Viitoare amintiri dintr-un voiaj tribal

Publicat în Dilema Veche nr. 807 din 8-14 august 2019
Viitoare amintiri dintr un voiaj tribal jpeg

Mi-aș petrece vacanța într-o carte. Una mai veche, pentru a evita aglomerația, dar mai ales ambuteiajele care apar frecvent pe traseul lecturii cînd se produce o coliziune între doi cititori (unul conducînd un BMW Solenoid, celălalt aflat la volanul unei Toyota Serotonină) și circulația este întreruptă pe ambele sensuri. Aș alege ca destinație Istoria naturală a lui Plinius și m-aș opri în Galia, mai exact la pagina 138 a ediției de la Polirom din 2001, unde autorul spune:

„Triburile Galiei Aquitanice sînt: ambilatrii, anagnuții, pictonii, santonii, trib liber, biturigii supranumiți vivisci, trib liber, acvitanii de la care provine numele provinciei și sediboviații. Urmează convenii, adunați într-un oraș, begerii, tarbelii cvatuorsignani, cocosații sexsignani, venamii, onobrisații și belenzii. La sud de munții Pirinei locuiesc oneșii, oscidații montani, sibilații, camponii, bercorcații, pinpedunii, lasunii, velații, toruații, consoranii, auscii, elusații, sotiații, oscidații campeștri, sucasii, lactorații, basaboiații, vaseii, senații și cambolectrii agesinați. Alături de pictoni trăiesc biturigii supranumiți cubi, trib liber, apoi lemovicii, arvernii, trib liber, și gabalii.“

La ambilatri nu aș sta prea mult, doar cît să beau o cafea de la cișmea și să ronțăi un biscuit muzical pentru care patiserii lor sînt, pare se, faimoși. Aș vizita apoi ruinele termelor anagnute unde pe vremuri se puteau face băi de mulțime impresionante, dar care și-au pierdut rapid popularitatea după ce specia tiranilor cu girofar la bidiviu s-a stins pe neașteptate din cauza fluctuațiilor bruște de încredere. Printre pictoni aș umbla cîteva ore ca să-mi umplu buzunarele cu mostre, fie și desperecheate, din aerul lor măreț și le-aș aprecia, așa cum se cuvine, inadvertențele peisagistice. Aș zăbovi o zi sau două în compania santonilor fiindcă triburile libere (o recunosc fără sfială) m au atras mereu. La ei ai ce vedea și, mai cu seamă, ai ce trăi: în fiecare joi (dar joia lor ține trei săptămîni) deschid noi perspective cu alte chei, poate mai potrivite, schimbîndu-și punctul de vedere cu unul fresh, adesea vegetal. Aș nimeri acolo într-o joi cînd relieful ar deveni unduitor, cuprins de niște zbateri cum n-aș mai fi avut prilejul să admir, și n-ar fi rău, ba chiar pot spune că m-aș dezgheța lăuntric. Și fiindcă dezghețul îți dă aripi, aș trece strada imediat ca să-i cunosc pe biturigi (un trib liber și dumnealor), care mi-ar completa neștiința cu anumite aspecte îndeobște ignorate ale așa-zisului „talmeș-balmeș“ social instaurat în sînul comunității biturige, pe nedrept numit astfel întrucît e vorba mai degrabă, din cîte mi s-ar spune, de un „de-a valma“ adaptat specificului local, acesta fiind motivul pentru care au fost supranumiți vivisci sau cubi. Pe acvitani i-aș scoate din program căci între timp s-ar face întuneric. La fel, pe sediboviați.

A doua zi, în zori, aș intra în orașul convenilor, construit din aparențe scînteietoare pe malurile unui pîrîu care curge cum altele nu curg, adică static, ceea ce-i face pe conveni să îndrăgească așteptarea. Au pe meleagurile lor diverse forme de așteptare, crescute din același trunchi, dar împrăștiate peste tot de alizee și de zvonuri, de la așteptarea în convoi la monoașteptare, fiecare dintre ele oferindu-le cantitatea de umbră de care au nevoie pentru a tricota eficient. Le-aș încerca umbra și aș pleca apoi, umbrit, către ținutul begerilor, unde m-aș lecui de curiozitate. Pe tarbelii cvatuorsignani i-aș asigura, din mers, de întreaga mea simpatie și m-aș întinde un pic pe prispa unei discoteci rurale cam sumbre, unde un DJ cocosat sexsignan ar mixa alene ritmuri de alean. Revigorat, aș trece dealul către locul ocupat vremelnic de venami, i-aș saluta cu o fîlfîire a prosopului pe care l-aș purta pe umeri ca să mă apere de introspecții și aș pătrunde în zona de contact dintre onobrisați și belenzi (aceștia, dacă nu știați, sînt frați întru amuzament). Aici, pentru că infinitul e la doi pași, pereții n-au urechi, au numai nasuri. Ca atare, onobrisații și belenzii miros puternic a sobrietate, iar doamnele onobrisate și belende răspîndesc în juru-le arome sonore de bicicletă. Ceva mai încolo, m-aș încumeta să am o convorbire prin semne cu o pereche de oneși (care trăiesc în peșteri amenajate ca stații de tramvai), profitînd de ocazie pentru a-mi deșerta la picioarele lor sacul de glume. Pe urmă aș urca un etaj pînă la oscidații montani ca să le cer cu împrumut singura lor iluzie (aceea că lumea dispare fără să sfîrîie), pe care le-aș înapoia-o la iarnă. Și fiindcă luna iulie abia începu, m-aș alătura sibilaților într-o excursie pe anumite culmi, de preferat domoale, de unde am culege împreună fragi sau alte fleacuri. După aia aș lua-o înapoi (nu înainte de a-mi trage sufletul de cozi), știind prea bine că voi fi întîmpinat în vale de un grup triunghiular alcătuit din veselii camponi, impunătorii bercorcați și inocenții pinpeduni care, cu toții, mă vor îmbrățișa ca pe un oaspete inoportun, dăruindu-mi o parte (firește, partea dinspre miazăzi) din ce au ascuns. Vom dănțui și vom benchetui sumar. Cînd, ostenit, voi adormi, un binevoitor lasun (sau poate un velat) mă va acoperi cu o priveliște ca să nu mi fie frig.

În dimineața următoare, întrucîtva mahmur, i-aș ruga pe toruați și pe consorani să mă ierte că nu le gust ospitalitatea, i-aș ocoli elegant pe ausci (vorbesc întruna la telefon cu orizontul și asta m-ar indispune), aș trece în goană printre elusații adunați să mă aclame, spunîndu-le că mi-am uitat gloria în tren, m-aș strecura neobservat pe una din porțile cinematografului agrar unde sotiații își țin ședințele de terapie prin plîns și mi-aș opri motorul, pentru un popas, pe tarlaua oscidaților campeștri. Cu ei mi-aș petrece restul vacanței, dezvoltînd enigme din te miri ce. Cît despre ceilalți (de la sucasii iubitori de frînghii oratorice la gabalii neștiutori într-ale omenescului, cu o mențiune specială pentru cambolectrii agesinați care se pricep să-ți trezească interesul amorțindu-te), i-aș lăsa pe data viitoare.

Ar fi, îmi place să cred, o vacanță de neuitat.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.