O recuperare miraculoasă

Să descoperi un scriitor mare, adînc îngropat de istorie timp de mai multe decenii, este un eveniment literar unic. Iar în cazul prozatorului și eseistului Sighizmund Krjijanovski (1887-1950), a cărui creație a fost prinsă sub lava ermetică a stalinismului în prima jumătate a secolului 20, este unul care se petrece chiar în zilele noastre.

Scriitorul cu nume greu de pronunțat a excelat mai ales în proza scurtă, la recuperarea sa fiind întîmpinat drept „Borges al Rusiei”. O comparație discutabilă – mai ales din prisma temelor abordate, extrem de specifice –, dar una care spune multe despre statutul care i se conturează în literatura modernă. Krjijanovski a scris peste o sută de povestiri și cîteva zeci de eseuri, dar niciodată în timpul vieții nu a reușit să publice în volum vreo colecție a acestora. A fost în două rînduri foarte aproape de această realizare, prima oară editorul dînd faliment, a doua oară izbucnind cel de-al Doilea Război Mondial. Între aceste borne, Krjijanovski a devenit un colecționar de res-uri, formula colocvială a epocii a înștiințărilor oficiale pe care le primeau scriitorii sovietici respinși de cenzură. „Sînt cunoscut ca fiind necunoscut”, s-a resemnat el la un moment dat. Manuscrisele i-au supraviețuit o vreme în șifonierul partenerei sale de viață, apoi au ajuns în arhiva de stat a scriitorilor ruși. A fost redescoperit după 1989, cînd au apărut cinci volume de Opere complete în limba rusă, apoi traduceri în franceză, germană și polonă. În limba engleză au fost scoase pînă acum mai multe volume de proză scurtă, eseistică și însemnări la edituri prestigioase, printre care Columbia University Press (vezi ilustrația articolului, cu coperta cărții care va apărea luna aceasta) și New York Review of Books.

Născut la Kiev într-o familie de emigranți polonezi, Krjijanovski s-a afirmat în lumea intelectuală a orașului ca un erudit conferențiar pe teme filosofice, literare și muzicale. După revoluția bolșevică se mută la Moscova, unde va trăi toată viața. A trăit modest, la limita sărăciei. În povestirea intitulată Quadraturin, el își închipuie o loțiune de lărgit camera în care locuia personajul său și care semăna cu propria sa locuință de circa opt metri pătrați; personajul ajunge însă să se piardă în vastitatea încăperii rezultate, din care nu va mai putea ieși. La prima vedere, un astfel de subiect, care face aluzie la condițiile de locuit teribile din Moscova comunismului timpuriu, pare să explice de ce cenzorii tratau cu res oferta lui Krjijanovski, dar de fapt opera lui nu reprezintă nicidecum o critică directă sau intenționată a stalinismului. Există speculația că tocmai nepublicarea l-a ferit pe Krjijanovski de dizgrația și chiar sfîrșitul tragic al altor scriitori ai vremii, precum Osip Mandelștam, Daniil Harms sau concitadinul său kievean Mihail Bulgakov, dar pînă acolo, pare plauzibil că cenzura nu a știut cum să interpreteze povestirile lui Krjijanovski și a ales calea mai sigură a refuzului publicării. Căci, de fapt, scrierile sale au ca subiecte predilecte Gîndul, sau Timpul, sau Inexistența, noțiuni aflate dincolo de substratul ideologic al oricărei perioade. Este adevărat însă că, pe de altă parte, Krjijanovski nu s-a cenzurat în nici un fel, chiar dacă tema îl expunea interpretărilor cenzurii.

Una dintre observațiile criticii de actualitate este că Krjijanovski este un scriitor prin excelență european. El a avut o solidă formație clasică, ce includea cunoașterea latinei, a logicii formale, a literaturii și muzicii europene, a filosofiei, în special a celei antice grecești și a celei germane. Krjijanovski a fost, din acest punct de vedere, un ultim produs de calibru al intelectualității ruse deschise către Europa, înainte de instaurarea izolaționismului stalinist. Printre autorii a căror influență se resimte în scrierile sale se numără Shakespeare, Swift, Kant, Poe, R.L. Stevenson, Chesterton, Wells sau Shaw. Krjijanovski poate fi, din acest punct de vedere, un contraexemplu al seriei de mari scriitori clasici ruși – Pușkin, Dostoievski, Tolstoi – care au fost seduși uneori de ideile politice imperialiste ale Moscovei și despre a căror operă s-a discutat în ultima vreme în contextul declanșării agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.

Opera lui Krjijanovski este plină de premoniții amuțitoare. El, care în timpul vieții nu a reușit să ajungă la cititori, s-a străduit să conceapă cum de ne gîndim unii pe alții, cum de trece gîndul de la un emițător la un alt receptor uman. Sau, în altă parte, considerînd că scrisul denaturează gîndul, și-a închipuit un club al autorilor „ucigași de litere”, unde povestirile subzistă doar prin viu grai. Ei bine, în ultimele luni de viață, Krjijanovski a suferit un atac cerebral în urma căruia n-a mai putut recunoaște literele. Putea să scrie, dar nu mai putea să și vadă ce scrie. Boala se numește alexia sine agraphia, o formă specială de agnozie vizuală – și un final simbolic pentru o operă nepublicată pînă atunci.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia, Editura Vremea, 2022.