„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
image

Este scriitor și fizician, aflat, așadar, între lumi. Iulian Popa a debutat cu volumul de proză scurtă Guadalajara (Humanitas, 2018), iar acum revine cu un roman despre lupta unui om cu sine, un roman aflat, la rîndul lui, la granița dintre realități: Între vii (Humanitas, 2023).  

Știința și literatura par deseori să se afle la poli opuși, literatura manipulează, știința devoalează, dacă vreți. Ca fizician de meserie și totodată ca scriitor, există vreun punct unde cele două se întîlnesc?

Cred că literatura și știința sînt destul de separate, dar există un punct în care ar putea să se ajute una cu alta, respectiv în popularizarea științei. Pentru că acolo trebuie să ai talent de scriitor, ca să transmiți lucrurile clar mai departe. Știam oameni care erau foarte buni fizicieni, dar care, atunci cînd venea vorba să explice altora, nu reușeau. Un profesor din facultate ne spunea că, dacă vrei să-i faci pe alții să priceapă, trebuie să depui mult efort, să te chinui să înțelegi acel lucru. Dacă îl prinzi prea ușor, atunci n-o să poți să-l explici altora prea bine. Creierul tău nu mai e interesat să transmită informația mai departe – deși acum, în cercetare, se pune mult mai mare accent decît înainte pe transmiterea rezultatelor către publicul mare. Fizicienii care citesc Physical Review Letters, de exemplu, o să înțeleagă oricum articolele. E important însă ca rezultatele să ajungă și la publicul nespecializat. Și aici intervine popularizarea științei, sintetizarea și clarificarea rezultatelor.

Îmi place să folosesc idei din fizică în cărțile mele. La Între vii, personajul e pasionat de ideea de lumi multiple și încearcă să le-o explice și celorlalți. Sînt niște probleme fundamentale din fizică și filozofie, abordez un pic și latura religioasă, dar fără intenția să dau un răspuns ferm. Am vrut doar să dau un punct de pornire a unor discuții pe care să le preia apoi cititorul. Îmi plac aceste idei și întrebări spectaculoase din fizică și, în fond, fac parte din lumea în care trăim.

Ați renunța la fizică, ați vrea să fiți scriitor full-time?

Nu știu dacă la noi, pentru că e greu, dar mi-ar plăcea. Aș vrea să scriu și cărți de popularizare a științei, a fizicii, evident. Am niște idei despre o astfel de carte și sper ca într-o zi să iasă la suprafață. Deocamdată încă lucrez la structură.

Truman Capote spune că, împreună cu darul scrisului, a primit și biciul destinat exclusiv autoflagelării. La dumneavoastră cum e?

Nu știu dacă aș numi-o autoflagelare, dar cred că apare la orice scriitor la un moment dat. Eu o simt sub forma dubiului. Mă gîndesc mult la o structură și mă apuc de scris abia cînd sînt sigur de ea. Apoi, după ce termin cartea, apare dubiul: Oare am scris o prostie? Și cum va fi receptată cartea de restul lumii? Pentru că, evident, vor fi unii care vor considera că nu e bună de nimic, alții care vor spune că e extraordinară. Nu sînt mereu mulțumit de ce am scris. Întotdeauna mă gîndesc retrospectiv că aș fi putut să scriu mai bine. Cred că oricine face asta. Iar după ce e publicată cartea, totul e ireversibil și atunci te chinuie și mai tare. Ăsta e chinul cel mai mare.

Care a fost catalizatorul, de la ce a pornit romanul Între vii?

A fost o întîmplare destul de banală. Am aflat de ideea lumilor multiple acum douăzeci și ceva de ani, pentru că în școală nu ți se predă această interpretare. În mecanica cuantică există „interpretarea Copenhaga“, actuala interpretare acceptată de comunitatea științifică. Știi experimentul fictiv cu pisica lui Schrödinger – ai o pisică într-o cutie și există două posibilități. Cînd deschizi cutia, interpretarea Copenhaga spune că vei găsi pisica într-una dintre cele două posibilități. Înainte de-a o observa, ai ceea ce se cheamă funcție de undă, care este compusă din două stări, una care corespunde pisicii vii, alta care corespunde celei moarte, iar funcția de undă este o suprapoziție de astfel de două stări. Adică pisica este atît vie, cît și moartă pînă cînd o observi. Și în momentul în care deschizi cutia, funcția de undă colapsează într-una dintre cele două stări. Interpretarea lumilor multiple spune că ele coexistă oricum și că într-una dintre lumi pisica e vie, în alta e moartă. Sînt lumi paralele și din orice punct în care pot exista bifurcații se vor desprinde aceste realități și vor exista în paralel fără a interacționa una cu cealaltă. E o teorie oarecum ridicolă, pentru că trebuie să ne întrebăm cum se desparte universul, cum mă despart eu în doi dacă aleg să fac o activitate sau alta? Atunci, adepții acestei teorii au venit cu ideea că toate lumile posibile există oricum din start, în același timp, și nu se desparte nimic, ci coexistă. E o teorie oarecum fantezistă, care nu poate fi validată experimental, iar în fizică, la fel ca în orice alt domeniu științific, ce nu poate fi verificat experimental rămîne o teorie și atît.

Și, ca să închid paranteza, mă plimbam cu mașina prin Dealu Mare, într-o zi, sînt niște drumuri foarte plăcute, cu viță-de-vie și într-o parte, și în cealaltă, iar imaginea, cu tot paralelismul rîndurilor, cu aranjamentul geometric, mi-a declanșat ceva, m-a făcut să mă gîndesc instantaneu la lumi paralele și așa mi-a venit și ideea titlului, pentru că aveam ideea asta de „între vii“ ca fiind între vii și morți, și „între vii“ ca fiind la propriu între rîndurile de viță-de-vie. Asta mi-a format o microstructură în minte, pe care am început să construiesc un fir epic și personaje. Am vrut din start să creez un personaj principal contradictoriu, poate chiar nebun cu totul. Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale. Și m-am folosit de relatarea la persoana întîi ca să ascund lucruri, ca să fie o nebunie necontestată de nimeni. Am vrut să-l scot din mediul lui familiar, să-l duc într-un loc necunoscut, în Grecia, cu obstacole, și singurul punct comod care-i mai rămîne să fie un om care nu-l contesta în nebunia lui. Și toate astea adaugă un strat de dificultate pentru personaj.

Vă inspirați din viața reală cînd scrieți sau încercați să vă țineți departe de autoficțiune?

Nu, în afară de excursia la Dealu Mare, din care am preluat unele lucruri, totul a fost destul de imaginar. Am folosit imaginea viilor, a podgoriilor, dar nu am detaliat, de exemplu, activitățile din podgorie, deși sînt pasionat de viticultură. Am stat două zile la o pensiune de la balconul căreia vedeam toate rîndurile acelea de viță-de-vie, am avut în minte finalul încă de atunci, de cînd le contemplam de la balcon. Dar nu a fost nici o furtună, de exemplu, pe aceea am inventat-o eu, la fel și călătoria în Grecia.

image

Cu ce a fost diferită scrierea romanului față de scrierea volumului de proza scurtă Guadalajara?

A fost mai greu cu romanul. Mereu fac analogia asta: proza scurtă e ca proba de o sută de metri la atletism, o faci aproape fără să respiri acele nouă secunde. Ai nevoie de mușchi mulți, e foarte intensă, dar e scurtă. La roman e însă ca la maraton, trebuie să reziști pe termen lung. Ce-i drept, la proza scurtă satisfacția poate veni rapid, dacă povestea e bună, pe cînd la roman procesul e foarte lung și s-ar putea ca satisfacția să nu mai vină niciodată. Cînd îl termini, ești prea obosit de efortul pe care l-ai depus și nu mai reușești să te bucuri, nu mai poți. În cazul meu, de exemplu, am fost întrerupt de două antologii, am scris o proză pentru Cartea orașelor și alta pentru KIWI. La fiecare dintre ele am făcut o pauză de la scrisul la roman, am ieșit dintr-o atmosferă și am intrat într-alta, ceea ce a însemnat cam șase luni în plus față de anul planificat pentru scrierea romanului. Am scris cam o pagină pe zi, un capitol pe săptămînă, timp de un an, apoi a urmat procesul de editare, iar la sfîrșit n-am mai reușit să mă bucur că l-am terminat. La proza scurtă, însă, satisfacția poate să vină mai repede, mai ales dacă ai un feedback bun de la cititori.

Pentru că veni vorba despre cititori, cum vă raportați la ei cînd scrieți?

Nu am un tip de cititor în minte, nu aș putea da nici sfaturi despre cum să fie citită cartea. Dar vreau să fie clar ce scriu. Atunci cînd pun pixul pe hîrtie, gîndesc totul ca și cum aș fi într-un film sau un spectacol. Scriu pe hîrtie ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi pe scenă, în mijlocul acțiunii, dar invizibil. Descriu ce fac ei, ce vorbesc ei, dar, în același timp, mă feresc să dau prea multe detalii – de pildă, nu e prea important dacă personajul are doi metri înălțime sau dacă un loc arată așa sau altfel, pentru că vreau să cooperez cu cititorul. Îi dau niște coordonate între care își poate imagina singur decorul sau personajele. Și în cazul lui Costin din Între vii, am vrut ca fiecare să și-l imagineze cum vrea.

Apropo de teama dumneavoastră de a fi neînțeles de cititor și pentru că mi se pare că și Costin e neînțeles de cei din jurul lui, credeți că, în lumea actuală, în care prevalează dezinformarea, în ciuda accesului larg la informație, mai are știința șanse de cîștig?

Pe zi ce trece, pierdem teren din ce în ce mai mult. În ciuda faptul că există știință explicată atît de bine peste tot, în atîtea cărți și atîtea filme, văd o multitudine de bazaconii care apar în fiecare zi. Există oameni care își dau viața ca să demonstreze că Pămîntul e plat. A fost unul, acum un an sau doi, care și-a construit un soi de rachetă cu care și-a luat zborul și, din nefericire, nava a explodat. A vrut să zboare în sus, să facă niște filmări ca să arate că Pămîntul e plat, atît de convins era de ideea lui. Spun asta și în roman, e un pic periculos faptul că, atunci cînd ești convins de o idee, faci orice ca să ți-o demonstrezi întîi ție și apoi celorlalți.

Cu cît e mai răspîndită popularizarea științei, cu atît e mai răspîndit și obscurantismul, antiștiința. Curentul acesta cunoaște o dezvoltare extraordinară, de la aselenizare la tunelurile din Bucegi sau mai știu eu ce. Lipsa de credibilitate a guvernelor se extinde la orice, inclusiv la adevărul științific. Extremismele, din păcate, persistă și se dezvoltă. Cunosc oameni care sînt foarte-foarte pasionați de aceste pseudoteorii.

Din perspectiva teoriei universurilor multiple, cine ați fi în altă lume?

Oricine. (rîde) Categoric, n-aș fi eu, deși ar fi unul identic cu mine, molecular, genetic. Poate într-o altă lume aș fi medic. Am vrut la un moment dat să merg la Medicină, dar am fost descurajat de colegii mei de liceu care învățau biologie și chimie mai bine decît mine. Cîteva săptămîni mi-am imaginat că aș putea fi doctor. Mi-ar plăcea. În oricare dintre celelalte lumi, ai putea fi oricine, dar cu anumite limite fizice.

Povestiți multe despre vin în acest roman. Alături de ce vin ați recomanda să fie citită această carte?

Dacă e vremea ca afară (friguroasă – n.r.), de un cupaj clasic de Bordeaux, din Cabernet Sauvignon și Merlot. Cabernet Sauvignon-ul e mai aspru, Merlot-ul e mai mătăsos. Orice cupaj. Pentru că mi se pare că e prea mult snobism în domeniul ăsta. Chiar citeam despre un italian care a pornit o mișcare împotriva etichetelor de vinuri, pentru că el consideră – și sînt absolut de acord – că sînt vinuri foarte bune care nu beneficiază de publicitate și de acces la cumpărători. Cei mai mulți consumatori ocazionali nu fac distincția între un vin foarte apreciat și unul obișnuit, în rest e important doar să nu fie un vin acru. Pentru că fac referire în carte la Fetească Neagră, asta ar merge cel mai bine. De altfel, e și varietatea locală cu cele mai bune perspective de a deveni un vin reprezentativ pentru noi.

interviu realizat de Cristina ȘTEFAN

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.