Copel Moscu și jocul de-a realitatea

Dalina BĂDESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
image

Într-un interviu acordat recent, Copel Moscu povestește cum la vîrsta de 5 ani, brusc și fără nici o explicație, nu a mai putut să se miște. În lipsa unui diagnostic și a unui tratament doftoricesc, cu excepția recomandării de a-l ține la pat într-o cameră complet întunecată, bunica lui, provenind dintr-o lume în care magia încă nu fusese suprimată de discursul ateu comunist, l-a scos pe geam și l-a vîndut unei țigănci pe doi lei, după care, sub un alt nume, l-a reintrodus în casă pe ușă. Cert este că Moscu și-a revenit la timp pentru prima de zi de școală, și la fel de cert este că această a doua naștere l-a acompaniat simbolic în felul în care el a perceput și a transmis mai departe realitatea: proaspăt și fără prejudecăți, căutînd pretutindeni, în cele mai comune povești, o semnificație mai înaltă. 

Încă de la primele sale scurtmetraje, de la începutul anilor 1980, incomplet și generic numite documentare, Copel Moscu deschide uși către o variantă utopică a realității, în care personajele sînt mereu preocupate să-și autodepășească limitările circumstanțiale, fie ele interioare sau exterioare, au probleme filosofice și neliniști metafizice, demonstrînd într-un fel că, indiferent de datele contextului, omul poate să se autoîmbunătățească. Fie că este vorba despre minerii care ies din subsolurile muntelui pentru a găsi lumina cosmosului infinit în lecțiile unui profesor seralist, despre o proiecționistă cu trăiri shakespeariene, despre un ceferist mîndru de progresele tehnologice sau despre pictori naivi care dezbat principiile meditației budiste în tabere precare de creație pentru amatori, toți fac parte dintr-o lume potențată, în care excepționalul se poate manifesta pe toate palierele. La un anumit nivel, lumea lui Copel Moscu, privită în esența ei, este realizarea în efigie a înseși utopiei comuniste, în care clasa muncitoare are aceleași interese și trăiri ca și cea burgheză, motiv pentru care a și obținut confirmări și premii multiple înainte de 1989, pentru aceleași filme care i-au adus renumele în sfera neoficială, fiind percepute însă, de data aceasta, dintr-o cu totul altă perspectivă. Iar ceea ce i-a permis această fluiditate profitabilă este permanentul pas în spate pe care îl face în fața propriului mesaj, relativizîndu-l prin șarje, prin supralicitarea scenei, adică prin inadecvarea construcției cinematografice la subiect: proiecții holderiene dramatice pe fundaluri derizorii, suprapunerea discursurilor pretențioase cu scene mărunte, cadre tensionate tarkovskiene care se descarcă în scene comice cu găini etc. Și totuși, în ciuda atitudinii rabinice, oximoronice și paradoxale a creatorului, universul lui Copel Moscu este unul care se ia pe sine mereu în serios, este ferm în idee și în discurs, nu caută soluții simple și nu fuge din fața provocărilor. Subiecții lui au mereu un limbaj coerent, complex și nuanțat, par a-și recita replicile ca într-un film artistic, chiar dacă, în mod evident, acest lucru nu se întîmplă. Prin selecția pe care o face din posibilitățile enorme pe care i le oferă lumea reală, regizorul decupează exact acea felie care este altfel construită și ficționalizată în mod natural. Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă. Iar felul în care aceste calități ale realului devin ficțiune și ficțiunea devine la rîndul ei parte a realității este una din temele recurente în filmografia sa, fie într-un mod evident, ca în Intrarea unui tren în gară (1988), sau doar sugerat, ca în Paradisul naivilor (2022). Acest demers eminamente postmodern, de dialogare între planurile generative ale operei și de transcendere a granițelor dintre creație și creator devine chiar unul dintre subiectele principale ale filmului, de data aceasta într-un format extins de mediumetraj, începînd cu Comoara naivă (2018) și continuînd cu Paradisul naivilor.

După o pauză de aproape două decenii, în care el a experimentat democrația, libertatea și promisiunile Occidentului, Copel Moscu s-a reîntors către lumea sa, în care personajele caută în continuare sensul și încearcă să găsească salvarea în artă. Și nu degeaba el și-a găsit subiecții în arta naivă, și nu în arta cultă, căci acolo comunicarea este una mult mai directă, mai sinceră și, în principiu, pusă la adăpost de construcțiile conceptuale alambicate ale artei contemporane făcute numai pentru a camufla vidul creator din spate. Spre deosebire de orașul primelor scurtmetraje, care facilita întîlnirea între oameni complet diferiți, cel contemporan devine fundalul disoluției, în care grupul se destramă, lăsînd loc singurului tip de existență posibil, cel al singurătăților individuale. Periferia, laitmotivul filmelor lui Moscu, primește acum încă un strat al semnificației, devenind atît locul, cît și starea în care întoarcerea la paradis este posibilă. Experimentul utopic al orașului a eșuat, iar acum soluția este aceea de reîntoarcere către provincie și către natură, de la colectivitate către individ. Centrul, așa cum apare în Paradisul naivilor, nu mai poate oferi decît discursuri goale, teorii autiste despre lucruri pe care nu le poate înțelege pentru că nu le poate trăi. Tentația centrului și a acreditării oficiale se demonstrează a fi un rateu, magistral demonstrat prin cazul pictorului Ion Măric din Comoara naivă, care, încercînd să intre în Uniunea Artiștilor Plastici din România, pe care o consideră instanța supremă a acreditării artistice, se confruntă cu o dublă respingere, atît din partea acesteia, cît și din partea grupului naivilor, cel care îl privește ca pe un dezertor. Comoara se demonstrează a fi o fata morgana, o capcană pentru naivii care caută aprobarea în exterior. Dacă în această primă parte a ceea ce urmează să fie o trilogie, arta naivă ne este prezentată oarecum previzibil, sub forma ei jucăușă și senină de pe la tîrgurile de la Muzeul Satului, situația se schimbă fundamental în cea de-a doua parte, adică în Paradisul naivilor. Aici ea se manifestă sub forma artei brute, ce-i drept, cu influențe specifice ale locului, contaminată de estetica naivă comună, dar care se desprinde complet de superficialitatea acesteia și capătă valențe absolute, care țin efectiv de viață și de moarte. Nu numai personajele sînt aici serioase, ci și tema în sine. Întregul documentar devine o discuție profundă despre natura creației, despre boală și vindecare, despre limite și despre depășirea lor. De data aceasta, Copel Moscu riscă și devine partizan. Limbajul cinematografic se adaptează subiectului, construcția scenelor nu mai mizează pe comicul inadecvării, ci potențează mesajul filmului, transmis în mod divers de către fiecare personaj, dar care este, în fond, absolut același: arta nu este un moft și nu ține de decizia exterioară, ea relevă lumi și creează realități.

Documentarele lui Copel Moscu, înregistrînd un joc secund al realității, apar astăzi ca o alternativă în fața singurului tip de magie care a rămas permis: coșmarul uitării, al lipsei de sens, al singurătății fără scăpare. Ele ne arată posibilitatea unei reîntoarceri la Eden, prin eliberarea miraculosului din fiecare clipă, prin trăirea sinceră și lipsită de prejudecăți, printr-o a doua naștere simbolică în lume, prin intermediul cinema-ului și al artei, în general.

Dalina Bădescu este critic și istoric de artă.

p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.
p 21 WC jpg
Orwell, petrolul și qatarezii
n vremea lui Rebreanu și a lui Camil Petrescu, reprezentanta României sub proaspătul încoronat Carol al II-lea pornea lungul și năucitorul drum spre Lumea Nouă.
640px Minister Luns opent de NATO conferentie te Den Haag jpg
Iarăși pe marginea prăpastiei?
În schimb, nimeni nu poate da de cap naționalismului imperialist rusesc. Singurii care o pot face sînt rușii înșiși.
316953588 506193938209801 1661483905740624086 n jpg
Daniel Vighi a plecat
Dilema veche transmite condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi! Dumnezeu să-l odihnească!
Engine lathe work LOC 25423838163 jpg
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
p 22 Ken Loach WC jpg
Ken Loach. Iluzia working class hero
Cineastul britanic, cu o carieră onorabilă și consecventă, reușește în continuare să surprindă și să evoce niște pasaje ce descriu atît de palpabil o realitate, de altfel evidentă.
p 8 IMG 20220707 WA0031 jpg
In memoriam: Simona Cioculescu
Avea darul ca, prin prezența ei luminoasă și tonică, să creeze în jurul soțului ei o aură de veghe și de atenție iubitoare care îl înflorea permanent, în chip miraculos.
1024px Sulina 4 jpg
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
p 23 InterviuBoca&Infinitu' CatalinSoto 1 jpg
Definiția underground-ului – G.P. VOLCEANOV în dialog cu CHAKRA 7
Rap-ul românesc nu a trebuit niciodată să fie resuscitat. A fost mereu într-o continuă ascensiune, depinde pe cine asculţi şi pe cine cauţi.
948 22 jpg
Viața bate filmu’
„The Third Man” e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital.
900px Serhiy Zhadan Toronto 2019 jpg
Un road movie
Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.
42098322520 249c2ee734 c jpg
Imnurile noastre… toate
Căci chestiunea momentelor cvasi-solemne, ca izvor al unor „așa-zise” probleme, legate de ținuturi ori țări și cîntecele lor emblematice, de identitatea unor comunități, fie ele chiar și etnice, a revenit cu o fervoare nebănuită în prim-planul discursului public autohton.
627x0 jpg
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
p 22 WC jpg
De-sine-mișcător(i)ul Dacia, de la Pitești
În română avem „Superman” american și „Supraom” nietzschean.
Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.