Sculptînd în timp

Andrei TARKOVSKI
Publicat în Dilema Veche nr. 1035 din 8 februarie – 14 februarie 2024
image

Cu vreo douăzeci şi ceva de ani în urmă, pe cînd lucram la primele schiţe ale viitoarei cărţi, mă întrebam adesea dacă merită, de fapt, efortul să mă apuc de aşa ceva. Nu ar fi mai corect să fac filme, unul după altul, filme care să rezolve în practică problemele teoretice, inevitabile, care apar de obicei în procesul de creaţie a oricărei opere? Biografia mea artistică nu s-a construit în cel mai fericit mod. Distanţa mare dintre filme a reprezentat pentru mine un răgaz dureros, în care, neavînd ce face, a trebuit să mă gîndesc serios care este obiectivul exact al muncii mele, prin ce se deosebeşte arta cinematografului de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este trăsătura specifică a șanselor pe care le oferă, să compar experienţa mea cu experienţa şi realizările colegilor mei. 

Citind şi recitind lucrări de istorie a cinematografiei, am ajuns la concluzia că sînt nesatisfăcătoare, că trezesc în mine dorinţa de a le dezbate şi de a le contrazice cu modul meu de abordare a problemelor şi a scopurilor creaţiei cinematografice. Conștientizarea principiilor profesiei mele şi dorinţa de a exprima propria înţelegere a legilor ei fundamentale se formează cel mai adesea prin respingerea teoriilor cinematografice pe care le cunosc. Nevoia de a-mi spune părerea despre acest subiect s-a accentuat, poate, şi pe măsura destul de multelor întîlniri cu spectatorii în fel și fel de contexte. Cea mai puternică dorință a lor este aceea de a înţelege natura trăirii cinematografice din filmele mele și de a primi răspunsuri la nenumăratele lor întrebări, astfel încît, în final, părerile lor haotice și incomplete despre film și despre artă în general să ajungă la un numitor comun.

Trebuie să mărturisesc că, uneori necăjindu-mă, alteori dimpotrivă, entuziasmîndu-mă excesiv, tratez cu mare atenţie şi interes scrisorile spectatorilor mei, care, în toţi anii cît am lucrat în Rusia, au formulat și mi-au adresat o cantitate impresionantă de întrebări şi nedumeriri din cele mai diferite categorii.

Prin munca mea, perfecţionată în combinaţie cu lipsa de acti­vitate care mă copleşeşte (şi pe care de curînd am întrerupt-o for­ţat, încercînd să îmi schimb soarta), nu mi-am propus absolut deloc să dau lecţii sau să-mi impun punctul de vedere. Cartea de faţă este dictată, întîi de toate, de dorinţa de a parcurge eu însumi labirintul oportunităţilor oferite de această tînără și frumoasă artă, încă atît de puţin cercetată, şi pentru a mă regăsi pe mine însumi în ea, cît mai independent şi pe deplin.

Nu mai puţin important este şi faptul că arta nu poate fi în­ghesuită într-un soi de patul lui Procust al legilor tehnice, al ade­vărurilor veşnice, iar în viitor, raportată la obiectivul general al înţelegerii lumii, va avea un număr nelimitat de aspecte și de legături ale omului cu viaţa reală; şi nu neglijează, pentru a merge în continuare cu succes pe drumul infinit al cunoaşterii, cunoașterea celei mai modeste încercări: să realizeze, pînă la urmă, cea mai desăvîrşită reprezentare despre sensul vieţii omului. 

Importanţa, chiar şi a detaliilor, în general, reprezintă mai degrabă un mic pîrîu de teorii şi concepţii despre film, iar dorinţa de a explica unele dintre legile sale mă împinge să încerc să formulez cîteva dintre părerile mele pe această temă. 

În film, cel mai tare mă încîntă relaţiile poetice, logica poeziei. Mi se pare că ea se potrivește cel mai bine cu oportunităţile oferite de cinematografie, cea mai sinceră şi mai poetică dintre arte. În orice caz, ea îmi este mai aproape decît dramaturgia tradiţională, care leagă personajele prin intermediul dezvoltării rectilinii a subiectului, într-o succesiune logică. O astfel de legătură perfect „corectă“ a evenimentelor apare de obicei sub influenţa puternică a unui calcul arbitrar şi a unor argumente teoretice, conceptuale. Dar, chiar şi atunci cînd toate acestea lipsesc, iar personajele dictează subiectul, se constată că logica legăturilor se bazează pe simplificarea complexităţii vieţii.

Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor. Chiar ea este cea care, în acest caz, va dicta succesiunea evenimentelor, montajul lor, ce constituie un tot. Naşterea şi dezvoltarea unei idei se supun unor reguli speciale.

Uneori, pentru a se exprima, ideile au nevoie de o formă diferită față de construcţiile logico-teoretice. Din punctul meu de vedere, logica poetică este mai apropiată de regulile dezvoltării ideilor, adică şi de viaţa însăşi, decît logica dramaturgiei tradiţionale. Şi totuşi, mijloacele dramei clasice se consideră a fi unicele exemple care, de-a lungul multor ani, şi-au fixat forma de exprimare a conflictului dramatic.

Forma poetică a relaţiilor conferă un important caracter emoţional, îl provoacă pe spectator. Îl face coparticipant la cunoaşterea vieţii, sprijinindu-se nu pe concluziile subiectului primite de-a gata și pe indicaţiile intransigente ale autorului. În indicaţiile lui se găsește doar ceea ce ajută la încercarea de a descoperi cel mai profund sens al faptelor prezentate. Nu este obligatoriu să se înghesuie complexitatea ideii şi viziunea poetică asupra lumii în limitele unei evidenţe prea accentuate. Succesiunile logice directe, obişnuite seamănă în mod suspect cu demonstrarea unei teoreme de geometrie. În artă, acest gen de metodă este incomparabil mai sărac în oportunităţi care să deschidă drumul unor conexiuni asociative, care să reunească aprecieri raţionale şi senzoriale.

Dar este inutil dacă cinematografia acordă atenţie atît de rar acestei posibilităţi. Este cea mai avantajoasă cale. Ea deţine forţa interioară care permite „detonarea“ materialului din care este creat personajul. Cînd nu se spune totul despre subiect, rămîne posibilitatea de a mai reflecta. Altfel, concluzia i se prezintă spectatorului de-a gata, fără nici un fel de efort de gîndire. Spectatorul nu are nevoie să primească o concluzie nemuncită. Ce ar putea ea să îi transmită spectatorului care nu a împărţit cu autorul chinurile şi bucuria naşterii personajului?

Această metodă de creaţie mai are și o altă calitate. În procesul de receptare a filmului, modul în care artistul îl obligă pe spectator să reconstruiască întregul din bucăţi şi să deducă mai mult decît se spune direct reprezintă singura cale de a-l pune pe spectator pe picior de egalitate cu artistul. Chiar şi din punct de vedere al respectului reciproc, această interdependenţă este demnă de uzul artistic cotidian. Cît despre poezie, eu nu o percep ca gen literar. Poezia reprezintă concepţia despre lume, caracterul special al atitudinii faţă de realitate.

În acest caz, poezia devine filosofia care îl ghidează pe om toată viaţa. Aduceţi-vă aminte de soarta şi de personalitatea unor artişti precum Aleksandr Grin, care, murind de foame, a plecat în munţi cu un arc improvizat ca să vîneze vreun animal. Raportaţi cazul la epoca în care a trăit acest om (anii ’30). Și această atitudine dezvăluie caracterul tragic al visătorului.

Dar soarta lui Van Gogh?

Amintiţi-vă de Mandelştam, Pasternak, Chaplin, Dovjenko, Mizoguchi. Şi veţi înţelege cît de puternică este forţa emoţională pusă în imaginile plasate, ce înfățișează Pămîntul sau, mai exact, planînd deasupra lui, pe care artistul le reprezintă nu numai ca un cercetător al vieţii, ci și în calitatea sa de creator al unor valori spirituale înalte şi al acelei frumuseţi speciale care este apanajul exclusiv al poeziei.

Acest gen de artist este capabil să vadă particularităţile construcţiei poetice a vieţii cotidiene. El este capabil să depăşească limitele logicii directe, pentru a reda esenţa unică a legăturilor subtile şi a fenomenelor profunde ale vieţii, profunda ei complexitate şi adevărul. Dincolo de asta, viaţa arată superficial-convenţională, monotonă, chiar şi cînd este exprimată cu pretenţia de a crea iluzia perfectei asemănări cu viaţa reală. De fapt, iluzia asemănării exterioare cu viaţa reală nu este o dovadă a cercetării iniţiate de autor asupra profunzimilor vieţii. De asemenea, eu cred că, în afara legăturii organice dintre im­presiile subiective ale autorului şi reprezentarea obiectivă a reali­tăţii, nu se poate ajunge numai la autenticitate şi adevăr interior, ci chiar la plauzibilitate exterioară.

O scenă se poate juca documentar, personajele pot fi îmbrăcate perfect naturalist, se poate obţine o asemănare exterioară cu viaţa adevărată și, cu toate acestea, imaginea rezultată să pară foarte departe de realitate şi complet convenţională, adică nu-i va semăna deloc, în ciuda faptului că tocmai de convenţional voia să fugă autorul. Este ciudat că, în artă, se plasează în domeniul convenţionalului tocmai ceea ce constituie apartenenţa incontestabilă a percepţiei noastre obişnuite, cotidiene asupra realităţii. Acest lucru se explică prin faptul că viaţa este organizată mai poetic decît o reprezintă uneori adepţii naturalismului absolut. De fapt, de exemplu, în gîndurile şi în inima noastră multe sînt păstrate ca presupuneri incomplete. Și dacă din alte filme de calitate, care imită viaţa, o asemenea abordare nu numai că lipseşte, dar este înlocuită brusc şi precis de imaginea focalizată, aici creează artificialitate, în loc de autenticitate, ca să nu spun mai mult.

La începutul acestui capitol, mi-am exprimat bucuria pentru faptul că se schiţează linia ce separă cinematograful de literatură, ambele avînd o foarte mare influență reciprocă, pozitivă. Dezvoltîndu-se, cinematograful se îndepărtează, după părerea mea, nu numai de literatură, ci şi de alte forme vecine ale artei, şi de aceea devine din ce în ce mai independent. Schimbarea nu se întîmplă cu viteza dorită. Este un proces care durează. Etapele lui sînt diferite. Astfel, în cinematografie se explică o oarecare stabilizare a unor principii specifice, care sînt proprii altor genuri ale artei şi pe care regizorii se sprijină adesea în pregătirea unui film. Dar, treptat, aceste principii încep să blocheze asimilarea specificului cinematografiei şi se transformă într-un obstacol. În astfel de cazuri, una dintre urmări este pierderea parţială a interpretării naturale a realităţii cu mijloacele proprii filmului, fără transformarea vieţii cu ajutorul literaturii, al picturii sau al teatrului.

(fragment din volumul în curs de apariție în Colecția „Yorick” a Editurii Nemira, în traducerea din limba rusă a Ralucăi Rădulescu)

Andrei Tarkovski (1932-1986) a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă, iar în 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova. Primul său lungmetraj, Copilaria lui Ivan, din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, cîștigînd Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, Andrei Rubliov (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întîrziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS pînă în 1971. Solaris (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american 2001: Odiseea Spațială, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următorului film, Oglinda (1975), care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților sovietice. Au urmat Călăuza (1979) și Nostalgia (1983), cel din urmă filmat în Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor, artistul a plecat în Suedia pentru a lucra la ultimul său film, Sacrificiul (1986), recompensat cu patru premii la Cannes, însă Andrei Tarkovski, devenit deja unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul al XX-lea, nu a putut fi prezent la ceremonie din motive medicale.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg

Adevarul.ro

image
Bande de tineri mascați, printre care și români, terorizează zilnic patronii de magazine din Londra. De ce nu ia poliția niciun fel de măsură VIDEO
Bande de tineri îmbrăcați în negru și cu cagule pe față dau spargeri, zilnic, în magazine din Londra, iar polițiștii nu intervin.
image
Suplimentul ieftin care poate îmbunătăți memoria în doar 12 săptămâni. Cercetătorii sunt „entuziasmați” de descoperire
Un supliment cu fibre administrat zilnic poate îmbunătăți funcția creierului în doar 12 săptămâni, arată un studiu efectuat de cercetătorii de la King's College London.
image
Cel mai bogat om din Asia își căsătorește fiul cel mic: la eveniment este așteptată Rihanna. Codul vestimentar se întinde pe 9 pagini
Anant Ambani se căsătorește, iar tatăl său - cel mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani - nu precupețește niciun efort pentru a-i sărbători nunta.

HIstoria.ro

image
Moartea subită a lui Ionel Teodoreanu, în timpul marelui viscol
Pe 3 februarie 1954, în plin viscol, s-a stins și marele scriitor Ionel Teodoreanu, la vârsta de 58 de ani.
image
România, dușmanul de serviciu al Moscovei
La Moscova, în anii interbelici, România trece drept unul dintre marii dușmani ai URSS.
image
Ce s-a întâmplat cu un luptător din rezistența olandeză, dispărut în urmă cu peste 80 de ani
Analiza genetică a unui maxilar uman descoperit în Marea Nordului clarifică soarta unui proeminent luptător olandez din rezistența antinazistă ce a dispărut în urmă cu peste 80 de ani.