Der Histria-Mann
● Petre Alexandrescu, Continentul scufundat. Conversații despre trecut, Editura Polirom, Iași, 2022. Interviuri realizate de Mihaela Udrescu, ediție îngrijită și note de Vlad Alexandrescu, prefață de Cătălin Pavel, 464 de pagini, format 15 x 23 cm.
Cel mai potrivit autor pentru o carte de memorii pare a fi arheologul. El deține deja o tehnică a săpăturii, doar că o aplică amintirilor. Știe cum să procedeze cu cioburile găsite pe-acolo, cum să le claseze, eventual cum să le interpreteze. Știe cum să identifice și să degajeze ziduri despărțitoare înecate în pămîntul uitării. Cînd un arheolog se apucă de memorii, știi deja că un profesionist își pune la treabă instrumentarul specific. Trimiterea este precisă, faptul se separă clar de speculație, golul are un țarc propriu. Arheologul este curatorul prin excelență al mărturiilor de altă epocă. Iar un elocvent exemplu în acest sens este cartea de amintiri recent apărută a lui Petre Alexandrescu.
E multă arheologie aici, la propriu și la figurat. Concepută ca un dialog întreținut cu empatie de Mihaela Udrescu, cartea include mai multe șantiere. Este unul care deschide o serie de teme culturale și de civilizație, românească în primul rînd, dar nu numai. Există și un șantier politic, pentru că trebuie să înțelegem din nou și din nou că la români predomină o anume promiscuitate politico-culturală care a transgresat regimurile. Intri apoi – inevitabil într-o carte de memorii – în poveștile de familie și de familii, în culisele instituționale și profesionale unde se sleiește ideologia și se decantează caracterele, în anecdotica pilduitoare pentru un întreg spațiu sau ciclu. Dar între toate aceste agitații, sensuri și contrasensuri ale cărții menționate apare din senin, pe la mijlocul ei, un fragment unicat de liniște. Este vorba de pasajul despre serena lagună a Histriei, unde autorul spune că a revenit, din mai pînă în octombrie, an de an aproape, vreme de peste cinci decenii.
Aici, în acest fragment, descrierea geografică a Histriei este ca o pagină din Sadoveanu. Un amfiteatru natural, în a cărui adîncitură de mijloc e situată cetatea care radiază spre toată zona de mijloc a Dobrogei. Ambientul face lumina să aibă lăptozitatea dimineții mediteraneene. Peștii și păsările se învîrt în jurul acestui centru, făcînd din Histria un important furnizor de hrană pentru lumea Greciei antice. Succintă, dar clară este și descrierea evoluției istorice a cetății. A existat o epocă de mare înflorire comercială și culturală, din secolul VII î.Hr. cînd a fost întemeiată de coloniștii din Milet și pînă la deceniul în care a fost sistematic prădată de geții lui Burebista. Așezarea și-a revenit în vremea împăratului Iustinian, dar după căderea Dobrogei ca bastion împotriva barbarilor, Histria decade definitiv, nu înainte de a face totuși alte șapte veacuri și din era noastră. Ceea ce pentru cetate a fost dezastru, pentru arheologi a fost o șansă. De atunci, din secolul VII, și pînă la primele săpături ale lui Vasile Pîrvan, din 1914, nimeni nu s-a atins de retrasa Histrie – a menționat Petre Alexandrescu – în afară de pămîntul și apele care au îngropat-o treptat. Sînt conservate aici mai multe straturi de locuire, fiecare cu specificul lui. Cel mai dezgropat, dar și acesta la maximum o treime din presupusul ansamblu total, este stratul bizantin, în vreme ce acela vechi grecesc e încă într-un stadiu incipient de relevare.
O explicație a lui Petre Alexandrescu – der Histria-Mann, cum i se spunea în cercul internațional al arheologilor – mi-a atras în mod special atenția. El a scris că, pe vremea grecilor, apa mării era cu trei-patru metri mai scăzută decît astăzi, și de aceea multă Histrie e acoperită nu de pămînt, ci de ape, pe sub care ziduri răzlețe pleacă din cînd în cînd – căci nu degeaba titlul cărții este Continentul scufundat. Intervin aici, a afirmat arheologul, complexe legături ale locului cu restul planetei, cu calota polară și cu curenții marini, care influențează nivelul apei la Marea Neagră. Mărturisesc că după această precizare privesc cu alți ochi avertizările climatologilor, care au calculat ce regiuni de coastă pot fi afectate de mărirea nivelului apei oceanelor. Sînt fenomene diferite, e clar, dar iată că la Histria, la Marea Neagră, apocalipsa apelor deja s-a petrecut.
Ca orice intelectual de după război și pînă astăzi inclusiv, și Petre Alexandrescu s-a confruntat cu dilema plecării. După cum a mărturisit în carte, sub acest aspect i-a călcat pe urme socrului său, Tudor Vianu. Agonia acestei tentații e descrisă amănunțit. La final însă, Histria îl ține în țară pe Petre Alexandrescu, împiedicîndu-l de la o cezură pe care spune că a remarcat-o repetat în lumea românească. În contra acestei istorii de rupturi, uitări programate, reluări de la zero, individuale sau colective, Petre Alexandrescu contrapune o continuitate personală prin cultură, care a rezistat nebuniei regimurilor și a oamenilor.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități. Cea mai recentă carte publicată: De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia, Editura Vremea, 2022.
