Cine şi de ce mai ascultă radio?

Oltea ŞERBAN-PÂRÂU
Publicat în Dilema Veche nr. 422 din 15-21 martie 2012
Cine şi de ce mai ascultă radio? jpeg

Sînt fel şi fel de radiouri cele pe care le putem auzi pe teritoriul României. Şi mă refer acum doar la FM, nu la puzderia de radiouri online. Oricum, se pare că la imaginaţia privind oferta radiofonică am depăşit de mult ţări cu o civilizaţie sonoră de tradiţie.

Radioul se apropie de împlinirea a 100 de ani de existenţă la nivel popular. Peisajul sonor pe care îl definea pe atunci în întreaga lume s-a schimbat semnificativ de la începuturile radioului, din anii 1920, continuînd să evolueze în paralel cu progresele tehnologice. Odată cu descentralizarea controlului guvernamental asupra răspîndirii informaţiei, petrecută în anii ’70, în vestul Europei, monopolurile radiourilor publice au dispărut şi s-au emis licenţe pentru radiouri private locale, regionale şi naţionale. Deschiderea Europei Centrale şi de Est în anii ’90 şi cea a pieţei mondiale de radio au dus la o concurenţă foarte strînsă şi au determinat o specializare tot mai strictă, cu o concentrare clară asupra atragerii audienţelor.

Evoluţia tehnologică spectaculoasă petrecută de-a lungul acestui secol a condus către o realitate: aparatul de radio, pînă de curând un obiect standard al gospodăriei şi în continuare un obiect standard al maşinii, va dispărea treptat, transformîndu-se în altceva, pe măsură ce epoca informaţională înaintează.

În 2012, radioul este, în cele mai multe cazuri, coloana sonoră care te însoţeşte cînd faci (şi) alte activităţi. Poate fi ascultat în mişcare, poate fi ascultat chiar atunci cînd privirea îţi este concentrată asupra unei cu totul alte probleme, poate fi ascultat cînd înveţi sau lucrezi, poate fi ascultat împreună cu alţii sau singur, în spaţii publice, în maşina ori casa personală. Pînă la urmă, îţi oferă o mare libertate de opţiune. Dar mai ştim noi oare să apreciem această libertate?

În general radioului nu-i acorzi atenţie, de aici şi dezvoltarea copleşitoare în ultimul timp a radiourilor muzicale, respectiv a celor cu muzică de tip comercial şi, mai precis, cu playlist repetitiv şi previzibil, conform reţetei, adresîndu-se foarte exact unei anumite grupe de vîrstă sau educaţie. În fond, despre asta este vorba în textura sonoră radiofonică a primului deceniu de secol XXI, într-un procent semnificativ majoritar. Completînd discretul procent care duce pînă la sută la sută, în peisajul radiourilor muzicale de la noi există şi altfel de posturi, care difuzează muzică clasică, care uneori au programe de jazz (mai mult noaptea), cu muzică alternativă…

Un experiment amuzant poate fi, vara, să încerci să asculţi în maşină un astfel de post de radio şi să deschizi geamurile la semafor lăsînd coloana sonoră care te însoţeşte să se reverse către exterior. Vei remarca priviri uimite din multe direcţii, numărul acestora fiind proporţional cu locul în care te afli în oraş.

Educaţia muzicală în şcoală care să deschidă apetitul publicului către o muzică mai elaborată decît cea oferită de hit-urile zilei exista, între anumite limite, pînă în 1990, dar ea era canalizată exclusiv către muzica clasică. Pînă la urmă, ţinea tot de familie dacă aveai parte de o deschidere către o muzică mai facilă sau ţi se trezea interesul faţă de o muzică mai complexă, fie ea clasică, pop sau rock. În zilele noastre, educaţia muzicală în şcoală practic nu mai există, întîmplîndu-se frecvent să constaţi că prima oră la care se renunţă în clasele primare, dacă trebuie sacrificat ceva, este muzica. O altă constatare tristă – auzită de la o persoană care urmăreşte educaţia muzicală a copiilor şi modul în care cîntă aceştia – este că România e una dintre ţările în care se cîntă cel mai fals „Mulţi ani trăiască“. Şi ce e mai trist, este că prea puţini par să-şi dea seama de asta. Puteţi încerca să vedeţi dacă am dreptate la prima aniversare la care mergeţi. În final, întotdeauna educaţia muzicală, educaţia cîntatului vocal – în familie, la şcoală, în colectivităţi – va avea legătură cu tipul de muzică pe care îşi doreşte să-l asculte cineva, la radio sau în alte contexte.

Revenind la radio, dacă ai alte gusturi decît cele medii, cele orientate către postul de radio la care auzi hit-uri şi ştiri, la ora actuală fie îţi poţi crea propriul radio online, fie te poţi refugia în cele cîteva oferte altfel (dar relativ puţine) în FM. De multe ori, aceste persoane cu gusturi mai aparte sînt greu de mulţumit şi părăsesc destul de repede posturile care li se adresează, pentru a-şi alege propria muzică. Radioul rămîne însă ceva comod. Dar odată cu apariţia telecomenzii şi a aparatelor moderne, la fel de comod este să-l şi părăseşti.

Mai există şi acei ascultători care preferă radiourile la care se vorbeşte mai mult. Dar aici intrăm în alt teritoriu, cel al radioului pe care eşti obligat să-l asculţi şi nu poţi doar să-l auzi. Fie că vorbim despre cei mulţi care ascultă posturi de ştiri sau de sport, ori de cei puţini, care se lasă cuceriţi de acel atît de aparte radio cultural, de documentar, de teatru radiofonic...

Mă gîndesc uneori dacă într-adevăr muzica de la radio şi, prin extensie, cultura de la radio poate cultiva un ascultător obişnuit, dacă îl poate educa? Probabil că da. Însă trebuie să recunoaştem că un ascultător, odată ajuns pe frecvenţa ta, dacă nu este mulţumit de ceea ce i se oferă, sau dacă este deranjat de ceva, pleacă mult mai repede de pe post decît iese dintr-o sală de spectacol sau concert, sau dintr-o sală de clasă. Aşa că obligaţia de a şti să te faci plăcut şi ascultat este esenţială şi vine înaintea celei de a educa. Pentru că niciodată nu vei reuşi să educi un public absent. Aici apare provocarea pentru cei care fac radio cu veleităţi culturale sau educative. Un radio care trebui ascultat şi nu auzit. 

Oltea Şerban-Pârâu este redactor-şef la Radio România Cultural.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ayatollahul Ali Khamenei FOTO Profimedia jpg
Opțiunile liderului suprem iranian, tot mai restrânse după atacul devastator al Israelului
Atacul devastator al Israelului asupra Iranului pune Republica Islamică în fața unui pericol existențial, după ce a expus vulnerabilități profunde ale serviciilor de informații care l-au menținut la putere pe liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei timp de aproape patru decenii.
Emmanuel Macron FOTO Profimedia
Emmanuel Macron nu vede Rusia ca un potențial mediator între Israel și Iran
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a respins categoric ideea ca liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să joace rolul de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, așa cum a sugerat recent Donald Trump.
padel1 jpg
Orașul Sumî atac cu rachete FOTO EPA EFE jpg
De la zonă-tampon la un nou front: Rusia avansează în regiunea Sumî
Pe parcursul lunii iunie, progresele rusești în regiunea de graniță Sumî s-au accelerat semnificativ, forțele rusești cucerind mai multe sate și apropiindu-se la mai puțin de 20 de kilometri de capitala regională Sumî.
populatie umana misterioasa William Usaquen Universidad Nacional de Colombia Universitat Tubingen descopera jpg
Povestea unei civilizații uitate. Cine a fost și de ce a dispărut populația umană misterioasă din Africa de Sud
O populație umană necunoscută până acum pare să fi pășit pentru prima dată în America de Sud în urmă cu aproximativ 6.000 de ani — și a dispărut complet, fără să lase urme în ADN-ul populațiilor actuale.
trump elon musk gettyimages jpg
Trump vs. Musk: Disputa care influențează bursele. Mai e posibilă o colaborare?
Elon Musk este cunoscut pentru riscurile uriașe pe care si le-a asumat, cel mai mare „pariu” fiind susținerea masivă a campaniei electorale pentru Donald Trump, însă schimbul de replici dintre șeful Tesla și președintele SUA nu a fost lipsit de efecte pe piața bursieră.
femeie pe scari talpa shutterstock 753613000 jpg
Exercițiul de 5 minute mai eficient decât mersul pe jos sau înotul. Îți dă forță și echilibru, la orice vârstă
Descoperă cum urcatul scărilor poate să-ți crească forța, echilibrul și sănătatea inimii — o metodă simplă, accesibilă și perfectă inclusiv pentru cei trecuți de vârsta a doua. Începe azi să te miști mai bine!
tulcea jpg
Locul de vacanță din România care le are pe toate: oraș, deltă, litoral, munte și peisaje care îți taie respirația
Când îți dorești o vacanță de vară care să adune la un loc natura neîmblânzită, farmecul unui oraș plin de viață și tihna unei plaje ascunse, Tulcea este alegerea ideală.
Prima ședință a Camerei Deputaților în noua componență după alegerile parlamentare, la Palatul Parlamentului din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Peste 120 de parlamentari, fără CV public pe site-ul oficial. SOS, pe primul loc la lipsă de transparență
Peste 120 de parlamentari nu și-au postat CV-ul pe pagina Parlamentului. Aproape 100 sunt la Camera Deputaților, iar restul de peste 20 sunt senatori. Fruntași în această privință sunt membrii SOS. La polul opus, în USR toți membrii și-au publicat istoricul parcursului profesional.