Cavalerismul desuet al războiului

Publicat în Dilema Veche nr. 942 din 28 aprilie – 4 mai 2022
Cavalerismul desuet al războiului jpeg

Trebuie să admit că nu am crezut că războiul din Ucraina este posibil. Și că mi se păreau ridicole comentariile celor ce îl luau în calcul înainte de 24 februarie 2022. Motivul principal al (in)credulității mele era că nu vedeam nici un motiv serios al declanșării lui. Aveam impresia că Rusia era cea aflată în defensivă, după agresiunile din Crimeea, Donbas și Luhansk. De fapt, lucrurile stăteau tocmai invers.

Cînd a sosit ireala dimineață de 24 februarie, cu știrile ei care măreau cota incredibilului de la oră la oră, am rămas o vreme fără reacție. Războiul, cu toate avatarurile lui – bombardamente, atacuri de infanterie, lupte aviatice soldate cu aparate doborîte –, mi se părea total disproporționat față de fondul pe care se declanșa, oricît era el de tensionat. Singurul lucru pe care am reușit să îl îngăimez în sinea-mi a fost: „Bine-bine, dar nu mai există declarația de război?! Nu mai există ultimatumul?! Gata, ataci direct, fără să-ți formulezi pretențiile?”.

Debutul acesta „necavaleresc” al războiului are însă logica lui – și aici iarăși m-am dovedit defazat. Îmi amintesc de o observație mai veche a istoricului Tony Judt, care menționa undeva o inflexiune a comportamentului belicos occidental. De la Renaștere încoace, spunea el, statele europene combatante au încercat, în perioadele în care se puteau așeza la o discuție, să stabilească niște reguli de onoare în legătură cu prizonierii, cu civilii, cu tipul de armament folosit. Tentativele au avut succes, s-au stabilit convenții pe care guvernele au început să le respecte. Aceasta pînă la momentul Marelui Război, cînd au apărut și primele rateuri. Adversitatea urca încă de atunci pînă la punctul în care nu mai contau angajamentele anterioare. Ștacheta moralității a căzut și mai mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care prizonierii au fost lăsați să moară de foame, civilii erau executați, totul culminînd cu marea oroare a Holocaustului. Pe această pantă regresivă s-au înscris apoi și cele două conflagrații care s-au petrecut de-atunci pe continentul european: războiul din fosta Iugoslavie și cel de azi din Ucraina, fiecare cu atrocitățile lui, cu mențiunea că în Ucraina abia de acum acestea se vor lăsa descoperite la reala lor amploare.

Semnificative sînt, de pildă, instrucțiunile țarului Alexandru I către armata sa care la 1814 intra victorioasă, alături de a celorlalți aliați, în Paris, pecetluind astfel soarta lui Napoleon. Să vă purtați frumos, le spunea țarul ofițerilor ruși, să nu cumva să faceți de rîs numele Rusiei; și a fost ascultat, nu doar de ofițeri, ci și de soldățime. O sută de ani mai tîrziu, cînd se petrece genocidul armean, diferența de preocupare, fie numai și pentru imagine, este clară. Se pot aduce multe explicații. Una dintre ele ar fi că, la începutul secolului al XIX-lea – și nu numai pe-atunci –, elitele rusești erau parte a elitelor europene. Abia după lovitura de stat bolșevică, Rusia s-a extras din formula europeană de securitate și a optat pentru izolaționismul din care nici astăzi nu a ieșit. Dar o asemenea argumentare nu explică decăderea generală a codului comportamentului militar. La aceasta au contribuit în măsuri diferite mai multe națiuni occidentale, nu numai rușii. Lăsîndu-i deoparte pe sovietici și pe naziști, care rămîn totuși lideri în acest clasament întunecat, îi pot menționa, limitîndu-mă la cel de-al Doilea Război Mondial, pe britanici și americani, cu bombardamentul comun al Dresdei, sau pe americani, cu bombardamentele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.

De la Darwin încoace – dar și înainte, deși nu la un nivel atît de generalizat –, în Occident și-a făcut loc un pariu al progresului. Darwin a contribuit semnificativ la un fel de popularizare a noțiunii de progres prezentă în filosofia lui Hegel, dar nu numai a lui. Teoria evoluționistă, care se bazează printre altele pe principiul că doar cei adaptați supraviețuiesc, conține ideea că și oamenii, ca și alte specii, se perfecționează în timp. Cu alte cuvinte, că și ei progresează. Iar progresul a fost interpretat, se pare în mod ilicit, și la nivel moral. Occidentalii au crezut că au evoluat moral, că există etape definitiv depășite. Secolul XX a demonstrat însă contrariul. Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample. În Asia și Africa, după cum au arătat reportajele lui Bernard-Henri Lévy, războaiele au continuat netulburat și în pandemie, și iată că nici Europa nu face excepție. Progresul și, implicit, regresul în privința unui cod al confruntărilor sociale violente rămîn noțiuni relative, valabile doar pe perioade determinate.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia, Editura Vremea, 2022.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.