Ce înseamnă să fii adaptabil?
În zilele noastre, în momentul în care aplici pentru un job, aproape indiferent de domeniu, una dintre cerințele generale este să fii adaptabil. E o cerință atît de vagă încît nu poți să nu te întrebi ce presupune, iar de obicei ceea ce îți imaginezi este diferit de viziunea angajatorului. De obicei, pentru angajator adaptabilitatea înseamnă să lucrezi peste orele de program, uneori și în week-end-uri, să fii capabil să duci mai multe sarcini la bun sfîrșit în același timp, să lucrezi contratimp, să fii, de fapt, obedient și să te supui ordinelor fără să comentezi. Un angajat „adaptabil” devine cu timpul un om bun la toate care muncește și pentru ceilalți, mai puțin adaptabili. Dar oare a fi adaptabil reprezintă o calitate? O trăsătură de caracter? Adaptabilitatea se învață sau pur și simplu o ai în sînge? Se vorbește despre adaptare și atunci cînd în viața unui om intervine o schimbare majoră. Un job nou este de bună seamă o schimbare căreia trebuie să te adaptezi. În momentul în care emigrezi într-o altă țară trebuie să te adaptezi unui loc nou, dar mai ales unei noi culturi, se spune de cele mai multe ori că „adaptarea e dificilă”. Emigranți aflați la prima generație nu reușesc niciodată să se adapteze în totalitate, în schimb între copiii lor și nativi aproape că nu mai există nici o diferență, ei se nasc deja „adaptați”. Totuși, există popoare, cum ar fi de pildă poporul chinez, care refuză adaptarea din principiu, cei mai mulți dintre emigranții chinezi ducîndu-și China de acasă peste tot după ei prin lume. Trăiesc în comunități închise și resping noua cultură, unii nici măcar nu se obosesc să învețe limba. Și în cazul românilor plecați, mulți nu reușesc să se adapteze, un lung cordon ombilical îi leagă în continuare de țară la nesfîrșit. Se vorbește mult despre adaptare și în ceea ce privește noile tehnologii, cu cît înaintezi în vîrstă îți este din ce în ce mai dificil să ții pasul pentru că lucrurile se schimbă mult prea rapid, în schimb generațiile mai tinere care cresc într-un univers al ecranelor și al realităților virtuale nu au nici o problemă de adaptare. Mai nou a apărut un trend al orășenilor care se mută la țară. Și aici intervine o chestiune de adaptare care presupune acceptarea unei vieți mai simple, mai liniștite și renunțarea la unele avantaje pe care un oraș mare ți le poate oferi. Dar să nu uităm că în urmă cu 50 de ani, în plin regim comunist, oamenii erau strămutați de la țară la oraș, primeau slujbe în fabrici și erau obligați să trăiască în apartamente de bloc, așadar procesul adaptării era exact invers. Mulți dintre ei nu s-au adaptat niciodată – au continuat să-și crească porci sau găini prin balcoane, să se gospodărească exact ca la țară, iar seara să iasă pe banca din fața blocului exact la fel cum ieșeau în satul lor la poartă, pe uliță.
Pînă la urmă, este bine să fii adaptabil sau mai degrabă e mai sănătos să te împotrivești schimbării, să-ți stabilești un set de reguli după care să trăiești toată viață? Societatea te respinge atunci cînd ești un inadaptat sau îți poți găsi locul tău? Un inadaptat este neapărat un marginal? Sînt cîteva întrebări la care va răspunde Dosarul de față. Să nu uităm că, în toată literatura de valoare și în filmele de succes, eroii sînt mai degrabă oameni inadaptați decît „adaptații” care de obicei sînt considerați conformiști și stereotipi. Iar figura inadaptatului se suprapune deseori peste cea a rebelului, a revoltatului care prin refuzul său de a se adapta schimbă, de fapt, societatea. (Adina Popescu)
