Cîteva aventuri în Albania și Grecia (episodul 1) – cazări, prețuri, oameni, plăceri și neplăceri –

Publicat în Dilema Veche nr. 1010 din 17 august – 23 august 2023
image

După ce anul trecut am petrecut o lună în Albania, cu o bursă literară, anul acesta ne-am propus un itinerar de vacanță, de această dată cu mașina, deci un road-trip care să includă zona Korçë și Moscopole  faimosul oraș al aromânilor din care au mai rămas doar cîteva vestigii – și cîteva zile pe litoralul albanez, plus două opriri în Grecia. Nu am făcut rezervări înainte, tocmai pentru a fi cît mai spontani și mai flexibili, însă de mai multe ori socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de pe drum. 

Drumul spre Grecia

Probabil că mulți dintre voi îl știu deja pe de rost. Doar pentru mine e o noutate, pentru că în afară de o experiență detestabilă la Paralia Katerini, anul trecut, nu am fost niciodată în vacanță în Grecia. Motivele sînt destule – din comoditate și pentru că aveam o mașină veche, preferam să mergem la mare mai aproape, în Bulgaria, nu știam nici unde să merg în Grecia și cum să mă împrietenesc cu țara asta – pentru că Grecia e mare! , apoi a devenit mult prea mainstream și mi-a fost teamă că îmi voi petrece o vacanță tot înconjurată de români de tip Saturn sau Mamaia proletară. Drumul mi s-a părut obositor, interminabil pe alocuri, deși acum mașina e mai nouă și categoric mult mai comodă. Am ieșit din casă la ora 8 dimineața, la ora 9 seara ajungeam la prima noastră destinație, Florina, la granița cu Albania, am mers aproape fără pauze, am trecut prin ambele vămi, Ruse și Kulata, ca prin brînză, maximum zece minute de așteptare, în schimb am pierdut o oră într-un ambuteiaj aproape de Salonic. Porțiunea care te termină psihic, indiferent dacă ești șofer sau pasager, e cea dintre Ruse și prima întîlnire cu autostrada, nu departe de Sofia. Doar 200 de kilometri care îți par 500, căci drumul ăsta nu se poate numi drum european. Cu o singură bandă pe sens, cîrpit și plin de TIR-uri, nu poți depăși, stai cuminte în coloană, treci prin sate depopulate, prin cîmpuri pline de bălării sau orășele cu blocuri comuniste dezolante, nu ai unde să faci un popas, nici măcar la o benzinărie, faci pipi în tufiș. Pe autostradă, lucrurile se mai schimbă, simți măcar că parcurgi niște sute de kilometri, apar și benzinăriile decente de tip OMV și aici îți dai seama că vacanța în Grecia a devenit pentru români o obsesie națională. La benzinării se vorbește aproape exclusiv românește, sînt familii întregi, în mașini cu numere de Galați, Dolj sau Sibiu care au pornit-o în convoi, cu cîte trei generații, cu rubedenii, veri și cumetri, bărbații care nu conduc își sorb fericiți prima bere, femeile schimbă pamperși, neapărat e și cîte o mamaie de pe la țară pe care au luat-o ca să aibă cineva grijă de copii, neam de neamul ei nu și-a imaginat că va ajunge, la bătrînețe, tocmai în Grecia. Deci în Grecia se merge cu clanul. Ca mai toți românii plecați hai-hui prin Europa, oamenii ăștia mereu fac calcule – cît costă cola, cît costă înghețata, mai ales cît costă benzina. E adevărat că acest aspect ne-a interesat și pe noi – benzina în Bulgaria e un pic mai ieftină ca în România, merită să faci un plin acolo. În schimb, atît în Grecia, cît și în Albania, costă 1,8-1,9 euro, nu știu cum se descurcă albanezii, care au venituri mai mici decît noi. Încă o observație: în cele opt ore în care traversezi Bulgaria, nu prea ai unde să te oprești pentru o masă decentă de prînz, poate doar cunoscătorii să știe, eu am reperat un McDonald’s pe sensul de dus și un KFC la întoarcere. Așadar de bază sînt sandviciurile „din traistă”, acum îl înțeleg și pe un amic mai de modă veche care nu pleca niciodată spre Grecia fără chiftele și șnițelele pe care i le făcea maică-sa cu o seară înainte și pe care le mînca pe capota mașinii, undeva pe lîngă Sofia. După ce treci și de vama de la Kulata și îi mai înjuri încă o dată pe austrieci cu Schengen-ul lor cu tot, drumurile devin cu adevărat impecabile și merită fiecare centuleț pe care îl dai la ghișeele unde te tot oprești după ceva kilometri parcurși. Și sînt convinsă nu e vorba doar despre autostradă, ci de toate șoselele lor de prin munți, de toate locurile pe unde a ajuns asfaltul. Mașina începe să se simtă în sfîrșit confortabil, noi ne simțim confortabil, iar sutele de kilometri zboară. 

Florina

Florina e un orășel de munte, de la granița cu Albania și cu Macedonia de Nord care se laudă cu următorul motto: „De aici începe Grecia!”. Are un pic peste 17.000 de locuitori, o universitate, opt posturi locale de radio, două cotidiene politice, patru publicații săptămînale, o revistă pentru femei și două ziare de sport, vă pot confirma – le-am văzut pe toate la o tutungerie și am văzut și oameni citindu-le, dimineața, la cafea. E un fel de Breaza, dacă vreți, are un delușor mai înalt chiar în coasta orașului, cu o cruce în vîrf, care seamănă cu Gurga, dar orice asemănare se sfîrșește aici. Ce am căutat la Florina? În toată zona încă există comunități importante de aromâni, iar familia din partea tatălui meu, Dedu, s-ar putea să provină, de fapt, de aici, mi-am zis că nu strică să pun o întrebare, dacă voi avea cui. În plus, mi-am dorit să văd un orășel grecesc total neturistic și care să nu fie la mare, aici n-am nimerit-o, căci am întîlnit un grup de nemți și un cuplu de olandezi – ce-or fi căutat ei tocmai la Florina? Poate tot strămoși aromâni? Habar n-am. Ne-am oprit la primul hotel din centru care ne-a ieșit în cale – hotel Hellinis, vizavi era o cafenea cu niște moșuleți care jucau cărți, s-au holbat curioși la noi vreo zece minute, timp în care am reușit să parcăm mașina pe străduța îngustă și cu un trafic de Calea Victoriei. La recepție, un alt moșuleț foarte plictisit care știa doar trei cuvinte în engleză ne-a scris pe un petic de hîrtie prețul camerei – 40 de euro , apoi ne-a atenționat ridicînd un deget în sus: No breakfast! Am plătit 40 de euro și am primit la schimb o cheie de care atîrna o bucată grea de metal aurit, din aia cu care poți sparge capul cuiva dacă ții morțiș, de fiecare dată cînd am ieșit din hotel moșulețul ne-a ordonat prin semne că trebuie să o lăsăm la recepție, ca să nu comitem vreo crimă, probabil. Camera mică, curată, cu balcon – totul era vechi, dar perfect funcțional, de la duș la televizor și la atît de necesarul, în Grecia, aer condițional. Am ieșit să mîncăm. V-am zis că sînt cam nedusă în Grecia, m-a frapat faptul că, într-o zi obișnuită din timpul săptămînii, tot orașul era pe stradă, bătrînetul într-o parte, la cafele, pe pietonală, tineretul în cealaltă, la terasele romantice și ceva mai șic care se înșirau pe malul unui pitoresc rîu de munte, adolescenții băteau străzile pur și simplu, în găști mixte, flirtînd băieți cu fete. Deci trei generații socializînd la diferite niveluri, nu mi s-a părut deloc un oraș mort de provincie. Nu, chiar nu era Breaza. Am depistat într-un gang un restaurant bine cotat pe Tripadvisor. Cîte persoane, două? întreabă grecul, patronul. Expeditivi, practici, politicoși la limită, dar buni comercianți, ne-au așezat la o masă, într-o jumătate de oră eram deja mîncați și băuți, mîncare simplă, grecească, cu ingrediente de bună calitate – salată, tzatziki, porc, pui, vin, 35 de euro. La ora 11 noaptea, restaurantul era full, iar patronul și singura fată angajată se mișcau cu o viteză uluitoare, după un drum de zece ore tot iureșul ăla ne năucea. Ne-am întors la hotel, zarva de pe străzi a continuat pînă tîrziu în noapte. A doua zi, orașul părea ceva mai pașnic, sub soarele alb și fierbinte al verilor din sud, însă tot vedeai oameni care stăteau pur și simplu pe stradă, nefăcînd nimic, doar într-o perpetuă stare de relaxare și de contemplare a altor oameni – pe borduri, pe bănci, în fața unor clădiri uneori în paragină, dar nu o paragină dezolantă precum cea a țărilor din fostul bloc comunist, în fața micilor ateliere de croitorie sau de cizmărie. N-am avut pe cine să întrebăm de familia Dedu, cele două muzee locale erau închise. Așa că am pornit-o mai departe, spre Albania, pe drum am salvat o broască țestoasă. Traversa fără nici o grabă, am luat-o și am pus-o în iarbă, pe marginea șoselei, nici măcar nu s-a ascuns sub carapace, ne-a privit cu o curiozitate la fel de vie ca aceea a moșuleților din Florina atunci cînd am parcat mașina.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.