Origini românești ale Războiului Rece

Publicat în Dilema Veche nr. 1021 din 2 noiembrie – 8 noiembrie 2023
image

Din cel de-al Doilea Război Mondial rămăsese mai bine de un an, dar deja aliații nu se mai gîndeau atît la victorie – nu mai avea cum să le scape –, cît la cum vor arăta anii de pace; mai exact, la ce poziție va ocupa fiecare în era postbelică. Dacă nu adversari, ei se pregăteau să devină cel puțin concurenți. În acest context, nu e surprinzător să găsim încă de pe-atunci destule elemente ale acestei competiții timpurii, care ulterior va purta numele de Război Rece. 

De exemplu, în septembrie 1944, la scurt timp după ce România s-a desprins de Axă, la București aterizau mai mulți ofițeri americani de informații a căror misiune era să ajute la repatrierea aviatorilor doborîți în timpul bombardamentelor aliate din 1943-44. După o lună însă, misiunea lor avea să fie completată cu sarcina nedeclarată de a circumscrie intențiile Moscovei față de România, amploarea controlului sovietic și modul în care acesta se realiza. În definitiv, prin acordul de la Moscova tocmai convenit de Churchill și Stalin, România ajungea prima țară arondată sferei de influență sovietice; dacă tot nu mai aveau mare lucru de spus aici, anglo-americanii măcar puteau încerca să fie la curent cu felul în care se desfășura fenomenul de comunizare a unei țări. De partea cealaltă, nici NKVD-ul nu stătea cu mîinile în sîn, ci se străduia să le strice planurile. Pe acest fond și pe această traiectorie de coliziune, fiecare revenea la imaginea antebelică despre concurentul său. Britanicii și americanii își reactivau vechile aprehensiuni privind bolșevismul, puse în surdină de tacticile temporare de război, iar sovieticii reluau argumentația imperialismului capitalist. Se pare că faliile europene de mai tîrziu au început a fi trasate din România, iar la expansiunea și consolidarea lor serviciile secrete munceau de zor. 

Printre cei ce au ajuns la București în septembrie 1944 era și Robert Bishop, maior în US Army Air Force și membru al Office of Strategic Studies, precursorul CIA. Jurnalist de profesie, acesta s-a întîlnit aici cu un compatriot misterios, un profesionist al serviciilor americane și britanice, care în plină dominație nazistă pan-europeană reușise să instituie o rețea de informatori cu ramificații pînă la Berlin. Numele lui se știe, E.S. Crayfield, nu și identitatea sa, rămasă necunoscută și astăzi. În lunile care au urmat, pînă în aprilie 1945, cei doi au asistat la evenimente majore din România, iar cîțiva ani mai tîrziu, în 1948, au făcut echipă la publicarea unui volum de memorii despre această experiență, Russia Astride the Balkans (Rusia încalecă Balcanii, într-o tălmăcire mai liberă). Sub titlul Moscova înhață România. O mărturie occidentală din anii 1944-1947, cartea a fost tradusă pentru prima oară în românește anul trecut, la Editura Corint. 

Unele relatări din aceste memorii sînt inedite, după cum spune prefațatorul volumului românesc, Matei Cazacu. De pildă, seara de 23 august 1944 de la Legația germană. Martor la ea ar fi fost și E.S. Crayfield, care oficial era om de afaceri german. Despre altele, s-a mai scris, dar noua versiune aduce perspectiva sa. Este consemnată înaintarea Armatei Roșii către București, inclusiv cu omorurile și violurile comise pe parcurs de militarii sovietici, dar și cu faptul că, pînă să intre în oraș, „rușii au curățat pozițiile germane de la nord de Capitală”. Menționarea vine oarecum în răspăr cu o parte a istoriografiei românești recente, potrivit căreia la sosirea trupelor mareșalului Tolbuhin, armata română deja eliberase Bucureștiul. Deportarea în URSS a etnicilor germani la începutul anului 1945 este un alt capitol. Cenzura din ce în ce mai aspră este și ea prezentată, precum și modul în care sovieticii se compensau singuri pentru pagubele suferite în timpul războiului. Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii. 

Fără îndoială, cartea Moscova înhață România are șanse să contribuie la precizarea unor momente importante din România anilor 1944-1947, dar ea ilustrează și revigorarea postbelică – „post-aliată“ – a interesului publicului occidental față de fenomenul comunist. Într-un număr recent al revistei Dilema veche scriam despre ziariștii occidentali acreditați la Moscova în timpul războiului. Întorși acasă, mulți au publicat cărți despre experiența lor în URSS. Curiozitatea publicului occidental pentru bizareriile dictaturii putea fi acum satisfăcută suplimentar prin mărturii personale despre apariția în estul Europei a unui nou teren de manifestare a revoluției bolșevice, pe lîngă cel consacrat – și mai greu accesibil – al Rusiei. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: Minunata lume a lui Hume. Catrene filosofice, Editura Eikon, 2023.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

valerie lungu raluca badulescu jpg
Raluca Bădulescu o atacă din nou pe Valerie Lungu: „Rolul de victimă nu o prinde”
Scandalul dintre Raluca Bădulescu și Valerie Lungu continuă. Ce acuzații i-a adus vedeta după Asia Express
Rihanna jpg
Rihanna, apariție incendiară înainte de Crăciun! Fotografiile au încins imaginația fanilor
Rihanna a atras toate privirile cu noua campanie Savage X Fenty. Cum s-a fotografiat cântăreața
Violenta familie femeie batuta  FOTO Shutterstock jpg
Femeie înjunghiată pe o stradă din Caracal de un bărbat care o amenințase și în urmă cu o lună
O femeie a fost înjunghiată de un bărbat, vineri seară, pe o stradă din Caracal, judeţul Olt, agresorul fiind prins în scurt timp. Poliţiştii au stabilit că, în urmă cu o lună, bărbatul o ameninţase pe femeie, astfel că fusese emis un ordin de protecţie provizoriu.
banner carmen hara jpg
Ce s-a ales de fostele soliste din Trio Express! Carmen Harra, schimbare radicală de viață, iar Aida Pînzaru trăiește de 37 de ani în America
Carmen Harra, cochetă și la 70 de ani: „Fără zahăr!”. Ce aliment consumă zilnic colega ei, din „Trio Express”, stabilită în America
AFM American Film Market  Instagram AFM jpg
„Fjord” și alte patru filme românești, în atenția industriei cinematografice la Los Angeles
Cinematografia românească primește o recunoaștere specială la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de film. Pentru prima dată în istoria evenimentului, o țară va beneficia de un program dedicat, iar România este cea aleasă pentru această ediție.
Combinatul siderurgic Magnitogorsk, în anii '30 ai secolului trecut
Stalin, oțelul și mitralierele: adevărata față a economiei sovietice în anii Marii Crize
Iosif Vissarionovici Stalin era stăpân peste un imperiu ce se întindea pe două continente și avea putere absolută. Chiar dacă a fost acuzat că nu se pricepea la problemele militare, a manifestat un interes deosebit pentru mitraliere grele.
Vânătoare de oferte Black Friday Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul
Black Friday eMAG 2026: Televizoare uriașe, laptopuri OLED și telefoane premium Samsung și Apple. Ce comori tech cu reduceri de până la 40% s-au ascuns printre oferte?
Printre miile de promoții se ascund surprize pentru pasionații de tehnologie: modele premium, configurații generoase și reduceri care schimbă calculele. Descoperă ce am ales să punem în coșul virtual de Black Friday eMAG 2026!
constantin toma bolojan jpg
„Bolojenistul” Constantin Toma, vizitat la Primărie de fostul premier şi primarul Capitalei, aflați în „schimb de experiență”
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a publicat, vineri, o fotografie în care apare alături de Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. ”Schimb de experiență între un fost şi doi actuali primari. Administrație pentru oameni, pentru comunități”, este mesajul lui Toma.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a intervenit după „Insula Iubirii”. Ce i-a transmis ispitei care s-a apropiat de ginerele ei
O replică acidă apărută în mediul online a reaprins discuțiile despre ce s-a întâmplat la „Insula Iubirii”.