„Atît filmul de ficțiune, cît și cel documentar «fură creativ» unul de la altul” – interviu cu Anca PĂUNESCU și Andrei TĂNĂSESCU, selecționeri One World –
Mereu am asociat luna martie cu realitatea filmelor incomode, dar și cu sentimentul de solidaritate umană pe care doar un eveniment ca One World ți-l poate da. Festivalul One World România rămîne unicul festival internațional de film dedicat drepturilor omului, cu o istorie „locală” de 16 ani. Pe Andrei Tănăsescu îl știam de mulți ani, ca fiind unul dintre cei mai buni selecționeri de film de artă. Curatoarea Anca Păunescu i s-a alăturat în procesul de selecție a peste 60 de filme, toate reunite prin tema intitulată în mod paradoxal „Viață bună”. Am vorbit cu ei despre ediția de anul acesta a festivalului și despre puterea cinema-ului în lumea de azi.
Festivalul One World România a ajuns la ediția cu numărul 16. Prin ce rămîne el un demers unic în spațiul nostru cultural ?
Anca Păunescu & Andrei Tănăsescu: Deși peisajul festivalier românesc, pe partea de film documentar, e destul de restrîns, dacă ne raportam la alte țări, ne bucurăm să facem parte din această familie mică de festivaluri de film documentar avînd profiluri și abordări diverse. Și, de asemenea, ne bucurăm să vedem că importanța și creativitatea filmului documentar îi asigură o prezență tot mai solidă chiar și în festivaluri cu alte profiluri, ca acelea axate pe film de lungmetraj, chiar și pe platformele VOD. One Wold România, fiind singurul festival pentru drepturile omului din țară, îsi propune să ofere publicului o experiență amplă, cu proiecții de film, discuții cu regizori, paneluri mai extinse pe anumite teme locale, proiecte educaționale, un master-class, ateliere pentru elevi de liceu și pentru cineaști, expoziții și alte evenimente conexe.
Dorim să creăm un spațiu care să faciliteze un pluralism politic și cultural, un spațiu de dialog și reflecție care stimulează un spectator critic și angajat, participant activ în discuții pe teme legate de drepturile omului, teme sociale, politice și de mediu prin intermediul cinema-ului. Credem în experiența de cinema atît „on-screen”, cît și „off-screen” ca fiind esențială și definitorie pentru un festival cu un astfel de profil.
Și în acest an ne-am dori ca OWR să ofere nu numai proiecții care aduc teme urgente și abordări foarte diferite, dar și facilitarea unui mediu în care sînt încurajate întrebările și problematizările etice și existențiale despre ce înseamnă să fii om. Ca să parafrazăm niște cineaști din America Latină a anilor ’60: „Nu este doar o proiecție de film, nici un spectacol, ci mai degrabă o întîlnire”.
Retrospectiva FAV umple un „gol istoric”
Ați organizat și o retrospectivă a Fundației Arte Vizuale, anii ’90. Cum ați gîndit secțiunea aceasta retro?
A.P. & A.T.: Deși Fundația a continuat să producă și după anii 2000, ni s-a părut important să recuperăm întîi filmele anilor ’90, tocmai pentru că e o perioadă hotărîtoare pentru evoluția societății românești de după schimbarea de regim și, în același timp, un deceniu destul de sărac în reprezentări documentare prin film. În sensul acesta, credem că retrospectiva umple „un gol istoric”. Anii respectivi, așa cum se văd în filmele produse de FAV, își arată semnele despărțirii traumatice și confuze de metehnele lumii totalitare, dar poartă și mărcile convulsiilor politico-sociale ale tranziției. Spectatorii curioși vor putea descoperi felurite intersecții și oglindiri cu filmele din retrospectiva regizorului sîrb Zelimir Zilnik, un alt eveniment major al festivalului nostru. Secțiunea despre care întrebați e organizată în trei programe, urmînd genurile principale ale producției FAV: documentar, experimental (sau video art) și muzical. Ultimul program va fi urmat de o conversație mai extinsă cu autorii și echipa FAV, conversație moderată de criticul Călin Boto. Temele micii comunități coagulate de Vivi Drăgan Vasile în jurul Fundației traversează toate cele trei programe: recuperarea memoriei cenzurate în anii comunismului și mărturia represiunii, restaurația autoritară reprezentată de regimul Iliescu, penuria economică și mizeria socială a tranziției.
Filmele proiectate la One World explorează și teritorii invizibile sau prezentate distorsionat în mass-media. Cum vă documentați pentru a alege titlurile care ajung la public?
A.P. & A.T.: Selecția caută un echilibru între temele tratate și calitatea cinematografică, urmînd și o expunere geografică cît mai vastă și variată.
Pe lîngă numărul consistent de filme înscrise la open-call, urmărim noile producții de film documentar pe tot parcursul anului. Împreună cu echipa de selecție (Liri Chapelan, Victor Morozov, Sorana Stănescu), ne dedicăm mult timp pentru a urmări filme documentare la diferite festivaluri internaționale, sesiuni de pitch, case de producție, diferite rețele de film documentar. Și abia după aceea intrăm în procesul de selecție și cel de curatoriat.
Spotul festivalul este semnat anul acesta de Sarra Tsorakidis. Care ar fi mesajul regizoarei și la ce trebuie să fim atenți cînd ne raportăm la lumea din jur?
A.P. & A.T.: Munca din spatele spotului de festival a început încă din toamnă, cînd directoarea festivalului, Larisa Crunțeanu, împreună cu Alexandru Solomon, președintele Asociației One World România, au început să lucreze cu agenția Glitch Shop. La momentul respectiv, Larisa (Crunțeanu, nota red.) a scris un script destul de general, pe care l-a adaptat apoi împreună cu Sarra Tsorakidis, în funcție de mai multe referințe vizuale, locație, protagonist etc. Cît despre mesajul spotului, preferăm să o cităm chiar pe regizoarea Sarra Tsorakidis: „Am vrut să creez un contrast puternic între ce înseamnă «o viață bună» într-un sens individualist, profund alterat de estetica social media, și realitatea socială și politică dură la nivel mondial. Cred că multe dintre preocupările noastre cotidiene nu urmăresc soluționarea problemelor acestei realități, ci iau mai degrabă forma unor obsesii egocentrice care adeseori ne pot face să ne autoamăgim cu privire la implicarea noastră socială și pot altera claritatea cu care privim lumea din jur”.
Ce invitați au confirmat pînă acum și în ce va consta implicarea lor?
A.P. & A.T.: Avem o serie de cineaști care vor veni anul acesta la OWR și care vor fi prezenți pentru discuții cu publicul după proiecțiile filmelor lor: Diana El Jeiroudi (Republica tăcerii), Alex Sarda (Hafreiat), Anna Shishova (Dosarul noua măreție), Botond Püsök (Apropierea), Kem Kaya (Iubire, moarte și mărci germane), Cătălina Tesăr și Dana Bunescu (Pocalul. Despre fii și fiice), Natașa Urban (Eclipsa), Otilia Barbara (Iubirea nu este o portocală), Joseph Mangat (Fabrica Divină), Nama Filmcollective (Nu vă îngrijorați pentru India), Raphaël Grisey (Voci încrucișate), Vitalij Manskij (Frontul de est) și sperăm ca și Yevhen Titarenko, co-regizorul filmului Frontul de est, va putea veni din Ucraina. Desigur, retrospectivele vor fi însoțite de conversații extinse cu Mathilde Rouxel, Zelimir Zilnik și cu cineaști care au facut parte din FAV (Alexandru Solomon, Vivi Drăgan Vasile, Radu Igazsag și alții).
Ce e interesant în filmografia lui Jocelyne Saab?
A.P. & A.T.: Am încercat să extindem atenția curatorială către cinema-ul arab, care are o istorie deosebit de bogată, dar este prea puțin cunoscut. Filmografia lui Jocelyne Saab, pe lîngă filmele de ficțiune, oferă o perspectivă importantă asupra schimbărilor geopolitice, sociale și culturale ale Libanului și țărilor arabe. Cinema-ul ei se distinge printr-o abilitate unică de a fuziona latura investigativă a documentarului (Saab începîndu-și cariera ca jurnalistă) cu cea umanistă și poetică. Documentarea ei asupra războiului civil din Liban (1975-1990) se regăsește într-un corpus cinematografic bogat, deosebit prin perspectiva „locală”. Este vorba de un cinema personal și intim, ale cărui narațiuni biografice cuprind mișcările politice, religioase și sociale ale unor momente-cheie din istoria noastră recentă, dar și cele personale, ale multitudinilor de voci care constituie fundația socială, religioasă și culturală din spatele acestor mișcări.
Cea de a treia retrospectivă este dedicată regizorului cult Zelimir Zilnik, pe care avem onoarea să-l avem invitat în acest an. Cu o activitate de peste 50 de ani și o filmografie de peste 50 de filme, Zilnik a adus o contribuție esențială Noului Val iugoslav și a fost unul dintre inițiatorii docu-dramei. Toate filmele sale „se învîrt” în jurul corelației dintre ideologie și societate, concentrîndu-se asupra persoanelor marginalizate, dînd o voce oamenilor defavorizați, invizibili din punct de vedere social. Zilnik a folosit din plin potențialul poziției sale ca intelectual public, chestionînd cu vehemență autoritatea și refuzînd compromisurile oportune, dar și autochestionînd metoda și pozitia sa. Filmele lui au dispărut și au reapărut, a fost interzis, cenzurat și amenințat, dar Zilnik a reușit să rămînă fidel ideilor sale de-a lungul întregii cariere și nu s-a sfiit să privească orice sistem cu o nemiloasă ironie și cu o atitudine critică, fie că a fost vorba de Iugoslavia socialistă, Germania de Vest a anilor ’70 sau capitalism. Multă vreme documentarul a fost considerat un fel de Cenușăreasă în cinematografie, dar tot mai multe filme de ficțiune glisează către documentar. S-a modificat între timp autoritatea acestui gen cinematografic?
A.P. & A.T.: Credem că această glisare, cum o numiți, această întrepătrundere de genuri de film este valabilă în ambele sensuri. Atît filmul de ficțiune, cît și cel documentar „fură creativ” unul de la altul. Nu știm în ce măsură percepția documentarului este afectată de faptul că filmul de ficțiune adoptă și elemente de film documentar (care nu e neapărat ceva nou în cinematografie). Interesul pentru documentar a crescut mult în ultimii ani poate și datorită nevoii oamenilor de a se conecta cu personaje din viața reală, cu realități din jur sau din colțuri îndepărtate ale lumii, dar poate și datorită capacității documentarului ca mediu de a ne provoca propriile noastre clișee și de a ne chestiona uneori conformismul călduț sau statu quo-ul, și de a aborda subiecte sociale și politice sensibile. Acest interes vine poate și ca o contrapondere la consumul „fast-food“ de videoclipuri din social media în epoca „adevărurilor alternative“. E discutabilă influența platformelor online, de streaming, VOD, dar e incontestabil că și acestea au contribuit la popularizarea documentarului. Credem că nu numai abordarea unor subiecte îndrăznețe atrage spectatorul sau accesul pe care îl permit noile tehnologii, dar și limbajul cinematografic care a evoluat și și-a diversificat foarte mult instrumentele folosite – vizual, auditiv, structural – pentru a crea arcuri narative, dramatice și astfel a aduce o poveste captivantă într-un mod foarte fluid.
interviu realizat de Roxana CĂLINESCU
nterviu realizat de roxana
