Vara, înainte de toate

Publicat în Dilema Veche nr. 1002 din 22 iunie – 28 iunie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

În București, vara adevărată venea pe la mijloc de iunie odată cu sfîrșitul anului școlar, cam ca și acum, nu s-a schimbat nimic. Vara venea atunci cînd dispărea dintr-odată de pe străzi tot parfumul înfloririlor care transformau acest oraș într-unul mai suportabil, de liliac, de salcîm, de tei, de Mîna Maicii Domnului și nu mai rămînea decît un vag miros fetid de gunoi, în putrefacție. Cînd temperaturile treceau deja de 30 de grade, aveai senzația că totul intră în descompunere, inclusiv blocurile noi, socialiste, care erau fățoase pe atunci. Te lipeai de asfalt, orașul era mai puțin verde decît acum, comuniștii nu prea plantau copaci, mai ales pe marile bulevarde. Doar beton și vară, simțeai cum te topești. Pe străzile cu case, oamenii ieșeau seara din curți și mai răcoreau asfaltul cu furtunul, se formau pîrîiașe care duceau resturi menajere spre gurile de canalizare, era un alt miros, de baltă stătută, care îmi plăcea la nebunie, un alt miros de vară. Vara venea atunci cînd începea invazia gîndacilor negri „de canal”, libărcile, erau peste tot, ca și acum. Vara venea atunci cînd trebuia să dormi cu ferestrele larg deschise pentru că nu exista aer condiționat, iar căldura nopții era aceeași cu cea de peste zi, căldura din apartamente după care tînjisem o iarnă întreagă, o căldură ca un cearceaf fierbinte și ud, la ora 5 fix te trezea huruitul primelor tramvaie. Vara venea atunci cînd cerul își pierdea orice culoare, devenea opac, cînd țigăncile de la colțul străzii vindeau coronițe pentru premiul I, iar domnii ingineri se băgau sub Daciile lor din spatele blocului ca să le repare, urma marele concediu, călătoria spre mare. Ce mi-o fi venit să scriu despre vară? O stare. M-am întors aseară de la Cluj, de la festival, unde a fost polul ploilor timp de șapte zile și o atmosferă de noiembrie prietenos, am purtat în fiecare seară geaca mea Mammut pentru orice vreme, m-a costat o mică avere, dar o iubesc pentru că e utilă oriunde, oricînd. Pe măsură ce ne îndreptam spre sud, vremea se schimba de parcă ne-am fi îndreptat direct spre miezul verii, iar în momentul în care am ajuns la București, puțin înainte de miezul nopții, și m-am oprit amețită la o benzinărie, vara de aici pe care o cunosc atît de bine m-a izbit în moalele capului. În doar șapte zile, orașul trecuse dintr-un anotimp în altul. Atunci cînd vine vara în București, nu e bine să te întorci, este timpul să fugi. 

Înainte, vara se împărțea în funcție de sezoanele fructelor și legumelor. Era vara căpșunilor de iunie, cele mai dulci, apoi vara cireșelor, urmată de cea a vișinelor care nu reprezentau nici un interes pentru nimeni decît pentru gospodinele care făceau dulceață. În iulie începea vara caiselor și a piersicilor cu un parfum pe care nu l-am mai regăsit la noi de ani buni, poate doar prin Albania, piersica – mirosind a piersică de la trei metri distanță de tarabă – miroase a vară deja coaptă, o mîncai la mare, pe cearceaful tău de pe plajă și zeama ei galbenă, lipicioasă, ți se scurgea pe bărbie, îngropai în nisip sîmburele ca un creier, cu circumvoluțiunile sale în care rămîneau franjuri de fruct, sîmburii de caisă îi puneai deoparte, îi uscai la soare pe balcon, apoi îi spărgeai cu un ciocan, aveau un gust dulceag-amărui, migdalele comunismului nostru. Vara roșiilor de grădină care se găseau peste tot, nu a existat niciodată penurie de roșii în România, măcar atît, roșiile cu brînză – mîncarea săracului – și supele reci de roșii, le mîncai direct din frigider, vara mamele și bunicile noastre găteau practic din orice, bunică-mea de la Cluj, de pildă, făcea chisăliță – supă rece de vișine –, iubeai vara și din cauza abundenței, parcă nu mai era atît de multă sărăcie în România, iarna erai condamnat la cartofi și rădăcinoase. Tot în iulie, la Bușteni, acolo unde mergeam „în gazdă” la munte, apăreau pe stradă fetițele care vindeau din cornete de ziar zmeura și murele. Fructele pătau ziarul, chipul tovarășului și titlurile despre „împliniri mărețe”, le amestecam cu zahăr și le mîncam cu lingurița, era un alt parfum, cel al verii montane, un parfum de vacanță. În august, cînd se simțea deja un fior al toamnei și că vara e pe cale să se ducă, era sezonul lubenițelor și al salatei de vinete, din toate pubelele din București care continuau să miroasă fetid se revărsau cojile de pepene verde, cu vagi urme roșiatice lăsate de cei care nu reușiseră să roadă miezul pînă la capăt, din fiecare pubelă se scurgeau rîuri de sîmburi, în fiecare scară de bloc mirosea a vinete care se coceau pe aragaz, mirosul ăla de vinete coapte te înnebunea. Da, trebuia să profiți de vară pentru că toată bogăția asta de mirosuri, de gusturi, soarele, căldura se terminau în mod inevitabil și urma iarna nesfîrșită, urma din nou întunericul. Așadar am rămas cu o obsesie legată de vară, începe cam înainte de solstițiu, cînd zilele sînt atît de lungi și de pline și îmi dă deja angoase, conștientizez faptul că am doar două luni fantastice înainte și nu știu cum să fac să le trăiesc mai intens, mai frenetic, mă simt vinovată pentru orice zi pierdută. Însă vremurile s-au schimbat, căpșuni poți mînca și în ianuarie, iar lubeniță bună găsești deja din iunie, nu trebuie să aștepți pînă în august, toate anotimpurile astea au devenit otova, de fapt, undeva se pierde din bucuria verii. Nu mai trebuie să profiți de nimic, iarna e cald în casă dacă îți permiți să plătești factura la gaze și, în fond, poți lua primul avion și zbura doar patru ore spre Tenerife, într-o vară perpetuă. Sau chiar și pînă în Sicilia, unde soarele nu dispare niciodată. 

Totuși, vara, înainte de toate, însemna călătoria spre mare. Nimeni nu mergea la mare în Grecia, nici măcar în Bulgaria, țara vecină și prietenă, comuniștii ăștia erau fiecare cu marea lui, dacă o aveau, noi eram norocoși din acest punct de vedere, iar exodul se întîmpla în fiecare vară spre stațiunile socialiste de pe litoralul Mării Negre. Venea momentul în care mii și sute de mii de oameni din toate colțurile acestei țări își încărcau Daciile pînă la refuz cu saltele gonflabile, corturi, umbrele și colaci, își umpleau rezervoarele cu benzină din bidoane păstrată în locuri sigure cu luni bune înainte și o porneau spre mare. Mii și sute de mii de oameni din Timișoara, Baia Mare sau Iași luau trenuri de noapte și călătoreau nopți întregi ca să vadă marea și să „profite” de vară. Mii și sute de mii de copii plecau în mod disciplinat în taberele de la Năvodari. Marea, pentru mine, era un soi de apoteoză a verii, a rămas și acum, chiar dacă mai nou se merge la mare oricînd, și de 1 Mai sau de Anul Nou. Nu știu încă ce mare voi vedea anul ăsta, nu știu nici măcar dacă voi ajunge la mare, nu mi-am planificat în nici un fel vara, însă îmi dau seama că marea aceea din memorie nu se poate înlocui cu nimic, marea aceea dezolantă, cu hoteluri meschine unde trebuia să ne simțim în mod regulamentar „ca-n vacanță”, cu mîncare puțină și proastă pentru care trebuia să plătim la restaurant cu „bonuri valorice”, cu invidia față de turiștii blonzi și mai fericiți din Cehoslovacia și RDG, cu mirosul ei de sare și de alge putrezite, același ca și acum, reprezenta bucuria supremă. Vă urez și vouă să vă bucurați de vară, de toate verile voastre!

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.