Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?

Publicat în Dilema Veche nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

La sfîrșitul anilor ’90, cînd Internetul abia se inventase, filmele se închiriau de la centrul de casete video și încă se citea presa „pe hîrtie”, a apărut un fenomen care a durat vreo zece ani – fete anonime din toată țara, în lipsă de Instagram și de TikTok, simțeau nevoia să se expună și să devină vedete, așa că trimiteau fotografii sexy pe adresa redacției ziarului Libertatea (ulterior moda a fost preluată și de alte ziare). Cele mai convingătoare poze erau publicate la rubrica „Fata de la pagina 5”, care ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.    

Alături de fiecare fotografie publicată există şi o scurtă prezentare a fetei. Cîteva date şi informaţii despre personajul din spatele trupului standard 90-60-90, cu mici variaţiuni. De obicei, numele, vîrsta, locul de unde provine fata, care este de multe ori Bucureşti, Timişoara, Cluj, dar şi Ţăndărei, Adjud, Tecuci sau comune şi sate ca Ciolpani, Afumaţi, Dobroieşti. Dacă ai noroc, vei descoperi din poze, prin intermediul cîtorva indicii care fac parte din decor, cum se trăieşte în aceste localităţi. Mai poţi afla uneori ocupaţia fetei: ospătăriţă, coafeză într-un salon din Buzău, mămică, studentă la Facultatea de Drept, agent de pază şi protecţie, asistentă medicală, profesoară de engleză, elevă la liceul din oraşul Băicoi, elevă la Colegiul „Hermes“ din Bucureşti etc. Multe dintre fete se declară timide sau pur şi simplu pudice, aşa că au trimis fotografiile la insistenţele prietenelor mai puţin frumoase, dar cu iniţiativă, şi ale iubiţilor, ca să aibă şi ei cu ce se lăuda la o bere cu băieţii. Cîteva au fost încurajate de către părinţi. De exemplu, Graţiela a pus poza la poştă la îndemnul mamei sale. Fotografia e sugestivă în acest sens: fata din Piteşti pozează cu o mutriţă inocentă, pe un recamier, posibil chiar patul conjugal al părinţilor, înconjurată de jucării din pluş.

Mai departe, fetele ne dezvăluie cîte ceva despre temperamentul lor, zodia, bărbatul ideal, idoli, pasiuni. De regulă, pasiunile sînt aceleaşi. Cele mai multe iubesc muzica, dansurile „moderne“, marea, petrecerile, moda, plimbările în natură, călătoriile în locuri exotice. Cîteva preferă literatura şi istoria. Vreo două, ca să pară romantice, îl citesc pe Eminescu. Majoritatea detestă minciuna şi ipocrizia. Pe unele le sperie singurătatea şi monotonia. Aproape toate adoră „să se lase pozate“.

„Sînt o fată sexy“, se autocaracterizează Florentina. „Sînt o olteancă foarte fierbinte“, se descrie Mihaela. Laura, care e şahistă, se laudă că-l face „mat“ pe orice adversar. Adriana se declară o persoană ambiţioasă care atunci cînd îşi propune ceva este „aproape imposibil să nu-i reuşească“. „Trăieşte-ţi clipa!“ este motto-ul Ancăi. Fetele „pozează“ în femei puternice, îndrăzneţe, sigure pe farmecele lor şi nu numai. Totuşi, ele lasă să se întrevadă şi latura lor sensibilă, romantică, vulnerabilă şi, fără să-şi dea seama, ne divulgă frustrările şi neîmplinirile. Este cît se poate de clar că rîvnesc la o altă viaţă, cea pe care o văd la televizor, la ştirile mondene şi prin telenovele. Toate fetele, indiferent de meseria pe care o au deja sau de cea la care aspiră, îşi doresc să devină fotomodele, să aibă o carieră în lumea modeling-ului sau măcar să pozeze în revista Playboy. Unele mesaje afişează o sinceritate dezarmantă. Fetele ştiu că nu au nimic de pierdut. Sînt de-a dreptul disperate. Liliana se consideră o persoană pudică, dar urmărind rubrica din ziar şi-a zis: „De ce nu?!“. Susana nu măsoară mai mult de 1,60 înălţime, însă speră că într-o zi cineva o va remarca şi visul ei de a ajunge fotomodel se va împlini. Maria spune că „orice se va întîmpla nu va înceta să viseze“. Lidia a trimis fotografiile la redacţie „ca să arate celor din jurul ei că poate avea şi ea succes“. Laura crede că această rubrică „o va scoate şi pe ea din anonimat. Cel care a trimis fotografia este chiar iubitul ei“.

Fetele, pe jumătate goale, sînt surprinse în intimitatea apartamentelor lor de bloc. În încăperi standard precum sufrageria și dormitorul. Iar decorul reprezintă chiar ambianţa în care aceste fete trăiesc zi de zi. Obiectele care apar în cadru spun mai multe despre viaţa lor decît prezentările. Andreea, îmbrăcată într-o lenjerie de un alb imaculat, care te duce cu gîndul la faimoşii chiloţi tetra de pe timpuri, pozează, stînd pe vine, cu un genunchi sprijinit pe sol, mai exact pe covoraşul „cu motive“. În spatele ei se află un şifonier lăcuit, cu două uşi, şi o măsuţă acoperită cu o muşama, în care se reflectă lumina lustrei din tavan. Florentina pozează în picioare, lîngă un perete. Pe perete remarcăm o fotografie înrămată cu un oraş de munte, posibil Buşteni, precum şi un tablou cu un peisaj în tonuri blînde, cafenii, ce înfăţişează o cabană, un brad şi perechea alcătuită din cerb şi căprioară, achiziţionat probabil într-un concediu de mult uitat, al părinţilor ei. Liliana s-a cocoţat pe măsuţa de servit cafea şi s-a înconjurat de ghivece cu plante ornamentale printre care şi nelipsitul ficus. Susana ne zîmbeşte din pat, printre aşternuturi, ascunzîndu-şi timidă sînii cu mîinile. În spate, pe perete, se poate observa partea de jos a unei carpete. Să fie „Răpirea din Serai“? Nu vedem decît picioarele unui cal în galop. Alina e pudică, lîngă „mobila pentru tineret“, pe rafturi, observăm cîteva bibelouri, printre care şi Lebăda, aşezate pe mileuri, precum şi un televizor color de mici dimensiuni. La picioarele ei este o sticlă de Coca-Cola de doi litri, pe trei sferturi plină. Adelina este întinsă leneş şi senzual pe covorul persan din sufragerie, chiar lîngă fotoliul cu husă roşie, cîteva vaze cu garoafe completează decorul. Naomi, veselă şi ghiduşă, lipăind desculţă pe linoleumul bej din bucătărie, şi-a acoperit sînii cu steagul Americii. O altă Florentina are o atitudine jungle, stînd în patru labe pe canapeaua acoperită cu o cuvertură maro, chinezească. Iar Veronica şade pe vine cu mîinile în păr, unde credeţi? Chiar lîngă „agentul termic“. Elemenţii caloriferului strălucesc de curăţenie. Adina, încălţată în şlapi, însă cu unghiile de la picioare date cu ojă roşie, sprijină uşa de la baie. Iar Mariana îşi arată atît nurii, cît şi jumătate din sufragerie. Remarcăm comoda din lemn pal unde se află o combină muzicală cu boxele sale argintii, precum şi televizorul încremenit pe imaginea unui apus de soare de pe Discovery Channel.

În final, kitsch-ul acestor decoruri, asemănătoare între ele, devine înduioşător. Trupurile fetelor se „decupează“ timid de pe cartonul unei vieţi pe care nu au trăit-o, dar ale cărei rămăşiţe le-au marcat destinul. Obiectele dragi, „de valoare“, procurate cu pile şi „pe sub mînă“, ce alcătuiau inevitabil „decorul“ traiului în comunism. Şi care nu au putut fi înlocuite cu unele noi, nu neapărat din cauza unui ataşament nostalgic. Pînă la urmă, în ansamblu, fotografiile îţi inspiră cu totul altceva decît şi-ar fi dorit fetele de la pagina 5: sărăcia.

Fata de la pagina 5, „cea mai popularizată Eva autohtonă“, apare şi în versurile cîntecelor de petrecere. „Blonde, brunete şi roşcate / Dau toţi bărbaţii pe spate / Zi de zi fete fierbinţi / Toate de la pagina 5“, cîntă Elena Zambilă care a fost, de altfel, încurajată de către soţul său, Marian Viteză, să apară şi ea la rubrica respectivă. Fata de la pagina 5 a fost sculptată în ciocolată de către maestrul cofetar Silvian Miron şi prezentată la primul Festival al Ciocolatei şi Cafelei. Şi dacă nu ştiaţi, cel mai popular cocktail din complexul studenţesc Regie poartă acelaşi nume. Cîteva dintre fete au pozat ulterior pentru revista Playboy și au cîştigat titluri de miss. Au devenit vedete. Editorii de la Libertatea susţin că rubrica lor este cu adevărat o rampă de lansare. Cu toate acestea, de cele mai multe dintre numele care au apărut în ziar nu veţi mai auzi niciodată. Flori-Daniela, Liliana, Nicole, Susana, Isabela, Lucica, Graţiela, Noemi, Ionela, Polina-Valentina şi-au trăit unica clipă de glorie, după care au alunecat înapoi, în anonimat.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

meghan și thomas markle jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat pentru posesie de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor
Meghan Markle, în centrul unui nou scandal de familie. Tatăl ei a fost arestat în Statele Unite
Thomas Markle Sr jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în Florida. Este suspectat că deținea materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
Tatăl Ducesei de Sussex, Thomas Markle Sr., a fost arestat de FBI sub acuzația de deținere a unui stoc de materiale pornografice cu minori, dezvăluie în exclusivitate publicația Daily Mail.
DAN AIR suplimentează cursele spre Dublin în perioada Sărbătorilor FOTO DAN AIR
DAN AIR a intrat în insolvență. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete pentru zborurile companiei
DAN AIR a anunțat vineri, 6 noiembrie, că a intrat oficial în insolvență la propria cerere, potrivit unei decizii emise de Tribunalul București. Compania i-a avertizat pe cei care nu au primit o notificare de anulare a rezervării să se prezinte la zbor.
anca turcasiu jpg
Ce se întâmplă, de fapt, între Anca Țurcașiu și Călin! Artista a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația lor
Anca Țurcașiu a dezvăluit în podcastul Lianei Stanciu ce a învățat de la iubitul ei, Călin, și cum i-a schimbat acesta perspectiva asupra vieții
Panadda „Boom” Wongphudee jpg
Fostă Miss Thailanda, arestată într-un dosar privind deturnarea a 30 de milioane de dolari pentru sinistrați
Panadda „Boom” Wongphudee, fostă Miss Thailanda, a fost arestată vineri sub acuzații de spălare de bani și fraudă, după ce ar fi luat 30 de milioane de dolari din banii unei organizații caritabile, destinați victimelor inundațiilor.
cristian mungiu
Cristian Mungiu critică polarizarea societății: „Prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”
Regizorul Cristian Mungiu a criticat, într-un interviu pentru The Guardian, publicat vineri, 6 noiembrie, tendința de a împărți societatea în tabere și de a-i eticheta pe cei cu opinii diferite, afirmând că „vedem prea multe povești create doar pentru a ne confirma că avem dreptate”.
orificiu chiuvetă jpg
La ce folosește gaura mică din chiuveta de la baie? Are două roluri importante, dar trebuie și curățată
Ai observat gaura mică de sub robinetul chiuvetei? Află la ce folosește, de ce poate mirosi urât și cum o cureți corect, fără să deteriorezi chiuveta.
valerie lungu si marinela bezer jpg
Scandal în lumea influencerilor: Valerie Lungu, acuzată că îi copiază fiecare pas unei alte creatoare de conținut
Valerie Lungu, acuzată că a copiat viața unei alte influencerițe. Ce asemănări au observat internauții între ea și Marinela Bezer
cerere ajutor de incalzire jpeg
Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun până pe 20 noiembrie. Cine beneficiază de sprijinul financiar
Persoanele singure și familiile cu venituri reduse care doresc să beneficieze de ajutorul pentru încălzirea locuinței începând din luna noiembrie 2026 trebuie să depună cererile și documentele justificative la primăria de domiciliu până la data de 20 noiembrie 2026.