⬆
culori
Culorile vîrstelor
Orice vîrstă îşi are culorile ei. Începînd cu naşterea, ea poate fi roz sau bleu, potrivit trusoului pe care i-l cumperi viitorului bebeluş. N-am prea văzut o venire pe lume „drapată“ în galben sau în roşu. Astea-s culori pentru mai tîrziu. Şi deşi toată lumea respinge în anii tinereţii culorile aparent fără personalitate, mulţi sfîrşesc după o vreme prin a se complace în ele.
Cu vîrsta, ROGVAIV-ul dispare
Aţi auzit vreodată de culorile: zmeură zaharoasă, căpşună mieroasă sau stafidă modernă? Se pare că ele există. Sînt noile nuanţe propuse de o firmă de cosmetice. Mai bine zis, noile „culori“ ale unor vopseluri de păr. Căci cine ar putea refuza, într-o lume în care rogvaiv-ul s-a banalizat, asemenea prospături?
Ne-am vopsit în România
Cu aerul ei de ţăţică îmbrăcată şi de la Dragonul Roşu, şi din buticurile exclusive de la Paris, România a trecut de la cenuşiul tăcut şi inexpresiv de pe vremea lui Ceauşescu la culori care ţipă bezmetic. Sobrietatea negrului are străluciri cocalare, iar în albul cel mai imaculat pîndeşte un rozaliu care-ţi face neruşinat cu ochiul.
Ce este culoarea?
Nici nu ne mai dăm seama în ce lume colorată trăim astăzi, prin comparaţie cu universul cenuşiu al epocii comuniste. Îmi amintesc că am văzut un interviu cu un condamnat închis înainte de 1989 şi eliberat la sfîrşitul anilor ’90, care, la ieşire, era uluit şi exclama: „Cît de colorat este totul!“
Abuzul de culoare
Simt culorile, lucrez cu ele, cred în puterea lor de a delecta ochiul şi sufletul. Pledez pentru o viaţă nu doar colorată, ci colorată armonios. Susţin această idee întrucît, observînd ceea ce mă înconjoară, consider că sîntem expuşi în permanenţă unui abuz de culoare.
Marketing în coadă de păun
Am copilărit într-o lume fără marketing şi am o stranie presimţire că voi îmbătrîni, bine mersi, tot fără. Însă, pe la jumătatea vieţii, m-am pierdut şi eu, mai întîi în joacă, mai apoi într-un soi de prizonierat destul de sumbru, în această disciplină confuză, capricioasă, lacomă şi nedisciplinată, fără de care pămîntul ar fi încetat de mult să se mai rotească.
Culorile în -iu (o dezvoltare)
Pe la 1700 şi ceva, un savant iezuit pe nume Louis-Bertrand Castel (pomenit de Diderot în Visul lui D’Alembert) ar fi inventat, pare-se, „clavecinul ocular“, un instrument ale cărui clape generau, prin atingere, nu sunete, ci culori. După unele surse, acel clavecin ocular a rămas în stadiul de proiect, expus de Castel într-o suită de articole publicate în gazeta Mercure de France.
Cum am devenit daltonist merceolog
Am păşit în cabinet plini de încredere. Eu şi tata. Trecusem cu brio examenul psihologic, la cel sportiv nu-mi făceam probleme, iar la controalele medicale nu apăruseră, pînă în acel moment, probleme: inima, plămînii, dinţii, totul era în regulă. Pînă la examenul propriu-zis pentru admiterea la Liceul de Poliţie, mai rămăsese de deschis doar uşa cabinetului de oftalmologie.
„Mă doare rozul din inima mea”
Ce legătură poate fi între o melodie celebră, un film (în care apare şi melodia celebră), un magazin de lenjerie intimă, un blog de modă, o vilă la Buşteni, un restaurant în California de Sud, un gay bar în Chiang Mai (Thailanda), un tîrg de accesorii handmade, un site de cadouri, un apartament în Amsterdam, o emisiune de lifestyle şi un tort cu aromă de căpşuni?
Să „inventăm” o nouă culoare
Artista britanică Tacita Dean scria într-un text numit „Ora magică“ despre unul dintre cele mai mari şocuri ale copilăriei ei: culoarea este o ficţiune a luminii, este doar o reflexie şi nimic nu poate rămîne colorat în întuneric. Sînt lucruri de neînţeles chiar şi pentru un adult, care caută sprijin, siguranţă şi certitudini în ceea ce i se arată.
De ce și cum e verdele noul portocaliu
Ce-au culorile cu partidele? Păi, să vedem ce-au ele, culorile, cu noi, în general, pentru ca după aceea să vedem ce iese dacă vopsim în ele formaţiunile politice. Sau, în fine, de ieşit iese fie roşu, fie galben-albastru, fie portocaliu. Dar de ce e aşa?
Albastru sărat
Pînă la vîrsta cristică am crezut că sînt un peşte de apă dulce. Adică, în sufletul meu, apa dulce era cea curată. E de înţeles, de vreme ce copilăria am petrecut-o în lunca Moldovei. Apa curată era transparentă, dulce şi frumos curgătoare. Vara, în vacanţă, ne duceam la „baltă“ şi găseam „ştoalne“ în care ne bălăceam în apa rece a Moldovei.
„Dați-mi pereți, că de cai mă ocup eu!” - interviu cu Dan PERJOVSCHI
„Acum, cînd fac prezentări publice peste tot în lume, folosesc ca diapozitiv de deschidere o imagine prin satelit de prin ’86-’88 cu Europa noaptea şi spun că gaura neagră de lîngă Marea Neagră este ţara mea.”