Murphy s-a mutat la bloc
Nimeni nu poate să trăiască sub clopot. Să tatoneze iluzia autoprotecţiei, da, dar nimic mai mult. Dacă refuzi vibraţia lumii, dacă te extragi din împestriţeala ei vocală, nu faci decît să curtezi autismul. Viaţa etanşeizată nu e viaţă, ci un erzaţ primejdios. Cine îşi astupă ochii, urechile şi sentimentele cu purfix dezvoltă hachiţe şi ciudăţenii de om bolnav. Stridenţa are hazul ei – sigur, cîtă vreme nu devine permanent-invazivă. Dezordinea cromatică, la fel. Zilele noastre nu se compun doar din pasteluri, foşnete şi murmur amoros. E nevoie de percuţia unui sunet care te face să tresari, de armonia barocă a zilei petrecute pe stradă sau în piaţă, de vuietul unei peluze sau de isteria psihedelică a unui public de concert. Viaţa fiecăruia dintre noi are un soundtrack greu de confundat şi imposibil de oprit. Cînd tace muzica involuntară din jurul nostru, tăcem şi noi.
Fireşte, cine are de emis pretenţii şi bombăneli poate să-i ceară sprijin lui Murphy, analist de nădejde în materie de contratimp şi de jocuri ale absurdului. Cînd sîntem sardonici şi nemulţumiţi, cînd vrem să ne astîmpărăm nervii prin teoretizări parodice, Murphy ne ţine isonul prin sute de omilii, amendamente, leme, observaţii, postulate, principii şi corolare. Înainte, cînd Murphy era un simplu observator suspendat deasupra lumii, constatările lui aveau o anume bruscheţe planetară („Inteligenţa artificială n-a cîştigat nici o luptă împotriva prostiei naturale“). Acum, cînd s-a cazat la bloc, într-un apartament ca atîtea altele dintr-un cartier aşijderea, panseurile lui par irigate cu borş. E aici un fel de obidă a locatarului frustrat, un soi de acreală a cetăţeanului care simte că viaţa îl nedreptăţeşte nepermiţîndu-i să rămînă ascuns într-o gogoaşă de confort. Ce-ar gîndi Murphy despre zgomote într-o cameră din Titan? Probabil că următoarele:
Telefonul fix îmi sună în aceeaşi secundă cu telefonul mobil.
Bătutul covoarelor începe întotdeauna cînd dorm.
Găurile în pereţi se dau cînd acord un interviu în direct prin telefon.
Interfonul vecinului se aude la mine în apartament mai tare decît la vecin.
Femeia care umblă pe tocuri stă în apartamentul de deasupra.
Gresia se schimbă duminică la şapte dimineaţa.
Sorinel Puştiul de alături se aude mai tare decît Deep Purple-ul meu.
Caloriferele încep să bolborosească la cinci minute după ce adorm.
Pisica miaună lîngă mine tocmai cînd mint pe cineva la telefonul mobil şi-i spun că nu sînt acasă.
După ultima petardă care-mi explodează în balcon mai vine una.
Ei, şi? La ce bun toate aceste fandoseli văicăreţe? Ar fi oare preferabil să trăim mereu cu sonorul dat pe mute? Nici vorbă, să nu fim ipocriţi. Coloana sonoră a vieţii e ca aerul şi ca apa. Mai ales că există atîtea zgomote şi sunete care atrag, calmează şi inspiră. Cine vrea să se mumifice şi să trăiască sub sigiliu n-are decît, dar e bine să afle că nu face decît să-şi peţească eşecul. Muzică dodecacofonică – ricanează trist florile de seră cînd aud bătătorul şi compresorul. Da, da, dar nu e numai asta. E şi ţesătura de apă a ploii care-ţi cade lîngă geamul deschis, e şi mierla care cîntă un capriciu de Sarasate, e şi balada rock care-ţi însoţeşte gîndurile pornite pe drumuri la care nu visai. Sînt toate acestea, plus alte o mie. Murphy rămîne un cîrcotaş cu umor, pe care e bine să-l laşi între patru pereţi cu mustăcirile lui. Un burghez luxemburghez calamburghez, nimic mai mult.
Prin urmare, cu urechile destupate şi cu ferestrele deschise. Aşa se trăieşte, aşa se respiră, aşa se degustă viaţa. Cu „Easter“ al lui Marillion, cu „Chasing Cars“ al lui Snow Patrol, cu „Going Home“ al lui Mark Knopfler, cu „On the Turning Away“ al lui Pink Floyd. Cu turbarea primăvăratică a vîntului, cu aplombul certăreţ al mahalagioaicelor, chiar şi cu insolenţa bolizilor tunaţi care despică liniştea nopţii. Michael Jackson a dormit o vreme într-un sarcofag de sticlă şi nu i-a ieşit pasienţa. E infinit mai bine să te laşi cotropit, sedus şi luat în stăpînire de valurile sunetelor. Surdina are felul ei parşiv de-a te asurzi mai mult decît asaltul decibelilor.
Radu Paraschivescu este scriitor.