Banalitatea absurdului

Publicat în Dilema Veche nr. 1011 din 24 august – 30 august 2023
image

Hannah Arendt, se știe, este autoarea celebrei expresii „banalitatea răului”. A ajuns la ea după ce a examinat îndeaproape – ca reporter, politolog și filosof – mărturia lui Adolf Eichmann privind exterminările organizate de statul nazist. În timp, expresia s-a banalizat și ea la rîndu-i – pînă-ntr-acolo încît s-a și denaturat parțial. Multă lume a înțeles-o în sensul că răul e ceva banal, o componentă inevitabilă a acestei lumi. Din acest motiv, la extrem se poate gîndi că și exterminările erau inevitabile. Dar nu acest lucru a spus Hannah Arendt. La ea, în expresia „banalitatea răului”, accentul cade pe banalitate. La început, răul șochează, de aceea e administrat în doze mici. Șocul e resorbit după un timp și prima cantitate de venin circulă acum în corpul social. Urmează alte doze, mărite, cu șocurile lor aferente, dar și cu asimilările corespunzătoare. La final, răul nu mai dă reacții, deși a invadat masiv sistemul. Face parte acum din cotidian. E banal. Funcționarul Eichmann se duce la serviciu cu sandvișul în servietă, programează încă un set de trenuri ale morții și apoi se întoarce acasă și iese cu familia la cinema. Societatea a banalizat răul, l-a acceptat și l-a făcut parte din mecanismul ei zilnic de funcționare. Răul este prezentat conștiinței lui Eichmann sub forma banalului. 

Răul însă nu are monopol asupra acestui mecanism al acceptării. În cazul studiat de Hannah Arendt, este indubitabil că răul este absolut. Este vorba de crimă după toate standardele morale actuale. Dar societatea poate fi făcută să metabolizeze și alte forme de comportament deviant. Și mă gîndesc de exemplu la absurd; există și o banalitate a absurdului, care funcționează oarecum asemănător cu cea a răului și care se manifestă cu precădere în societățile moderne injectate cu ideologii etatiste, cum sînt cele fasciste sau comuniste. De multe ori, banalitatea absurdului a prefigurat banalitatea răului. 

Cît de absurdă părea la început obligativitatea salutului nazist în instituțiile de stat și la manifestările publice? Pentru un om obișnuit, nefanatizat, gestul era nefiresc, introducînd în viața publică un aspect specific de partid. Dar chiar și unui membru de partid cu o rămășiță de bun-simț ar fi trebuit să i se pară deplasat acest comportament care consacra o formulă de cult într-o organizație laică. Cu toate acestea, salutul nazist nu numai că a devenit o marcă a administrației naziste, el a fost acceptat social, a devenit mecanic, generalizat, banal. După o vreme, le-a intrat germanilor în reflex. 

În perioada comunistă, în țările din estul Europei, apăreau periodic diferite crize de bunuri de consum. De exemplu, o criză destul de comună prin anii 1950 în regiunea menționată era cea a dresurilor de nailon. Mai încoace, resimțită și în România, a fost și o criză de hîrtie igienică. Este absurd, și așa li se părea la început și oamenilor care au trăit aceste penurii aleatorii. Apoi, s-au adaptat, au adus dresuri din RDG sau au compensat în vreun fel lipsa hîrtiei igienice, sub presiunea urgenței faptul ajungînd să le ocupe mintea mai mult decît absurdul situației. În timpul Marii Terori, liderii sovietici dispăreau brusc din viața publică. Dar ce faci cu ei, că erau pline manualele de școală cu portretele lor? Li s-au acoperit fețele cu hîrtie lipită pe deasupra și după un timp copiii, profesorii și părinții s-au obișnuit și cu acest joc absurd. Mai aproape, în zilele noastre, din China comunistă mai dispare cîte un tovarăș, căruia i se șterg urmele de pe site-urile oficiale, ci nu din manuale, ca altădată. Cel mai recent caz este al ministrului de Externe. Occidentul se miră, dar în China oamenii își văd de treabă; acolo disparițiile de persoane publice, oficiali și disidenți deopotrivă, sînt recurente și oricum nu ai voie să te miri public de ele. E absurd ca un om să dispară așa, literalmente peste noapte. Și totuși e banal în China comunistă. 

Dar ce vorbesc eu de China sau România comuniste? Ni se întîmplă nouă, chiar acum. Politicienii români, în silă, declară că vor să-și revoce pensiile suplimentare pe care ei înșiși le-au creat. Magistrații, care sînt tot un fel de politicieni prin apartenența la casta privilegiaților, au rămas în ofsaid și refuză să sancționeze acțiunea ipocrită a colegilor parlamentari (spre bucuria acestora). Forma lor de protest: greva. Numai că, potrivit legii, judecătorii nu pot face grevă – dar la cîte absurdități au loc în țară, cine mai atrage atenția asupra acestui fapt? Între timp, termenele de prescripție curg, nenumărate procese stagnează, iar infractorii își văd de treabă nestingheriți. Banalitatea absurdului este și contemporana noastră. Dar ar fi putut să nu fie, pentru că și absurdul, și răul sînt evitabile dacă societatea are la timp o reacție comună de respingere. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: Minunata lume a lui Hume. Catrene filosofice, Editura Eikon, 2023.

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.