O, frumoasele zile de muncă!
Acum niște mesteceni se gudură pe lîngă mine,
își lălăie frunzele și scot un sunet stupid, așa,
de natură. Mi-e dor de biroul meu aseptic,
de cafeaua to go. O, frumoasele zile de muncă!
În week-end-uri ieșeam cu băieții,
mă uitam la filme porno și eram plin de viață.
Plecam la team building la munte și la mare,
ne dădeam de zor în scrînciobul marxismului,
cîte o colegă mai rămînea graviduță.
O, frumoasele zile de muncă!
Acum am o soție bătrînă și frumoasă,
mușc dintr-un măr cu dinții din copilărie,
zac pe șezlong lîngă piscina
în care se bălăcesc nepoții noștri:
ce i-aș mai împușca uneori,
mama lor de îngerași.
O, frumoasele zile de muncă.
Printre smocurile de iarbă se aude marea neîngrijită,
un obiect rece s-a lăsat la pămînt ca un animal cuprins de leșin.
Linia orizontului tăiată de tufișurile zdrențuite,
arinii prăfoși învolburați de trecerea apelor
și mai încolo
soarele băltind peste acoperișul prăbușit,
lenevind în crăpăturile pămîntului.
Spre seară a avut loc întoarcerea prosoapelor la uscat
și a început fărîmițarea tuturor lucrurilor.
Respirația a încetinit brusc, s-a lăsat într-o parte
și numai lumina a părut să aibă ceva de spus.
O, frumoasele zile de muncă!
(din volumul Urmele încercării, aflat în curs de apariție la Editura Charmides)
Foto: Daniel Hondrari
