Doar o plimbare prin cartier

Publicat în Dilema Veche nr. 998 din 25 mai – 31 mai 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier. De fapt, dau ture prin cartier, ca o pisică care își inspectează teritoriul fără să se îndepărteze prea mult de casă. Treptat, plimbarea mea s-a transformat în rutină. „Faceți mișcare? Faceți vreun sport?”, m-a întrebat recent un doctor și m-am simțit rușinată. „Sînt cea mai sedentară persoană pe care o cunoașteți”, am recunoscut eu, deși probabil că am exagerat. „Măcar plimbați-vă! O jumătate de oră în fiecare zi.” Am încredere în doctori, așa că i-am urmat sfatul. Ideea asta de „plimbare” m-a intrigat întotdeauna, pentru că mi se pare o ocupație de pensionari, nu de persoane active și ocupate. Sau o activitate de vacanță. La ce te-ar ajuta o plimbare zilnică, mai ales prin cartierul unde stai de peste 40 de ani și pe care îl cunoști atît de bine? Înțeleg să ieși la alergat, transpiri, slăbești, pui sîngele în mișcare, dar o banală plimbare nu e un timp irosit? Totuși, cuvîntul din limba română e frumos, definiția acțiunii e și mai frumoasă, a te plimba – „a umbla în voie dintr-un loc în altul pentru a te recrea, pentru a lua aer”. Și „a umbla” e un cuvînt fabulos care mă inspiră, în Ardeal toate babele de pe la porți, văzîndu-ne niște străini, nu ne întrebau pe cine sau ce căutăm, ne întrebau: „După ce umblați?”. Dar să lăsăm definițiile și să ne întoarcem la plimbare care presupune, în mod inevitabil, să mergi pe jos. Îmi place să merg pe jos, cînd eram mai tînără visam să merg pe El Camino, o mie și ceva de kilometri pînă la Santiago de Compostela, iar proba sportivă de marș mi se pare singura accesibilă și pentru mine. 

Pentru plimbarea mea de la ora 9 mi-am făcut două trasee pe care le alternez ca să nu mă plictisesc – mai multe, în cartierul meu, nu a fost posibil. Locuiesc aproape de centrul orașului, mi-aș dori, de exemplu, să mă plimb pînă la Piața Romană care se află la doar o jumătate de oră de mers pe jos sau pînă în Parcul Ioanid care e și mai aproape. Însă pînă acolo ar fi o cursă cu obstacole, ar trebui să ocolesc toate mașinile blocate etern în trafic pe Eminescu, să sar peste niște gropi, să traversez niște zone unde mereu „se lucrează” cîte ceva, să mă aplec ca să trec pe sub schele și să mă feresc, mai nou, de trotinete. Așadar o iau pe Ștefan cel Mare, fără nici o plăcere, e un bulevard urît și înțesat de mașini, asurzit de ambulanțe despre care am senzația uneori că se deplasează mereu cu sirena pornită nu pentru că ar avea vreo urgență, doar ca să nu mai stea la stopuri și să fenteze traficul. Însă trotuarele sînt largi, iar la ora aceea puțin aglomerate, pot merge în voie. În mijlocul trotuarului, niște foști edili ai orașului au trîntit o pistă de biciclete pentru că nu aveau unde să o pună în altă parte. E ilegală. Însă bieții bicicliști nu știu și își închipuie că e a lor, pedalează pe ea cu încrîncenare și se uită urît la tine dacă ești pieton și te nimerești pe acolo. Trec pe lîngă un aprozar cu căpșuni din Grecia și o florărie unde, în fiecare dimineață, florăreasa, o țigancă trecută de 60 de ani, cîntă șlagărul optzecist cu „în stație la Lizeanu”. Sînt singurele pete de culoare de pe Ștefan cel Mare. Apoi, trec pe lîngă multe sedii de bancă, farmacii și case de amanet, bulevardul ăsta nu și-a pierdut deloc un aer al anilor ’90, de tranziție. Dintr-o măcelărie vine un miros de cantină – aici se vinde și mîncare gătită, o cumpără toți bătrînii singuri din zonă sau rudele celor internați la Spitalul Colentina de vizavi care nu mai suportă mîncarea infectă de spital. Am luat și eu o dată de acolo – e fără sare și fără gust. Buticurile din zonă, cele care au supraviețuit – prin șpăgi, probabil – dezbuticării Bucureștiului care s-a întîmplat acum vreo zece ani, au dezvoltat un comerț de spital – se vînd aici așternuturi chinezești ieftine, „de unică folosință”, sau suluri de tifon. Spitalul Colentina, deși e înconjurat de o curte mare și verde, mi se pare macabru, un loc în descompunere în care se moare. Poate pentru că am fost la un moment dat înăuntru, într-o secție care se dărîma la propriu pe tine. Nu sînt toate la fel, unele au fost renovate. Traversez bulevardul pe la Parcul Circului, mă plimb un pic pe alee, aici e liniște, mașinile nu huruie, sînt doar parcate, sînt copaci și bănci pe care să stai. Cîțiva oameni își plimbă cîinii, e un spațiu citadin suportabil. Mă întorc spre casă pe cealaltă parte a bulevardului, mă opresc în dreptul unui magazin de pantofi de firmă și de fițe, ca să admir o pereche de saboți, mă întreb nu neapărat dacă mi i-aș permite, ci dacă aș putea să mai merg, la 40 plus, pe asemenea tocuri (între timp, i-am prins la reducere cu 50% și i-am luat, stau tot pe un raft, acasă, la fel ca în vitrină). 

Al doilea traseu de plimbare e total diferit de primul. Merg pe străzile cu case din spatele bulevardelor, străzile breslelor, străzile Oborului care mă poartă încet-încet spre cartierul armenesc. De fapt, sînt străzile pe unde am copilărit, pe unde mă trăgea cu sania taică-miu, Anton, în fiecare iarnă, atunci cînd în București încă mai exista zăpadă. Străzi unde părinții mei au tot căutat case de vînzare, dornici mereu să evadeze din universul socialist al blocurilor de pe Calea Moșilor, dar niciodată nu și le-au permis – uite, era cît p-aci să ne mutăm în casa asta de pe strada Verii sau în cealaltă unde acum e o clinică oftalmologică, am vizitat și casa tip vagon de pe strada Salcîmilor. Aici, orașul are un aer tihnit și pare mai normal, deși oriunde s-a putut demola s-a demolat și s-au construit blocuri mici, dar diforme, catalogate drept „complex rezidențial”, care nu se încadrează în peisaj. Merg pe strada Toamnei și, după ce traversez bulevardul Dacia, aerul de mahala dispare, casele sînt din ce în ce mai fățoase, curțile mai îngrijite, primăvara mai ales poți să respiri, vezi magnolii, glicină și tufe de trandafiri. Restaurantul Nicorești încă are un aer retro, s-a mai deschis o cafenea de hipsteri cu două mese pe trotuar unde două tinere îngîndurate își beau cafeaua și visează la ce vor ele să viseze, un pic mai încolo în fața unei case e un moș care stă tot timpul pe un scăunel, are o barbă albă, de călugăr, și citește orice, de la cărți din colecția „Biblioteca pentru toți“ la pliante de la Kaufland, doar ca să treacă timpul, în aceste dimineți luminoase de mai în care te poți simți nemuritor. Am ajuns să ne salutăm printr-o ușoară înclinare a capului. Pe acest traseu am două prietene din neamul pisicesc – e Grasa care iese din curtea ei plină de verdeață doar ca să mi se frece de picioare și să mă salute, trei minute, ca o divă, care își face apariția cu zgîrcenie pe covorul roșu, și e pisica cea albă care stă cu orele într-o pată de soare și acceptă cu recunoștință orice mîngîiere, orice vorbă bună de la trecători. Sînt pisici fericite. Îmi place scuarul care precedă strada Salcîmilor, are ceva din altă parte, poate spaniol. În mijloc, e un bust al regizorului Alexandru Tatos, trebuie să știi alfabetul Braille ca să pipăi literele de pe soclu și să-ți dai seama cine este. Chiar atît de greu o fi din partea unei primării de sector să rescrie un nume de pe un soclu din piatră? Alături e și blocul unde au trăit Tatos și Amzea Pellea, din fericire există pe frontispiciu cîte o plăcuță pentru fiecare, altfel nimeni n-ar fi știut nimic. Toată această parte de oraș e plină de mari scriitori și artiști morți, îmi dau seama că plimbarea mea matinală e pe urmele pașilor lor și de aici încolo cartierul meu devine, de fapt, unul ficțional. Mă întorc pe Corbeni, care e o stradă minunată, cu case mari, boierești și blocuri interbelice, spre Calea Moșilor, care „ba e lungă, ba e lată” în cărțile mele și-mi dau seama că „plimbarea” de o jumătate de oră recomandată de doctor a devenit cea mai tonică și mai însemnată parte a zilei. Tocmai am depășit cu bine o cumpănă a vieții, continui să mă plimb, să merg, să exist în cartierul meu.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.