30 aprilie

Ligia KEȘIȘIAN
2 mai 2020
30 aprilie jpeg

De la un punct încolo, nu le mai cerem celorlalți să renunțe

la nimic pentru noi, ne acceptăm unul altuia brutalitatea,

amintirile închipuite, tăcerea prelungă albăstrindu-se a moarte.

Mici momente de bucurie exagerată care maschează și mimează

ceea am crezut că într-un final o să vină.

Poate că nu sînt eu femeia care a existat pînă acum în viața mea

mă mut dintr-o camera în alta, sting toate luminile,

dorm cu cuțitul pe noptieră, cumpărat din piața San Telmo,

unde l-am văzut pe Joaquin Sabina și m-am gîndit că aș putea să

îmbătrînesc și eu cu o față senină, ascunzîndu-mă printre oameni.

Două luni de primăvară deja au trecut, după ora zece seara nu

se mai iese din casă, oamenii stau la coadă la pîine și pîinea aceea

e singurul lucru posibil, singura certitudine. Libertatea e raționalizată,

fiul meu e raționalizat și de fiecare dată cînd plec de lîngă el,

îmi înghit limba și în spatele ochilor mei, ienicerii își ascut iataganele.

Pentru siguranța dumneavoastră, rămîneți în casă, bucurați-vă cînd

întindeți pateul pe pîine, imaginați-vă că sînteți dumneavoastră lungită

pe un șezlong lîngă marea egee, dacă vă ustură ochii nu e de la tot fumul

din sufragerie, e de la apa sărată prin care ați văzut căluți de mare.

Rămîneți în casă. Încuiați ușa de la intrare de trei ori. Nu mai așteptați nimic.

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

pexels efrem efre 2786187 16857184 jpg
Calcanul de 156 de euro care a șocat doi turiști: „Chelnerul nu ne-a spus prețul”. Nota de plată usturătoare într-un restaurant din Veneția
Doi turiști au avut parte de o surpriză neplăcută într-un restaurant din Veneția, după ce au descoperit că un singur preparat din pește le-a costat 156 de euro. Aceștia susțin că ospătarul le-a recomandat calcanul la cuptor, fără să le precizeze prețul/
Nave de cereale sub apărare aeriană png
Blocada fricii: Rusia sufocă comerțul Ucrainei, România suportă consecințele
Europa poate schimba calculul Moscovei în Marea Neagră dacă își pune pavilioanele pe navele care transportă cerealele ucrainene și este pregătită să răspundă când acestea sunt atacate.
Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
PNL decide soarta Guvernului Niculescu. Bolojan avertizează asupra riscurilor, mai mulți parlamentari refuză susținerea
PNL decide sâmbătă dacă va vota învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, însă liberalii sunt împărțiți în privința susținerii noului Executiv.
PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTdkNWMxMzUzNzMwZDgyYzI3NDY2ZjFlMGRlNTViOTJh thumb jpg
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, cere implicarea Statelor Unite în cazul soțului său, susținând că România este partener strategic al Washingtonului.
image png
rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie