De la butic la hipermaket

Publicat în Dilema Veche nr. 1014 din 14 septembrie – 20 septembrie 2023
image png

La sfîrșitul anilor ’90 dispărea o lume, efemeră, dar plină de farmec – cea a micilor magazine non-stop de cartier. Și era înlocuită de o alta, se deschideau primele hipermaket-uri care le promiteau noilor angajați că reprezintă locul perfect pentru a face carieră.  

Se lasă seara peste cartier și puținii săi locuitori care n-au plecat în vacanță se dezmorțesc brusc, după canicula de peste zi. Ies pe „bulevard”, plimbă copii și cîini, învîrtindu-se în cerc, ca niște fluturi amețiți în jurul unui bec, se strîng în grupuri, vorbesc despre fotbal și plictis. Miroase încă a asfalt încins. Primul val de clienți și, probabil, cel mai important se înghesuie, formînd o coadă mică în fața chioșcului din tablă. Alune, fistic, semințe, țigări light, de vară. Multă bere, sucuri, apă minerală, ice tea. Nimic nu e rece, frigiderele nu fac față. Clienții nu-și ascund dezamăgirea, dar cumpără, bazîndu-se pe congelatoarele de acasă. Afacerea sezonului devine înghețata. Cele două mari lăzi frigorifice care atunci cînd le deschizi răspîndesc o răcoare plăcută, artificială, ispitesc.

„Era bine cînd aveam televizor la butic! Nici nu-mi dădea seama cînd se făcea zi. Vedeam toate filmele și emisiunile în reluare... era un televizor mic, alb-negru, da’ îți făceai treaba cu el!”, îmi povestește doamna Coca. Toți vînzătorii din tura de noapte suferă deja de insomnii cronice, nu dorm cu zilele. În timpul nopții, chiar dacă și-ar dori, nu mai pot nici măcar să ațipească, în ultimul timp au fost și cîteva spargeri. „Era vizavi o fată, nu dormea, doar picotea așa, pe la trei, și au umblat la frigideru’ cu cola... ea n-a auzit nimic... au forțat încuietoarea și au luat numa’ trei sticle de doi litri... cu derbedeii ăștia parcă mai poți să dormi?!” Fata cu pricina e considerată de toată lumea drept un exemplu de curaj. Nu se încuie în chioșc, stă toată noaptea cu ușa deschisă, „se ia în gură cu aurolacii”, are un spray paralizant pe care nu l-a folosit decît o singură dată, pe un cîine vagabond. Iarna, cînd multe buticuri încetează să mai fie non-stop, pentru că „nu rentează”, fata tunsă scurt dispare într-o lume a ei, probabil dintr-un alt cartier. Buticul e doar un job de vară, deși ar visa să se angajeze undeva pe litoral.

Pînă la douășpe, în fața buticului e o atmosferă veselă, chiar te simți un pic ca la mare. Mai sînt și mușteriii casei care nu au bani de terasă, beau bere după bere, în picioare, sprijiniți de tejghea. Locuiesc în blocurile din apropiere. Sub pretexul că „merg pînă jos, după țigări” evadează din apartamentele meschine, scapă de gura nevestelor. Sînt bucuroși să socializeze cu „Ce mai faci, vecine?”, vorbesc și cu oamenii, și cu cîinii, deopotrivă, „Rex, vin’ la tata! Ce mare te-ai făcut! Mai rozi papucii lu’ vecina?”. Sandu profită de anturaj pentru a-și lăuda noile produse pentru păr, unghii și dinți și își face reclamă la toți clienții lui din cartier. Asta-i ia cam șase-șapte beri. Acum vreo lună i-a crescut tensiunea într-un asemenea hal, încît a chemat Salvarea. A revenit voios la butic, după o săptămînă de spital, și a dat-o pe coniace. Reci. Dom’ inginer e cam ciufut, privește doar strada și înjură gunoierii, mașinile, primăria. Mircea cumpără bere la doi litri pe care o bea în spatele blocului, „cu băieții”, la bară. 

„Cam pe la douășpe jumate rămîn singurică și atunci mi-e urît...”, îmi zice doamna Coca. „Mai vin cam trei-patru clienți pe oră. Mai citesc reviste, mai fac integrame. Cînd pornesc tramvaiele, la cinci, îmi fac de lucru prin chioșc, aranjez una-alta și mă pregătesc să plec... Uite că mă bucur că ai venit tu, am cu cine să stau de vorbă!” E trecut de două. Mă așez pe o navetă goală. Strada e pustie, lipsită de viață. În blocul de peste drum, un bătrîn stă aplecat peste geamul de la bucătărie și fumează țigară de la țigară. Vine un puști de vreo șaișpe ani. Nu știe ce vrea. Mai întîi apă, după aia cola. E amețit rău. „Ăsta-i beat turtă! La vîrsta lui... vai de părinții ăia, săracii!” N-o contrazic. Părculețul de lîngă centrala termică e plin de seringi folosite. Nu-i spun nimic, o las să creadă într-o lume „normală”. Doamna Coca are aproape 50 de ani, locuiește la curte în afara orașului, după ce iese din tură schimbă două tramvaie și o rată, pe la opt ajunge și ea acasă și se apucă de gătit. Pentru fetele ei care pleacă la muncă, să găsească mîncare caldă cînd se întorc. „Și cînd mai dormi?” „Aș dormi eu, dar nu pot. Doar pe după-masă ce mai reușesc să ațipesc două-trei ore.” Cînd o întrebi ce mai face, răspunde cu amărăciune: „Uite aici, ce am învățat… dacă nu mi-a plăcut școala!”. În timpul comunismului a lucrat ca muncitoare în confecții, dar fabrica s-a desființat peste noapte. „Am ajuns să zic și eu că era mai bine pe vremea lu’ Ceaușescu... aveai un loc de muncă stabil, un salariu, acum nimic nu mai e sigur... Buticu’ ăsta azi e, mîine nu e!” În plus, a început să-i fie frică noaptea. De stradă. Toată anxietatea asta o învăluie într-o aură tristă. Mă cuprinde și pe mine, fără să vreau. Vin doi arabi, cu burți imense. Vor bere. Cu ăștia doi e clară treaba, într-adevăr sînt beți. Rîd gălăgios. Ce fac domnițele? Hai, lasă vrăjeala! Du-te acasă și te culcă! „Ăsta are casa de schimb valutar de pe colț. E însurat cu o româncă, au un copil de șase luni. Îl așteaptă nevasta acasă și el umblă brambura...” Mai vine și unul dintre nebunii cartierului care cere țigări la bucată. „Nu ținem! Hai, ia una de la mine și pleacă!” Nebunul își aprinde țigara, trage repede fum după fum, o aruncă și dispare în noapte urlînd. „Așa face tot timpu’! Uneori aruncă cu sticle din plastic după oameni. Ar trebui dus de aici!” Eu știu că e diagnosticat cu schizofrenie, cînd nu uită să-și ia medicamentele e un om normal. Doar că are lungi perioade în care uită și atunci urlă, vorbește singur și cerșește țigări. Mai trece și un insomniac cu un cîine. Se oprește, dar nu cumpără nimic, ar vrea ceva, dar nu știe ceva. Ce poți să vrei la ora patru dimineața?! E liniște pînă cînd se aude huruitul primului tramvai.        

L-au repartizat la raionul BLS, adică ustensile de grădinărit, ghivece cu flori, balansoare, nisip „Miau-miau” pentru igiena pisicilor... Într-una din primele zile de lucru, un coleg, tot lucrător comercial ca și el, i-a spus, în camera de odihnă, în timp ce sudau țigările pentru a profita din plin de pauza de un sfert de oră, că a avut noroc. „Puteai să fii ca mine, la carne sau la legume și fructe... De trei luni sînt în permanență bolnav.” Și pentru a-și întări spusele a început să strănute. Avea peste tricoul inscripționat cu numele firmei o pufoaică groasă. Diferența de temperatură dintre camerele frigorifice de unde lucrătorii comerciali cărau cu liza produsele și raion era mare, „ca și cum te-ai teleporta de la Polul Nord direct la tropice”. Nu l-a invidiat deloc, îi plăcea la BLS, munca părea ușoară. Avea salariul minim pe economie și banii i se livrau pe card. După trei luni urma să primească bonuri de masă și să i se deconteze abonamentul pe transportul în comun, o singură linie. După șase luni, dacă se comporta bine, putea deveni lucrător principal, iar în cel mult doi ani, dacă era un angajat model care să stea peste orele de program și dacă fotografia sa ar fi apărut la „panoul de onoare”, avea mari șanse să fie numit manager. Desigur, atunci vor conta și studiile lui superioare. Avea la ce să viseze în timp ce încărca liza cu sacii plini de pămînt pentru flori și cu colivii.

Cel mai tare îl deranjau camerele de supraveghere. Pentru că se simțea mereu urmărit. Pentru că-l vedeau „superiorii” și apoi era certat că nu e bărbierit impecabil. Pentru că nu putea să fumeze pe șest cîte o țigară, în rezerva de unde aducea marfa. Și pentru că nu putea să fure, nu că și-ar fi dorit, dar așa, ca idee... A furat de trei ori: un pix șmecher, un marker și o lesă antipurici pentru cîinele de acasă. După șase luni, cînd devenise deja lucrător principal și se împrietenise cu un tip de la security, i s-a confesat. Ăla a rîs de el: „Toată lumea fură, important e să nu bați la ochi!”.

image png
Stai un pic mai departe
Treci de 40 de ani și abia atunci începi să te întrebi ce îți place cu adevărat.
image png
Imagini blurate din clasa întîi
„Revolta” se manifesta, de fapt, doar în jurul cozii.
image png
Obor exotic
Un spațiu multiculti, cum se zice acum. Nu știu dacă e bine, dacă e rău.
image png
Educația ne unește. În probleme
Deși nici Franța nu duce lipsă de probleme vechi, noul an școlar în Hexagon a debutat cu una nouă.
image png
Clerul și poporul
 lui Dumnezeu
Evident că această „politică a struțului“ întristează, alienează și generează frustrări deloc potrivite cu idealul nostru afirmat de comuniune și creativitate liberă.
p 20 Blaise Pascal WC jpg
Noblețea supunerii
Dar Pascal folosește totodată capacitatea rațiunii de a organiza cîmpul cercetării.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Cînd, în toiul nopții, îți cedează bateria de la chiuvetă, te simți Bacovia. Cînd vine ziua și intri în dansul social al reparațiilor – instalator, administrator, meșterul blocului –, îți dai seama că, de fapt, ai alunecat, precum Alice, într-o Țară a Minunilor. (S. G.)
image png
Dăm copiii afară din casă?
Am devenit adult și am pus traiul de una singură înainte de orice altceva.
image png
Școli, sfîrșituri, începuturi
Data de 15 septembrie (căci atunci începeau școlile pe vremea aceea, era bătut în cuie) avea, pentru mine, și o altă semnificație: era ziua mamei mele.
image png
Emoții populare, cîștiguri electorale
Cînd ancheta a fost încheiată, acuzele dovedindu-se false, jurnaliștii de la WELT au lansat o întrebare către fundație: ce se va întîmpla acum cu banii donați?
p 20 Edward Hopper, Office in a Small City jpg
Singurătăți urbane: Edward Hopper
Sub semnul ei, lucrurile se compun din fragmente și praguri, iar privirile, din neîntîlniri și stranietăți.
image png
Despre convertirea păcătosului
El [sufletul] nu mai poate gusta liniștit lucrurile care-l încîntau.
1014 21 urbe arhitect Andra Panait jpg
Împreună
Așezată sub egida sustenabilității, participării și incluziunii sociale, Bienala oferă tuturor arhitecților din România posibilitatea de a intra în legătură cu confrații lor.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
● E adevărat că o firmă chinezească își încurajează angajații să slăbească? Da. Kingtian Consulting le plătește angajaților 25 de euro pentru fiecare kilogram pierdut.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ultima zi din vara lui 2023
Povestea personală a fiecăruia reprezintă cea mai bună sursă de inspirație.
Zizi și neantul jpeg
Umbreluțe și plutiri
Băiețelul a crescut și s-a ajuns în etapa în care nu mai avea chef să se dea cu mine în ceva.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cîteva aventuri în Albania și Grecia (ultimul episod) – cazări, prețuri, oameni, plăceri și neplăceri
Sîntem atît de obosiți încît nici măcar nu mai putem să ne certăm și noi, așa cum ar face orice cuplu normal într-o astfel de situație.
p 19 adevarul ro jpg
August negru
Metehnele societății în care trăim, o kakistocrație în care pilele și șpaga sînt valori, hrănesc din belșug balaurul incompetenței, care nu mai are de mult doar șapte capete.
p 20 jpg
Prima seară
Festivalul ne aşază la nivelul muzicii, al culturii mari de pretutindeni.
Theodor Pallady jpeg
Potențialul satului, între subzistență și supraviețuire
Cu privirea de acum, deplîng rigidul maniheism al dualității sat-oraș.
p 24 M  Banica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Stop! Facem dop la pepeni“
image png
Dragostea este un proces
Oamenii se schimbă nu cînd le-o cere altcineva, ci doar dacă vor, pentru că ei decid așa.
image png
CFR și depășirea condiției umane
Asta dacă vor fi rămas suficiente indicii pînă acolo pe trenul inaccesibil ce străbate o Românie bătrînă, neajutorată, sub orice nivel.
image png
Carne și gem
Așa că, la mare, la restaurant, era un fel de mic paradis.

Adevarul.ro

image
Se pregătește guvernul american să anunțe existența extratereștrilor? Planul de „dezvăluire controlată” propus de Senatul SUA
Guvernul SUA ar putea fi obligat să dezvăluie dacă extratereștrii au vizitat Pământul, conform unei noi legislații, ale cărei detalii sunt prezentate de Daily Mail.
image
Actorul Bob Rădulescu de la Cluj: „Am crescut între unguri. Doamne ferește să fi avut gospodăria mai prejos decât vecinii!“ VIDEO
Actorul clujean Bogdan Rădulescu a povestit că în copilăria lui era întotdeauna o întrecere între ardeleni care să aibă gospodăria mai faină. Mama lui avea ambiția să nu se lase mai prejos decât vecinii unguri care aveau întotdeauna totul orânduit.
image
Fiul lui Dumitru Buzatu, primele declarații după arestarea baronului de Vaslui
Tudor Buzatu a dezvăluit ce mesaj i-a trimis tatăl său după ce acesta a ajuns după gratii.

HIstoria.ro

image
Povesti din Bucureștii de altădată - AUDIO
Povestea ne duce într-un București de altă dată, de la cel cu străzi de pământ, până la cel care a căpătat denumirea de Micul Paris. Căutăm urmele scriitorilor prin cafenele de odinioară, circulăm cu tramvaiul tras de cai și ne distrăm în grădinile de vară. Poveș
image
Morțile spectaculoase ale împăraților bizantini

Reflectând la moartea împăraților bizantini, cronicarul Nikita Choniates scrie că lui Dumnezeu nu Îi place să intervină în viața oamenilor în același mod, ci preferă diversitatea, așadar, un împărat este înecat, altul decapitat, altul omorât de dușmani, în timp ce unii trec din această lume în cea d