Ne-am vopsit în România

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Ne am vopsit în România jpeg

Cu aerul ei de ţăţică îmbrăcată şi de la Dragonul Roşu, şi din buticurile exclusive de la Paris, România a trecut de la cenuşiul tăcut şi inexpresiv de pe vremea lui Ceauşescu la culori care ţipă bezmetic. Sobrietatea negrului are străluciri cocalare, iar în albul cel mai imaculat pîndeşte un rozaliu care-ţi face neruşinat cu ochiul. Roşul e cel mai adesea agresiv şi executiv – ca în taioarele doamnelor masculinizate de la multinaţionale. Galbenul strigă la tine din cravatele domnilor care, din necesităţi profesionale, poartă costume în culori închise. Albastrul are nuanţe ameninţătoare de „Nu ştii cine sînt eu!“. Verdele calm, de tweed, al hainelor lui Neagu Djuvara e o insulă între toate nuanţele de verde sclipicios prin care eşti avertizat că te afli în preajma unui Vip sau a unei Vipese. În maro nu se mai îmbracă decît fraierii şi miliardarii care vor să pară populari sau să rimeze vestimentar cu nuanţa lambriurilor de pe iahturile lor. Griul şoarece are trecere numai cu eticheta unei case de modă celebre, iar griul închis e fostul gri deschis al hainelor pe care le-au primit de milă boschetarii.  

Dacă ieşi din centrul Bucureştiului, albul îşi pierde solemnitatea, poate şi din cauză că e culoarea unor tricouri care au avut şi zile mai bune, sau e purtat în metrou de fete ai căror pantaloni de un alb strălucitori tînjesc după scaunul din faţă al unui 4x4 sau al unei decapotabile cu perspective. Aici negrul începe să aibă voioşia tricourilor cu reclame pe ele, popularitatea pantalonilor de velur spălaţi cel puţin o dată şi misterul sutienelor care se întrezăresc prin bluzele fetelor. În cercul următor, în care se simte influenţa hainelor cumpărate de la second-hand, nu mai contează culoarea cu care te afişezi, ci cum faci să n-ai aerul că te-ai îmbrăcat la mîna a doua. Aici îi găseşti pe toţi cei care au aerul că sînt la modă, dar cu o întîrziere de un an, şi pe cele care vor să se îmbrace ca la Paris şi îşi fac propria lor casă de modă din magazinele SH. Ăştia sînt ambiţioşii fără bani: domnişoarele care visează la roşul taioarelor executive şi domnii care bat la uşa firmelor care îi vor obliga să se îmbrace în costume negre. În ultimul cerc al Bucureştiului se află purtătorii de blugi fără marcă şi de haine a căror culoare nu contează. Pentru ei blugii sînt pantalonii ultimei şanse sau ai încercării de a mai părea ceva într-o lume în care nu-şi mai găsesc locul. Unii sînt şomeri care-şi mai rostuiesc ceva de muncit la negru, alţii sînt nefericiţi care vor să pară apţi de muncă. Îi vezi pe la cîrciumi de cartier sau pe la cîte un non-stop, unde îşi spun poveşti în aşteptarea unei slujbe care nu mai vine. Pentru ei blugii sînt echivalentul speranţelor pe care le-au avut în tinereţe că-şi vor putea cumpăra o pereche, ca să poată părea băieţi de pe centru. Acum, din acele speranţe nu mai au decît încercarea de a părea şi azi băieţi de băieţi, ca să-şi găsească o slujbă după ce au rămas cu buzele umflate.  

Dacă pătrunzi în România profundă, cea de la ţară, culorile sînt mai prăfoase şi de cele mai multe ori ieşite la apă. Recunoşti portocaliul, roşul şi galbenul de partid pe tricouri şi geci de fîş, care au apucat să se decoloreze de la ultima campanie electorală, în combinaţie cu pantaloni a căror culoare nu contează şi cu şlapi care ridică praful de pe marginea drumului.  

Aici femeile umblă îmbrăcate în trening în jurul casei, iar fetele – în rochii negre sau roşii din bumbac chinezesc. Bărbaţii poartă bermude din care le ies ţurloaiele arse de soare şi duc de coarne cîte o bicicletă rămasă de pe vremea cînd făceau naveta. Prin curţi vezi cîte o Dacie pe butuci, în jurul căreia a crescut iarba. Iar în faţa caselor mai răsărite – nu cele de vacanţă, care seamănă cu dinţii de aur dintr-o dantură stricată – dai cu ochii de vreun Logan proaspăt spălat pe bătătură şi pregătit pentru o expediţie la oraş. Adunaţi la mesele de tablă de sub umbrarul cîrciumii din centru, care a rezistat aproape neschimbată asalturilor tranziţiei, moşuleţii sînt îmbrăcaţi cu tricouri în dungi roş-albastre, pe sub haine negre, încît au aerul că-şi fac încălzirea pentru lumea de dincolo. 

În satele astea casele de vacanţă sînt văruite în trandafiriu sau în violet şi pe acoperiş au ţiglă de un roşu-vişiniu, să se vadă de la distanţă şi să facă diferenţa faţă de casele ţăranilor din jur. Acestor vile le răspund coloristic palatele şi pălăţelele ridicate la margine de ţiganii care au făcut bani, nu se ştie cum, prin străinătate ori din afaceri cu fier vechi sau de altă natură prin ţară. Asta în timp ce băncile din faţa primăriei, acolo unde ele există, sînt vopsite în tricolor, ca să se pătrundă românul de patriotism în timp ce stă pe ele, iar dispensarul şi mai ales şcoala sînt cel mai adesea coşcovite, de parcă ar fi în curs de abandonare. Satele astea lovite de o sărăcie progresivă tot mai neiertătoare nu fac altceva decît să încurce circulaţia maşinilor care trec pe drumurile naţionale şi trebuie să încetinească atunci cînd ajung pe teritoriul lor.  

Care sînt însă culorile oralităţii noastre? Dacă ţinem seamă care e substantivul comun cel mai des folosit în discuţii, cea mai răspîndită dintre ele, cu diversele ei nuanţe, ar fi culoarea sexului masculilor, de la cea mai fragedă vîrstă la adînci bătrîneţi. Ar urma culorile banilor şi ale covrigilor şi de-abia după aceea culoarea sexului femeilor care, pînă cu vreun deceniu înainte, se afla pe un evocator prim loc. Românul a trecut însă între timp de la soluţia expeditiv-metafizică a trimiterii celor care nu-i plac în stadiul de proiect, la invocarea meditativă a propriului său organ de reproducere, potrivit unei noi filozofii: am, deci exist!

 Cristian Teodorescu este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.