cîteva lucruri prea puțin importante
nu mi-a trebuit niciodată o formă de
apărare
cînd noaptea,
cu alonja lui michael phelps mă aruncam pe străzile care ieșeau din parc și cu o
frică sinceră, dureroasă pînă într-un punct, dar reprimată
rapid de nevoia de a fi masculul care demonstrează
că poate am mers spre casa ei, nu foarte departe de parc, nu foarte departe
de singurul loc pe care il știam
pe bune
dar sus era cald, ea a pus de cafea și nici un fel de presiune
cînd m-am făcut comod și m-a întrebat că de ce nu știi
sau tu cum ai face, și mai ales de ce nu vii mai des pe aici, că oricît încercam să îi zic
da, mă tot încurcam în cuvinte și nimic cum
am vrut să zic nu a ieșit că după cinci-șase minute
în care m-am panicat și nu mai puteam să zic nimic, ea a venit așa
cum îi stătea ei mai bine, serioasă și hotărîtă
„vlad, haide că e tîrziu, nu te mai duci acum acasă, nu fi fraier” și
n-am avut ce să mai spun
că ea cerșafuri noi pusese,
și alte haine aveam dar nu mai trebuiau
și cînd a fost
am adormit cu soarele care prin geam
se lăsa greu, dar nici noi n-am mișcat vreo
cîteva ore că la momentele de singurătate visam, și
ea la fel,
cred, sper.
Credit foto: The Phope
