Unde sînt rockerii de odinioară?

Raluca HATMANU
Publicat în Dilema Veche nr. 1024 din 23 noiembrie – 29 noiembrie 2023
image

Lost Tapes este un proiect care aduce la lumină muzica dispărută a anilor ’80 din Timișoara. Dezvoltat de Asociația Noi Re-Creăm, Viniloteca și Muzicon.hub, proiectul este finanțat prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Iunie 1987. David Bowie urcă pe scena înălțată în zona Reichstag-ului, la cîțiva metri de Zidul Berlinului, și susține unul dintre cele mai cunoscute concerte live din istoria muzicii. Piesa „Heroes” e ascultată de zeci de mii de berlinezi aflați de o parte și de alta a zidului care îi separă și separă două lumi, anticipînd ceea ce avea să se întîmple doi ani mai tîrziu. „Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.

1987 este și anul în care filmul Platoon al lui Oliver Stone primește Oscarul pentru cel mai bun film, apare prima serie The Simpsons, se organizează prima ediție a Cupei Mondiale de Rugby, partidul condus de Margaret Thatcher este reales, Papa Ioan Paul al II-lea vizitează San Francisco pentru prima dată și îmbrățișază copii cu SIDA, Prozacul este pus pe piață ca antidepresiv, Ronald Reagan îi lansează lui Gorbaciov, de la Berlin, provocarea de a dărîma Zidul.

1987 este anul în care în România se strigă prima dată „Jos Ceaușescu”; în noiembrie, muncitorii Uzinei „Steagul Roșu” din Brașov cer socoteală în stradă regimului comunist pentru salariile mici și lipsurile pe care le îndură. Revolta lor este reprimată violent (vezi și documentarul Brașov 1987. Doi ani prea devreme, regia Liviu Tofan, 2017). România anilor ’80 înseamnă Foame, Frig și Frică, precum și acces limitat la tot ce vine din Occident: filme, muzică, literatură, reviste. La radio-televiziune, sînt agreați doar anumiți artiști. Șlagărele, muzica folclorică și cea cu mesaje patriotice nu lasă loc unor genuri muzicale ca punk-ul și rock-ul, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu există. Există, însă underground sau acolo unde brațul lung al Miliției ajunge mai greu. 

„Ne-au bătut, ne-au tăiat părul”

În Timișoara, poziționată geografic mai aproape de Iugoslavia decît de București, genurile muzicale hulite de regim se manifestă într-o relativă libertate pentru că în vestul țării ajung mai ușor nu doar blugii, guma de mestecat, costumele de baie, ci și vinilurile și vîntul schimbării care prinde a bate dinspre Vest. Timișorenii sînt la curent cu tot ce se cîntă în afara granițelor și au discuri cu Deep Purple, Led Zeppelin și Rolling Stones. Mulți tineri își scriu pe tricouri cu cremă de pantofi numele unor trupe ca AC/DC sau Queen, își lasă plete în ciuda securiștilor de sector, improvizează instrumente muzicale și se apucă de cîntat prin parcuri sau în sălile unor cluburi precum Electromotor sau Casa Studenților. Așa devine Timișoara locul de naștere al unor trupe care aduc pe scenă stiluri noi, inspirate din ce se cîntă afară, dar și o atitudine nouă, pentru că muzica lor în acel context e mai mult decît muzică, e un joc periculos uneori, un dans pe sîrmă, o conexiune reală cu cei din jur, o trăire autentică, o formă de escapism, un stil de viață. Unele trupe se destramă atunci cînd membrii lor reușesc să fugă peste granițe (Germania, Suedia, Franța, SUA), altele supraviețuiesc în formule noi și după ’89. 

image

Poveștile lor și muzica pe care au creat-o, în mare parte neînregistrată pe vreun suport pînă acum, sînt readuse în atenția publicului datorită proiectului Lost Tapes, care adună pe același disc piesele a șapte trupe și artiști ai anilor ’80, unele dintre ele considerate dispărute. Demersul, inițiat de doi oameni prin venele cărora curg acorduri muzicale, nu sînge –Emil Biebel (fondatorul primului magazin de muzică din Timișoara) și Bogdan Cotîrță (Muzicon.hub și liderul trupei Melting Dice) reconstituie istoric partea frumoasă a anilor ’80, entuziasmul care îi caracterizează pe tinerii muzicieni, unii nu mai mari de 17-18 ani, cărora nici măcar un regim opresiv nu le poate pune căluș. Ei sînt „eroii” acelor timpuri, iar muzica lor influențează spiritul unei întregi generații. 

De pildă, Sector 3 e astăzi o trupă cvasi-necunoscută în rîndul publicului tînăr, dar în a doua jumătate a anilor ’80 a fost cel mai experimental și cel mai efemer proiect muzical din peisajul autohton. A fost conceput de trei muzicieni desăvîrșiți ai Timișoarei acelor timpuri: Dixie Krauser, Nick Krakovski și Vasile (Lică) Dolga, într-o perioadă în care fiecare dintre ei cînta în altă trupă. S-au reunit pentru a susține doar trei concerte, în condițiile în care Dixie Krauser avea deja depuse actele pentru a emigra în Germania. Ca repertoriu, cei trei au preluat piese foarte cunoscute publicului larg, cîntate de artiști considerați monștri sacri precum Dan Spătaru, Trio Grigoriu, Luigi Ionescu, dar din care au păstrat doar cîteva versuri, muzica și interpretarea fiind într-un cu totul alt registru față de variantele originale. „Nu a fost bătaie de joc la adresa lor, ci o atitudine anticenzură. Dacă pe vremea aia dădeai concert și aveai piese compuse de tine, te loveai de cenzură. Or versurile acelor piese – «Lalele, lalele», «Pescarul amator», «Troleibuzul 10» etc. –trecuseră deja de cenzură. Aveam de mult dorința de a prelucra niște piese din alt film decît textul, să combin șlagăre românești cu tot felul de alte muzici. Sector 3 cînta elemente de jazz, rock, dar interpretarea era punkistică rău, însă nu stil metal. Era o veselie supărată”, afirmă Dixie Krauser într-un interviu pentru proiectul Lost Tapes. Muzica lor era ceva nemaiauzit în România, bine primită de public, care la ultimul concert nu a mai vrut să părăsească sala, fiind nevoie de intervenția Miliției. 

Nici Metamorf, prima formație new wave punk din Timișoara, nu a fost ocolită de șicanele autorităților. Adi Popescu, care a emigrat în Franța după Revoluție, a fost arestat și bătut pînă a acceptat să semneze o declarație prin care recunoștea că trupa cînta împotriva sistemului. Astăzi admite că mesajele aveau un substrat anticomunist, că ei, tinerii de pe scenă, se simțeau rebeli și underground. „Puterea trupei era mesajul, iar mesajul era de fapt unul singur: miserupism față de partid și față de tot”, descrie Dixie Krauser fenomenul Metamorf.

În epocă, tinerii muzicieni dădeau socoteală autorităților pentru afișele prin care își promovau concertele, pentru plete, pentru îmbrăcămintea pe care o purtau pe scenă, dar mai ales pentru versurile pe care le compuneau. Înaintea spectacolelor, erau obligați să trimită textele pentru a fi verificate. Zsolt Ferencz, fondatorul Arca, o altă trupă care a făcut istorie în anii ’80, recunoaște că trimitea alte texte decît cele care se cîntau pe scenă, chiar dacă „nu scriam noi mare lucru antisistem la vîrsta aceea, dar era foarte haios pentru că aveai senzația că păcălești sistemul opresiv”.   

Pentru Tavi Iepan, unul dintre cei mai cunoscuți artiști timișoreni, azi membru al trupei Rezident EX, muzica era o eliberare. „Noi trăiam doar prin muzică, iar la concerte venea publicul și avea o trăire comună cu noi. Însă am avut probleme. Venea poliția cu duba și îi bătea pe tineri. Azi nu poți să-ți imaginezi asta. Se făcea muzică, iar ei ne considerau dușmanii sistemului. Versurile trebuia să le împachetezi în așa fel încît să nu ai probleme cu cenzura, să fie bun textul și să te gîndești și la Mitică ăla de la cenzură care peste tot găsea ceva. Ne-au bătut, ne-au băgat și la beci, ne-au tăiat părul, dar cînd am ieșit de acolo, eram și mai punkiști.” 

„Noi nu cîntam o muzică proletară, ci o muzică de doxați, un fel de soft rock progresiv, pe teme de chitară clasică”, spune și Adrian Schwartz-Dinu, fondatorul ABRA, o altă trupă importantă a acelor ani, care a rezistat și după Revoluție, ba chiar are o variantă germană înființată tot de Dinu (în prezent, profesor de muzică în Germania). Membrii ABRA s-au reîntîlnit în vara anului 2003 și au reușit să înregistreze primul lor album – La frumusețea ei, lansat în 2004, urmat de alte trei albume: Șapte (2009), Data cînd totul e gata (2011) și O muză perfectă (2022).

Din formula autohtonă ABRA a făcut parte și Christian Podratzky, unul dintre cei care au marcat istoria optzecistă a muzicii timișorene, căruia i se datorează crearea trupei Impact în 1980, într-o perioadă în care muzica din Timișoara era puternic influențată de ceea ce se cînta în Iugoslavia. „Eram adolescent, aveam 16-17 ani și toți eram infiltrați de muzica aia. Hippioții și muzicienii se întîlneau la Bănățeana sau la Flora, cîte 20-30 la o masă. Veneau cu chitări, era o sărbătoare, stăteam pînă noaptea tîrziu, se asculta foarte multă muzică și pe mine m-a influențat foarte mult atmosfera aia. Dacă privesc înapoi, mi se pare totul gri, dar atunci eram fericiți. Lumea nu era în alb-negru, era o atmosferă boemă în Timișoara, chit că era comunismul ăla”, își amintește Podratzky. 

Pînă să-și găsească propria voce, formația a avut mai multe schimbări de componență: în perioada ’83-’84, cînta un rock cu iz folcloric, după ’85 compozițiile capătă structuri mult mai complicate. Trupa a reușit să susțină concerte în București și prin țară și să înregistreze piesa „Zori de nouă zi“. „Cînd mergeam în turneu, luam radiatorul după noi prin hoteluri pentru că era foarte frig, ne făceam noi boxe, chiar și tobe. Era o aventură”. În ’90, au cîntat în primele concerte libere. Podratzky a urcat pe scenă alături de Pro Musica și au cîntat piesa „Timișoara”, imnul orașului, compusă de Ilie Stepan în zilele Revoluției. „A fost o senzație de nedescris, era o nebunie în toată țara. Cred că nu-și poate închipui nimeni ce am trăit noi atunci, dar în scurt timp a venit Mineriada și toată euforia s-a stins, ne-am lămurit”, spune Christi Podratzky, care a emigrat în Germania. Treizeci și ceva de ani mai tîrziu, membrii trupei s-au reunit într-un studio din Germania sub denumirea Impact Music Project și au înregistrat piesa „Omul de zăpadă”, compusă în ’86-’87, dar niciodată înregistrată pînă acum. 

Muzica generației lor era ceea ce cînta și Autostop, o trupă înființată de regretatul Adi Bărar, cu Mircea Nedelcu –voce, bas și Mircea Jebeleanu – tobe și percuție. Perioada de glorie a formației a fost ’82-’84. Trupa a reușit să creeze 16 piese, care au fost înregistrate „dintr-o bucată“, live, pe un magnetofon Philips la Electromotor. Deși cenzura era cu urechea pe rockerii cu plete, versurile unor cîntece precum „SOS”, „Proaspăt vopsit”, „Închis – caz de boală” aveau dublu înțeles și ascundeau mesaje anticomuniste, două dintre ele fiind incluse pe vinilul Lost Tapes.

„Pe vremea aia, pentru noi, muzica era o supapă”, spune astăzi Tibi Bako, fost basist al trupelor Cargo și Pro Musica. Deși a ales o carieră într-o multinațională, continuă să compună și să cînte, mai mult pentru sine, după cum mărturisește. Două piese semnate de el se vor regăsi pe discul Lost Tapes. Cum percepe diferențele dintre „atunci” și „acum”? „Acum simt că e o luptă cu tehnologia. Atunci totul era analog. Nu aveam nimic din ce vezi azi pe o scenă: erai tu, cu pletele tale, cu hainele tale – trebuia să împrumuți blugii de la unul, tenișii de la altul, erai analog și trebuia să cînți cu degetuțele astea. Noi aveam ca motto în zilele alea verbul «a fi», trăiam pentru noi.”

Lansarea discului Lost Tapes III, care va fi scos în doar 300 de exemplare, va avea loc pe 25 noiembrie, la Casa Tineretului din Timișoara. Evenimentul va include o dezbatere între jurnalistul Mimo Obradov și Emil Biebel și concerte susținute de Arca, Mircea Nedelcu și Marius Mihalca. Datorită acestui proiect, muzica născută din idealurile anilor ’80 nu va dispărea, mai ales că puține sînt dovezile existenței ei. Prea puține cîntece înregistrate, prea puține trupe care au supraviețuit, prea puțini oameni care își mai amintesc cum a fost. S-au pierdut piese, trupe, oameni, dar memoria nu trebuie pierdută. 

Raluca Hatmanu este jurnalistă freelancer.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg

Adevarul.ro

image
Cum este terorizată de vecini o familie din Timișoara: „Coșmarul durează durează de 20 de ani, defilează cu topoare și cu un pistol prin curte” VIDEO
Imagini șocante surprinse de o cameră de supraveghere, în ele se observă cum mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a publicat imaginile și a făcut apel la instituţiile statului pentru a stopa acest fenomen.
image
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
image
Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume
Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.