⬆
coloana sonoră a vieţii noastre
Despre sunetele care contează
Sunetele şi zgomotele care ne înconjoară, muzica pe care alegem s-o ascultăm sau cea care ajunge întîmplător la noi alcătuiesc „textura“ sonoră a vieţii de zi cu zi. Ele transmit mesaje pe care fiecare dintre noi le poate percepe diferit. Totuşi, cu toţii sîntem de acord, de pildă, că o bormaşină la etajul de deasupra ne deranjează, ne tulbură liniştea.
Cine şi de ce mai ascultă radio?
Sînt fel şi fel de radiouri cele pe care le putem auzi pe teritoriul României. Şi mă refer acum doar la FM, nu la puzderia de radiouri online. Oricum, se pare că la imaginaţia privind oferta radiofonică am depăşit de mult ţări cu o civilizaţie sonoră de tradiţie. Radioul se apropie de împlinirea a 100 de ani de existenţă la nivel popular.
A auzi sau a nu auzi...
Ca niciodată, tema acestui număr mă trimite simultan şi brusc într-o sumedenie de direcţii diferite. Din motive care îmi scapă, nu le pot urmări şi nu le pot lega între ele. Par să nu vrea nicidecum să se coaguleze într-un articol coerent-decent. Am ales să le las să-şi spună fiecare punctul de vedere...
Restul e tăcere. Dialog cu Alexandru TOMESCU
Eram la Alba Iulia, în a treia zi de Festival Dilema veche, în după-amiaza de dinaintea concertului lui Alexandru Tomescu, susţinut într-un loc cu totul special - Catedrala Romano-Catolică "Sfîntul Mihail". Tocmai părăsisem camera de hotel şi dintr-o altă cameră am auzit cîteva acorduri de vioară, un scurt preludiu al concertului care urma.
Murphy s-a mutat la bloc
Nimeni nu poate să trăiască sub clopot. Să tatoneze iluzia autoprotecţiei, da, dar nimic mai mult. Dacă refuzi vibraţia lumii, dacă te extragi din împestriţeala ei vocală, nu faci decît să curtezi autismul. Viaţa etanşeizată nu e viaţă, ci un erzaţ primejdios.
Marele Coregraf al Oraşului
Cînd am căştile în urechi, am superputeri. Oraşul prin care umblu kilometri întregi într-o singură săptămînă, oraşul care strigă la mine, mă trage de mînecă şi-mi pune piedică de atîtea ori pe zi, ia forma muzicii pe care o ascult. Dacă oamenii aleargă ca să prindă autobuzul, iar eu am în căşti Bill Evans, îi văd cum fac doi paşi, iar al treilea e deja în aer.
Cîteva posibile nume de sunete
Ca şi data trecută, cînd m-am ocupat niţel de culori (vezi Dilema veche nr. 393), voi începe tot cu un instrument muzical: azi, octobasul. Creat în 1849 de lutierul francez Jean-Baptiste Vuillaume, octobasul era un contrabas gigantic, cu trei corzi, înalt de 3,87 metri.
Cu MP3-ul, pe Axis musicae!
Chiar dacă trebuie să ajungem în faţa unei scene ca să ascultăm un concert, muzica lui nu se află nicidecum acolo, şi nici în emisia difuzoarelor de la calculator sau combina audio. Nu instrumentele ne cîntă, de fapt, ci exact lucrurile acelea la care visăm, transpuşi, atunci cînd ascultăm.
Speculaţii sonore
După astronomul Edwin Hubble, universul s-a născut în urmă cu aproximativ 13,7 miliarde de ani printr-o explozie care continuă şi astăzi. Dacă teoria este adevărată, acest Big Bang, denumit astfel în 1950 de Fred Hoyle, trebuie să fi declanşat un zgomot teribil, toate sunetele de astăzi, armonice ori nearmonice, fiind doar mici consecinţe ale momentului iniţial.
"Muzica ţîşneşte din materialul inform al zgomotului"
"Dacă o monedă de argint s-ar rostogoli pe o podea meşterită din gresie, clinchetul ei ar răsuna diferit dacă lucrul s-ar petrece în Roma antică, să spunem, şi dacă bănuţul s-ar numi sesterţ, ori dacă întîmplarea ar avea loc într-o staţie de metrou a zilelor noastre, iar rătăcitul mărunţiş ar fi cercelul unei Venus, grăbită către birou."