Opt ani în Logan

Publicat în Dilema Veche nr. 1003 din 29 iunie – 5 iulie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu știu voi cum sînteți, dar eu, una, mă atașez și de obiecte. Bine, nu mă atașez de orice vază sau de uscătorul de păr, însă dezvolt cîte o relație hai să-i zicem de amiciție cu obiecte precum patul în care dorm (patul „de acasă”), o anumită geacă de piele din America pe care am revopsit-o de trei ori, laptop-ul sau mașina. Dacia asta Logan bleumarin, extrem de banală, despre care vreau să vă povestesc a fost cumpărată de părinții mei din fabrică în 2006, o decizie corectă de ingineri – o mașină ieftină și robustă, ușor de întreținut. De fapt, a fost singura lor mașină luată „de nouă” într-o viață de muncă, ceea ce spune ceva despre nivelul de trai al oamenilor cinstiți din România. Eu, la aproape 45 de ani, n-am reușit încă o astfel de performanță. În 2006, cînd pe străzi încă mai vedeai Cielo și Tico cu duiumul, era considerată o mașină bună, așa că, înainte de a mă atașa eu de ea, a iubit-o și taică-miu. A fost cu ea la munte și la mare, ca orice inginer care se respectă, însă nu reușit să o scoată din țară, nu a avut acest curaj, taică-miu e șofer de duminică. A îngrijit-o corespunzător, iar chiar atunci cînd s-a mutat de la București la Breaza a ținut-o în garaj. Eu aveam o rablă de SuperNova care ne lăsase deja în drum pe undeva pe la Săftica, iar cînd taică-miu s-a hotărît să mi-o vîndă cu un important discount „tată-fiică”, am fost cel mai fericit om din lume. Mi s-a părut că am luat o supermașină. Interesant e faptul că nici măcar nu am permis de șofer (nu văd aproape deloc cu ochiul stîng), dar iubesc mașinile, pentru senzația de libertate pe care mi-o dau, ele dezvoltă în imaginația mea un întreg road-movie plin de aventură, nicicînd nu am fost mai fericită ca în călătoriile lungi, în calitate de co-pilot, cînd treceam dintr-o țară în alta, fără granițe, și o lume întreagă mi se perinda pe dinaintea ochilor, uneori mai deschideam relaxată și cîte o bere, că doar de-aia eram co-pilot, nici nu mai conta destinația. Cu mașina poți pleca oricînd, oriunde, dacă mori de cald vara, la ora 2 noaptea, și vrei să pleci la mare, pleci la mare. Așa că aș fi în stare să-mi cumpăr o mașină fără să o conduc, doar ca să o vizitez zilnic, să mă așez pe scaunul meu din dreapta și mă bucur de călătorii imaginare, e doar o chestiune de autosugestie. Am avut de cîteva ori tentativa de a face școala, chiar așa chioară cum sînt, însă I., șoferul, mi-a zis de fiecare dată: „Lasă, mai așteaptă puțin să ne schimbăm mașina cu una adevărată... n-o să vrei să conduci o mașină pe care simți că o cari în spate!”. Adevărul e că Dacia Logan, „obiectul iubit” al lui taică-miu, s-a dovedit o mașină chiar mai proastă decît ne așteptam. Nu ne-a lăsat niciodată în drum, ca SuperNova, însă ne-am confruntat cu tot soiul de „detalii”. Cum ar fi aerul condiționat care, la orice Dacie (nu știu cum o fi acum, la cele noi, dar nu-mi fac mari speranțe), e o glumă, un vînticel, o adiere. Ei bine, la a noastră nu mergea deloc și n-am reușit să-i dăm de capăt – cică era vorba despre nu știu ce por pe unde pierdea freon. Am mers cu ea fără aer condiționat, la drumuri lungi, opt veri la rînd, cred că erau 60 de grade în mașină, ne-am întors odată, într-un iulie, de la Calafat, pe malul Dunării, prin niște amărîte de sate și am simțit că leșin, eram leoarcă și mă ștergeam cu tricoul, totul în mașină era încins și frigea, din cînd în cînd, la cîte un cot al drumului, vedeam Dunărea, o apă neverosimilă. Sau pe autostradă, cînd nu poți să mergi vara cu geamurile închise, sute de kilometri prin Croația, cu huruitul ăla constant în urechi care te amețea, trei zile după aceea am avut auzenii, singurul gînd care mă consola era că așa se mergea cu mașina prin Europa în urmă cu 40-50 de ani și nu mai murea nimeni. Iarna, o altă problemă imposibil de rezolvat – dezaburirea, geamurile Loganului nostru nu voiau să se dezaburească neam! Și bagă căldură, și deschide geamurile, și șterge cu cîrpița, ca atunci cînd s-au inventat primele Dacii, și nervi, și țipete: „Fac accident, nu văd nimic!”. Ștergătoarele care se înțepenesc, scîrțîie, mînjesc. Tăblăria care ruginește ca Făt-Frumos, într-un an cît altele în zece, am făcut-o de două ori, degeaba. Lipsa de demaraj și imposibilitatea de a depăși, stai după curul unui camion ore în șir, mașină leneșă, asta e. Și cîte și mai cîte, mașina asta parcă a fost făcută în dușmănia omului care o conduce și a pasagerilor săi. La un moment dat, nu se mai aprindea nici bordul și nu mai mergea radioul, ore și ore de drum petrecute în tăcere, pînă cînd am început să caut cîntece cu karaoke pe telefon și am învățat să cîntăm. Am cîntat în Logan tot repertoriul Beatles, dar și Aurelian Andreescu cu „Copacul” lui, și Mihaela Runceanu, „De-ar fi să vii”, am făcut Vocea României pe drumul București-Cluj de nenumărate ori. Și din nou, la un moment dat, m-am simțit fericită din cauza senzației de libertate absolută pe care pînă și o Dacia Logan ți-o poate da și atunci am învățat și să o iubesc. Pentru că în viața asta visezi multe, dar cîteodată te mulțumești cu ce ai aici. 

În toți acești ani am visat să scap de Dacia Logan și n-am reușit. Totuși, am reușit să încheiem cu ea o întreagă producție de film documentar, cunoaște pe de rost toate satele din județul Cluj – Geaca, Țaga, Fizeșu, Răscruci, Bonțida. A fost o mașină de nădejde, o mașină bună la țară. La un moment dat, am rămas împotmoliți cu ea în noroi, pe un drum de 4x4, eu am împins-o și am reușit să o scot. A străbătut țara în lung și în lat, dintr-o mașină de garaj a fost mașină de producție și mașină off-road. A ajuns la mare în fiecare an și nu doar la noi, mai ales în satele bulgărești unde n-am fi putut ajunge altfel decît cu mașina, a fost abandonată timp de zece zile pe cîte o străduță lăturalnică și, ca orice mașină care ajunge la mare, s-a umplut și ea de nisip, portbagajul a fost plin de costume de baie și prosoape ude. S-a plimbat prin Balcani, prin Serbia și prin munții Bosniei unde la un moment dat se termina asfaltul și începea un drum forestier, pe acolo ne arăta GPS-ul că trebuie să o luăm, ne-am uitat unul la altul – sîntem iresponsabili, ce naiba căutăm în Bosnia cu mașina asta?! Apoi am ajuns prin niște sate, iar copiii bosniaci s-au luat după mașina noastră – de unde o fi venit, nu văzuseră niciodată vreun număr de România. Loganul nostru a ajuns cu brio chiar și la Berlin, tot la o filmare, atunci am coborît din mașină atît de ruptă și de amețită încît nici nu mai știam care era stînga și care era dreapta. Iar neamțul care ne-a primit a clătinat din cap – cum or fi ajuns băieții ăștia pînă aici? –, dar n-a zis nimic. Acolo mașina nu reprezintă neapărat un statut ca la noi, contează omul. Iar Loganul nostru a fost respectat în trafic, în Germania, ca și cum ar fi fost un BMW ultimul tip, cel mai civilizat trafic pe care l-am întîlnit vreodată, poate doar românii să-l mai strice. Nimeni nu s-a uitat urît la noi pentru că eram într-o Dacia Logan din 2006, cum se întîmplă aici, mașină de sărak, uneori cînd mai mergeam cu ea pe la festivaluri sau alte evenimente nici nu îndrăzneam să intrăm cu ea în parcarea hotelului, o lăsam pe o stradă din apropiere. Ești judecat și după mașină, asta e, iar eu nu vreau să fiu judecată în general, m-am lămurit că viața e mult prea scurtă ca să ne holbăm unii la alții – ce telefon are? ce haine? ce mașină? 

În urmă cu cîteva zile, cînd m-am urcat în noua mașină (second-hand, desigur), m-am simțit ca într-o navetă spațială. Scaunul meu, din dreapta, era ultraconfortabil, pe bord se aprindeau zeci de luminițe, aerul condiționat mergea impecabil, motorul torcea silențios, nici un huruit. „Hei, acum poți să încerci să faci și tu școala...”, mi-a zis I. Nu mă imaginez conducînd mașina asta, dar m-am îndrăgostit de ea instantaneu și de senzația de libertate pe care mi-o dă. Nu e ceea ce ne-am dorit, am făcut multe compromisuri, în gama ei de preț se încadra mai bine un Duster, dar am zis: gata cu Dacia, gata cu plasticul ieftin și cu aerul condiționat ca o adiere! Loganul, săracul, e praf și se întoarce la taică-miu, cu un preț preferențial „tată-fiică”. Dar Bebe, mecanicul, l-a asigurat că dacă mai bagă 2.500 de lei în ea e ca nouă. Mi-e dragă, nu mi-aș dori să ajungă la fiare vechi. Nu încă. Toate poveștile noastre și toate cîntecele sînt încă acolo, într-o carcasă.                      

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată inchisoarea unde este încarcerat Cherecheș, cea mai modernă din Bavaria. Nimeni nu poate evada FOTO
Cătălin Cherecheș a fost dus de către autoritățile germane într-un penitenciar de maximă siguranță, cel mai modern din Bavaria, cu tehnologie modernă anti evadare.
image
Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani va ajunge tractat la Curtici. Pe ce rute va circula
Primul tren electric nou, din cele 37 contractate de România cu producătorul Alstom, va ajunge în țara noastră pe 2 decembrie. Trenul se va opri la Curtici, apoi va pleca spre București.
image
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
O fotografie postată pe Facebook, în care, în parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant și un tigru realizate din instalații luminoase, a stârnit mare interes. Primarul, chiar cel care a postat fotografia, a explicat cum s-a optat pentru acest decor.

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.