Mere transformate în piersici, muște readuse la viață după ce s-au înecat în vin și un buchet de trandafiri în locul unui porcușor de Guineea

Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Mere transformate în piersici, muște readuse la viață după ce s au înecat în vin și un buchet de trandafiri în locul unui porcușor de Guineea jpeg

În Demonomania vrăjitorilor, publicată în 1580, Jean Bodin, un avocat erudit al veacului său (s-a spus despre el că își amintea tot ce citise, lucru de care mulți dintre noi, mai nevrednici, n-am fi în stare), definește vrăjitorul astfel: „Vrăjitor este acela care, știind ce face, se străduiește prin mijloace Diabolice să ajungă la ceva“. Apoi – după un mare număr de ruguri aprinse prin întreaga lume și cam tot atîtea vrăjitoare preschimbate în scrum –, Jacques Collin de Plancy, nepotul altui avocat (fratele mamei sale era Georges Danton, rămas fără cap în vîltoarea Revoluției franceze, pe cînd Jacques era un prunc), ne pune sub nas o definiție a vrăjitorilor în Dicționarul infernal (1818): „Oameni care, cu ajutorul puterilor infernale, pot înfăptui lucruri supranaturale ca urmare a unui pact făcut cu diavolul“. Dar, pesemne fiindcă putea acoperi mai multe file decît predecesorul său într-ale celor vrăjitorești (Dicționarul… are 582 de pagini, iar Demonomania… doar 252), ne oferă, ca bonus, definiția magiei și a magicianului: „Magia este arta de a produce în natură lucruri peste puterile oamenilor, cu ajutorul demonilor sau prin săvîrșirea unor ceremonii interzise de religie. Cel care practică această artă este numit magician“. Cum se vede aici, vrăjitoria și magia ar fi cam totuna, iar semnul egalității poate fi așezat cu ușurință între vrăjitor și magician, așa încît ne vom alătura acestei perspective în cele ce urmează.

Pentru început ne aplecăm asupra unuia dintre „mijloacele Diabolice“ (majuscula îi aparține autorului) folosite de vrăjitor/magician pentru a ajunge la acel „ceva“ pe care Bodin nu catadicsește să-l definească mai limpede. „Mijlocul“ acesta (nu ne-am feri să-i zicem instrument) ar fi teratoscopia, adică – potrivit lui Jean Bodin – „arta care contemplă miracolele, & acestora le caută cauzele, efectele & semnificațiile“. N-ar strica să ascultăm și ce spune Collin de Plancy în privința teratoscopiei: „Divinație care scoate la iveală preziceri din apariția cîtorva spectre în văzduh, precum armate de cavaleri și alte asemenea minuni despre care vorbesc cronicarii“. Facem încă un pas în direcția asta – ca să ne extragem informația din trei surse – și deschidem Teratoscopia fluidului vital și a mensambulanței de C.-R. Hannapier (1822). Ocolim mensambulanța, care ne-ar abate de la ale noastre (pentru cei interesați, ea desemnează starea de somnambulism), și citim: „Teratoscopia este știința care examinează prodigiile“. Avem acum la teșcherea trei definiții ale teratoscopiei, însă ne vom opri la cea dintîi, a lui Bodin, întrucît contemplarea ne e mai aproape decît examinarea.

Și pornim pe calea contemplării de la Giambattista della Porta (fondator, printre altele, al Academiei Leneșilor, în care nu erau admiși decît cei dornici să muncească din greu, și al Academiei Secreților, unde erau primiți numai aceia care își dobîndiseră faima printr-o descoperire științifică de răsunet). În cartea sa Magia Naturală (1589) se găsesc rețete pentru producerea multor miracole (vom înșira doar cîteva, spre exemplificare): „Cum faci să crească pătrunjelul într-un timp foarte scurt“, „Cum să faci dintr-un măr o piersică și dintr-o piersică o nucă“, „Cum faci ca o viță-de-vie să dea ciorchini albi și struguri negri“, „Cum faci ca migdalele să se nască scrise“, „Cum să ai prune purgative și adormitoare“, „Piatra care, umezită, stîrnește focul și-l face să izbucnească“, „Cum să faci un foc pe care uleiul îl va stinge și apa îl va aprinde“, „Cum faci să fii văzut în flăcări și arzînd“, „Cum să imprimi litere pe un ou după învățătura Africanului“, „Cum, în anumite zile, literele se usucă și dispar“, „Cum să ai ouă care întrec în mărime un cap de om“, „Dacă vrei să le schimbi copiilor culoarea ochilor“, „Cum faci ca oamenii să îți apară cu capete de cai sau de măgari“, „Cum faci cîinii să nu mai latre“, „Cum faci ca o femeie adormită să povestească de bunăvoie ce-a făcut“, „Dacă vrei ca un surd să poată auzi sunetul lirei“, „Cum scoți surzenia din cositor“, „Cum vei putea să topești cristalul“, „Cum ai putea face, din mai multe oglinzi pline, o oglindă în care vor apărea simultan mai multe efigii“, „Cum se poate face, din cîteva oglinzi pline, una în care să vezi, în aceeași clipă, o persoană venind și alta plecînd“ etc.

Cu mintea doldora de minuni (și n-ar fi exclus ca pe unii să-i fi luat amețeala de la ele), trecem la cavalerul Pinetti. Giuseppe Giovanni Pinetti (Joseph Pinetti Willedall de Merci), cunoscut în Franța ca Joseph Pinetti, și-a exercitat o vreme talentul de magician la curtea regelui Ludovic al XVI-lea, pînă cînd aceeași Revoluție franceză l-a lăsat și pe acesta fără nimic pe umeri. Pe urmă, fiindcă treburile nu i-au mai mers la Paris cum îi mergeau înainte, Pinetti și-a strîns catrafusele și a început să cutreiere diverse capitale europene pentru a-i uimi pe suveranii locului cu magia lui. A avut parte de un succes fulminant și s-a umplut de bani (mai puțin în Prusia, unde a avut nesocotința să își atragă invidia lui Frederic cel Mare, arătîndu-se pe străzile Berlinului într-o caleașcă trasă de patru cai albi, deși regele se deplasa cu una trasă de numai doi; scos din sărite, monarhul – absolutist, pare-se, și în chestiuni de amănunt – a poruncit ca Pinetti să părăsească orașul în 24 de ore). Finalmente, cavalerul s-a retras în Rusia, a făcut și acolo avere, însă a risipit-o, necugetat, investind în ascensiuni cu balonul. A sfîrșit, pe la 1803, în orașul Berdîșev din gubernia Volînia, aflat pe teritoriul actualei Ucraine, unde astăzi (în martie 2022) forțele magiei negre se dovedesc a fi deosebit de active.

Ar fi momentul acum să culegem un miracol dintr-o carte a cavalerului Pinetti (Amuzamente Fizice și diverse Experiențe Distractive, ediția a treia, din 1791) pentru le ține companie miracolelor lui Della Porta. Așadar, „Capitolul XXXVI. Procedeu foarte simplu ca să fie readusă la viață o muscă înecată în apă sau în vin, & care a murit de douăzeci și patru de ore“: „Musca trebuie scoasă, cu o lingură, din apă sau din orice altă licoare în care s-a înecat; apoi o puneți la soare acolo unde soarele arde mai puternic și o acoperiți cu sare grunjoasă obișnuită. După nici trei sau patru minute o veți vedea mișcînd, scuturîndu-se și în cele din urmă luîndu-și zborul“.

Iar dacă musca a reînviat cu bine și ne-a spus adio, ni se deschide calea către ultima etapă a voiajului printre minuni. De astă dată, destinația nu e „ceva“ (sau e „ceva“ adiacent), e mai degrabă „cineva“, acest „cineva“ numindu-se Harry Kellar (1849-1922), un maestru al mecanismelor ascunse ale iluziei care tocmai și-a serbat, pe 10 martie, centenarul dispariției. La vîrsta de 10 ani era ucenic într-o farmacie din Erie, Pennsylvania (unde ai lui, imigranți nemți, se stabiliseră), și se deda experiențelor de chimie, amestecînd cu pasiune felurite substanțe. Pînă cînd, într-o zi, rezultatul pasiunii sale a fost o gaură în podeaua farmaciei. Ca să evite corecțiile paterne care nu puteau fi decît aspre, micuțul Heinrich (pe atunci încă mai purta numele de Heinrich Keller, schimbat ulterior în Harry Kellar) s-a suit într-un tren și a plecat în lume. Cumva, au trecut niște ani. Și s-a produs declicul, cu ocazia unei reprezentații a „Fakirului din Ava“ la care asistase: „Ca el vreau să fiu“, și-a zis viitorul Kellar.

Zis și făcut. La 20 de ani s-a alăturat unui grup de spiritualiști ai scenei, „Frații Davenport și Fay“ (alcătuit din Ira Erastus Davenport, William Henry Davenport și William Fay), lucrînd o vreme cu ei. În 1873, Fay s-a despărțit de frații Davenport, iar cuplul Fay-Kellar a pornit într-un turneu prin America Centrală și de Sud, unde norocul le-a surîs: au cîștigat vreo 10.000 de dolari (un munte de bani pentru acele timpuri) și au dat un spectacol în fața împăratului Dom Pedro II al Braziliei. Însă norocul, viclean cum îl știm, i-a părăsit pe drumul de întoarcere spre Europa: vineri, 13 august 1875, din cauza ceții, nava „Boyne“ cu care călătoreau cei doi s-a izbit de stîncile de pe coasta insulei Ushant din golful Biscaya și s-a scufundat cu întreaga ei încărcătură de aur și argint. Echipamentul și costumele magicienilor, precum și o serie de prețioase artefacte cumpărate din Mexic, au fost înghițite de ape. Scăpat ca prin minune cu viață, doar cu hainele de pe el și un inel cu diamant pe deget, Kellar avea să încheie curînd colaborarea cu Fay. Urmează o perioadă grea, de privațiuni și probleme financiare, înlăturate parțial prin vinderea inelului, ceea ce îi permite lui Kellar un nou start. În 1882, în cursul unui turneu mondial, o cunoaște la Melbourne pe Eva Lydia Medley, pe care o va lua de soție la 1 noiembrie 1887, într-o biserică din Kalamazoo, Michigan (după ce, timp de cinci ani, și-au împărtășit iubirea exclusiv epistolar). Cam de aici încolo, cariera lui Harry Kellar are un traseu ascendent spre apogeu. „Cel mai mare magician al Americii“ (cum l-a numit celebrul său discipol Houdini) se retrage din activitate în 1908.

Unul dintre numerele de magie pe care s-a clădit reputația lui Kellar este „Cutiile imbricate“ (sau „închise una într-alta“, pentru cei reticenți la cuvinte rare). Iată o descriere – desigur, palidă – a lui. Kellar cere din public șase inele pe care le introduce în țeava unui pistol, ochește și trage într-un cufăr așezat într-o latură a scenei. Cufărul se deschide și înăuntrul lui vedem un cufăr de dimensiuni mai reduse care conține o cutie. La rîndul ei, cutia conține o cutie mai mică în care se află o cutie și mai mică – și tot așa pînă la ultima cutie, a șasea. Din cutia a șasea sînt scoase cinci inele (fiecare legat cu o panglică de un buchet de flori), care sînt înapoiate proprietarilor. Neprimindu-și inelul, al șaselea proprietar protestează, dar Kellar nu-l ia în seamă. Le cere cîtorva persoane din public să numească o băutură pe care ar dori s-o consume, la alegere: vin, whisky, limonadă sau apă. Umple cîteva pahare turnînd în ele dintr-o singură sticlă (una și aceeași), iar consumatorii dau paharele pe gît, declarîndu-se încîntați: au băut exact ce și-au dorit. Cînd sticla se golește, Kellar o sparge și scoate dintre cioburi un porcușor de Guineea cu o eșarfă pe grumaz de care e prins al șaselea inel – ce va fi înmînat pe loc proprietarului.

Numărul acesta de magie a fost prezentat de Kellar în fața președintelui american Theodore Roosevelt, a soției sale și a celor patru copii ai lor, Ethel, Archie, Quentin și Kermit. Al șaselea inel era de la Ethel, iar Kellar, cînd i l-a înapoiat, a întrebat-o dacă n-ar vrea să aibă și porcușorul de Guineea. Ethel a vrut (cum să nu vrea?). Kellar a învelit porcușorul într-o hîrtie și i-a întins pachetul fetei, ea l-a desfăcut, dar înăuntru era un buchet de trandafiri. Cu voia dumneavoastră, v-am oferit unul identic.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.