For the first time in Romania

Publicat în Dilema Veche nr. 1005 din 13 iulie – 19 iulie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

În urmă cu niște ani, am făcut pe ghizii pentru un grup de americance (și scriitoare pe deasupra), for the first time in Romania. Cam așa a fost atunci. Mă întreb care mai sînt astăzi reacțiile celor care ajung pentru prima oară în țara noastră. 

Sosirea. Sînt şase, destul de vesele după douăsprezece ore de zbor, destul de tinere, îşi cară după ele bagajele cadrilate cu roți, scriu, în timpul liber şi nu numai, poezie, proză, scenarii de film şi au venit în România la o invitaţie prin mail a unei fundaţii pentru un cultural meeting, dar şi din curiozitate, au citit despre ţara noastră pe Internet că e beautiful, înainte de călătorie. Vizita lor e short, mai puţin de o săptămînă, dar li se pare destul de exotic aici, mai ales că a fost şi comunism etc.

În parcarea de la Otopeni, ne aşteaptă domnu’ Virgil, un fel de „tătucă” al taximetriştilor de pretutindeni. L-am descoperit la Gara de Nord, „Tată, îţi zic tată, că ai putea să-mi fii fiică... două sute de mii în cap, nici unu’ nu lasă sub preţu’ ăsta... Aieroportu’ e aieroport, ce mama mă-sii...” (în mod normal o astfel de cursă „pe ceas” e sub o sută de mii). Dom’ Virgil nu s-a enervat că a trebuit să suporte întîrzierea avionului, a cerut doar o sută de mii în plus pentru timpul său irosit, apoi, desigur, taxa de parcare. A mai solicitat, prin staţie, un alt taxi al companiei pe care îl conducea un băiat lungan care mesteca gumă şi n-o rupea pe nici o limbă, nici măcar pe româneşte.

Nea Virgil avea chef de vorbă şi m-a rugat să le traduc fetelor povestea lui americană. „Am fost la Las Vegas, la un prieten, n-aveam un ban pe mine, am fost aşa, să casc gura, tradu-le!... El, bancher de meserie, mi-a dat o mie de parai, adică dolari pentru dom’şoare: «Ei, Virgile, îi joci?»... Cum era să-i joc, că doar erau banii lui?!... Da’ el a insistat şi m-am dus acolo, la cazino, numa’ lumini peste tot... Le traduci?... Ce era să fac?... Am jucat la ruletă... vreau să vă zic, dom’şoarelor americance, îmi pare rău că nu vă zic io direct, da’ nu ştiu engleză... ce să fac?!... nu mi-a plăcut engleza.... i-am jucat şi am cîştigat în seara aia treizeci de mii de parai, adică dolari, adică o casă aicea la noi. I-am cîştigat şi dup-aia i-am dat tovarăşului meu, că el era cu sponsorizarea, i-am dat numa’ să scap de ei... i-a luat şi i-a jucat din nou, a pierdut tot, da’ nu mi-a părut rău! Erau banii lui, în fond, dup-aia mi-a zis să mergem să mîncăm nu ştiu ce homar, să bem şampanie... Ce să mai zic?... Io am un noroc chior, numa’ să-mi dea cineva bani pă mînă şi... Le-ai tradus?” Dom’şoarele americance rîdeau cu lacrimi, aşa că nu au mai fost atente cînd le-am prezentat măreţul edificiu al Casei Presei Libere, fostă a Scînteii, cu istoricul ei cu tot.

În celălalt taxi n-a fost aşa o veselie, căci băietanul care mesteca gumă n-avea nici un fel de amintire din SUA şi singura lui ocupaţie era să înjure traficul.

Prînzul. Cele şase americance urmau să plece în aceeaşi seară spre nordul Moldovei, la mînăstiri, cu un tren accelerat. Programul lor era dinainte stabilit în „aventura românească”, însă aveau nevoie de un loc tradiţional şi liniştit unde să-şi petreacă cele cîteva ore pînă la plecarea trenului. Cu ocazia asta urma să ne cunoaştem mai bine. Am ales Hanul lui Manuc.

Urmaţi îndeaproape de o cohortă de chelneri neîndemînatici şi plini de emoţii căci, în sfîrșit, au prins un grup de străini, am comandat mîncarea, tradusă şi în engleză, în meniu. Comenzile au fost variate şi stranii: două dintre americance erau vegetariene, aşa că au comandat numai salată de roşii, o alta a fost atrasă de mititei, cu o garnitură de mămăligă (i se şoptise la ureche de către chelner că-i tradiţională!), iar ultima a vrut o omletă, dar i s-a comunicat că a trecut de mult micul dejun, iar, la noi, ouăle se mănîncă numai dimineaţa. A insistat şi şi-a primit omleta. În rest, apă minerală.

La masă, într-adevăr, ne-am cunoscut mai bine: Christina era din L.A. şi tocmai scria un scenariu despre doi emigranţi lituanieni în Statele Unite (după vizita în România, i-a transformat în emigranţi români, i s-a părut mai interesant, mai ales că învăţase cîteva cuvinte în limba română), Andreea era soţia unui pastor şi scria constant despre biserică şi despre impactul lui Iisus asupra comunităţii sale, din Florida. Monica, coreeancă, la a treia generaţie în SUA, scria poeme tip haiku. Kitty coordona un proiect de „implantare” a poeziei în rîndul tinerei generaţii. Susan era un fel de hippioată simpatică a mapamondului şi spera ca după România să-şi petreacă cîteva săptămîni în Grecia, apoi la Roma, cu rucsacul în spate, liberă de orice constrîngere. Greta, de origine germană, scria cărţi pentru copii şi venise special în România ca să scrie o carte ilustrată despre Brâncuşi. Ea a fost singura care a aterizat pe Otopeni cu cîteva zile mai devreme şi a plecat în necunoscut, adică spre Tîrgu Jiu, ca să cunoască originile sculptorului. 

Prin Centrul Vechi. Greta voia să cumpere sticlărie, a văzut o copie a „Coloanei infinitului”, dar n-a luat-o pentru că i s-a părut kitsch. Susan a întrebat care e cel mai important poet al României şi i s-a răspuns Mihai Eminescu. A vrut să ştie şi de unul mai modern şi i s-a răspuns Nichita Stănescu. Şi-a notat conştiincioasă numele pe un carneţel. 

Au vrut să bea o bere şi am poposit la o terasă destul de dubioasă pentru turiştii străini, o cîrciumă proletară. M-au întrebat despre toaletă, cum arată? Le-am zis că nu prea e OK şi le-am văzut destul de speriate. Pînă la urmă au fost de acord să bea o bere acolo, deşi buda nu era tocmai ceea ce-şi doreau ele. Le-am explicat care este situaţia „tînărului artist român” în România, „Nu sînt bani, nu sînt perspective!”, apoi, la mişto: „Vrem să emigrăm cu toţii în US”. Christina s-a întunecat la faţă: „Şi ce-o să se întîmple cu ţara asta dacă toţi artiştii vor emigra în US? Sînteţi pe drumul cel bun, voi veţi ridica o întreagă naţie”.  

Pînă la urmă, Andreea s-a dus la buda cîrciumii şi a zis că e OK, chicotind, îi plăcea conotaţia cuvîntului „buda”, au rîs cu toatele, iar Kitty, ceva mai melancolică, s-a apucat să scrie, pe carneţelul ei de călătorie, un poem care se intitula „Blonda & Bruna” (deja băuse o bere blondă şi una brună).

Prin țară. În seara aceea, cele şase au plecat spre nordul Moldovei, cu acceleratul de Vatra Dornei. Le-am părăsit în gară după a lot of kisses de parcă ne-am fi cunoscut de zece ani şi good bye, good bye! Ne-am revăzut după cinci zile, cînd ele deja se acomodaseră cu mediul. Vizitaseră Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi îşi achiziţionaseră cîteva icoane, covoare, cojoace. Erau cazate la o cabană din Cîmpulung.

Am ajuns dimineaţa, ele tocmai îşi beau cafeaua în faţa cabanei. „Buda din tren a fost îngrozitoare”, mi-a comunicat imediat Monica. „Am fost o singură dată şi după aia a trebuit să mă ţin toată noaptea.” Oricum, erau vesele. Le-am întrebat despre excursiile pe care le făcuseră. Susan a tras concluzia: „Mînăstirile sînt atît de frumoase, da’ toate-s la fel...”. Celelalte au început să rîdă, deja mă obişnuisem cu rîsul lor dezinvolt, so natural, care izbucnea, ca într-un cor, la fiecare cinci minute. 

În gara din Cîmpulung era cît p-aci să-şi piardă bagajele, pentru că le-a luat prea mult timp să le urce în trenul care staţiona un minut. La Iaşi, au fost înconjurate de şuţi care vizau aparatele foto şi camerele video, au coborît în grota unde se cinsteau Eminescu şi Creangă, s-a întrerupt curentul, din motive administrative, şi li s-a spus că e un special moment for you, au cumpărat cărţi, orice fel de cărţi, în limba română. „ca amintire”, cum ar fi Proverbe româneşti sau Cei treigrăsani a lui Iuri Oleşa (o carte comunistă sovietică, ilustrată), la dinner s-au întîlnit cu scriitori locali, în trenul spre Bucureşti le-au făcut cu mîna de la geam muncitorilor de la căile ferate şi le-au strigat rîzînd: „Hello Romania!“.

Ultima seară. Restaurantul Nicoreşti, în cramă. Se comandă zacuscă, fasole bătută, icre de crap... aperitive pe un platou mare. Christina îl cheamă pe lăutar la masă. Îl întreabă dacă ştie Yesterday. Lăutarul nu ştie, dar ce nu face pentru nişte americance drăguţe? Yesterday-ul lui are acelaşi sound cu „Aş da zile de la mine...”, dar nu mai contează, fetele cîntă şi rîd.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.