Rutina

Publicat în Dilema Veche nr. 1007 din 27 iulie – 2 august 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Multă vreme am disprețuit rutina pînă cînd, spre 40 de ani, mi-am dat seama că e necesară și că 90% din viața omului e alcătuită, de fapt, din rutină. De altfel, și doctorii spun că rutina e secretul longevității, cu cît ai o viață mai plicticoasă și mai disciplinată, cu atît ai șanse să trăiești mai mult. La un moment dat, am simțit-o pe pielea mea cînd tot haosul existențial pe care îl consideram creativ și toată boemia s-au întors împotriva mea, așa că am început să o iau pe calea rutinei și să-mi fac un program, unii ar numi asta schimbarea modului de viață. Nu știu dacă sînt mai fericită acum, n-aș crede, dar măcar mă simt mai împăcată cu mine.

La 10-12 ani, nu înțelegeam cum bunicii mei reușeau să trăiască astfel – să se trezească mereu la aceeași oră, în zorii zilei, să deretice prin casă în fiecare zi, cu aceleași gesturi, urmînd același ritual, să mănînce cu rigurozitate la ore fixe, fără excese, cu un echilibru perfect în farfurie între legume, carne, carbohidrați (vă dați seama că nu auziseră în viața lor de nutriționist), să nu sară niciodată peste mese și, desigur, să stingă toată luminile din casă în momentul în care cucul din ceasul de pe peretele din hol cînta de ora 11. Dar sînt mulți oameni care trăiesc așa, în zilele noastre poate nu chiar atît de strict, iar în momentul în care îi scoți din ale lor sînt complet derutați. 

Pe la 20 de ani, mi se părea de neconceput să-mi petrec întreaga viața mergînd în fiecare zi la un „serviciu”, cu un program de la 8 la 16 (abia scăpasem de rutina școlară pe care o urîsem din tot sufletul, aproape niciodată, în liceu, nu reușeam să ajung la prima oră) și să intru în tot acest tăvălug social, ca un hamster care se învîrte la nesfîrșit pe rotița lui, să ies în oraș și mă îmbăt regulamentar doar în zilele de vineri, să practic turismul de week-end, să tînjesc după „libere” și sărbători legale etc. Nu știu cum de-am reușit pînă la vîrsta mea să fentez toate aceste lucruri, de fapt cam știu, cu mari sacrificii financiare și trăind de azi pe mîine, însă îmi tot ziceam că merită și că am obținut în schimb libertatea. 

Însă și libertatea asta e relativă, cînd e prea multă (și nu ai nici bani) nu prea știi ce să faci cu ea, la un moment dat devine un pic anapoda să trăiești pe dos, să nu știi și să nu-ți pese dacă azi e marți sau vineri, să nu-ți spună absolut nimic conceptul de week-end, de altfel cred că cele mai muncite zile din viața mea sînt cele de sîmbătă și duminică, așa s-a nimerit. Nu sînt nici acum gata să mă „înregimentez”, totuși pot înțelege altfel rutina și beneficiile ei. Uneori prefer sarcinile de rutină, cele previzibile, care să nu mă oblige să gîndesc prea mult și asta înseamnă probabil că încep să îmbătrînesc. Rutina e ca o mantră, te liniștește. Dar, în același timp, te și îndobitocește. Încă îi invidiez pe marii călători, pe cei care se pot muta cu lejeritate dintr-o parte în alta a lumii și care pot lucra de oriunde. Pe Facebook, urmăresc o franțuzoaică – e cam de vîrsta mea, 40 plus – care de trei ani călătorește într-o dubiță transformată în casă împreună cu o pisică. La început, m-a interesat ce face pisica – cum de reușește să se adapteze acestei vieți nomade, pisicile sînt cele mai conservatoare animale pe care le cunosc, ele pur și simplu iubesc rutina. Mi-am dat seama că pisica e bine-mersi, iese din dubiță, se plimbă liberă în jurul ei și se întoarce tot de una singura „acasă”. Apoi, m-am întrebat din ce trăiește franțuzoaica. Nu m-am prins încă, dar am devenit dependentă de postările ei – azi e în Albania, peste o săptămînă în Bulgaria, peste două în Turcia, face poze frumoase și pare fericită. Oricum, trăiește idealul meu de viață. Are doar vreo 15 urmăritori. 

Teoretic, singurele perioade din an cînd oamenii care s-au adaptat, de voie, de nevoie, programului și „serviciului” ies din rutina lor zilnică sînt cele în care pleacă în concediu. Ăsta e rolul vacanței, să te relaxeze și să te scoată din rutină. Oare? Anul trecut, după o lună de colindat prin Albania, mă aflam într-o stațiune grecească plină de români și așteptam niște prieteni care aveau mașină, ca să ne întoarcem împreună în România. În ultima zi, totul era atît de deprimant acolo, mai puțin marea care era frumoasă, încît am decis să nu mai ies „în oraș” ca să mă enervez și să-mi petrec după-amiaza și seara pe balconul generos al camerei mele unde era umbră și bătea un vînticel plăcut. Mi-am luat de la market o sticlă de vin Retsina, la un preț derizoriu, și multă apă și m-am așezat cu un aer contemplativ pe un șezlong. 

În jurul meu vedeam numai blocuri – hoteluri, toate la fel, aceste stabilimente identice de vacanță, cel mai apropiat, din fața mea, se afla la doar zece metri distanță, nici vorbă să văd marea. Toate aveau balcoane deschise, iar pe balcoane erau întinse la uscat prosoapele și costumele de baie. Desigur, puteam vedea lejer în camerele oamenilor care se aflau în vacanță în Grecia, la început pentru că abia trecuse prînzul și era foarte cald, cei mai mulți dormeau, își făceau siesta. Într-o oră și jumătate s-au schimbat mai multe poziții de somn – unii dormeau profund, letargic, alții se întorceau de pe o parte pe alta, mai mergeau la baie, apoi se întorceau în pat. La etajul trei, în blocul din fața mea, doi tineri dormeau aproape dezgoliți și îmbrățișați, la un moment dat băiatul s-a trezit și a plecat din cameră, în locul lui s-a întors o fată care s-a lungit în pat alături de tipa care continua să doarmă și, tot dînd like-uri sau inimioare pe telefon, pînă la urmă a adormit și ea. Băiatul nu s-a mai întors. Primii care s-au trezit au fost niște unguri grași din camera alăturată. Au ieșit năuci de somn pe balcon, s-au dezmeticit, și-au pus un rock unguresc și au deschis o sticlă de whisky, pînă cînd n-au terminat-o nu au mai plecat de acolo. Pe la ora patru după-amiaza, în fiecare balcon deja se petrecea cîte ceva. În balconul unor familiști, ea strîngea prosoapele deja uscate, le împăturea meticulos, în timp ce el, la bustul gol, își deschidea relaxat o bere, copilul se agita printre picioarele lor, nu-i dădeau prea mare importanță. La etajul doi, în blocul din stînga, erau niște oameni în vîrstă care au ieșit pe balcon și timp de vreo oră au tot scotocit prin niște pungi pînă cînd au reușit să încropească o gustare, au mîncat roșii, brînză, măsline, apoi au pus totul la loc în pungi. Pe urmă s-au apucat să joace cărți. Și aici au fost cîteva permutări interesante – un moș a dispărut, în locul lui a apărut altul, din altă cameră probabil, care i-a preluat mîna de cărți și a continuat să joace. Pe la cinci, au mîncat lubeniță, iar bărbatul de la familiști și-a terminat a două bere, apoi în sfîrșit au plecat cu toții spre plajă, iar balconul a rămas gol. Tinerii de la trei s-au înmulțit, se strînseseră deja vreo șase. Mai pe seară, fetele s-au îmbrăcat în haine de seară și s-au machiat, apoi și-au pus muzică pe telefon și au început să danseze în balcon și să se filmeze cu telefonul mobil, foarte greu m-am prins că făceau de fapt TikTok. Au avut această ocupație pînă noaptea tîrziu. 

Tot tîrziu m-am retras și eu în cameră, mulțumită de modul acesta de a privi lumea exterioară. Rareori am ocazia să ajung în stațiuni de acest gen și să observ rutina zilelor de vacanță, iar interesant e faptul că oamenii, oriunde i-ai duce, își găsesc cîte un habitat și un modus vivendi care să nu-i desprindă prea mult de rutina de acasă. Pe mine nu cred că m-a observat nimeni, nu cred că eram interesantă – o femeie singură care a băut cu înghițituri mici dintr-o sticlă de vin Retsina timp de cîteva ore. Și, în fond, și ocupația asta a mea a fost tot un soi de rutină, o modalitate de a-mi umple timpul.

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Dronele tehnologice, soluția cea mai eficientă la criza de angajați din agricultură. „Nu mai are cine mulge o oaie!”
Utilajele de ultimă generație și softurile inteligente sunt pregătite să suplinească lipsa tot mai acută a angajaților din domeniul agricol. Potrivit specialiștilor, o dronă, de exemplu, poate înlocui câteva utilaje, dar și doi-trei angajați. În plus, e o soluție mult mai economică pentru fermieri.
image
Descoperire de groază: un șarpe s-a refugiat de viscol în apartamentul unor constănțeni
Un apel mai puțin obișnuit a venit astăzi pe numărul unic de urgență 112: o familie din Constanța a cerut ajutor, după ce a descoperit un șarpe, ascuns după comoda din hol.
image
Cel mai lung pod arc din România a fost deschis circulației: „Este un proiect 100% românesc” VIDEO
Podul în lungime de 170 de metri a fost construit de o echipă românească și a costat 46 de milioane de lei.

HIstoria.ro

image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
image
Cum a fost reclasificat un împărat roman ca femeie? Controversele antice și ce a dus la această decizie
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”. „Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoane