„Gioconda“ cu obrajii roz

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
„Gioconda“ cu obrajii roz jpeg

Cîndva, în vremurile de mult apuse ale vieții mele de elev, am întîlnit Măiestria și am privit-o de aproape, bouche bée ca oile, uimit și fermecat. Era la doi pași, doar un perete ne despărțea. N-aș spune că a fost o revelație, deși putea să fie, nu s-au desferecat deodată pentru mine porțile înțelegerii lă­sîndu-mă să deslușesc taina celor de nepătruns și nu s-au pogorît asupră-mi lumini nemaivăzute, dar (ca s-o zic pe-a dreaptă) a fost ceva care m-a zguduit nițel dacă mai am și azi în minte clipa aia. Căci, dintre mii de chipuri pe care le-ar fi putut împrumuta spre a-mi ieși în cale, Măiestria ­luase înfățișarea unui vecin de bloc. Năltuț, cu favoriți roșcați (de nu cumva memoria îmi joacă feste) și înțolit într-o pereche de pantaloni strîmți sus și largi la vale, cum se purtau prin ’70. Însă n-aș merge mai departe cu descrierea, fiindcă nu-mi stă în caracter.

Locuiam pe atunci, cu ai mei, pe strada Compozitorilor din frumosul cartier Drumul Taberei, într-un apartament cu patru camere care avea (sublim avantaj locativ) un balcon lung de vreo zece metri. Loc berechet pentru un june dedat artei, sclav cu carnet de note al Liceului „N. Tonitza“. Era vară, venise vacanța de pe unde vine ea, erau departe corvezile școlare, orele zilei împărțite sinistru între biologie, algebră și socialism științific. Dimineața, pe la zece, îmi instalam șevaletul pe balcon (ca să nu scald interiorul locuinței în mirosuri grele de uleiuri și terebentină), umpleam paleta de culori, cugetam cîteva clipe la ce aveam de gînd să fac și, plin de rîvnă, de-ai fi zis că eram vreun Luchian dinaintea unor tufănele, mă apucam de treabă. (Firește, nici vorbă de niscaiva tufănele ori alte flori sau fructe care să mă inspire, nu eram „naturmortist“, pictam numai închipuiri.) Lăsam ușa camerei deschisă, iar de acolo, de pe magnetofonul Grundig care o învîrtea la nesfîrșit, Lucy își lua zborul din cerul ei cu diamante și începea să plutească lin prin aerul călduț al verii. Azi așa, mîine la fel, poimîine identic. Și într-o zi, una dintre ferestrele apartamentului învecinat cu al nostru se deschide și apare un cap. „Ce faci, vecine, pictezi?“, mă întreabă capul. „Pictez“, îi spun, deși mi se părea evident că nu cîntam la acordeon. „Și eu pictez în timpul liber“, adaugă el (de-acum era o conversație ca-ntre confrați). Apoi trece la subiect: „Vii pe la mine să îți arăt ce fac?“. „Vin“, zic.

Și m-am dus. Mi-a deschis ușa, am intrat. M-a invitat să mă așez într-un fotoliu, m-am așezat (și bine am făcut, ce aveam să văd mi-a înmuiat genunchii). Pe urmă a luat o pînză care era întoarsă cu fața la perete și mi-a pus-o dinainte, pe un scaun. Am rămas tablou: era „Gioconda“ lui Da Vinci. Poate ceva mai mare (originalul măsoară 77 x 53 cm), cred că avea cam un metru înălțime. Altminteri, o copie desăvîrșită, exact ca în descrierea lui Vasari din Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților: „Ochii aveau acele lumini și acele străluciri care se văd tot timpul la cei vii, iar în jurul lor erau acele cearcăne vineții-roșcate, precum și firele de păr, care nu pot fi făcute fără o uriașă îndemînare. […] Nasul, cu frumoasele lui deschideri trandafirii și gingașe, părea să fie viu. Gura, cu întretăierea ei, cu colțurile ei unite cu roșul buzelor, cu carnația feței, nu părea făcută din culori, ci din carne adevărată. Cel care se uita stăruitor la gîtul ei vedea pulsul zvîcnind, și se poate spune într-adevăr că tabloul acesta fusese astfel pictat încît să-l facă să tremure și să se teamă pe oricare artist cutezător […]“. N-am idee dacă vecinul meu era cutezător sau ba, însă pe el „Gioconda“ nu l făcuse nici să tremure, nici să se teamă. Chiar dimpotrivă: ca un veritabil artist, pentru care perfecțiunea, oricît de înaltă ar fi, păstrează întotdeauna un grăunte de imperfecțiune aproape insesizabil, îi sporise frumusețea, colorîndu-i obrajii într-un roz proaspăt și catifelat.

(Paranteză: am citit de curînd despre un studiu apărut în revista The Scientist, în decembrie 2005, potrivit căruia expresia de pe figura Giocondei are în compoziție 83% fericire, 9% dezgust, 6% teamă și 2% furie, și mi-am dat seama, abia azi, de uimitoarea măiestrie a vecinului meu: cu un strop de roz, el a redus procentele furiei, temerii și dezgustului de pe chipul Giocondei, crescîndu-le pe ale fericirii, spre mulțumirea privitorului.)

Revin: cum era normal, mi-am exprimat entuziast admirația pentru o asemenea capodoperă, iar gazda mi-a zîmbit, vădit încîntată de aprecierea unui cunoscător. Apoi, fiindcă îmi scăpase un detaliu, m-am uitat mai atent la colțul din dreapta jos al tabloului, unde autorul își caligrafiase, cu litere aurii, semnătura: Maximilian Fetița. Mi-a spus că lucra la Monetăria Statului ca gravor (grava monede și medalii) și că era pasionat de „Gioconda“, o picta întruna. Cînd termina o copie, o vindea și se apuca de alta. I-am zis bravo.

După care eu mi-am văzut de ale mele (în stil „modern“, cum a ținut să-mi spună odată), iar el de ale lui (în stilul „clasic“). Îl mai întîlneam uneori pe alee, îl întrebam în ce stadiu se afla actuala „Gioconda“ („lucrez la munții din fundal“ sau „am ajuns la degete“, spunea) și la revedere.

Anii au trecut repede, am abandonat, fără prea mari regrete, pictura de balcon, apoi am plecat de pe strada Compozitorilor pe alte străzi. Dar numele Maximilian Fetița mi-a rămas gravat în amintire, mi se părea un nume demn de reținut. Deunăzi m-am gîndit să-l caut pe net și am nimerit pe site-ul Societății Numismatice Române, unde am dat peste acest anunț: „Pe 13.09.2014 gravorul Maximilian Fetița (1947-2014) a părăsit această lume. A lăsat în urmă opera sa cuprinzînd numeroase insigne, plachete, medalii și alte piese numismatice realizate la Monetăria Statului. Prin toate acestea, Maximilian Fetița va trăi mai departe în amintirea și inimile colecționarilor“.

Ca un ultim amănunt, poate nu lipsit de semnificație, aș adăuga că Maximilian Fetița, pictorul „Giocondelor“ cu obrajii roz, a murit la 67 de ani, la aceeași vîrstă ca Leo­nardo.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

NATO - Ucraina - Rusia FOTO Shutterstock
NATO ar putea ataca armata rusă din Ucraina dacă Putin va utiliza arme nucleare tactice
„Într-o astfel de situație, s-ar ajunge la un răspuns convențional în Ucraina”, a declarat ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau.
new amsterdam 2 png
New Amsterdam, declarat cel mai bun serial de televiziune în 2021, debutează la Prima TV
New Amsterdam este cel mai vechi spital public din America. Aici există o regulă unică, diferită de celelalte spitale.
ludovic orban jpeg
Orban: Cîmpeanu a demisionat din iniţiativa altcuiva, zic eu
Fostul lider liberal Ludovic Orban (deputat Forţa Dreptei) susţine că Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei „din iniţiativa altcuiva" şi nu „din proprie iniţiativă".

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.