Obor exotic

Publicat în Dilema Veche nr. 1015 din 21 septembrie – 27 septembrie 2023
image png

Mergem în Obor fără vreo listă, mergem doar ca să mîncăm ceva, poate să bem un vin, mergem just for fun, mai vedem și noi oameni, ne mai conversăm. Locuim la doi pași, „în stație la Lizeanu”, de ceva vreme mergem în piață aproape în fiecare zi pentru orice fleac, cum ar fi pentru o pîine care e de zece ori mai bună decît la supermarket, ne-am dat seama că e mult mai rentabil așa decît să ne chinuim să încropim ceva de mîncare din caserolele uneori necomestibile de la Mega, avem zece din astea pe o rază de un kilometru și ne sufocă. Așa că, de cele mai multe ori, mergem la Obor doar pentru pîine și ne întoarcem acasă cu tot soiul de cumpărături neașteptate. I. o frecventează pe „prietena” lui din hala veche – e un soi de împinge-tava de unde mănîncă toți piețarii și pensionarii singuri din zonă, vin cu găletușe din plastic de acasă ca să le toarne mîncare pentru două-trei zile: ciorbe, ardei umpluți, piureuri, chiftele și o varză acră cu carne absolut remarcabilă, dar eu, una, n-aș pune gura pe așa ceva. Dacă mergi după douășpe, nu mai găsești mai nimic. „Prietena” lui I. e o femeie slabă, simpatică, voluntară, e ardeleancă, probabil că are ceva din bunica lui I. care a fost bucătăreasă la cantină și din cauza asta îi place locul. Mîncarea chiar are gust de cantină, e uleioasă, grea, ține de foame. Vin aici și oameni foarte săraci care cer doar o chiftea sau o sarma și multă pîine. Locul în sine arată sărăcăcios, e adevărat. Odată am făcut o toxiinfecție groaznică de la o mîncare din hala veche, dar nu cred că de la prietena lui I. Acum vreo șase ani. Abia se deschisese un chioșc cu mîncare chinezească, era pe stînga vizavi de (fosta) covrigărie, el gătea, ea servea, nu știau o boabă românește. Noodles, amestecuri de-ale lor cu carne de vită și pui cu legume, orez, prețuri de nimic. Îmi amintesc ce ciudat se uitau la ei gospodinele care veniseră în piață cu o listă precisă – cîte kilograme de vinete, cîte de gogoșari, ca să facă zacuscă. Cine sînt extratereștrii ăștia și ce naiba fac aici? Se uitau ciudat și pensionarii, cu ardeii lor umpluți în găletușe. Noi ne-am înfipt în chioșcul ăla – în sfîrșit, street food chinezesc în Obor! „Soia, iute?” – era tot ce știa să ne întrebe chinezoaica. Și ne punea și soia, și iute, și așa am zăcut vreo cinci zile. Pe vremea aia era „invazia” chinezească, era plin de chinezi în Obor, la cumpărături, cei care locuiau în Colentina. Pentru standardul lor de viață în România, Oborul era un paradis – cumpărau varză în neștire, morcovi, gîturi și aripi de pui, iar cei mai bogați, cîte o rață. Și învățaseră să mănînce și mici, ne-am conversat cu un chinez care vorbea perfect românește și care de fiecare dată cînd venea în piață se oprea la Terasa Obor ca să mănînce patru mici și să bea o bere. Spunea că România e coruptă și că e păcat. Și China e coruptă, dar cel puțin acolo e comunism. Mă întreb ce șoc cultural au oamenii ăștia din Asia îndepărtată în momentul în care ajung pentru prima oară în Europa. Și în Piața Obor. Cum se descurcă ei oare aici? Cu timpul, piețarii care mîncau doar de la prietena lui I. au început să mănînce și noodles de la chinezi, începuseră să le placă. Am văzut țărănci care vindeau roșii și castraveți și se înfundau cu mîncare chinezească de la chioșcul din hală. Între timp, chinezii au cam plecat, nu le merge bine aici, nu se îmbogățesc peste noapte așa cum și-ar dori orice chinez, pentru că nu am întîlnit nici o altă nație mai obsedată de cîștig, vor Schengen. De fapt, n-am mai văzut picior de chinez de mai bine de doi ani în Piața Obor. Iar chioșcul din hala veche a intrat într-un lanț de street food chinezesc, poți comanda și pe Glovo, nu știu dacă mai vine la pachet și cu toxiinfecția. Dar între timp au venit nepalezii, srilankezii, indienii, cei care muncesc în locul românilor care pleacă în Occident pentru că am devenit o țară de destinație pentru forța de muncă, nu doar o țară de tranzit. Ăștia sînt mai bine organizați și încheagă o comunitate, chiar pun un picior în România. La început apăreau în Obor discret, în grupuri mici, cîte doi, cîte trei, apoi a început o adevărată invazie. Mergi în Obor și te trezești în Asia de Sud-Est. Și-au deschis magazine unde formează o coadă mică și cuminte, condimentele lor miros demențial, dar e clar că nu-s de aici, sînt de departe, gospodinele și pensionarii își văd circumspecți de treaba lor – zacusca, ciorba în găletușă. Mă întreb dacă îi observă, dacă îi contrariază. Oamenii ăștia nu știu engleză, nu știu nici o limbă, vorbesc în limba lor cîntată. Și-au deschis și un restaurant, cu steagul țării lor care flutură – la baza halei vechi. 33 de lei și poți să-ți umpli farfuria cu mîncarea lor, cu pui picant, legume și pește, dacă vrei să-ți iei o sticlă de vin, au doar vin franțuzesc, Chenet. Chiar sub ei e o altă terasă liniștită, cu mici și pulpă de porc la tavă, fasole, cîrnați etc., chiar v-o recomand dacă vreți un loc mai chillîn Obor unde să nu stați la coadă, pensionarii se uită în sus la srilankezi – ce soi de extratereștri or mai fi și ăia? Localul e frecventat din curiozitate de intelectualii care au mai fost prin Asia și le e dor, de scriitori, de antropologi, numai figuri de universitari pe aici. Teren antropologic. Joacă un soi de țintar cu ei, pierd, după care se duc tot la mici. Ăsta e de fapt epicentrul Pieții Obor – terasa cu mici, aici se face vlogging de călătorie la nivel internațional, aici înfige călătorul străin pentru prima dată scobitoarea în mic. Din cauza asta coada se prelungește pînă dincolo de hala nouă. Să vă vînd un pont: aceiași mici, faimoși, sînt și la terasa de „drojdieri” din capătul pieții, vizavi de Veranda Mall. Doar că aici nu e nici o coadă, însă trebuie să asculți muzică populară, nu Edith Piaf și pe oameni cu păsurile și necazurile lor. Iar toaleta e infectă.                        

Mai există și terasa „La Platou”, chiar la intrarea în piața, oferta lor s-a diversificat grozav. Micii sînt proști, adică nu sînt aceia, în schimb au cartofi prăjiți unsuroși, cefe de porc, jumătăți de pui, pești, cu un damf plăcut de grătar. Au și murături, dar mereu e o coadă interminabilă. Loc popular, muzică populară, petrecerea se întinde pînă tîrziu. În hala veche poți cumpăra pește proaspăt și creveți din Grecia de la doamna Mioara. Și mai nou s-a deschis un stand cu mîncare din Deltă, la Flory, 40 de lei un meniu cu storgeac și musaca de pește sau ce nimerești în ziua respectivă. Oameni drăguți, onești, ea gătește, el sporovăiește cu clienții. Din păcate, hala veche e un loc la fel de trist și de mizerabil, cînd te gîndești că e monument istoric și cum ar putea să arate dacă ar fi pusă în valoare te apucă amocul, nu înțeleg de ce nu face nimeni nimic pentru ea.   

La un moment dat, cînd am ajuns prima oară la Madrid și mi-am petrecut o jumătate de zi în piața San Miguel, căscînd gura printre standuri, ciugulind tapas de ici și de colo, un euro, doi euro, brînzeturi de toate felurile, stridii, însoțite de pahare cu vin, jamón, măsline, pînă cînd mi-am dat seama că am cheltuit 100 de euro, conversîndu-mă cu turiști din toată lumea, cu americani plictisiți și asiatici curioși în acea atmosferă de piață vie, m-am gîndit: ce mișto ar fi ca și Oborul să devină o astfel de piață! După care mi-am dat seama că Piața Obor nu va fi niciodată o piață exclusiv turistică, o piață gourmet, trebuie să rămînă o piața funcțională de unde și cel mai sărac pensionar să-și permită să-și cumpere un tacîm de pui pentru a face o ciorbă, orice gospodină să vină aici ca să cumpere en-gros vinete și gogoșari pentru a face zacuscă, eu însămi am mers de multe ori în Obor cu bani numărați. Totuși, se întîmplă exact cum am prezis în urmă cu vreo zece ani: Oborul se transformă dintr-o mizerie de piață, cu tarabe din ciment printre care curgeau zoaiele, de unde puteai să cumperi cîteva legături de zarzavat și niște mere scofîlcite sau cel puțin așa mi-o amintesc eu prin anii ’80, dintr-un bazar turcesc, cu șlapi și tricouri cauciucate, un univers manelizat și grobian al anilor ’90 cînd toată lumea îți vindea șosete și ceasuri „Rolex” la prețuri derizorii, într-un loc hip și cool. Și într-un loc „exotic” – atît pentru noi, cei de aici, cît și pentru cei care vin de pe coclauri. Un spațiu multiculti, cum se zice acum. Nu știu dacă e bine, dacă e rău.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.