Dan STANCIU

Pindar, pentru care Luna este „ochiul nopții“.

S-ar cuveni să arătăm aceeași îngăduință și apei.

Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.

Unul dintre numerele de magie pe care s-a clădit reputația lui Kellar este „Cutiile imbricate“ (sau „închise una într-alta“, pentru cei reticenți la cuvinte rare).

Căci doarme (și uneori îți pare că visezi cînd el visează) așa cum doarme, vara, un măr pe o tipsie – cu-ntreaga lui ființă adormită, dar cu răsuflarea trează (auzi, în fiece clipită, cum îi palpită nara).

Ne trebuie neapărat un ou de telescop. Cînd monstrul nostru va ieși din acest ou, întreaga perspectivă ni se va lărgi, vom desluși dintr-o privire întruchipările ascunse, vom simți enorm și vom vedea monstruos.

Din albastrul cerului se desprinde o eșarfă de mătase azurie care coboară încet și se așterne lin în palmele întinse ale marii preotese Malunga Anaf, gata să oficieze ritualul integrării noilor adepți în rîndurile celor devotați tocanei.

Mi-aș petrece vacanța într-o carte. Una mai veche, pentru a evita aglomerația, dar mai ales ambuteiajele care apar frecvent pe traseul lecturii cînd se produce o coliziune între doi cititori (unul conducînd un BMW Solenoid, celălalt aflat la volanul

„Cum bine știți (sau ar trebui să știți dacă v-ați fi dat osteneala să mă urmați îndeaproape)“, le spune profesorul Mignus cîtorva arbori care l-au înconjurat, „natura nu are început. Sfîrșit, cu sigu

O persoană care urăște fumul de tutun, la fel cum misoginul urăște femeile. Curînd, o falie de netrecut avea să se deschidă între misocapniști și antimisocapniști (aceștia din urmă luîndu-și numele de la pamfletul Anti-Misocapnos al unor iezuiți polonezi), și cred că putem privi publicarea primei ediții a cărții lui Thorius în 1625 (coincidență sau nu, regele Iacob I moare în același an) ca pe unul dintre episoadele unei confruntări care nici astăzi nu s-a stins. (Paranteză de i

Am rămas tablou: era „Gioconda“ lui Da Vinci. Poate ceva mai mare (originalul măsoară 77 x 53 cm), cred că avea cam un metru înălțime. Altminteri, o copie desăvîrșită, exact ca în descrierea lui Vasari din Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților

Norișorii de foc speciali anunță convulsii sociale, crize, penurii, destabilizare și regres.

Ar cam fi vremea (acum, cît mai e vreme) să deschidem paranteze.

Vom prezenta, mai jos, un caz de manifestare a ceasului rău și, în continuare, o serie de fapte diverse, aparent disparate, din care vom desprinde metoda infailibilă de combatere a lui. Fiindcă ceasul rău îi lovește doar pe cei nepregătiți.

E posibil să vă fi gîndit deja la un joben în aparență jalnic, purtat pe umăr într-o doară, ca o traistă, și umplut cu smocuri de fîn. Aveți dreptate, la toamnă va fi un must-have.

Pe lîngă traista cu îndoieli pe care o duc în spinare, am şi o certitudine. Ce-i drept, e una micuţă, cît să încapă (împăturită în patru) într-un buzunar, de unde s-o pot scoate ca să-mi suflu nasul în ea sau ca să-mi şterg urmele de ruj de pe frunte, cînd m-a pupat vreo idee.

scurtimea îi dă un plus de vioiciune

Fracturile «în lemn verde» sînt fracturi incomplete care apar în special la copii pînă la vîrsta de 8-10 ani. Oasele copiilor sînt mai moi şi mai flexibile decît oasele adulţilor, aşa că sînt mai predispuse la îndoire decît la rupere, ca şi în cazul ramurilor verzi ale copacilor (de unde şi numele).

„Cu ţipetele nu ajungi departe."

Scrie Isidor de Sevilla (în Etimologiile sale) despre sepie: „Cerneala ei are atîta putere încît, spun unii, pusă într-o lampă, după ce toate celelalte lumini au fost stinse, îi face pe cei prezenţi să pară etiopieni“. Să stingem aşadar toate celelalte lumini şi să ne umplem lampa cu cerneală de sepie.

Alaiul zînelor e vast şi el străbate întinderi necuprinse, în paşi de dans, care îl poartă de la basm la ştecher. Către sfîrşitul veacului al XIX-lea (într-o vreme cînd miraculosul devenea ştiinţific), i s-a alăturat, cu drepturi depline, Zîna Electricitate, întruchipare feminină a luminii.

Aşa cum arătam în introducerea acestui tratat (pe care treburi mai importante m-au împiedicat s-o scriu), o definiţie a fleacului este departe de a se fi conturat cu limpezime şi de a se fi impus universal.

Pe la 1700 şi ceva, un savant iezuit pe nume Louis-Bertrand Castel (pomenit de Diderot în Visul lui D’Alembert) ar fi inventat, pare-se, „clavecinul ocular“, un instrument ale cărui clape generau, prin atingere, nu sunete, ci culori.

Ca şi data trecută, cînd m-am ocupat niţel de culori (vezi Dilema veche nr. 393), voi începe tot cu un instrument muzical: azi, octobasul. Creat în 1849 de lutierul francez Jean-Baptiste Vuillaume, octobasul era un contrabas gigantic, cu trei corzi, înalt de 3,87 metri.

"Imaginaţi-vă un pumn de oameni înfăşuraţi în pergamente şi atlazuri pe măsura oaselor / avizi de existenţă individuală şi afirmînd cuvinte care sînt lucrări ca ale mîinilor / lucrări istovitoare cum au fost din totdeauna cele ale poeţilor adevăraţi / lucrări-cuvinte despre spaime din haosul acestui secol sfărîmat / închipuiţi-vă un pumn de oameni în glasul cărora există presimţirea poeziei noului mileniu / îl voi numi pe unul dintre cei mai buni: Dan Stanciu Şi sper din toată inima să fi

"Lovitura aceea între umeri şi gît" este un vers dintr-o poezie a lui Gellu Naum şi conţine o trimitere la una dintre practicile spirituale (de "trezire") ale zen-ului. Învăţătorul, avînd un kyosaku (baston de bambus cu un capăt plat), aplică discipolilor adormiţi o lovitură peste umeri, ca să-i trezească.

Pe la 1700 şi ceva, un savant iezuit pe nume Louis-Bertrand Castel (pomenit de Diderot în Visul lui D’Alembert) ar fi inventat, pare-se, „clavecinul ocular“, un instrument ale cărui clape generau, prin atingere, nu sunete, ci culori. După unele surse, acel clavecin ocular a rămas în stadiul de proiect, expus de Castel într-o suită de articole publicate în gazeta Mercure de France.

Cîte ceva îi scapă, i se scurge printre degete, dispare în aer fără întoarcere.

Se iau doi savanţi din epoci diferite, se scutură bine de praf şi se aduc pe un teren oarecum neutru. Avînd în minte definiţia frumosului a lui Lautréamont („întîlnirea dintre o umbrelă şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“), umbrela va fi englezul Charles Wheatstone, maşina de cusut va fi rusul Ilia Ivanovici Ivanov.

"Pentru ca mîine să nu semene cu ieri, ar fi de dorit ca azi să nu semene prea mult cu alaltăieri", va scrie Édouard Jaguer azi, în monografia Perahim, care va apărea în 1990....