Mere transformate în piersici, muște readuse la viață după ce s-au înecat în vin și un buchet de trandafiri în locul unui porcușor de Guineea

Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Mere transformate în piersici, muște readuse la viață după ce s au înecat în vin și un buchet de trandafiri în locul unui porcușor de Guineea jpeg

În Demonomania vrăjitorilor, publicată în 1580, Jean Bodin, un avocat erudit al veacului său (s-a spus despre el că își amintea tot ce citise, lucru de care mulți dintre noi, mai nevrednici, n-am fi în stare), definește vrăjitorul astfel: „Vrăjitor este acela care, știind ce face, se străduiește prin mijloace Diabolice să ajungă la ceva“. Apoi – după un mare număr de ruguri aprinse prin întreaga lume și cam tot atîtea vrăjitoare preschimbate în scrum –, Jacques Collin de Plancy, nepotul altui avocat (fratele mamei sale era Georges Danton, rămas fără cap în vîltoarea Revoluției franceze, pe cînd Jacques era un prunc), ne pune sub nas o definiție a vrăjitorilor în Dicționarul infernal (1818): „Oameni care, cu ajutorul puterilor infernale, pot înfăptui lucruri supranaturale ca urmare a unui pact făcut cu diavolul“. Dar, pesemne fiindcă putea acoperi mai multe file decît predecesorul său într-ale celor vrăjitorești (Dicționarul… are 582 de pagini, iar Demonomania… doar 252), ne oferă, ca bonus, definiția magiei și a magicianului: „Magia este arta de a produce în natură lucruri peste puterile oamenilor, cu ajutorul demonilor sau prin săvîrșirea unor ceremonii interzise de religie. Cel care practică această artă este numit magician“. Cum se vede aici, vrăjitoria și magia ar fi cam totuna, iar semnul egalității poate fi așezat cu ușurință între vrăjitor și magician, așa încît ne vom alătura acestei perspective în cele ce urmează.

Pentru început ne aplecăm asupra unuia dintre „mijloacele Diabolice“ (majuscula îi aparține autorului) folosite de vrăjitor/magician pentru a ajunge la acel „ceva“ pe care Bodin nu catadicsește să-l definească mai limpede. „Mijlocul“ acesta (nu ne-am feri să-i zicem instrument) ar fi teratoscopia, adică – potrivit lui Jean Bodin – „arta care contemplă miracolele, & acestora le caută cauzele, efectele & semnificațiile“. N-ar strica să ascultăm și ce spune Collin de Plancy în privința teratoscopiei: „Divinație care scoate la iveală preziceri din apariția cîtorva spectre în văzduh, precum armate de cavaleri și alte asemenea minuni despre care vorbesc cronicarii“. Facem încă un pas în direcția asta – ca să ne extragem informația din trei surse – și deschidem Teratoscopia fluidului vital și a mensambulanței de C.-R. Hannapier (1822). Ocolim mensambulanța, care ne-ar abate de la ale noastre (pentru cei interesați, ea desemnează starea de somnambulism), și citim: „Teratoscopia este știința care examinează prodigiile“. Avem acum la teșcherea trei definiții ale teratoscopiei, însă ne vom opri la cea dintîi, a lui Bodin, întrucît contemplarea ne e mai aproape decît examinarea.

Și pornim pe calea contemplării de la Giambattista della Porta (fondator, printre altele, al Academiei Leneșilor, în care nu erau admiși decît cei dornici să muncească din greu, și al Academiei Secreților, unde erau primiți numai aceia care își dobîndiseră faima printr-o descoperire științifică de răsunet). În cartea sa Magia Naturală (1589) se găsesc rețete pentru producerea multor miracole (vom înșira doar cîteva, spre exemplificare): „Cum faci să crească pătrunjelul într-un timp foarte scurt“, „Cum să faci dintr-un măr o piersică și dintr-o piersică o nucă“, „Cum faci ca o viță-de-vie să dea ciorchini albi și struguri negri“, „Cum faci ca migdalele să se nască scrise“, „Cum să ai prune purgative și adormitoare“, „Piatra care, umezită, stîrnește focul și-l face să izbucnească“, „Cum să faci un foc pe care uleiul îl va stinge și apa îl va aprinde“, „Cum faci să fii văzut în flăcări și arzînd“, „Cum să imprimi litere pe un ou după învățătura Africanului“, „Cum, în anumite zile, literele se usucă și dispar“, „Cum să ai ouă care întrec în mărime un cap de om“, „Dacă vrei să le schimbi copiilor culoarea ochilor“, „Cum faci ca oamenii să îți apară cu capete de cai sau de măgari“, „Cum faci cîinii să nu mai latre“, „Cum faci ca o femeie adormită să povestească de bunăvoie ce-a făcut“, „Dacă vrei ca un surd să poată auzi sunetul lirei“, „Cum scoți surzenia din cositor“, „Cum vei putea să topești cristalul“, „Cum ai putea face, din mai multe oglinzi pline, o oglindă în care vor apărea simultan mai multe efigii“, „Cum se poate face, din cîteva oglinzi pline, una în care să vezi, în aceeași clipă, o persoană venind și alta plecînd“ etc.

Cu mintea doldora de minuni (și n-ar fi exclus ca pe unii să-i fi luat amețeala de la ele), trecem la cavalerul Pinetti. Giuseppe Giovanni Pinetti (Joseph Pinetti Willedall de Merci), cunoscut în Franța ca Joseph Pinetti, și-a exercitat o vreme talentul de magician la curtea regelui Ludovic al XVI-lea, pînă cînd aceeași Revoluție franceză l-a lăsat și pe acesta fără nimic pe umeri. Pe urmă, fiindcă treburile nu i-au mai mers la Paris cum îi mergeau înainte, Pinetti și-a strîns catrafusele și a început să cutreiere diverse capitale europene pentru a-i uimi pe suveranii locului cu magia lui. A avut parte de un succes fulminant și s-a umplut de bani (mai puțin în Prusia, unde a avut nesocotința să își atragă invidia lui Frederic cel Mare, arătîndu-se pe străzile Berlinului într-o caleașcă trasă de patru cai albi, deși regele se deplasa cu una trasă de numai doi; scos din sărite, monarhul – absolutist, pare-se, și în chestiuni de amănunt – a poruncit ca Pinetti să părăsească orașul în 24 de ore). Finalmente, cavalerul s-a retras în Rusia, a făcut și acolo avere, însă a risipit-o, necugetat, investind în ascensiuni cu balonul. A sfîrșit, pe la 1803, în orașul Berdîșev din gubernia Volînia, aflat pe teritoriul actualei Ucraine, unde astăzi (în martie 2022) forțele magiei negre se dovedesc a fi deosebit de active.

Ar fi momentul acum să culegem un miracol dintr-o carte a cavalerului Pinetti (Amuzamente Fizice și diverse Experiențe Distractive, ediția a treia, din 1791) pentru le ține companie miracolelor lui Della Porta. Așadar, „Capitolul XXXVI. Procedeu foarte simplu ca să fie readusă la viață o muscă înecată în apă sau în vin, & care a murit de douăzeci și patru de ore“: „Musca trebuie scoasă, cu o lingură, din apă sau din orice altă licoare în care s-a înecat; apoi o puneți la soare acolo unde soarele arde mai puternic și o acoperiți cu sare grunjoasă obișnuită. După nici trei sau patru minute o veți vedea mișcînd, scuturîndu-se și în cele din urmă luîndu-și zborul“.

Iar dacă musca a reînviat cu bine și ne-a spus adio, ni se deschide calea către ultima etapă a voiajului printre minuni. De astă dată, destinația nu e „ceva“ (sau e „ceva“ adiacent), e mai degrabă „cineva“, acest „cineva“ numindu-se Harry Kellar (1849-1922), un maestru al mecanismelor ascunse ale iluziei care tocmai și-a serbat, pe 10 martie, centenarul dispariției. La vîrsta de 10 ani era ucenic într-o farmacie din Erie, Pennsylvania (unde ai lui, imigranți nemți, se stabiliseră), și se deda experiențelor de chimie, amestecînd cu pasiune felurite substanțe. Pînă cînd, într-o zi, rezultatul pasiunii sale a fost o gaură în podeaua farmaciei. Ca să evite corecțiile paterne care nu puteau fi decît aspre, micuțul Heinrich (pe atunci încă mai purta numele de Heinrich Keller, schimbat ulterior în Harry Kellar) s-a suit într-un tren și a plecat în lume. Cumva, au trecut niște ani. Și s-a produs declicul, cu ocazia unei reprezentații a „Fakirului din Ava“ la care asistase: „Ca el vreau să fiu“, și-a zis viitorul Kellar.

Zis și făcut. La 20 de ani s-a alăturat unui grup de spiritualiști ai scenei, „Frații Davenport și Fay“ (alcătuit din Ira Erastus Davenport, William Henry Davenport și William Fay), lucrînd o vreme cu ei. În 1873, Fay s-a despărțit de frații Davenport, iar cuplul Fay-Kellar a pornit într-un turneu prin America Centrală și de Sud, unde norocul le-a surîs: au cîștigat vreo 10.000 de dolari (un munte de bani pentru acele timpuri) și au dat un spectacol în fața împăratului Dom Pedro II al Braziliei. Însă norocul, viclean cum îl știm, i-a părăsit pe drumul de întoarcere spre Europa: vineri, 13 august 1875, din cauza ceții, nava „Boyne“ cu care călătoreau cei doi s-a izbit de stîncile de pe coasta insulei Ushant din golful Biscaya și s-a scufundat cu întreaga ei încărcătură de aur și argint. Echipamentul și costumele magicienilor, precum și o serie de prețioase artefacte cumpărate din Mexic, au fost înghițite de ape. Scăpat ca prin minune cu viață, doar cu hainele de pe el și un inel cu diamant pe deget, Kellar avea să încheie curînd colaborarea cu Fay. Urmează o perioadă grea, de privațiuni și probleme financiare, înlăturate parțial prin vinderea inelului, ceea ce îi permite lui Kellar un nou start. În 1882, în cursul unui turneu mondial, o cunoaște la Melbourne pe Eva Lydia Medley, pe care o va lua de soție la 1 noiembrie 1887, într-o biserică din Kalamazoo, Michigan (după ce, timp de cinci ani, și-au împărtășit iubirea exclusiv epistolar). Cam de aici încolo, cariera lui Harry Kellar are un traseu ascendent spre apogeu. „Cel mai mare magician al Americii“ (cum l-a numit celebrul său discipol Houdini) se retrage din activitate în 1908.

Unul dintre numerele de magie pe care s-a clădit reputația lui Kellar este „Cutiile imbricate“ (sau „închise una într-alta“, pentru cei reticenți la cuvinte rare). Iată o descriere – desigur, palidă – a lui. Kellar cere din public șase inele pe care le introduce în țeava unui pistol, ochește și trage într-un cufăr așezat într-o latură a scenei. Cufărul se deschide și înăuntrul lui vedem un cufăr de dimensiuni mai reduse care conține o cutie. La rîndul ei, cutia conține o cutie mai mică în care se află o cutie și mai mică – și tot așa pînă la ultima cutie, a șasea. Din cutia a șasea sînt scoase cinci inele (fiecare legat cu o panglică de un buchet de flori), care sînt înapoiate proprietarilor. Neprimindu-și inelul, al șaselea proprietar protestează, dar Kellar nu-l ia în seamă. Le cere cîtorva persoane din public să numească o băutură pe care ar dori s-o consume, la alegere: vin, whisky, limonadă sau apă. Umple cîteva pahare turnînd în ele dintr-o singură sticlă (una și aceeași), iar consumatorii dau paharele pe gît, declarîndu-se încîntați: au băut exact ce și-au dorit. Cînd sticla se golește, Kellar o sparge și scoate dintre cioburi un porcușor de Guineea cu o eșarfă pe grumaz de care e prins al șaselea inel – ce va fi înmînat pe loc proprietarului.

Numărul acesta de magie a fost prezentat de Kellar în fața președintelui american Theodore Roosevelt, a soției sale și a celor patru copii ai lor, Ethel, Archie, Quentin și Kermit. Al șaselea inel era de la Ethel, iar Kellar, cînd i l-a înapoiat, a întrebat-o dacă n-ar vrea să aibă și porcușorul de Guineea. Ethel a vrut (cum să nu vrea?). Kellar a învelit porcușorul într-o hîrtie și i-a întins pachetul fetei, ea l-a desfăcut, dar înăuntru era un buchet de trandafiri. Cu voia dumneavoastră, v-am oferit unul identic.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.