Ce șanse are copilul ăsta?

Publicat în Dilema Veche nr. 989 din 23 martie – 29 martie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Am o vecină care lucrează ca femeie de serviciu la o școală. O moldoveancă, după accent, înaltă și uscată, trecută de 50 de ani, femeie simplă, la locul ei și muncitoare, genul care ară cu plugul sau prășește cartofi ore în șir, sub soarele amiezii,doar pentru că așa trebuie. Și pentru că nu știe să facă altceva. Cunosc tipologia, am întîlnit-o de nenumărate ori, în diferite ipostaze, prin satele românești și prin texte literare – are ceva din îndîrjirea Mariei, poreclită și Fefeleaga, ceva din încrîncenarea Vitoriei Lipan. Genul de femeie cu simțul datoriei, indiferent de natura ei. O admir, într-un fel – eu nu am simțul datoriei și de multe ori aleg să lîncezesc în loc să-mi fac treburile care așteaptă să fie făcute. Inclusiv pe cele gospodărești – prefer să nu spăl vasele și le arunc pur și simplu în chiuvetă pentru un „mai tîrziu” sau dau cu aspiratorul cînd îmi vine cheful. Ei bine, așa ceva nu se va întîmpla niciodată cu vecina mea, știu că face toate aceste lucruri exact atunci cînd ele trebuie făcute. E o vecină bună, locuim gard în gard și nu mi-a făcut niciodată probleme. Povestea e amuzantă și pare cumva ficțională (de altfel, toți vecinii mei sînt personaje de roman) – casa nu îi aparține, dar proprietarul a primit-o să locuiască aici pentru a avea grijă de pisicile unei rude comune decedate și care a lăsat probabil și o moștenire. Casa are două camere – într-o cameră locuiesc pisicile, la început erau vreo treisprezece, între timp au mai murit dintre ele și au rămas nouă, în cealaltă cameră locuiesc femeia de serviciu moldoveancă și fetița ei de 11 ani. Cu pisicile nu am interacționat în mod direct decît o singură dată, cînd am intrat, nici nu mai știu de ce, în curtea de alături. Sînt niște pisici absolut normale, le văd siluetele feline prin gardul din plexiglas care desparte curțile noastre. Una dintre ele e foarte vorbăreață, „ciripește” tot timpul de dincolo de gard. Cînd trăia Sushi, îi mai dădea cu laba pe gard, însă total dezinteresată, se prinsese și ea care e curtea noastră și care e curtea lor. Lumi total diferite. Din camera din față pot vedea camera pisicilor, e fascinantă – văd pisici care se cațără în „pomi” sau care stau pe niște podiumuri, în poziții statuare. Sînt foarte bine îngrijite de către vecina noastră – din simțul datoriei, desigur –, dar și foarte puțin iubite, nici măcar fetița nu le iubește în mod special. Odată, vecina mea a încercat să-mi explice că ține departe copilul de pisici de frică să nu-i transmită nu știu ce boli. I-am explicat, la rîndul meu, că pisicile transmit boli oamenilor în cazuri foarte rare și chiar nu se pune problema cu aceste pisici hiperprotejate care locuiesc într-o singură cameră. A dat din cap, dar nu a părut să înțeleagă, știa ea ce știa. 

Cu vecina mea mă întîlnesc deseori, în mod inevitabil, pe strada noastră, la Mega Image sau în piață, la Obor. Mereu e însoțită de fetiță – e o Matrioșcă mai mare, alături de o Matrioșcă mai mică. Vecina mă vede de la distanță și mă așteaptă,și asta mă enervează cel mai tare, nu-și dă seama că am început să o evit. La început, nu am făcut asta, am stat de vorbă în mijlocul trotuarului zeci de minute, pentru că eram curioasă. Am aflat că mai are o fată, de 20 de ani, iar acest copil, al doilea, a fost făcut la bătrînețe. (Iar copilul se tot foia în jurul ei în timp ce noi trăncăneam, nu mai avea răbdare.) S-a plîns de munca ei grea de la școală, că trebuie să ridice bănci și o doare spatele, că e o școală mare, cu o mie de copii, în care face curățenie în fiecare zi, că nu mai poate, că e bolnavă (adevărul e că o aud tușind zilnic în curte), dar nu poate să renunțe la slujbă pentru că și fetița ei învață la școala respectivă și nu vrea să o scape din ochi. Îi e frică să nu pățească ceva, îmi zice ea, în vreme ce fetița țopăie și se lălăie plictisită în jurul nostru. Și vara, cînd nu mai sînt copii la școală, vecina mea o duce pe cea mică tot acolo, sub strictă supraveghere, nu poate să o lase singură acasă. De ce nu mergeți măcar o zi la mare? – am întrebat-o. Nu e vorba de o vacanță, știu că e scump și poate nu vă permiteți, doar luați un tren din Gara de Nord, face o oră și ceva pînă la Constanța, mergeți pe plajă, faceți o baie și vă întoarceți seara. Copilul s-a oprit din țopăitul ei ritmic și m-a privit cu niște ochi de parcă ar fi văzut un elefant pe Calea Moșilor. Nu a mai fost la mare, nu-i așa? – întreb eu. Vecina s-a uitat la mine de parcă le-aș fi propus să se mute pe o altă planetă. Da, e o idee, dar cum e cu trenul ăla și cît costă? Și chiar face doar o oră pînă la mare? Dar dacă le duce în altă parte și se rătăcesc? Etc. Trăim în București, în secolul 21! N-am mai insistat, îmi părea rău de copil că pentru cinci minute își făcuse speranțe deșarte. Și-mi amintesc de o altă discuție, din pandemie, cînd vecina mea mi-a zis că le-a dat tablete de la școală ca să intre la ore online, iar ea nu a lăsat-o pe fată să umble la tabletă ca nu cumva să o strice și să o plătească după aia, că nu are de unde. Altă dată, i-am dat fetiței cărți pentru copii de la editura cu care colaborez, nu le-a primit cu prea mare interes și nu cred că am schimbat ceva. De multe ori caut să înțeleg ce îmi zice femeia asta în limba ei bolovănoasă, pentru că ea încearcă, de fapt, să comunice, dar cuvintele parcă nu ajung pînă la mine, am momente în care nu pricep nimic și din cauza asta am început să mă feresc de întîlnirile cu ea și să mă prefac că nu o văd cînd mă așteaptă. Odată m-a întrebat îngrijorată dacă m-a supărat cu ceva și m-am simțit prost, mi-ar fi fost imposibil să-i explic că nu era vina ei că nu reușim să comunicăm ca două vecine normale și drăguțe ce sîntem și că sînt mulți factori la mijloc care nu țin de umanitatea propriu-zisă, ci de diferența de educație, că nu pot să mă prefac că vorbesc unui perete și nici n-aș mai ști ce să-i zic, pentru că uneori se uită la mine și parcă așteaptă să-i zic ceva, orice, care să-i facă traiul un pic mai suportabil. Nu știu ce să-i zic unei mame care refuză să-i dea copilului tableta primită gratis de la școală, care de fapt refuză să-i deschidă o cale spre o lume mai bună doar pentru că ea nu o înțelege, nu-și dă seama că undeva, acolo, ar putea să existe o lumină. Complicat, mai ales că trăim la zece metri distanță una de cealaltă. 

La rîndul meu, încerc să nu o deranjez cu nimic – însă se mai întîmplă uneori, în serile de vară, să am discuții tensionate în curte, asta e, sîntem oameni vii care se zbat pentru proiectele lor, îmi dau seama că aceste discuții pe care ea le aude și care conțin termeni precum CNC, AFCN, aplicații, rezidențe, deadline-uri sînt pentru ea într-o limbă total necunoscută. Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta. Discutăm și despre lipsa de șanse în România, iar atunci cînd îmi amintesc cine locuiește alături mă opresc. Eu ca eu, dar ce șanse are copilul ăsta? Deocamdată e un copil ca toți copiii, o aud cînd cîntă, rîde sau plînge pentru că e certată de maică-sa. Dar va crește, pe la 15-16 ani va face orice ca să scape de Matrioșca cea mare și de control, va pleca de acasă, poate va abandona școala, se va „mărita” repede, va face  copii, va lucra ca femeie de serviciu la o școală, o va durea spatele de la prea multă muncă, nu va avea bani să le cumpere copiilor ei tablete și s-ar putea să nu ajungă niciodată la marea care e la 200 de kilometri depărtare. 

Mă simt aiurea după micile noastre conflicte profesionale pentru că știu că, de auzit, se aude tot, dar îmi dau seama că și vecina noastră liniștită și muncitoare are o meteahnă. În fiecare seară și în fiecare dimineață trîntește ușile și geamurile de mai multe ori, cu o forță incredibilă, de se zguduie casa. Nu înțeleg de ce. Am întrebat-o ce se întîmplă, dar nu a vrut să recunoască, m-a privit cu seninătate: „Eu n-am auzit nimic, o fi de la alți vecini!”. Mi-am dat seama că e acolo un sentiment refulat al furiei, al neputinței, pe care nu poate altfel să și-l exprime. E dreptul ei, e o vecină bună, nu mă deranjează cu nimic.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.