Adio, Europa de Est!

De obicei, unui țărm îi corespunde o singură mare. Dar într-o altfel de geografie, se poate întîmpla ca două mări să își aducă aluviunile pe același țărm. Aceasta ar fi fost situația cu Europa de Est timp de mai multe secole, argumentează publicistul american de origine poloneză Jacob Mikanowski în cel mai recent volum al său, publicat în 2023. De la „marea de vest”, fîșia de pămînt dintre Baltica și Adriatica a primit creștinismul, sub cele două forme ale sale: grec și latin. Dinspre est au venit musulmanii, care au dominat Balcanii și și-au făcut simțită influența pînă spre nord, la Vilnius, în Lituania. Reprezentanții altei religii monoteiste, evreii, au fost împinși tot aici, unde au rămas după ce li s-a interzis să mai înainteze spre Răsărit. Revărsările confesionale s-au petrecut însă pe terenul în care, din toată Europa, păgînismul ar fi rezistat cel mai mult. Primele convertiri creștine s-au petrecut tîrziu în comparație cu Europa de Vest, și anume abia spre sfîrșitul primului mileniu – dar și acelea au fost catalizate politic, întîmpinînd rezistența localnicilor. Dovadă a persistenței păgînismului ar fi răspîndirea folclorului, a credințelor populare și a superstițiilor, specifice acestei zone a Europei de Est.

Rezultatul acumulărilor a fost o regiune de o diversitate uluitoare, pe mai multe niveluri: religios, etnic și lingvistic. „Indiferent de mărimea sa, nici o comunitate din Europa de Est nu era «pură», neamestecată”, susține Jacob Mikanowski. Mai mult, în lipsa unei credințe dominante, zona a devenit și un magnet pentru fel de fel de aventurieri și eretici din restul Europei. „Secole la rînd, comunitățile tradiționale din Europa de Est aduceau deseori cu o tapițerie multicoloră; diversitatea nu era un produs secundar al sistemului, era sistemul însuși”, mai arată el. 

Dar acum nu mai e cazul. Europa de Est, înțeleasă ca o societate de frontieră între Europa de Vest și restul blocului eurasiatic, este pe cale de dispariție. Acesta este sensul în care trebuie înțeles titlul întreprinderii lui Jacob Mikanowski, Adio, Europa de Est. Principalii responsabili pentru această dispariție ar fi sistemele totalitariste din secolul 20, care au inițiat în regiune purificări etnice dramatice și de amploare. Observația nu e nouă, ea a fost formulată de istorici precum Tony Judt și John Connelly. Mikanowski notează în plus că, după 1990, ideea apartenenței la Europa de Est este refuzată chiar de locuitorii ei. Zona e asociată cu sărăcia, tensiunile etnice, criminalitatea, astfel că pînă și la nivel oficial oamenii nu își mai asumă această identitate. Încă dinainte de căderea Zidului Berlinului, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia se declarau țări central-europene. Țările baltice susțin că aparțin „zonei nordice”. Alte state preferă să se reclame de la comunitățile din jurul mărilor, cum ar fi Marea Neagră, în cazul României, sau Marea Adriatică, în cazul celor din Balcanii de Vest. Nimeni nu mai e est-european. În mod paradoxal, mai arată Mikanowski, ultima reminiscență a omogenității Europei de Est a fost perceptibilă în perioada comunistă, care crease o atmosferă cumva recognoscibilă în toate țările corespondente. 

Și totuși, un fir roșu al regiunii încă ar exista. Nu, nu e vorba de vreo solidaritate locală, nici măcar una a disoluției. Este mai degrabă un reflex, o reacție involuntară la evenimentele istorice. Cartea lui Mikanowski acoperă un mileniu de istorie europeană, cu personajele, locurile și ideile ei, dar și cu o notă personală care-i conferă un profil aparte față de lucrările specialiștilor. Autorul provine dintr-o familie de polonezi care a emigrat în Statele Unite și care include o ramură catolică și una evreiască. Pentru el, discursul istoric s-a combinat cu incursiunea în ascendența genealogică. La modul concret, aceasta a presupus călătorii în Polonia, dar și în țările baltice, Ucraina sau România. O trăsătură comună a locurilor prin care a trecut cu prilejul acestor deplasări de documentare este, spune el, un anume tip de comunicare specifică localnicilor, una marcată de umor. Prin poveștile lor de viață, pe care autorul spune că le-a colecționat, ei transmit și metabolizează traumele părinților și bunicilor, „de la anti-utopia fascistă la teroarea stalinistă”, trecînd prin toate nuanțele regimurilor totalitariste îndurate. „Pentru mine”, scrie Jacob Mikanowski, „aceste istorii tragi-comice, pline de catastrofe venite peste noapte, de răsturnări imprevizibile, de salvări miraculoase, reprezintă adevărata lingua franca a Europei de Est – limba comună a identității ei altminteri difuze”. Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: Minunata lume a lui Hume. Catrene filosofice, Editura Eikon, 2023.