Cîteva impresii din România turistică și estivală a anului 2023
În afară de două ieșiri în afara țării, am călătorit în vara asta prin România peste 3.000 de kilometri. De cele mai multe ori cu treabă, mai puțin în plimbare. Iată ce am consemnat.
● Călătoria cu trenul în România a ajuns aproape imposibilă. Un calvar. Mi-e foarte rușine de turiștii străini care vin în România bine intenționați și senini și vor să călătorească cu trenurile CFR spre Brașov sau spre Sighișoara, de pildă. E foarte greu să le explici de ce aceste trenuri pleacă din Gara de Nord cu 60-120 de minute întîrziere, de ce nu se pot urca în ele dacă nu și-au cumpărat bilete online cu o săptămînă înainte, de ce sînt atît de puține vagoane care arată ca după război, de ce aceste vagoane sînt asaltate de oameni aproape ca-n Bangladesh, mai rămîne doar să ne urcăm pe ele, de ce budele put, de ce trenul merge prin zone de șes cu 20-30 de kilometri la oră sau poate să rămînă în cîmp și să nu se mai urnească niciodată de acolo. CFR Călători mi se pare cea mai mare problemă de infrastructură a României actuale, mai ales că și drumurile sînt cum sînt. Rent a car, dar...?
● Eterna problemă a vacanțelor în România este că nu se pot trece munții ăștia Carpați. Pe nici o variantă, cu nici un chip. Nici pe Valea Oltului, dar mai ales pe Valea Prahovei, nici pe varianta prin pasul Bratocea, nici măcar pe Valea Jiului. Munții ăștia de doar 2.000 de metri înălțime au devenit pentru români un obstacol imposibil de depășit. Sînt așa, ca un dat – români, treceți munții! –, dar cum? Pînă și în țările vecine și prietene mai amărîte și non-UE mai există cîte un tunel, la noi tunelul care străpunge muntele încă nu s-a inventat. Însă imediat ce se trec munții, cu multă răbdare și îndîrjire, „te urci pe autostradă”, vorba celor de la Cluj, și nu te mai oprești. Asta e ceva nou pentru mine. În trecut, făceam cinci ore Sibiu-Cluj, acum se mai fac doar vreo două și jumătate. Clar, Ardealul a devenit un soi de „țară” a autostrăzilor, un tronson ici, unul colo, te simți și tu „ca afară”, cum vor să se simtă toți românii. Ideea e să nu mai ieși din Ardeal, să rămîi acolo! Dar și acolo...
● Clujul, săracul, e de mult overrated. Și nu prea mai face față. Traficului, în primul rînd. Am fost și în iunie, la TIFF, tot centrul în reconstrucție, ne-am călcat pe picioare pe acolo. Unde e Clujul liniștit al copilăriei mele? Pentru prima dată am vizitat și „cartierul” Florești, am suferit un șoc. Voiam să luăm o sticlă de vin, cadou pentru cineva, la paișpe mall-uri nu am găsit nici un loc de parcare. Am avut senzația că toți locuitorii din Florești s-au mutat de fapt în mall-uri. Cît mai poate să înghită și orașul ăsta?
● Brașov. Arată superb, relevația mea din acest „sezon”. Străzi curate, autobuze care circulă conform orarului, înghețată bună, localuri, nu mai zic... a good place to live. Totuși, în fiecare week-end e invadat de bucureșteni. Unii stau cu orele în coloană pe Valea Prahovei doar ca să ajungă acolo, alții stau într-un picior în vagoanele trenurilor CFR. De asta nu a avut mare succes „programul” cu străzi deschise al lui Nicușor Dan, în București Calea Victoriei era pustie... Unde sînt bucureștenii? La Brașov, Măria Ta! Concerte în piața Sfatului unul după altul, bum-bum-bum, clădirile de patrimoniu trepidează, oamenii ăia de acolo nu mai pot respira.
● Sighișoara. Altă destinație de o zi, bietul oraș. Care în ciuda afluxului de turiști permanent, în partea de lui de jos, cea normală, are un aer atît de provincial, de oameni normali care parcă nici nu vor să aibă de a face cu asta. Se fac mulți bani acolo pentru o biserică, un turn și cîteva case. Turism bahic, prețuri șocante, o pizza peste 50 de lei. Pentru ce? Promovare masivă, kitsch-ul lui Dracula aproape peste tot. Sighișoara mi se pare deja un oraș aproape pierdut.
● Alba Iulia. Orașul care are o cetate restaurată impecabil și organizează veșnic mici festivaluri. Însă nu are și un public cultural. Sînt aici bicicliști prin „șanțuri”, mămici cu cărucioare, tineri care se hăhăie, aceiași, în piața centrală are loc cîte un un concert comercial care adună 200-300 de oameni, tot aceiași. E un oraș care nu și-a găsit o identitate. Și i-a învățat pe vizitatorii săi că toate lucrurile bune sînt gratis – mai ales „cultura”, se vinde la metru, în cetate. Din cauza asta, la un festival de film, scaunele din fața ecranului în aer liber sînt goale, iar spectatorii stau la coadă la vată de zahăr pe băț. Măcar aia e pe bani. Totuși, „orașul de jos” e fantastic, mi-am cumpărat de acolo o rochie second-hand, o cafea excelentă, o clamă de păr, o cremă naturală pentru față și am primit mereu zîmbetele și mulțumirile oamenilor. Integrați orașul de jos în cetate!
● Telecabina Bușteni-Babele. Mai sînt poate oameni mai în vîrstă, cardiaci, fără mîini, fără picioare, care vor și ei să ajungă pe platoul munților noștri de 2.000 de metri, respectiv Bucegi, și nu mai pot urca pe Jepii Mici. La cît costă, mai dai un pic și o cumperi. Sincer, nici în Austria nu am văzut astfel de prețuri la telecabină. Sau chiar dacă am văzut, măcar muntele, în vîrful său, îți oferă ceva cum ar fi cabane, restaurante, spații de relaxare, bandă rulantă pentru cărucior, locuri de joacă pentru copii etc. Muntele în sine e o infrastructură. Aici, dai aproape 50 de euro și te împotmolești cu căruciorul prin jnepeni.
● Delta. Sau aproape deltă. Am ajuns întîmplător cu o treabă la Jurilovca, nu mai fusesem de peste 15 ani, am avut o surpriză plăcută. Comunitate închegată, comuna arată bine, „în dezvoltare”. Nu am ajuns însă și la mare, la Gura Portiței, însă am văzut că în portul turistic erau mai multe cereri decît oferte: șalupa rapidă face pînă la plajă 15 minute, 60-70 de lei de persoană. Pe „vremea mea” era un singur vapor care făcea o oră. În rest, Jurilovca nu oferă mai nimic decît restaurante și pensiuni cu specific pescăresc/lipovenesc. Iar peștele e scump pentru că sîntem în Deltă sau, mă rog, în aproape deltă. Chiar nu înțeleg de ce e atît de scump să mănînci un șalău, o știucă, un crap care teoretic sînt prinși în apele din împrejurimi – sau poate că nu sînt prinși acolo. Și de ce trebuie să există restaurante cu caracatiță și calamari. Revelația locului a fost însă satul Sarichoi, la 20 de kilometri, mai puțin turistic, mai liniștit, cu o deschidere fantastică spre lacul Razelm.
● În general, am observat apetitul pentru plimbare al tuturor românilor. Bugetari și nebugetari. Ne plîngem că nu avem bani, dar toată lumea se plimbă, toate cîrciumile, pensiunile, poienițele sînt pline. Și e doar destinația „de week-end” pentru că în vacanță oamenii ăștia merg cu convingere în Grecia. „Kalimera” a devenit pe FB noua „Bună dimineața la cafeluță!”. România a rămas doar o destinație de stat în coloană pe Valea Prahovei, de-o caterincă, de un grătar. România e de luat la mișto. Și ne plîngem că n-avem bani. totuși se cheltuiește enorm în industria „ospitalității” în România. În ultimul week-end înainte de începerea școlii în Brașov, pe booking erau disponibile vreo cinci proprietăți, toate cu peste 150 de euro camera.
● Totuși, mi se pare că s-a schimbat mult România în ultimii zece ani. Pe alocuri, mi se pare că sînt chiar în Occident, cum mi s-a părut în week-end-ul trecut la Sinaia, la „festivalul” Forever. Mi s-a părut nu doar că Sinaia arată bine, dar că vin aici oameni de 70-80 de ani care arată foarte tineri și fit, cupluri care se țin de mînă, tropăie de străzile în trepte și-ți zîmbesc exact ca-n Elveția sau Austria. Sinaia e deja Austria, civilizată și plină de flori. Și nu doar Sinaia. Și Brașovul e Occident. Și Clujul. Nivelul de trai a crescut în România, mai puțin al meu, dar nu încadrăm aici niveluri de trai pentru scriitori și oameni de cultură, ăștia trebuie să performeze forever pe gratis. Că doar nu vînd vată de zahăr.
● Nu știu ce se întîmplă anul ăsta la Timișoara, presupun că e de bine, nu am ajuns. Am avut o intervenție online la o proiecție a filmului nostru la Arad, erau vreo 20 de oameni în sală, pentru un film documentar e bine, e un pas înainte. Astra Film împlinește 30 de ani, la Sibiu, ar fi bine să nu ratați, e unul dintre puținele evenimente culturale autentice din România. Nu am fost pe litoralul românesc și nu voi mai merge prea curînd, am auzit că prin iulie era 40 de lei o ciorbă, nu vreau să-mi bat joc de banii mei.
