30 aprilie
De la un punct încolo, nu le mai cerem celorlalți să renunțe
la nimic pentru noi, ne acceptăm unul altuia brutalitatea,
amintirile închipuite, tăcerea prelungă albăstrindu-se a moarte.
Mici momente de bucurie exagerată care maschează și mimează
ceea am crezut că într-un final o să vină.
Poate că nu sînt eu femeia care a existat pînă acum în viața mea
mă mut dintr-o camera în alta, sting toate luminile,
dorm cu cuțitul pe noptieră, cumpărat din piața San Telmo,
unde l-am văzut pe Joaquin Sabina și m-am gîndit că aș putea să
îmbătrînesc și eu cu o față senină, ascunzîndu-mă printre oameni.
Două luni de primăvară deja au trecut, după ora zece seara nu
se mai iese din casă, oamenii stau la coadă la pîine și pîinea aceea
e singurul lucru posibil, singura certitudine. Libertatea e raționalizată,
fiul meu e raționalizat și de fiecare dată cînd plec de lîngă el,
îmi înghit limba și în spatele ochilor mei, ienicerii își ascut iataganele.
Pentru siguranța dumneavoastră, rămîneți în casă, bucurați-vă cînd
întindeți pateul pe pîine, imaginați-vă că sînteți dumneavoastră lungită
pe un șezlong lîngă marea egee, dacă vă ustură ochii nu e de la tot fumul
din sufragerie, e de la apa sărată prin care ați văzut căluți de mare.
Rămîneți în casă. Încuiați ușa de la intrare de trei ori. Nu mai așteptați nimic.
