Cîteva aventuri în Albania și Grecia (episodul 2) – cazări, prețuri, oameni, plăceri și neplăceri –

Publicat în Dilema Veche nr. 1011 din 24 august – 30 august 2023
image

După ce anul trecut am petrecut o lună în Albania, cu o bursă literară, anul acesta ne-am propus un itinerar de vacanță, de această dată cu mașina, deci un road-trip care să includă zona Korçë și Moscopole  faimosul oraș al aromânilor din care au mai rămas doar cîteva vestigii – și cîteva zile pe litoralul albanez, plus două opriri în Grecia. Nu am făcut rezervări înainte, tocmai pentru a fi cît mai spontani și mai flexibili, însă de mai multe ori socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de pe drum. 

Bujtina

Rezervaserăm camera pentru pensiunea din Korçë doar cu cîteva ore înainte de a trece granița cu Albania. Știam cîteva locuri bune încă de anul trecut, însă acum prioritatea era alta – free parking. Nu există un coșmar mai mare pentru un șofer decît să ajungă, obosit de pe drum, într-un oraș necunoscut și să nu aibă unde să lase mașina. Nu conduc, dar îmi pot imagina. Așadar am ales bujtina, adică pensiunea, în funcție de acest aspect. O casă tradițională, chiar în centru, în spatele catedralei ortodoxe, pe o stradă liniștită, locuri de parcare chiar în fața pensiunii, noi, niște nemți politicoși, dar obtuzi, niște italieni gălăgioși, dar prietenoși și cam atît, căci pensiunea nu avea mai mult de patru camere. De fapt, casa în sine nici nu era potrivită pentru un astfel de stabiliment, fusese clar o casă obișnuită de familie, dar apreciez efortul proprietarilor pentru încercarea lor de a înjgheba o mică afacere, totul curat și „tradițional”, 30 și ceva de euro camera pe noapte. „Te deranjează dacă avem baia pe hol?”, l-am întrebat pe I. „E doar baia noastră, baie privată.” „Nu, doar să am un spațiu unde să lucrez” (avea un deadline). Nu a avut, a lucrat prin cafenele, fiindcă ne-am pomenit într-o cameră de vreo opt metri pătrați, deși pe booking.com scria că ar fi avut cinșpe, în cameră încăpeau fix două paturi și noi, bagajele le-am lăsat în mare parte în mașină, altfel am fi dormit cu ele în pat. La o primă impresie, totul părea funcțional, dar de fapt era disfuncțional, ca în cele mai multe dintre fostele țări comuniste. Televizorul, de pildă, avea două telecomenzi, ca la noi prin anii ’90, însă oricît am apăsat pe butoanele lor, atît noi, cît și proprietarul, nu am reușit să-l convingem să funcționeze. Aparatul de aer condiționat mergea, însă uneori pornea de unul singur în miezul nopții, cu un huruit grozav, cînd avea el chef. Iar fereastra se deschidea chiar deasupra patului meu, așa că am dat cu capul de mai multe ori pînă cînd m-am ales cu vreo trei cucuie. Micul dejun inclus în preț era alcătuit în mare parte din niște gogoși, tot tradiționale, desigur, însă primeam și cîte doi cîrnăciori minusculi, extrem de prețioși, înveliți într-o folie de staniol. Într-o dimineață, proprietarul, un tip foarte simpatic, de altfel, ne-a oferit și cîte o felie de pepene, cu aerul că ne aduce un fruct scump și exotic de peste mări și țări, „încercați-l, e foarte bun!”. Însă nu te poți supăra pe albanezi, au un soi de inocență, inclusiv legată de servicii și de comerț, pe care noi am pierdut-o, înnebuniți să cîștigăm bani și iar bani, cînd le reproșezi ceva, se vede că-i pui într-o mare încurcătură, se scarpină în cap și încearcă să dreagă busuiocul, cu zîmbetul pe buze, dar nu prea reușesc. Iar Korçë nu este un oraș turistic, doar în ultima vreme a început să devină, unii îl compară cu Brașovul nostru, însă în afară de o climă mai răcoroasă vara, nu există vreo altă legătură. E doar un oraș tihnit, foarte viu mai ales după lăsarea serii, un excelent prim contact cu Albania și, dincolo de toate legăturile albanezo-române istorice care s-au format în Korçë mai ales în ultimul secol, aici poți simți cu adevărat stilul de viață albanez. La Korçë, la Tirana sau în alte orașe unde viețuiesc oameni, nu turiști, îți dai seama, de pildă, că băutul cafelei la terasă, cu nelipsitul pahar de apă rece din partea casei (ca în Grecia), e sport național, terasele și restaurantele devin neîncăpătoare la prima oră a dimineții, apoi iau o pauză lungă pînă spre seară, cînd pe lîngă cafea se mai bea și cîte o bere, albanezii nu sînt un popor de bețivi nici măcar cît noi, doar cafeaua și palavrele sînt esențiale. Iar cafeaua costă infim, 5-6 lei. Ar mai trebui să menționez că în Korçëexistă un muzeu de artă medievală, adică de icoane vechi, absolut fabulos. Și un mic muzeu foarte interesant dedicat fotografului albanez Gjon Mili, născut în Albania, școlit în București, la Liceul „Gheorghe Lazăr“, și emigrat în America, unde a făcut carieră la revista Life.  

Bienvenue à Paris

Întîlnirea cu Jean-Pierre a fost cea mai frumoasă și plină de învățăminte experiență albaneză pe care am trăit-o anul acesta. Se plimba I. într-o dimineață cu laptop-ul în spate ca să caute un loc bun de scris și se întîlnește cu un tip care se ițea la el peste gard dintr-o curte ce părea un mic restaurant de familie. Tipul se dovedește a fi francez get-beget, chefJean-Pierre. Intră ei în vorbă, unul în franceză și altul în engleză, iar I. îl întreabă dacă am putea să rezervăm o masă pentru cină. Cîte persoane? Două? Păi, pe la cît veniți? Pe la 7-8. I. se întoarce la pensiune unde, între timp, am mai dat de două ori cu capul în fereastra care se deschidea deasupra patului meu și-mi zice că în seara aia mergem la o cină romantică la Paris. Apoi ne urcăm în mașină și mai vizităm niște sate de prin împrejurimi, dintre care cel mai interesant e Dardhe, în vîrful muntelului, fost sat de aromâni, pitoresc și total rupt de civilizație, acum doar cîteva familii mai locuiesc acolo în case de piatră. Am coborît apoi la Boboștița, satul natal al lui Victor Eftimiu, mi s-a făcut o foame de lup și mă cam trăgea ața la Melku, un loc idilic și umbros unde se servea mîncare tradițională (am căpătat cu toții o obsesie cu tradiționalul ăsta, cu cît ne globalizăm mai mult cu atît căutăm mai mult autenticul care la un moment dat devine forțat și artificial), dar I. nu și nu, că i-a promis francezului că venim. Adevărul este că omul ne aștepta, dintre cele patru mese din curte, una singură, de două persoane, avea așternută o față de masă roșie, tacîmuri, pahare, era clar pentru noi, cred că ar fi fost foarte dezamăgit dacă nu apăream. „E vineri seară și în general tineretul merge în bazar, la concerte...”, s-a scuzat el, însă cred că în general cam ducea lipsă de mușterii – cine naiba merge, într-un orășel din Albania, la un restaurant franțuzesc, aflat și la dos, și fără promovare? , doar pe Tripadvisor au scris cîțiva străini că era hidden gem și așa și era. Apropo de tradițional versus autentic, locul în sine era, de fapt, Franța încropită din mici detalii cum ar fi fotografii, sticle cu vin, muzica franțuzească în surdină, însă fără nimic ostentativ, totul atît de spontan, de fermecător, iar Jean-Pierre, după ce ne-a explicat fiecare fel de mîncare pe care îl scrisese pe o tablă, plats du jour, a gătit special pentru noi aperitive „tradiționale” albaneze reinterpretate în stil franțuzesc și duo de canard, confit plus filet, în timp ce fredona, în bucătărie, melodiile pe care tot el ni le alesese, așa cum ne-a ales și vinul, un excelent Riesling albanez. Povestea lui pare simplă – chef de 30 de ani, a avut două restaurante în Franța, locuiește în Albania de nouă ani după ce s-a însurat cu o albaneză, se simte bine în Albania pentru că „viața e mai dulce, mai relaxată” decît în Franța, unde toată lumea aleargă după bani, cu restaurantul e mai dificil pentru că nu găsește personal, tinerii albanezi merg să lucreze în restaurantele din Grecia, vrea să-și deschidă o braserie în bazarul din Korçë unde ar avea un vad mai bun. Seara a fost încîntătoare, iar pentru o cină care la Paris ne-ar fi costat lejer vreo 150 de euro am plătit 140 de lei. „Dar unde ați găsit baghete franțuzești?”, l-am întrebat la final pe Jean-Pierre. Nu a găsit, le coace el în fiecare dimineață, ar fi trebuit să mă gîndesc la asta, dacă vom veni a doua zi după ora 10, ne va oferi două baghete proaspăt scoase din cuptor. A doua zi, baghetele ne așteptau tot acolo, am oferit și noi, la schimb, o sticlă cu vin românesc, iar Jean-Pierre e dovada vie că patria e unde vrei tu să fie, în România, în Albania sau peste mări și țări, cu condiția să poți duce oriunde cu tine o bucățică sinceră de acasă.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Una din patru persoane imunizate cu serurile anti-Covid Pfizer sau Moderna a experimentat efecte adverse
Mai mult de un sfert dintre persoanele care s-au imunizat cu vaccinuri ARN mesager împotriva infectării cu virusul SARS CoV2 au suferit un răspuns imun neintenționat, potrivit noilor studii.
image
Un român a jucat de 49 de ori același bilet câștigător la pariuri sportive. Suma enormă la care a ajuns
Un bărbat din județul Prahova a avut marea inspirație de a alege o combinație de 28 de meciuri câștigătoare pe un bilet, dar nu s-a oprit aici. A copiat același bilet de numai puțin de 49 de ori.
image
Țara în care intrarea românilor e ca și interzisă. „Nu mai îmi trebuie nici gratis, e revoltător”
Doi tineri români cu un copil au fost umiliți pe un aeroport fără ca cineva să poată interveni în favoarea lor. Cazul lor nici măcar nu este unic, iar statul român nu reușește să rezolve o problemă cunoscută foarte bine de ani de zile, dar care arată limitele politicii externe a României

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.