⬆
Adina POPESCU

Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.

Paralia Katerini – această colonie românească de peste mare
„Îmi pare rău, dar patronul are nevoie de masa asta!”

Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?

Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.

O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.

M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.

De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.

Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.

Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.

Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.

Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.

Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.

Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.

De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.

#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală

În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.

Rîde iarăși primăvara peste cîmpuri, peste plai
M-am lipit de ecranul televizorului alb-negru încercînd în zadar să mă identific, să „mă văd”.

Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Ne-am zoomificat cu toții sau despre teroarea digitală – unii sau skypizat, alții s-au gugălmitizat
De cînd cu Zoom-ul, Mess-ul, Internetul, granița între scriitor și cititor aproape că nu mai există.

Sînt „românii” solidari?
Este solidaritatea față de refugiați o nouă „cauză”? Avem nevoie de astfel de „cauze” într-o lume care pare să se ducă de rîpă, sînt ele indispensabile ca să putem supraviețui?

Nostalgici de ieri și de azi – cum recuperăm anii ’90?
Ne întoarcem încă o dată în pașnicii ani ’90, cu două personaje antologice – un „lider” și un „artist”, amîndoi nostalgici ai comunismului.

Tu ce-ai face pentru copilul tău?
Lucruri esențiale din viața ta, în jurul cărora, la un moment dat, se învîrte tot universul tău, după ani și ani, practic nu mai contează.

Trebuie să-i urîm pe ruși?
Povestea minei de la Băița este un caz tipic despre „binele” pe care ni l-au făcut nouă rușii în istoria recentă.

Cum să aduci ibovnicul cu ulcica
Există însă femei chiar mai ale dracului decît Dracul, care pot să-l stăpînească tot prin descîntec, să-l cheme la ele ca să-i traseze diferite sarcini.

Alte glasuri, alte primăveri
Mi-am dat seama că nu pot scrie despre război, nu sînt analist politic sau militar, nu pot să-mi dau cu părerea despre cele ce se întîmplă, nu sînt „doctor” în război cum sînteți voi, cei de pe Internet.

Despre liniște
Niciodată nu am auzit un zgomot mai monstruos, care anulează ideea de liniște și de viață, decît cel al sirenelor din orașele ucrainene care anunță atacurile aeriene.

Acești frumoși copii ai Estului
Ne-am integrat repede în grupul slavilor și nu ne-am simțit nici un moment excluși, indiferent de limbă și de apartenență.

Cît mai costă o ciorbă? Cît mai costă viața ta?
Unde e viața, de fapt, dincolo de toate aceste costuri ale supraviețuirii, ale acestor nevoi primare?

Despre impostură
În lipsa unui sistem real de valori, Facebook, de pildă, umple un gol și naște monstruoase așa-zise criterii valorice.

Prima ieșire în străinătate
Toate miros într-un anume fel, miros a pîine caldă, ananas, banane și alte fructe exotice pe care le poți vedea peste tot.

Oamenii perfecți din revistele Burda
Străinătatea nu mai înseamnă atît succes, cît bani, țările se împart nu atît în funcție de ce pot ele să ofere, cît în funcție de cîți bani poți face acolo.

Să nu mă faci de rîs!
Niciodată un om cu bun-simț nu va fi un bun PR pentru el însuși, bunul-simț îl va opri și îi va impune o autocenzură în ceea ce privește afișarea în public, îl va ține deoparte.

De ce am urît ora de sport?
Noi aveam niște probe clare – de viteză, de rezistență, plus săritura în lungime pe asfalt, căci groapă cu nisip nu aveam.

Unde au dispărut bișnița și sucurile verzi la dozator?
Păhăruț amesteca în recipientele lui, era ceva vrăjitoresc acolo, sucul părea să fiarbă, deși era rece ca gheața.

De ce urăsc matematica
Mi se părea că oamenii ăștia parcă nu trăiesc în lumea noastră, parcă văd numai cifre, ecuații, formule pe care să le înșire pe-o tablă.

25 de ani
Probabil că așa au arătat toate cabanele de odinioară – adăposturi fără pretenții, în sălbăticie, cu un strict necesar pentru drumețul ostenit.

Mai are Crăciunul vreun gust?
În vacanțele de iarnă de la bunicii mei de la Cluj, Crăciunul începea să se simtă atunci cînd se făceau prăjiturile.

Orice mare oraș e un balaur
Mă întreb ce aș face dacă aș avea pe mînă, ca primar, de pildă, un astfel de „balaur”. De unde aș începe să mă lupt cu el? Ce capete aș tăia?

Cui îi (mai) e frică de acarieni? – cum recuperăm anii ʼ90?
În România, anii ʼ90 au fost nu doar anii marilor „afaceri”, ai tunurilor și ai celor îmbogățiți peste noapte, dar și anii marcați de sărăcie ai micilor țepe.

Porcul european e tot porc...
Bietul porc, ignorat de toată lumea, mai are o singură mîngîiere: există pe lumea asta și în literatura română o poveste celebră numai a lui.

Cui îi e frică de examene? – despre vise și traume colective
Un copil nu știe cum treacă peste un eșec, cum să-l „administreze” și ce să învețe dintr-o astfel de experiență.

Ziua națională și sentimentul de apartenență
Cum să iubești o țară în care te simți în permanență ultimul om, în care simți că statul își bate joc de tine?

Prietenii de aproape și de departe
Prietenul din America nu e un prieten, e o reprezentare, o imagine a unei vieți diferite.

Profesori pe care i-am iubit
Era absolut revoluționară pentru acele timpuri în care nimeni nu auzise încă de Erasmus, orele ei erau de-a dreptul SF, o educație a viitorului.

În România, a fi scriitor nu e o profesie, e un hobby
Am scris la un mod industrial toate tipurile de texte, de la pamflet la scenarii, texte erotice și telenovele.

Viaţă cu înlocuitori
Găzduiesc aici un text primit de la un cititor dilematic, în urma articolului meu de săptămîna trecută – „Lașitate” –, în care mă întrebam retoric de ce n-am plecat la timp din România.

Lașitate
Ce naivi sîntem toți copiii ăștia ai Estului care am rămas în Est, cum sperăm în permanență că tot ce ni se întîmplă e doar o situație nefastă, o conjunctură, cum ne imaginăm că într-o bună zi ne vom trezi dimineața într-o lume cu totul nouă!

Copil de București
Cei care dau din coate ca să răzbată aici sînt tot copiii altor orașe sau copiii care au venit din localități mici care nu le ofereau nici o șansă.