Un filosof creștin

Publicat în Dilema Veche nr. 1013 din 7 – 13 septembrie 2023
image

Mărturisesc că în stadiul modest al experienței actuale nu mi-e întotdeauna clar cum poate fi cineva prezentat drept un „filosof creștin” (sau „filosof musulman, hindus, mozaic” etc.) La rigoare, asociez filosofia cu întrebarea și căutarea, pe cîtă vreme religia este răspuns și aflare. Filosoful e în căutarea credinței, care poate fi religioasă sau nu, pe cînd credinciosul (creștin, musulman, hindus sau mozaic sau de orice altă confesiune) a optat, el e edificat. În paranteză fie spus, nici aici nu mi-e clar cum poate fi cineva edificat pe termen lung; nu mai evoluează, nu își mai dă seama că măcar unele părți din „sistemul” lui au fost depășite, scîrțîie sau le-a înțeles greșit? Cu alte cuvinte, nu își mai înnoiește și el credința, n-o mai adîncește, n-o mai deretică, n-o mai scoate în lume să vadă dacă face față la comparații, pe scurt – n-o mai gîndește? Ceea ce revine la a te întreba cum poți fi religios pe termen lung – ești creștin / musulman / hindus / mozaic și gata, nu mai ai întrebări?!

Sigur, se poate ca omul obișnuit așa să funcționeze: să încredințeze religiei întrebările fundamentale, iar el să-și vadă liniștit de viață, așa cum i se varsă ea-n cap. Nu te mai chinui cu întrebările fundamentale, ci lași specialistul – de obicei religia aflată la îndemînă – să răspundă în locul tău. În rest, gîndirea ta se ocupă de cele de suprafață, cum ar fi de „actualitate”, de problemele ridicate de viața personală, de profesie sau, de ce nu, chiar de teologie. Nu un profesor, nu un doctor, nu un avocat angajăm prima oară, ci un specialist în probleme fundamentale, plasat apoi în fundal. Iar acest specialist este de obicei o religie, dar poate fi și o ideologie. Nu degeaba Bertrand Russell, popularul filosof din secolul trecut, enumera comunismul printre marile religii contemporane.

Cu toate acestea, de la Fericitul Augustin încoace, termenul de „filosof creștin” este folosit cu oarecare larghețe. În zilele noastre, un astfel de filosof este cunoscutul scriitor C.S. Lewis, contemporan – și adversar de idei – cu Bertrand Russell. C.S. Lewis a scris seria Cronicile din Narnia, dar și Sfaturile unui diavol bătrîn către unul mai tînăr, ambele cu mare priză la public. Este și iezuitul Frederick Copleston, autor al unei cuprinzătoare istorii a filosofiei, apărută și în românește. Exemplu poate și mai elocvent de filosof creștin este Jacques Maritain, cel ce l-a adus în actualitate pe monumentalul teolog catolic Toma d’Aquino. Pe această linie, a neotomismului, la noi s-ar putea da exemplul lui Ioan Miclea, autor de scrieri de sertar în perioada comunistă.

Ioan Miclea (1902-1982) a apucat să publice zece cărți de filosofie și teologie înainte de 1948, apoi a devenit hamal în gară. Fiind preot greco-catolic, între cele două ipostaze a fost azvîrlit în închisoare. Dar a continuat să scrie. După 1990, opera sa a început a fi recuperată. Volumul de aforisme Abecedarul gîndirii sau Gînduri comprimate, apărut recent la Editura Vremea, este un exemplu în acest sens, dar și o ilustrare a statutului acordat autorului de „filosof creștin”. Mă opresc la paragraful în care Ioan Miclea scrie despre „logica ateistă”, prezentînd un soi de versiune proprie a pariului lui Pascal. „Dumnezeu sau există, sau nu există”, începe el. „Dacă există, ateiştii, deşi sînt ridicoli, cel puțin nu sînt absurzi; însă dacă nu există, ateismul militant şi «ştiinţific» este, în aceeași vreme, și ridicol, și absurd, deoarece se luptă împotriva a ceea ce nu există, contra nimicului, cu morile de vînt, arătînd pumnul unei fantome.” Și conchide că, din moment ce lupta continuă, Dumnezeu trebuie să existe. Remarc aici tonul polemic prin care, în cazul particular al lui Ioan Miclea, alăturarea filosof – creștin devine parțial explicabilă.

În aforismele sale, Ioan Miclea se răfuiește la rîndul lui cu filosofia oficială marxistă. El dezmembrează piesă cu piesă ateismul acesteia, dar și alte concepte ale ideologiei oficiale. Combate afirmația că „lumea este de la sine însăși”, pe care o vede centrală în doctrina ateistă. Vorbește despre „început și sfîrșit”, despre cauză și „mișcarea eternă”, despre „existență și cunoaștere”, dar și despre „statul actual”, „minciună și politică”, „exploatatorii vechi și noi” și „filosofia materialistă a istoriei”. Dar toate comentariile pe care le face sînt de pe pozițiile neotomismului. El știe că Dumnezeu există, că lumea creată de el prezintă un principiu material și unul spiritual, că omul poate cunoaște această lume exterioară. În acest sens, el este un edificat, un credincios care a optat deja, dar unul care mai face ceva: provocat de agresivitatea ateismului oficial, coboară printre „filosofi” pentru a-i combate. În binomul „filosof creștin”, la Ioan Miclea accentul cade pe creștin, un creștin asimilabil însă filosofilor pentru că a dat buzna în clubul lor – unde îi mustră pentru concepțiile lor greșite.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: Minunata lume a lui Hume. Catrene filosofice, Editura Eikon, 2023.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

valerie lungu raluca badulescu jpg
Raluca Bădulescu o atacă din nou pe Valerie Lungu: „Rolul de victimă nu o prinde”
Scandalul dintre Raluca Bădulescu și Valerie Lungu continuă. Ce acuzații i-a adus vedeta după Asia Express
Rihanna jpg
Rihanna, apariție incendiară înainte de Crăciun! Fotografiile au încins imaginația fanilor
Rihanna a atras toate privirile cu noua campanie Savage X Fenty. Cum s-a fotografiat cântăreața
Violenta familie femeie batuta  FOTO Shutterstock jpg
Femeie înjunghiată pe o stradă din Caracal de un bărbat care o amenințase și în urmă cu o lună
O femeie a fost înjunghiată de un bărbat, vineri seară, pe o stradă din Caracal, judeţul Olt, agresorul fiind prins în scurt timp. Poliţiştii au stabilit că, în urmă cu o lună, bărbatul o ameninţase pe femeie, astfel că fusese emis un ordin de protecţie provizoriu.
banner carmen hara jpg
Ce s-a ales de fostele soliste din Trio Express! Carmen Harra, schimbare radicală de viață, iar Aida Pînzaru trăiește de 37 de ani în America
Carmen Harra, cochetă și la 70 de ani: „Fără zahăr!”. Ce aliment consumă zilnic colega ei, din „Trio Express”, stabilită în America
AFM American Film Market  Instagram AFM jpg
„Fjord” și alte patru filme românești, în atenția industriei cinematografice la Los Angeles
Cinematografia românească primește o recunoaștere specială la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de film. Pentru prima dată în istoria evenimentului, o țară va beneficia de un program dedicat, iar România este cea aleasă pentru această ediție.
Combinatul siderurgic Magnitogorsk, în anii '30 ai secolului trecut
Stalin, oțelul și mitralierele: adevărata față a economiei sovietice în anii Marii Crize
Iosif Vissarionovici Stalin era stăpân peste un imperiu ce se întindea pe două continente și avea putere absolută. Chiar dacă a fost acuzat că nu se pricepea la problemele militare, a manifestat un interes deosebit pentru mitraliere grele.
Vânătoare de oferte Black Friday Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul
Black Friday eMAG 2026: Televizoare uriașe, laptopuri OLED și telefoane premium Samsung și Apple. Ce comori tech cu reduceri de până la 40% s-au ascuns printre oferte?
Printre miile de promoții se ascund surprize pentru pasionații de tehnologie: modele premium, configurații generoase și reduceri care schimbă calculele. Descoperă ce am ales să punem în coșul virtual de Black Friday eMAG 2026!
constantin toma bolojan jpg
„Bolojenistul” Constantin Toma, vizitat la Primărie de fostul premier şi primarul Capitalei, aflați în „schimb de experiență”
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a publicat, vineri, o fotografie în care apare alături de Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. ”Schimb de experiență între un fost şi doi actuali primari. Administrație pentru oameni, pentru comunități”, este mesajul lui Toma.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a intervenit după „Insula Iubirii”. Ce i-a transmis ispitei care s-a apropiat de ginerele ei
O replică acidă apărută în mediul online a reaprins discuțiile despre ce s-a întâmplat la „Insula Iubirii”.