Ne-am vopsit în România

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Ne am vopsit în România jpeg

Cu aerul ei de ţăţică îmbrăcată şi de la Dragonul Roşu, şi din buticurile exclusive de la Paris, România a trecut de la cenuşiul tăcut şi inexpresiv de pe vremea lui Ceauşescu la culori care ţipă bezmetic. Sobrietatea negrului are străluciri cocalare, iar în albul cel mai imaculat pîndeşte un rozaliu care-ţi face neruşinat cu ochiul. Roşul e cel mai adesea agresiv şi executiv – ca în taioarele doamnelor masculinizate de la multinaţionale. Galbenul strigă la tine din cravatele domnilor care, din necesităţi profesionale, poartă costume în culori închise. Albastrul are nuanţe ameninţătoare de „Nu ştii cine sînt eu!“. Verdele calm, de tweed, al hainelor lui Neagu Djuvara e o insulă între toate nuanţele de verde sclipicios prin care eşti avertizat că te afli în preajma unui Vip sau a unei Vipese. În maro nu se mai îmbracă decît fraierii şi miliardarii care vor să pară populari sau să rimeze vestimentar cu nuanţa lambriurilor de pe iahturile lor. Griul şoarece are trecere numai cu eticheta unei case de modă celebre, iar griul închis e fostul gri deschis al hainelor pe care le-au primit de milă boschetarii.  

Dacă ieşi din centrul Bucureştiului, albul îşi pierde solemnitatea, poate şi din cauză că e culoarea unor tricouri care au avut şi zile mai bune, sau e purtat în metrou de fete ai căror pantaloni de un alb strălucitori tînjesc după scaunul din faţă al unui 4x4 sau al unei decapotabile cu perspective. Aici negrul începe să aibă voioşia tricourilor cu reclame pe ele, popularitatea pantalonilor de velur spălaţi cel puţin o dată şi misterul sutienelor care se întrezăresc prin bluzele fetelor. În cercul următor, în care se simte influenţa hainelor cumpărate de la second-hand, nu mai contează culoarea cu care te afişezi, ci cum faci să n-ai aerul că te-ai îmbrăcat la mîna a doua. Aici îi găseşti pe toţi cei care au aerul că sînt la modă, dar cu o întîrziere de un an, şi pe cele care vor să se îmbrace ca la Paris şi îşi fac propria lor casă de modă din magazinele SH. Ăştia sînt ambiţioşii fără bani: domnişoarele care visează la roşul taioarelor executive şi domnii care bat la uşa firmelor care îi vor obliga să se îmbrace în costume negre. În ultimul cerc al Bucureştiului se află purtătorii de blugi fără marcă şi de haine a căror culoare nu contează. Pentru ei blugii sînt pantalonii ultimei şanse sau ai încercării de a mai părea ceva într-o lume în care nu-şi mai găsesc locul. Unii sînt şomeri care-şi mai rostuiesc ceva de muncit la negru, alţii sînt nefericiţi care vor să pară apţi de muncă. Îi vezi pe la cîrciumi de cartier sau pe la cîte un non-stop, unde îşi spun poveşti în aşteptarea unei slujbe care nu mai vine. Pentru ei blugii sînt echivalentul speranţelor pe care le-au avut în tinereţe că-şi vor putea cumpăra o pereche, ca să poată părea băieţi de pe centru. Acum, din acele speranţe nu mai au decît încercarea de a părea şi azi băieţi de băieţi, ca să-şi găsească o slujbă după ce au rămas cu buzele umflate.  

Dacă pătrunzi în România profundă, cea de la ţară, culorile sînt mai prăfoase şi de cele mai multe ori ieşite la apă. Recunoşti portocaliul, roşul şi galbenul de partid pe tricouri şi geci de fîş, care au apucat să se decoloreze de la ultima campanie electorală, în combinaţie cu pantaloni a căror culoare nu contează şi cu şlapi care ridică praful de pe marginea drumului.  

Aici femeile umblă îmbrăcate în trening în jurul casei, iar fetele – în rochii negre sau roşii din bumbac chinezesc. Bărbaţii poartă bermude din care le ies ţurloaiele arse de soare şi duc de coarne cîte o bicicletă rămasă de pe vremea cînd făceau naveta. Prin curţi vezi cîte o Dacie pe butuci, în jurul căreia a crescut iarba. Iar în faţa caselor mai răsărite – nu cele de vacanţă, care seamănă cu dinţii de aur dintr-o dantură stricată – dai cu ochii de vreun Logan proaspăt spălat pe bătătură şi pregătit pentru o expediţie la oraş. Adunaţi la mesele de tablă de sub umbrarul cîrciumii din centru, care a rezistat aproape neschimbată asalturilor tranziţiei, moşuleţii sînt îmbrăcaţi cu tricouri în dungi roş-albastre, pe sub haine negre, încît au aerul că-şi fac încălzirea pentru lumea de dincolo. 

În satele astea casele de vacanţă sînt văruite în trandafiriu sau în violet şi pe acoperiş au ţiglă de un roşu-vişiniu, să se vadă de la distanţă şi să facă diferenţa faţă de casele ţăranilor din jur. Acestor vile le răspund coloristic palatele şi pălăţelele ridicate la margine de ţiganii care au făcut bani, nu se ştie cum, prin străinătate ori din afaceri cu fier vechi sau de altă natură prin ţară. Asta în timp ce băncile din faţa primăriei, acolo unde ele există, sînt vopsite în tricolor, ca să se pătrundă românul de patriotism în timp ce stă pe ele, iar dispensarul şi mai ales şcoala sînt cel mai adesea coşcovite, de parcă ar fi în curs de abandonare. Satele astea lovite de o sărăcie progresivă tot mai neiertătoare nu fac altceva decît să încurce circulaţia maşinilor care trec pe drumurile naţionale şi trebuie să încetinească atunci cînd ajung pe teritoriul lor.  

Care sînt însă culorile oralităţii noastre? Dacă ţinem seamă care e substantivul comun cel mai des folosit în discuţii, cea mai răspîndită dintre ele, cu diversele ei nuanţe, ar fi culoarea sexului masculilor, de la cea mai fragedă vîrstă la adînci bătrîneţi. Ar urma culorile banilor şi ale covrigilor şi de-abia după aceea culoarea sexului femeilor care, pînă cu vreun deceniu înainte, se afla pe un evocator prim loc. Românul a trecut însă între timp de la soluţia expeditiv-metafizică a trimiterii celor care nu-i plac în stadiul de proiect, la invocarea meditativă a propriului său organ de reproducere, potrivit unei noi filozofii: am, deci exist!

 Cristian Teodorescu este scriitor.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.