Ionuţ IAMANDI

Sau un alt exemplu: cînd un moscovit adus la disperare de lipsa de bunuri a încercat să se spînzure, frînghia s-a dovedit a fi din nisip; în loc de moarte, a trebuit să se mulțumească cu cîteva vînătăi.

Mai e de bonton să vii cu chestiuni existențiale cînd sînt de lămurit și dezbătut atîtea probleme sociale și politice presante?

Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.

Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.

Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Probabil că profesiei de jurnalist cel mai puțin.

Există o sumedenie de biografii ale lui Hitler.

Este un fapt clar: Hitler și Stalin pozau în oameni citiți. Hitler, la propriu, a făcut o ședință foto în biblioteca sa, la începuturile carierei politice.

În aforismele sale, Ioan Miclea se răfuiește la rîndul lui cu filosofia oficială marxistă.

Dar ar fi putut să nu fie, pentru că și absurdul, și răul sînt evitabile dacă societatea are la timp o reacție comună de respingere.

Replica îi vine de la Cleanthes (o fi vechiul stoic, discipolul lui Zenon din Citium?!)

Dar pe Osip și Nadejda, oricît au încercat, comuniștii nu au reușit cu nici un chip să-i lipească din istorie.

Și astfel s-ar explica preocuparea ulterioară a partidelor majore din România interbelică pentru monitorizarea pericolului bolșevic.

Anticomunismul postcomunist își are istoria lui.

Astfel că demistificările în acest sens se pot întinde la noi pe spații foarte largi.

Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.

Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.

În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.

De la declanșarea invaziei militare în Ucraina, în februarie 2022, librăriile au fost și ele inundate cu cărți despre Vladimir Putin și Rusia.

Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.

Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.

Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.

Dacă nu i-a transformat în campioni, strădania lor tot ar fi remarcabilă.

Este adevărat însă că, pe de altă parte, Krjijanovski nu s-a cenzurat în nici un fel, chiar dacă tema îl expunea interpretărilor cenzurii.

Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.

El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.

Trebuie să avem grijă ce gîndim despre prezent, s-ar putea ca această versiune să rămînă în istorie.

Sîntem destul de receptivi la astfel de influențe, de care uneori nici nu mai sîntem conștienți.

Pe cît de consistentă, pe atît de necunoscută și ignorată este memorialistica „românească” a Holocaustului, care a avut parte la noi de două ratări de receptare, petrecute la patru-cinci decenii distanță.

Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.

Arheologul este curatorul prin excelență al mărturiilor de altă epocă. Iar un elocvent exemplu în acest sens este cartea de amintiri recent apărută a lui Petre Alexandrescu.

În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.

Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.

Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.

Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...

Profesorul Tașcă a fost luat în mod eronat de comuniști drept un „dușman de clasă”; băiat de răzeș, el și-a făcut însă averea și renumele profesional pe speze proprii, nu prin înșelăciuni.

Gestapoul nu avea dimensiunile și omnipotența de supraveghere cu care a fost creditat; el reacționa mai ales la „pont”.

Este modest și ferm. Este elegant și cochet.

Nu e an fără cîteva monografii despre Stalin.

Volumul lui Cristian Preda ne ajută să deslușim amploarea impactului revoluției asupra deceniilor care i-au urmat acesteia.

Banalul fier-beton care ne înconjoară este prezentat drept instrument de bază al „capitalismului”, care a adus o seamă de prejudicii mediului, arhitecturii și traiului uman în general.

Un veritabil îndrumar creștin într-o perioadă complet atipică.

Acolo unde au pătruns, cele două totalitarisme au erodat rapid și adînc țesutul democratic al societății, precum un cancer galopant care lasă organismul fără replică.

Lansarea fizică are farmecul ei, care nu poate fi reprodus sau compensat online.

Kant spunea că Hume este cel ce l-a trezit din letargia concepțiilor comune, „dogmatice”.

„Patriotismul patologic”, cum îl numește Aaron Florian, nu este așadar atît unul „de țară”, cît de regiune.

De unde și pînă unde interesul scoțian pentru minoritățile exotice din estul Europei?

O frescă nefinisată, dar expresivă a societății londoneze.

În Basarabia au murit de inaniție între 150.000 și 200.000 de oameni, aproximativ o zecime din populația provinciei reocupate de sovietici.

Autorul asociază oamenii pe care-i rememorează, etapele din viața sa, semnificațiile unor evenimente cu cîte un element al Tabelului lui Mendeleev.