„Cîteodată, norişorii nu-s ce par a fi“ – interviu cu profesorul X

Publicat în Dilema Veche nr. 666 din 24-30 noiembrie 2016
„Cîteodată, norişorii nu s ce par a fi“ – interviu cu profesorul X jpeg

Deschidem la întîmplare Cronica observațiilor astronomice ro­mâ­nești de Vasile Mioc și Damaschin Mioc (Editura Științifică și Enciclopedică, 1977). Cartea se deschide la pagina 247, unde citim: „În 1687, în a opta duminică după Sfînta Treime, seara la ora 8 au zburat trei norișori de foc deasupra Brașovului și peste așa-nu­mitul Tîmpa, care au fost văzuți în toată Țara Bîrsei“. Pentru a ne lămuri înțelesul celor citite acolo, ne-am adresat profesorului X, reputat cercetător independent și unul dintre pionierii meteorologiei alternative de la noi. (Din motive ce țin de o anume încordare în relațiile sale cu presa, profesorul X a dorit să-și păstreze anonimatul, așa încît i-l vom păstra nealterat.)

Mai întîi, stimate domnule profesor, ce este meteorologia alternativă?

Pe scurt, meteorologia alternativă (sau parameteorologia) este un vlăstar încă fraged, dar viguros al meteorologiei clasice. Ea s-a desprins recent din trunchiul oarecum secătuit de sevă al acesteia și crește năvalnic, aspirînd cu îndreptățire la statutul de arbore matur care i se cuvine și pe care, fără doar și poate, îl va dobîndi în viitorul apropiat. Mai pe larg, meteorologia alternativă se ocupă cu studierea și prognoza acelor fenomene meteorologice ignorate, ba chiar negate cu obstinație de adepții unei meteorologii vetuste, cantonată pentru totdeauna, pa­re-se, în zona de confort mental a pre­cipitațiilor sau a caniculei și pe care a­șa-zisele buletine meteo le trec cu vederea. E vorba, ca să vă dau numai cîteva exemple, de ploile atipice (de la ploaia de goluri în poarta lui Tătărușanu pînă la picăturile care umplu periodic paharul), de viscolul monetar însoțit de masive depuneri de zăpadă în conturi, de furtunile cvasi-shakespeariene care smulg ropote de aplauze din rădăcini, strivind sub greutatea lor diverse corole de minuni, abia iscate din bube, mucegaiuri și noroi etc. Asta așa, ca să vă faceți o idee despre amploarea fenomenelor pe care le studiem.

Înțeleg, din ce-mi spuneți, că demersul dvs. nu este unul singular.

Cîtuși de puțin. Sîntem un grup de en­tuziaști, mare parte din noi trecuți bi­nișor de vîrsta inocenței și răspîndiți prin cotloanele obscure sau slab luminate ale realității. Ceea ce ne unește, din­colo de inevitabilele divergențe de opinii cu privire la redefinirea lapoviței, de pildă, este sentimentul că avem datoria de a pătrunde mai adînc în substanța vremii pentru a-i desluși starea. Iar pentru a nu crea nedorite paralelisme care ne-ar umbri perspectiva și ne-ar îngusta orizontul, am convenit să ne aplecăm fiecare asupra unui teritoriu parameteorologic bine delimitat, circumscriind mai apoi concluziile noastre aceluiași țel. Astfel, unii s-au consacrat cu precădere meteorologiei spațiilor închise și încearcă să descopere cauzele taifunului de apartament, în timp ce alții și-au îndreptat interesul către gastrometeorologie pentru a investiga natura ninsorilor stomacale. În ce mă privește, mi-am ales ca obiect de cercetare un fenomen mai rar studiat, deși au existat tentative de a-l aborda în treacăt, acela al norișorilor de foc.

Ajungem, iată, la esența acestei convorbiri și ne oprim la cele petrecute, în 1687, deasupra Brașovului.

Avem de-a face, aici, cu un fenomen parameteorologic deosebit de interesant, atît prin mărimea ariei sale de manifestare („aproape toată Țara Bîrsei“, după spusele lui Joseph Teutsch, citat de autorii volumului), cît și prin numărul norișorilor de foc implicați în eveniment. De obicei, norișorii de foc apar singuri, rareori cîte doi (iar atunci sînt soț și soție). Din cîte știu, un grup de trei norișori de foc a mai fost observat doar o dată, pe 22 noiembrie 1963, deasupra comunei Ciulnița din județul Ialomița, vestindu-le ciulnițenilor iminenta asasinare a președintelui american J.F. Kennedy. Cei trei norișori au traversat agale comuna și au coborît în ograda unui gospodar din satul Ghimpați, unde au mistuit coroana unui gutui. Gospodarul, care ședea pe prispa casei și discuta de la egal la egal cu o sticlă de țuică, a exclamat: „Băi, s-a zis cu alde Kennedy!“, dar nu l-a auzit nimeni (sau așa s-a crezut pînă de curînd), nevastă-sa fiind plecată la cuscri să le ducă niște mălai. Și, cu siguranță, acest incident semnificativ ar fi rămas necunoscut marelui public dacă în urmă cu patru ani, cînd mi-am început investigațiile, n-aș fi avut șansa de a pune mîna pe transcrierea discuției dintre gospodarul ciulnițean și sticla lui de țuică, a cărei înregistrare s-a păstrat, din fericire, în arhivele CNSAS.

Așadar, norișorii de foc – fie solo, în duet sau trio – anunță întotdeauna ceva?

Exact. Aceasta le e menirea, de asta se ivesc pe cer în anumite momente cruciale pentru omenire. De-a lungul anilor pe care i-am consacrat înțelegerii acestui fenomen, n-am întîlnit vreun norișor de foc, oricît de minuscul, care să fie mut, care să nu aibă de spus un lucru esențial despre ce va să fie.

V-aș ruga să revenim acum la cei trei norișori de foc semnalați deasupra Brașovului în 1687. Nu de alta, dar cititorii noștri sînt nerăbdători să afle ce-i cu ei.

Revenim îndată, că tot am luat-o pe calea veșnicei reîntoarceri. Și revenind, v-aș atrage atenția asupra unor perechi de cifre din cuprinsul relatării care mi se par grăitoare: „a opta duminică“ și „ora 8“, „Sfînta Treime“ și „trei norișori“.

Care credeți că ar fi semnificația acestor cifre?

N-am nici cea mai vagă idee, eu sînt parameteorolog, nu paranumerolog. Dar sper să existe, în rîndurile cititorilor dvs., o minte îndeajuns de luminată ca să ne explice, în cheie numerologică, sensurile interacțiunii brașovene dintre un dublu 8 și un dublu 3. Pînă atunci, întrucît spațiul pe care-l avem la dispoziție este limitat, dați-mi voie să atac frontal chestiunea norișorilor de foc, spunîndu-vă următoarele: a) un norișor de foc obișnuit (cel mai adesea, un cumulus cu miezul purpuriu și cu margini de culoarea aramei topite) ia naștere din ciocnirea unei mase de aer fierbinte cu un strat de nepăsare, pe fondul unor erupții atmosferice îndelung neglijate, de intensitate medie spre mare; b) în cazul norișorilor de foc speciali (un nimbus oranj, de pildă, cu o coamă trandafirie, sau un nimbus roz cu copite portocalii), apariția acestora se datorează, în bună măsură, emanațiilor de gaze provocate de împrăștierea unei mulțimi nemulțumite și, într-o măsură ceva mai redusă, apropierii Lunii de perigeu, în zilele cînd astrul nopții e în călduri, cum a fost ziua aceea de la cumpăna istoriei cînd Zamolxe și-a scrîntit glezna; c) atît norișorii de foc obișnuiți, cît și norișorii de foc speciali evoluează pe bolta cerului urmînd un traseu în zigzag, cu popasuri de cîteva minute deasupra punctelor de inflexiune a magnetismului terestru pentru a se alimenta, din mers, cu energii telurice; d) norișorii de foc obișnuiți (cu excepția norișorilor de foc obișnuiți în formă de cîine sau de castravete) vestesc îndeobște schimbarea paradigmei: dacă paradigma era aspră, ea va căpăta moliciune și invers, dacă era o paradigmă cu aspect de aluat, ea se va transforma într-una de granit; e) în schimb, norișorii de foc speciali (chiar și aceia care nu se deosebesc de norișorii de foc obișnuiți decît printr-un contur mai puțin incandescent, dar mai gros) anunță convulsii sociale, crize, penurii, destabilizare și regres. Ori, dimpotrivă, pace, bunăstare și progres, depinde cum îi privești și din ce unghi li te adresezi. Cîteodată, norișorii nu-s ce par a fi. Iar cei trei norișori de foc văzuți la Brașov, în 1687, erau speciali, toți trei.

Și ce anunțau?

Ce se vede. 

a consemnat Dan STANCIU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Politia, foto Shutterstock jpg
Un român a fost găsit mort într-o centrală termică dezafectată. Ce ipoteză au polițiștii din Târgu Mureș
Un bărbat a fost găsit mort în incinta unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș. Ce ipoteză iau în calcul polițiștii
imagine AI png
Propuneri și perspective șoc pentru suveraniștii din Europa
Răspunsul este interesant (sau începe să divină din ce în ce mai interesant) din două motive.
Dacian Fall 2025   exercitiu militar baza Cincu  Foto Inquam Photos  George Calin (10) jpg
Peste 500 de militari și jandarmi se antrenează împreună în România. Exercițiul reunește 19 țări
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România. La antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente, potrivit Jandarmeriei Române.
elena carstea jpeg
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Elena Cârstea a anunțat că își închide crescătoria de pisici Persane din cauza stării de sănătate. Artista va păstra doar trei dintre feline, iar restul vor fi date spre adopție.
protest in madria din cauza locuintelor scumpe FOTO Facebook Aaron Heredia5 jpg
Criza locuințelor a scos din nou mii de oameni în stradă la Madrid. Protestatarii cer schimbarea legilor după evacuarea unei femei de 87 de ani
Protestele față de criza locuințelor din Spania au continuat duminică la Madrid, după ce mai mulți manifestanți au înnoptat în corturi în celebra piață Puerta del Sol.
Dominic Fritz Facebook Dominic Fritz jpg
LIVE TEXT Fritz le-a cântat Imnul Național la orgă celor care au participat la petrecerea sa de adio. Sala a scandat „Timișoara! Timișoara!”
Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz și echipa sa de la USR au organizat în orașul de pe Bega evenimentul politic „Timișoara. Revoluția continuă”, la fix șase ani de la câștigarea primului său mandat de primar.
01 CONFERINTA PRESA ROMANIA (27 09 2026) (1) jpg
Gheorghe Hagi e categoric: „Vom face multe schimbări pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina!”
Antrenor al echipei de fotbal a României, Gheorghe Hagi a spus, astăzi, într-o conferință de presă, că România trebuie să joace la victorie fiecare meci, și cu atât mai mult pe cel cu Bosnia-Herțegovina, mai ales că se dispută pe teren propriu.
CD jpg
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Ce le distruge fără să-ți dai seama
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Pot rezista zeci de ani, însă sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont.
jeff bezos lauren sanchez afp jpg
Soția lui Jeff Bezos, colier de 10.000.000 $! Lauren Sánchez a participat la un dineu la Casa Albă
Lauren Sánchez (56 de ani) a mers la dineul de stat organizat la Casa Albă pentru președintele chinez Xi Jinping, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu umerii dezgoliți, și purtând un colier spectaculos cu diamante.