„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
Am avut plăcerea de a discuta cu una din cele mai importante voci feminine din muzica rap contemporană. Ana Miruna Ionescu (n. Bucureşti, 1992), cunoscută în industrie ca Miru, abordează un hip-hop clasic, autentic, dovezi fiind atît albumul Fată de fată (2020), cît şi prestaţiile sale energice, care îmbină partea de rap cu pasaje cîntate de r’n’b, pop sau din alte genuri muzicale. Pe lîngă faptul că se poate mîndri cu un background muzical ce excede sfera hip-hop, artista s-a bucurat şi de colaborări cu rapperi de calibru cum ar fi Puya, Phunk B, Karie sau Bibanu MiXXL.
Aşadar, am vizitat-o pe Miru la Galeria 21, pe strada Arcului nr. 21 din Bucureşti, unde am discutat despre rap, literatură şi influenţe stilistice, dar şi despre planuri şi ambiţii de viitor, în materie de discografie şi artă în genere.
Povestea ta începe cu ani buni înainte de albumul Fată de fată (2020). Cum ai pătruns în lumea rap-ului?
Totul a început de la un încărcător de telefon, nimeni nu crede povestea asta – aşa am intrat în „miezul” din Bucureşti. Dacă e să o luăm mai dinainte, totul a început în Piteşti, unde am scos primul album de cover-uri şi cu două piese personale; era muzică uşoară cu a kind of flow. Am lucrat cu Vlad Popescu care era pe vremea aceea la studioul Zeghe Production. După care am venit la Bucureşti şi am fost prima dată în studio la Boier Bibescu, unde m-am cunoscut cu majoritatea. A fost un început de drum foarte bun pentru mine, acolo am avut tangenţe cu procesul de creaţie, cu mai multe stiluri de lucru ale artiştilor. Apoi l-am cunoscut pe El Nino, pentru că îmi uitasem încărcătorul la salonul de tatuaje, şi am i-am scris pe Instagram să îl întreb dacă e la el, a zis că da şi a văzut că fac muzică, aşa că mi-a zis să ne întîlnim la studio. Astfel a luat naştere piesa „Alin durerea“ şi de acolo a început toată minunea, primul turneu etc.
Spune-ne, te rog, pe scurt, povestea Galeriei 21, locul în care ne aflăm acum.
Numele vine de la doi şi una, membri fondatori fiind eu, Ioan Bunea de la papermonks.ro şi Gipsy ERPS. Din grupul extins mai fac parte şi Bocaseca cu SP-ul. Este un proiect cu şi despre artişti, este construit cu mîna noastră, cu banii noştri, eforturile şi materialele noastre, şi bineînţeles cu ajutorul voluntarilor şi al prietenilor noştri care ne-au donat care ce a putut. Spre exemplu, barul de la intrare este de la unomtattoo, prietenul meu, Vlad Cornea, care în momentul în care şi-a închis salonul de la Romană ne-a dat nouă barul şi canapeaua. Un proiect interesant, urban, toată lumea spune că are the London vibe şi Berlin vibes, în sensul că toţi pereţii sînt plini de graffiti şi artă urbană, tablouri, pictură făcută în pensulă, în spray, în ulei, pînze, arts & krafts, instalaţii, sculptură şi multe altele. Spaţiul poate fi folosit în scopuri artistice, cum ar fi vernisaje, prezentări de modă, de către orice artist în orice domeniu. În acelaşi timp, Galeria 21 este un mare centru de networking urban al generaţiei noastre, deoarece, dacă unei persoane îi place o lucrare, un perete, o pînză, şi doreşte o lucrare personală, noi vom contacta artistul pentru a-i pune în legătură.
Acum propun să discutăm cîteva aspecte teoretice legate de muzica rap. Obişnuiesc să adresez următoare întrebare, în mod obligatoriu, tuturor MC-iilor cu care am ocazia să discut: avînd în vedere că rap-ul este un fenomen studiat în universităţi din toată lumea, te-ai aştepta să primească acelaşi tratament şi la noi. Totuşi, în România, rap-ul nu se bucură de acest statut, deşi ar avea multe de oferit d.p.d.v. literar, muzical, politic şi social. Este o nedreptate sau rap-ul trebuie să rămînă acolo unde este acum?
Ar trebui să rămînă la esenţa lui, un mesaj puternic dat pe un flow [n.a. – rimă şi ritm] ca la carte şi ar trebui scos în evidenţă mai mult d.p.d.v. al proiectelor. Dacă ar fi să comparăm cu sfîrşitul anilor ’90, începutul anilor 2000, cînd exista rap la TV şi radio, în ziua de azi abia se redezmorţeşte partea asta de expunere. Noi nu mîncăm din TV şi radio, ăsta este underground. Din punctul meu de vedere e superb, artistul independent are putere – de la marketing la aspect, la orice, şi domină mesajul pe care îl emite, modul în care îl emite. Nu avem manageri, nu avem nevoie de manageri decît în punctul în care nu mai facem faţă noi. Din nefericire, România nu este pregătită pentru aşa ceva, însă mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap. La noi, materia respectată, superexploatată şi predată este folclorul, asta avem în tradiţie, pe asta ne bazăm, nu sîntem deschişi spre altceva...
Eşti strictă atunci cînd vine vorba de formele poetice sau îţi oferi o anumită libertate cînd scrii? Ai anumite preferinţe sau îţi place să experimentezi cu prozodia?
Nu ţin neapărat la numărul de versuri cît ţin la rimă. De aceea nici nu-mi place poezia contemporană, pentru că nu are rimă, e ceva ce nu aş putea face, poate pentru că am un mic O.C.D. sau pentru că am fost de mică învăţată cu rima încrucişată, împerecheată etc. Am scris şi cîteva poezii la revista şcolii, am rămas pe filmul ăsta şi cînd vine vorba de versurile mele.
Dar, în afara poeziei, există cărţi din literatura română sau universală care te-au inspirat în procesul de creaţie? Ce ai mai citit în ultima vreme?
Mi-a plăcut Eminescu foarte mult. Nu mă las inspirată de cărţi, am mers întotdeauna în procesul meu de creaţie pe pură experienţă personală, pe realitate şi foarte multă vulnerabilitate emoţională. Nu citesc beletristică, în schimb am citit o tonă de literatură de specialitate – am o diplomă în neurotraumatologie – seminar, curs de dezvoltare personală, curs de formare profesională în psihoterapie integrativă, masterat în criminalistică şi masterat în psihologie socială. Am citit „un pic”, mi-a plăcut şcoala... şi a fost multă! (rîde)
Eşti cunoscută şi apreciată pe scena hip-hop din România, însă ai fost şi tu începătoare. Ce MCs te-au inspirat la origini, străini, dar şi români?
Missy Elliott şi Ciara, şi-mi plac foarte mult, din afara hip-hop-ului, Pink şi Amy Winehouse. Iar din ţară, am crescut cu „sfînta treime”, Paraziţii – La Familia – B.U.G. Mafia. Cînd a venit tata acasă cu albumul Irefutabil [n.a. – Paraziţii, 2002], mi-a făcut creierul ca popcorn-ul. Diseară merg la un concert Paraziţii pe care eu l-am organizat şi, crede-mă, I am very proud. Am ajuns la 30 de ani şi observ că unele lucruri nu sînt întîmplătoare în viaţă, parcă le atragi. Tu crezi că eu vreodată în viaţa mea mă gîndeam că o să lucrez cu Sişu în studio? Că o să îl am antrenor pe Chirilă la Vocea [n.a. – Miru a participat în 2016 la emisiunea Vocea României], eu crescînd cu Vama Veche? Niciodată. Sînt şi genul de om social şi sociabil, [...] fac networking şi se deschid uşi şi geamuri [rîde] şi portiţe pe care de fiecare dată mi-a plăcut să intru pentru că sînt un om curios să cunosc oameni. Ascultam Nimeni Altu’ cînd eram tristă, mai ascultam raku. [...] un MC care mă inspiră în viaţa de zi cu zi, lăsînd deoparte legăturile personale şi profesionale, este Phunk B – parcă scrie în locul meu.
Ai reuşit să te impui într-o lume dominată de bărbaţi. Te-ai lovit de prejudecăţi pe parcursul carierei, a contat faptul că eşti femeie?
E greu să fii femeie într-o lume de bărbaţi, pentru că în momentul în care ai pretenţia să faci asta, bărbaţii din industrie au de la tine aceleaşi aşteptări: trebuie să ai curaj şi să fii la fel de băiat ca ei. Nu ţi se dă nici o şansă, am avut discuţii cu fraţi din industrie care se uitau la mine şi ziceau: „Eu nu înţeleg, de ce voi vă mai chinuiţi?”, pentru ca după două beri să zică: „Ce mişto ar fi să avem şi noi în ţară o Nicki Minaj!”. Nu, bro, nu ar fi mişto, că ar ţipa lumea pe stradă după ea că e curvă, că e deocheată, că e prea expusă, că... e greu, dar nu imposibil! (rîde)
Lucrezi un la proiect nou, un single, poate un album solo?
Va mai dura ceva, pentru că lucrez la un album şi la un EP în paralel; încă nu au titluri, dar vor veni şi titlurile de la sine, pe parcurs.
Ce teme vei aborda în aceste piese noi?
EP-ul o să fie pe feeling şi sexualitate, iar albumul o să fie mai „de cartier”.
Un sfat pentru tinerii MCs, dar mai ales pentru tinerele MCs care poate nu îndrăznesc să aspire la această lume controversată a rap-ului?
Aş da sfatul pe care mi-aş fi dorit să îl primesc eu, dar nu a fost cazul: nu mai cîntaţi doar în casă, frate, expuneţi-vă, încărcaţi ce faceţi pe toate platformele online, pentru că nu ştii de unde sare iepurele. Nu mai cereţi feedback persoanelor care nu au nici un cuvînt de spus; adică, dacă vecinului tău de la parter nu-i place ce muzică faci tu, nu te demoraliza, că părerea lui nu contează. Oricîte piedici ţi s-ar pune, nu te lăsa şi, dacă te simţi pregătită pentru o lume în care trebuie să te lupţi şi să zici că ai nişte organe genitale pe care fizic nu le ai, atunci bagă-te!
