Zius și Kore la Delphi

1 decembrie 2018
Zius și Kore la Delphi jpeg

Bolnav de glaucom,
dar încă sprințar pe creste și povîrnișuri,
Zius bătrînul o însoțește pe Kore la Delphi.
Nici ea, fiica sa, nu mai e ciuta din tinerețe,
părul acum e tuns băiețește,
iar fata zglobie de altădată umblă greoi pe căile șerpoase
din sfînta casă a lui Apollo.
Cîndva zeul a fost adus aici de trei delfini din Creta,
care-au fugit după ce l-au aruncat din șa,
acolo unde avea să fie ridicat templul cel mare.
Zius privește-acum spre locul unde a azvîrlit
cu ani în urmă un meteorit
ce mai apoi s-a preschimbat în omphalos.
Odinioară aici era inima grea a grecilor.
Se spune că timpul semăna pe vremuri cu un delfin de calcar,
apoi măslinii au închis marea și au îndepărtat-o
pînă cînd povîrnișurile s-au lipit de cer.
Zius își toarnă ulei de măsline pe mîini și pe țeasta căruntă,
acum arată ca un pirat sătul de cîte a făcut.
Padre, îi spune Kore, nimeni nu ar mai spune
că ești stăpîn de zei, ci un păstor de capre
uitat pe muntele Parnas,
ochiul tău aprig s-a încețoșat și torsul tău s-a-mpuținat,
dar mintea ta e tot a zeului dintîi.
Ci noi aici cărui stăpîn ne închinăm?
Vreunui izbăvitor, erou ori dregător?
Kore avea pe deget un inel de argint,
cu zurgălăi care clincheteau de pe vremea cînd era fată,
așa că scutură din el ca dintr-un clopoțel.
Deci cărui zeu ne închinăm acum?
E unul și mai bătrîn decît noi
sau e vorba de zeii tineri și fioroși porniți la vînătoare?
De-atîta bătrînețe m-am surpat, șopti Zius,
umblu ca trestia îndoită, deși încă mai am tunete-n piept.
Padre, poate că Pythia ar trebui să te descînte,
dar după cum prea bine știm la bătrînețe nu există leac,
doar gura e mai vie decît celelalte piei.
Așa e, zise Zius, acum nu vorbele sînt rădăcina noastră,
ci ceea ce numim vederea lucrurilor.
Kore scutură atunci din inelușul cu zurgălăi,
părul ei roșu și creț de-odinioară era ca periuța de dinți,
ochii ei ca migdalele, însă, păreau la fel,
sprîncenele i se subțiaseră, la fel și buzele,
dar chipul ei de proră se ghemuise lîngă al zeului bătrîn acum,
bolnav de Parkinson.
Padre, am putea fi culegători de-oregano pe muntele Parnas,
pentru salatele mîncate de ceilalți zei.
Atuncea Zius chicoti pentru întîia oară ca un ghepard chemat la joacă.
Zeii cei noi ne vor îngădui în crîngurile de măslini,
dar meșteșugul seducției s-a sfîrșit.
La templul lui Apollo, Zius se așeză tăcut lîng-o coloană dorică,
aceasta-i candelă pentru amurgul zeilor care n-au fost lăsați să moară,
zise fostul stăpîn al celor preaînalți.
Zeii nu pier, padre al meu, iar tu știi lucrul ăsta cel mai bine.
Zius ești tu.
Zeii se-ascund și tac, atunci cînd limba lor s-a-mbolnăvit de timp și psalmi.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Inalta Curte de Casatie si Justitie Foto   iccj ro jpg
Decizie crucială la Înalta Curte: Magistrații își cer restanțele salariale de la Guvern
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea să pronunţe, joi, soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.
ninge 04533700 jpeg
Cum va fi vremea joi, 15 octombrie. ANM anunță ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute. Unde se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri
Vremea se răcește în mai multe zone ale țării joi, 15 octombrie, când meteorologii anunță ploi, intensificări ale vântului și precipitații mixte la altitudini mari. La munte, ninsorile vor favoriza depunerea unui strat de zăpadă de până la 10 centimetri.
Marcel Pavel pregătește un concert alături de familie
Marcel Pavel pregătește un concert alături de familie: „Emoțiile sunt înzecite” Cum își petrece timpul departe de scenă
Marcel Pavel (66 de ani) se pregătește să urce pe scenă alături de familie într-un concert de Crăciun care va reuni 120 de artiști.
Andreea Antonescu este completă și liberă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Andreea Antonescu a vorbit deschis despre lecțiile pe care le-a învățat în dragoste, relația pe care o are în prezent cu fostul soț, Traian Spak, și așteptările de la un eventual partener.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 16 jpg
Luca Niculescu depune joi lista miniștrilor în Parlament. Ce nume sunt vehiculate pentru noul Guvern
Premierul desemnat Luca Niculescu urmează să depună joi, 15 octombrie, în Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor. PSD a decis să intre la guvernare cu 11 reprezentanți, în timp ce pentru celelalte portofolii sunt vehiculate nume de tehnocrați.
MApN a publicat imagini din timpul misiunii F-16 de doborâre a celei de-a treia drone
O dronă a intrat în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
O dronă a fost detectată timp de aproximativ un minut în spațiul aerian al României, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, la sud-est de Sulina. MApN a ridicat de la sol avioane de luptă spaniole și românești, iar populația din nordul și estul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.
horoscop
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Luna noiembrie vine cu vești bune pentru trei zodii care au oferit sprijin, iubire și înțelegere celor din jur. Potrivit interpretărilor astrologice, acești nativi ar putea avea parte de oportunități neașteptate
Napoleon pe Sfânta Elena. Pictură de Franz Josef Sandmann,  circa 1820
Napoleon pe insula Sfânta Elena: ultimii ani ai unui împărat în exil
După ce a dominat o mare parte a Europei, Napoleon Bonaparte și-a petrecut ultimii ani ai vieții departe de continent, pe o insulă izolată din sudul Atlanticului. Exilul său a însemnat sfârșitul ambițiilor sale politice, dar și începutul unei legende.
cub razvan ianca simion png
Ianca, fiica lui Răzvan Simion, dezvăluie cât de apropiată este de fratele ei, Tudor: „E mereu acolo pentru mine”
Ianca Simion, fiica prezentatorului TV Răzvan Simion, a vorbit despre relația specială pe care o are cu fratele ei mai mic, Tudor, dar și despre valorile primite de la părinți și felul în care familia lor s-a adaptat schimbărilor de-a lungul timpului.