Marketing în coadă de păun

Sergiu VASILOV
Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Marketing în coadă de păun png

Am copilărit într-o lume fără marketing şi am o stranie presimţire că voi îmbătrîni, bine mersi, tot fără. Însă, pe la jumătatea vieţii – pe la vîrsta cînd Dante se adîncea în pădurile întunecate ce aveau să-l ducă, prin infern şi purgatoriu, pînă la Beatrice, la sufletul său pierdut „dincolo“ –, m-am pierdut şi eu, mai întîi în joacă, mai apoi într-un soi de prizonierat destul de sumbru, în această disciplină confuză, capricioasă, lacomă şi nedisciplinată, fără de care – nu-i aşa? – pămîntul ar fi încetat de mult să se mai rotească. 

Am terminat liceul la Iaşi, în ’92, şi pentru facultate am ales „relaţii economice internaţionale“ pentru că era singurul loc în care se dădea şi un examen în limba engleză. Visam să o zbughesc cu prima ocazie peste graniţele patriei, proaspăt devenite penetrabile după spectaculosul an 1989. Prima ocazie a fost Japonia, care a apărut de nicăieri cu o ofertă de nerefuzat: un an de studiu al limbii japoneze, urmat de patru ani de facultate, totul la jumătate de glob distanţă. Am acceptat pe loc – pe atunci merita numai pentru zborul pînă acolo. „Cinci ani?!“, au icnit cu durere părinţii. „Minimum!“, am izbucnit eu triumfător. „Şapte dacă fac şi un master.“ În final au fost 11 ani bătuţi pe muchie. 

La marketing am ajuns iniţial din comoditate: era subiectul pe care îl înţelegeam cel mai uşor, predat de un profesor care îmi era simpatic. „Despre ce să scriu?“, l-am întrebat la finalul seminarului de doi ani, cînd a trebuit să îmi aleg un subiect pentru lucrarea de diplomă. „Orice“, mi-a răspuns. „Totul e marketing. Şi cînd faci curte unei fete tot marketing e.“ Aşa că am scris despre cum a făcut România curte coanei Europa şi marelui împărat albastru NATO în anii ’90 şi am luat nota 10 (însă fără încurajarea de a continua să mă specializez în marketing). 

Pentru masterat m-am hotărît să studiez ceva mai „serios“ şi am cotit-o spre literatura modernă japoneză, un subiect care speram că mă va ajuta mai mult să înţeleg ţara care mă adoptase cu atîta largheţe. Atunci a fost prima oară cînd am înţeles puterea simbolică a unei culori, într-un roman de Natsume S-oseki, la finalul căruia protagonistul, după ce şi-a cucerit iubita şi şi-a pierdut sprijinul familiei („it’s complicated“, cum s-ar zice azi), porneşte năuc prin oraş şi începe să vadă roşu peste tot, pînă cînd întreaga lume pare să ia foc. Roşu am văzut şi eu în anul următor, cînd mi s-a terminat bursa şi a trebuit să îmi găsesc de lucru în Tokyo. Mult mai tîrziu abia, aveam să aflu (din cărţile lui Carl Jung) că roşu e culoarea „trecerii prin infern“, dar şi culoarea primei „spiritualizări a materiei“ (rubedo-ul alchimic). 

Pînă atunci însă, firul roşu al Ariadnei avea să mă conducă înapoi la marketing, de data asta fără libertatea de odinioară, de a face orice, gîndi orice, scrie orice. Îmi amintesc că în primele săptămîni de lucru la firma de studii de piaţă la care mă angajasem nu am făcut decît să număr răspunsuri de „da“, „nu“ şi „nu ştiu/nu mă interesează“ într-un set de chestionare despre imaginea Canadei în Japonia. Erau tipărite pe hîrtie galbenă, atît îmi amintesc; e cam singura pată de culoare din primii mei doi ani de lucru în marketing. 

Cum se întîmplă de obicei, abia după ce oglinda s-a înnegrit de tot a apărut şi portiţa de scăpare: o ofertă de lucru din Anvers, tot de la o firmă de studii de piaţă, însă de data asta cu pretenţii mult mai academice. Pentru cine nu a văzut documentarul lui Adam Curtis, The Century of the Self, e vorba de o întreagă tradiţie de aplicare a ideilor din psihologie în marketing, PR, politică, etc. Aici culorile erau preţuite şi studiate cu mare zel, chiar dacă nu întotdeauna coerent şi limpede. Nicicînd nu m-am simţit mai preţios (şi mai stupid, în acelaşi timp) decît în primele mele săptămîni de training la Centrul de Diagnosticare Sistematică a Pieţei din capitala flamandă a diamantelor. A fost poate experienţa cea mai apropiată de o iniţiere ezoterică de care am avut parte vreodată. Aici păunul şi-a desfăcut deplin evantaiul cozii şi am fost pus faţă în faţă cu întreaga gamă de motivaţii mai mult sau mai puţin conştiente care-l mînă pe omul contemporan în lupta sa spre individualizare prin consum. Aţi înţeles? Tocmai… 

Opt culori şi lumea aceasta minunată poate fi şi a ta: negrul reprezintă nevoia de control, de ordine, de rigoare; la polul opus, portocaliul e nevoia de descătuşare, de eliberare impulsivă de constrîngerile impuse din interior şi din exterior; albastrul – nevoia de adăpost, linişte, confort, relaxare; la polul opus, roşu – vitalitate, energie, explorare cutezătoare a lumii dimprejur; galbenul înseamnă convivialitate, „prieteşug“, armonie voioasă de grup; la polul opus, verdele – nevoia de diferenţiere de grup, nevoia de a te simţi unic, special, „artist“; cafeniul înseamnă nevoia de apartenenţă la un grup, clan, trib, naţiune; la polul opus, culoarea violet – nevoia de a-ţi asigura un fotoliu de pluş, de a-ţi domina semenii prin putere, avere, statut social… Precum sfera zodiacului pentru astrologi, cele opt grupuri motivaţionale, codificate cu cele opt culori înşirate mai sus, ne-au servit, proiect după proiect, la înţelegerea celor mai diverse comportamente umane, de la fumat tutun la alăptat bebeluşi, de la condus maşini la compus poezii, de la călătorie la cămătărie, de la pace la război şi-napoi. 

Ca să scurtăm povestea, pe curcubeul acesta abstract am călărit o vreme pînă cînd, într-o bună zi, m-am trezit la capătul celălalt, într-un loc în care verdele a început să însemne din nou iarbă şi plopi, albastrul – apă şi cer, roşul – apusul de soare şi macii din lanurile de grîu, iar violetul – flacăra iubirii prezidenţiale pentru popor. Adică am revenit acasă, unde adevărurile abisale ale naturii umane nu se mai dezgroapă cu atîta nesaţ, ci sînt în general lăsate în plata Domnului să se ascundă pudice după clişeele şi tabuurile noastre cele de toate zilele. Deocamdată, cel puţin.

Sergiu Vasilov este coordonator de programe la Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.