„Dați-mi pereți, că de cai mă ocup eu!” - interviu cu Dan PERJOVSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
„Dați mi pereți, că de cai mă ocup eu!”   interviu cu Dan PERJOVSCHI jpeg

Primele culori, ale copilăriei. Care au fost ele?  

Nu-mi aduc aminte culori, ci atmosfera. Aer cald care tremura şi albine bîzîind. 

Aţi colorat? Ce? 

Cred că am colorat, dar nu sînt foarte sigur. Mi-aduc aminte că desenam mulţimi de soldăţei după o carte cu Napoleon şi pentru că nu le puteam desena capul îi lăsam fără. Desenam în neştire bătălii fără cap. 

Marea neagră e albastră. Cînd? Aşa e? 

Cînd m-au dus mătuşile pentru prima dată la mare, n-am văzut-o neagră, ci mare. Aveam 5 ani, cred, şi am rămas înţepenit cu braţele deschise, cu gura rînjită, spunînd încontinuu: marea! 

Acum, cînd fac prezentări publice peste tot în lume, folosesc ca diapozitiv de deschidere o imagine prin satelit de prin ’86-’88 cu Europa noaptea şi spun că gaura neagră de lîngă Marea Neagră este ţara mea.  

Roşu, galben şi albastru, trei culori cunosc pe lume… v-au spus ele ceva? Ce?  

Ce mi-au spus a fost de fapt propaganda de partid, galbenul cu spicele şi roşul cu sîngele. N-am fost convins, dar nu mi-a displăcut tricolorul, că era vesel. Fluturam cu energie unul de hîrtie, stînd în cîrca lui taică-miu de 1 Mai. Mai tîrziu, la Liceul de Artă a venit teoria culorilor şi partea cu trei culori cunosc pe lume a devenit ştiinţifică, că ele sînt culori primare, nu se pot face din altele.   

Primul televizor color?  

Culmea e că îl ţin minte pe ăla alb-negru, căruia îi improvizam antene ca să văd mai bine la unguri (că stăteam la Oradea) şi pe care l-am cărat după noi în subsolul din Kogălniceanu, unde-am stat o vreme după Revoluţie, apoi în garsoniera din Militari, la etajul nouă. Un televizor rezistent. Primul televizor color mi l-a cumpărat un cuplu de artişti pe care i-am lăsat să stea în apartamentul nostru din Rahova cît timp am fost noi cu o bursă în America. Cînd ne-am întors, ne-am trezit cu un Daewoo mic şi pătrăţos, care şi acum funcţionează în bucătărie, cu o sîrmă înfiptă la antenă... Avea culori bune şi profunzime, nu ca astea plate de azi. Ce folos că vezi porii vedetelor, dacă imaginea parcă n-are adîncime? 

Albaştri, verzi, căprui sau negri?  

Albaştri. 2,75 spre 3 – „de aproape“ şi nu mai ştiu ce dioptrii la distanţă. 

Culorile din comunism erau mai şterse sau doar amintirile noastre sînt şterse? 

Erau mai şterse. Toate pozele şi, implicit, amintirile de atunci sînt alb-negru, inclusiv nunta, liceul şi excursiile în munţi. 

Negru de mînie… cum aţi reprezenta? 

O faţă de om mototolită. 

Vi s-a colorat viaţa după 1990? Cum? 

Înainte eram cu toţii gri. Uitaţi-vă la filmul lui Faroki/Ujică, că arătam ca oamenii grotelor. Parcă ne cumpăram cu toţii paltoane şi pufoaice dintr-un singur magazin (sau chiar asta făceam?). Sigur că viaţa s-a colorat. De cum am ieşit pentru prima dată din ţară, în ’90, în Ungaria, a început să se coloreze şi, pe urmă, cu fiecare călătorie a căpătat nuanţe noi. A fost fenomenal. Sper să continue tot aşa. 

Cai verzi pe pereţi… cînd, cum? 

Eu desenez pe pereţi mentalităţile lumii în care trăim şi, de multe ori, cînd sînt sus pe schelă mă gîndesc că exact cai verzi fac. Pe de altă parte, ce desenez eu nu-s baliverne, ci forma grafică condensată a ceea ce ni se întîmplă. Local şi global. În momentul ăsta am ziduri enorme şi camere desenate la Aachen, Eindhoven, Salzburg şi Lübeck, iar în România am un zid la Institutul Francez şi o cameră mică-mică la subRahova, în Bucureşti, şi un zid lung-lung lîngă Teatrul de Stat din Sibiu. Cu alte cuvinte, daţi-mi pereţi, că de cai mă ocup eu. 

Trăim într-o societate în alb şi negru? Mai avem nevoie de nuanţe?   

Nu. Societatea este extrem de nuanţată şi numai cine nu vrea nu vede asta. Are nevoie de nuanţe pentru că este o societate făcută din societăţi. Eu îmi asum desenul alb-negru tocmai pentru că societatea este atît de complexă. E mai conceptual, mai redus la esenţă şi mai decisiv. Dau interpretări ale lucrurilor contrare şi, de multe ori, pe pereţii desenaţi de mine vezi acelaşi subiect tratat diferit. Eu am nuanţe în alb-negru. 

Însă e aici, pe undeva, şi un refuz al culorii? 

Am făcut 12 ani de Şcoală de Artă şi am absolvit pictura. După-aia, gradual, am încetat să pictez şi am ales să desenez alb-negru. Era în plin colaps comunist. Apoi a venit tranziţia şi n-am putut ordona toată debandada decît reducînd la minimum mijloacele cu care o interpretam. Less is more.

Aţi avut sau aveţi culoare politică? Dar arta dvs.? 

La început am fost de dreapta, împotriva lui Iliescu. Timp de 20 de ani am migrat spre centru şi acum mă bălăngăn între prietenii mei deştepţi de dreapta şi prietenii mei deştepţi de stînga. Umblu mai mult de jumătate din an prin lumea civilizată şi văd lucruri care mă fac să critic cu atenţie capitalismul. A critica nu înseamnă a nega, ci înseamnă atenţie şi grijă. Cred că putem face o societate mai bună decît este asta pe care-o avem sau, altfel spus, putem corecta societatea în care trăim. Indignados din mijlocul Madridului – o variantă de stînga a golanilor din Piaţa Universităţii – aveau o pancartă cu „404 Error. Democracy not found“, parafrazînd accidentul software. Sînt de acord. Democraţia este cheia astăzi. Şi cît sîntem în stare să păstrăm sau să aprofundăm din democraţie.  

Nu cred în simbolistica politică a culorilor. Roşu comunist sau verde legionar. Astea sînt manipulări culturale. Negrul anarhist este şi culoarea preferată a elitei multimilionare de pe scena de artă newyorkeză, ca să nu mai zic nimic de blockbuster-ul Men in Black.  

Arta mea e în slujba politicii toleranţei, păcii şi umorului intelectual. Cum spunea o doamnă din public, la Sydney, unde desenam pe pereţii Galeriei Naţionale – intelligent graffiti. 

Aţi găsit firul roşu? 

Firul roşu la mine e linia neagră sau albă, după caz.

Negru pe alb… vă reprezintă? 

Şi viceversa. Cîteodată mă satur să desenez cu carioca şi vreau cu creta. Cer să mi se picteze pereţii în negru. Uite aşa devine un zid dintr-un muzeu o tablă de şcoală. Creta e un material extraordinar. Pare atît de fragilă că o poţi şterge cu cantul palmei, dar dacă te uiţi cu atenţie vezi că nu se şterge de tot nici măcar cînd dai cu buretele. După ce se usucă tabla, o vezi din nou. Asta îmi place teribil, pentru că e exact ca şi cu ideile şi credinţele noastre. Nu se şterg, revin.  Sau poţi scrie altele peste. Aşa sînt şi eu. Descopăr o idee sau o stare pe care am mai avut-o demult, cînd eram mic, sau, din contră, nu-mi mai aduc aminte cum mama-naibii judecam sau făceam cutare lucru. O tablă de şters, o tablă de scris. 

Au oamenii de astăzi o educaţie a culorilor? Dar a bunului-gust? 

Nu. E o debandadă şi o vraişte… Culmea este că ai la dispoziţie, ca cetăţean, multiple surse ca să te educi, reviste care te învaţă să armonizezi fotoliul cu carpeta, vitrine unde vezi ce pălărie merge la ce bikini, reclame care combină portocaliul cu negrul. Te poţi duce cînd vrei tu la muzee de artă, poţi cumpăra cărţi care te învaţă să pictezi sau albume cu orice artist îţi trece prin cap. Design e un cuvînt la modă („designează“-ţi şi living room-ul, şi viaţa!). Cu toate astea, cînd te uiţi la mulţimea care iese sau intră la metrou e un iarmaroc unde culorile nu stau, ci ţipă! Poate aşa sîntem noi – mai contrastanţi.  

În ceea ce priveşte bunul-gust, habar n-am. Ce este pentru unii şpilul eleganţei, lavaliera-papion, pentru alţii e prilej de rînjet şi de scărpinat în blugi. Ceea ce pentru unii e ridicol pur, pentru alţii e Gaultier. Felul în care eu desenez scoate din minţi generaţii de profesori de desen. Cred mult în autocontrol şi în respectul celuilalt, aşa că bunul meu simţ este pentru mine şi nu vreau să ţi-l impun şi ţie. 

Poneiul roz? 

Asta a fost cea mai mare porcărie culturală după 1990. O mineriadă culturală în care „minerii“ au fost aplaudaţi chiar de intelectuali. Un linşaj public pornit din răutate şi dezvoltat de incompetenţă şi ură culturală. Şi nici una dintre instituţiile statului – minister de cultură, minister de externe, muzeu de artă, universitate de artă, institut de istoria artei – n-a zis nici pîs. Nici comunitatea artiştilor n-a zis nimic, cu rare excepţii. Foarte ruşinos. 

Ce vi s-a spus verde în faţă?  

În România nu ţi se spune nimic în faţă. Totul este din auzite, pe dedesubt şi rod al unor conspiraţii. Sîntem un neam de complotitori, la foc mic. Dacă nu mă credeţi, citiţi comentariile de pe net la orice articol şi veţi vedea că cele mai multe sînt răutăcioase, tîmpite şi agresive, toate semnate cu pseudonime. Halal curaj! 

Pe mine m-au dat afară din atelier cei de la Şcoala de Artă, nu pe motiv că nu mă pot suferi sau că vor spaţiul, ci, după cum scria în ultimatumul oficial, ca să-mi asigure chipurile protecţia, clădirea nefiind sigură la cutremur. După-aia, orice profesor întîlnit pe stradă îşi manifesta respectul faţă de arta mea şi compasiunea faţă de situaţie, de parcă nu ei şi instituţia lor mi-au tras un şut în cur. Foarte tare.  

Cînd m-am trezit cu Muzeul de Artă Contemporană înfiinţat de Năstase în dosul Casei Poporului, am rezumat aşa situaţia: prima dată a fost un zvon, pe urmă a fost prea tîrziu. Multe chestii din România pot fi rezumate în acest fel, nu? 

Viaţa în roz… v-aţi dorit-o? O aveţi? 

N-o am şi nu mi-o doresc. Nu mă plîng, am ce-mi trebuie şi mă descurc. E absolut OK. Eu şi Lia (Perjovschi) funcţionăm doar dacă avem ce face, dacă ne agităm, dacă sîntem implicaţi în proiecte şi tragem tare. Nu suportăm dolce far niente-ul. N-am avut concediu de 20 de ani şi nici că ne trebuie. Mai bine cu cearcăne, decît cu burtă. 

Roşu Împărat sau Verde Împărat? 

Eu sînt republican. Fără împăraţi, regi, prinţi şi nunţi ale secolului.

Ultima noapte albă? 

Ieri, că lucrez pentru o expoziţie la Berlin, am calculat prost timpul şi am ieşit din grafic.  

În ce culori vă scăldaţi acum?

Vii!

a consemnat Adina POPESCU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.