea la repezeală niște haineși merge pe scări, după el.Asta chiar dacă Aage îi spunea, de fiecare dată,că o vede pentru ultima oară.O păcălea ușor,că era o copilă și-l iubea foarte tare.

Era o vreme cînd ne jucam cu țevi și cornete. Le lipeam cu adeziv și creierele noastre le transformau în arme cu lunetăsau puști de asalt. Era o vremecînd mingile de cauciucne trimiteau pe Bernabeuși de la geamuri se-auzeau

este adevărat că şi fantomele se gîndesc la servituţile bătrîneţiieste adevărat că faimoşii cai de curse transpiră rouă de arginteste adevărat că şoarecii se încălzesc uneori la subţioara buniciieste adevărat că bunicul

Lungi plictiseli în turnurile sumbre…Noian de superstiţii, cu hohot sec, tîrziu;– Vei merita o lampă-n mohorîte umbreŞi corbii azvîrliţi de-al nopţilor pustiu.

Dacă e să compar: Muller – rateu, Kun Agero – dublu rateu cu Steaua, Stanciu – final cu Muntenegru, chiar și Messi la Copa America sau Neymar cu cetățenii, Griezmann și Ronaldo.) Jacob stă cu capul plecat, cu ochii pe minge, și zbang. Pînă la menopauză, am vreme să mă decid: scottish terrier sau ciobănesc de Berna.

urmuz cînta la pian de te minunai (îl ascultam la radio îl dădeau pe toate posturile culturale şi muzicale) chopin schubert ligeti brahms cu ambele braţe legate la spate

Tu nu știi cum e să te trezești la nebuniCînd toți dorm și nu mai găsești nimicLipsa rațiunii nu oferă plăceri și nici așteptări.