„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
© Magda Constantin
© Magda Constantin

Familiar, în regia lui Călin Netzer, deschide anul cinematografic românesc 2024. Scenariul este scris de Călin Netzer împreună cu Iulia Lumânare, care interpretează rolul principal feminin și este și  director de casting. Co-producție România-Franța-Taiwan, Familiar spune povestea  unui regizor care face un film despre emigrarea familiei sale în Germania, în anii ’80. În rolurile principale joacă Emanuel Pârvu, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Victoria Moraru și Vlad Ivanov. Barbu Bălășoiu și Andrei Butică semnează imaginea filmului, iar Dana Bunescu montajul. Am invitat-o pe Iulia Lumânare să vorbească despre  implicarea ei în acest film.

Dacă  purificarea prin artă a fost unul din punctele de plecare, cum ați ajuns la povestea din Familiar?

Călin (Netzer, nota red.) și cu mine ne-am dezbărat de însemnătatea și semnificațiile artei. De toată mitizarea care planează în jurul ei. Iconoclastic, poate. Sîntem două naturi analitice, cerebrale, raționale, care s-au scuturat de metehnele gîndirii magice și care se încăpățînează să privească realitatea ca pe ceea ce e. Fără s-o ascundă, s-o cosmetizeze, s-o sublimeze. Fără s-o facă acceptabilă. Ci s-o înfrunte și să facă cu ei înșiși, nu cu ea, tot ce pot ca să o accepte pentru ceea ce e. Exact ca în film, am vrut să scriem un scenariu inspirat din povestea emigrării familiei lui în Germania, în perioada comunistă. În cele trei luni de cercetare, atît istorică, cît și personală, procesul a început să intervină cu tonuri acute în realitatea pe care o trăiam. Trecutul venea peste noi și noi eram cei care trăiam într-un scenariu pe care nu-l puteam controla. De parcă altcineva ne scria pe noi. Și-atunci Călin a spus că ăsta e filmul pe care vrea, de fapt, să îl facă.

Cum ați ajuns să introduceți în scenariu pista detectivistică în care personajul principal Dragoș Binder, interpretat de Emanuel Pârvu, ajunge să-și citească dosarul de Securitate la CNSAS?

Este și asta inspirată tot din realitatea trăită. Eu am devenit cercetător CNSAS, mi-am petrecut zile întregi acolo, citind sute de pagini de orori făcute de oameni oamenilor. Au existat dosare de urmărire pentru fiecare emigrant, pentru fiecare cetățean pe care statul român l-a vîndut nemților. Nu doar în România erau urmăriți de Securitate, ci chiar și în Germania, după ce ajungeau acolo, pentru o perioadă de cîțiva ani. Era și asta o parte consistentă a scenariului, dar, pe parcurs, a fost redusă, pentru că implicațiile sînt complicat de redat într-un film care nu vorbește despre asta în mod principal. Canibaliza demersul celălalt, cel personal, al lui Dragoș.

Imaginea marchează o trecere rapidă și abia perceptibilă de la România la Germania (cele două spații în care se derulează acțiunea). De ce ați optat pentru linii spațiale, și uneori temporale, atît de fragile? Care a fost miza?

Așa le resimte personajul, Dragoș Binder. Fragilitatea este unul dintre aspectele pentru care ne-am luptat amîndoi, Călin și cu mine, pe ce fronturi s-a putut, ca să ajungă să respire în și din film. Pentru că tot ceea ce i se întâmplă lui Dragoș și tot ceea ce el face să se întîmple în jur rezidă într-o fragilitate trecută și care n-a ajuns niciodată să se maturizeze. Filmul a devenit o esență. Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii. Pentru că am încercat să redăm, într-un segment de timp extrem de redus, o poveste care ar fi avut nevoie de dimensiunile unei miniserii ca să poată fi puse toate în pagină și interconectate, așa cum se întîmplă în realitatea trăită a unei familii cu o astfel de poveste. Ne-am gîndit, și nu o dată, să scriem și varianta de miniserie. A fost un proces frustrant și dureros, pentru că simțeam cum, la fiecare renunțare, parcă filmul pierdea ceva. Pe atunci, viitorul film. Dar am învățat să renunțăm. Să tăiem în carne vie și să acceptăm că ecranul de cinema nu este atît de generos pe cît am fi avut nevoie.

Personajul Dragoș Binder recreează mizanscena trecutului, dar se lovește și de un prezent foarte violent. Cum ați gîndit scena confruntării cu tatăl (interpretat de Adrian Titieni) și de ce, în partea a doua a filmului, el  este  practic „înlocuit” de Stern (jucat de  Vlad Ivanov)?

„Secvența bătăii”, cum o știm noi de la repetiții, a venit ca o necesitate. Nu puteam spune altfel tot ceea ce era de spus despre relația celor doi. Doar așa puteam trimite spectatorul cu emoția acolo unde le simte Dragoș pe toate ale lui. Acolo unde le simte și Emil pe toate ale lui. Din aceeași nevoie de a esențializa o relație veche de aproape 50 de ani, în care durerile nu s-au mărturisit sau, dacă s-au mărturisit, n-au fost auzite. Doi oameni chinuiți și incapabili să se găsească unul pe celălalt, pentru că fiecare dintre ei își dorește ca celălalt să fie altfel. Neacceptarea realității este, de fapt, o formă de inadaptare care duce individul la alienare, în cele din urmă. Dar, pînă să ajungă acolo, își va căuta mai întîi surogate. Și asta reprezintă personajul Stern. Un surogat. Cel care i-a luat locul lui Emil atunci cînd a fugit din România, lăsîndu-și fiul de numai 6 ani fără tată. Motivațiile unui adult nu valorează nimic pentru un copil. Copilul știe doar că a fost abandonat. Și Dragoș, pe măsură ce se afundă în poveste, se afundă și în regresie. Într-un fel, redevine băiatul de 6 ani care nu i-a reproșat niciodată tatălui acest abandon.

Tema mamă-fiu este definitorie pentru toate filmele regizate de Călin Netzer. Care credeți că sînt similitudinile între Poziția copilului și  Familiar?

Cred că Poziția copilului, Ana, mon amour și Familiar pot fi considerate un fel de trilogie. Sau, mai degrabă, de triptic. Temele se repetă, pentru că universul e același, dar de fiecare dată o alta capătă prim-planul. Relațiile de orice fel sînt obsesiile autorului. Nu doar cea mamă-fiu. Ci și relația de cuplu, relația tată-fiu, relația individului cu sine. Toate se regăsesc în fiecare dintre filmele lui. Și, în fiecare dintre ele, personajul devine captiv. Mi se pare, mai degrabă, că despre asta vorbesc toate cele trei filme. Despre singurătatea individului în relații, rezultată din incapacitatea lui de a nu se pierde în ele. Ca un copil abandonat care, atunci cînd întîlnește iubirea, sau ce crede el că ar fi iubirea, se dăruiește cu totul, în speranța că, de data asta, nu va mai fi abandonat. Dar uită că, în dăruirea asta, este el cel care se abandonează pe sine.

Cum ați ales actorii? Unde a fost greu să luați o decizie și de ce?

Alegerile s-au făcut în urma procesului de casting. Dar, în două dintre cazuri, eu am fost foarte convinsă. Emanuel Pârvu și Victoria Ecaterina Moraru. Emi mi-a fost coleg de facultate, îl cunoșteam destul de bine ca să pot identifica similitudinile cu personajul. Vicky mi-a fost studentă, nu în mod direct, era la o altă grupă decît cea la care predam eu la UNATC, dar mi-a fost evident din prima că ea este Adriana. Adrian Titieni era opțiunea evidentă pentru amîndoi pentru Emil, ni-l și imaginam cum joacă atunci cînd scriam. La Valeria a fost o căutare. Eram deja familiarizați cu opțiunile de cînd făcuserăm casting-ul la Ana, mon amour. Cele mai multe dintre ele fuseseră și opțiunile de la Poziția copilului. Dar era clar că voiam altceva pentru acest nou portret de mamă. Tocmai ca să nu se repete, ci să aducă valențe noi. Și Ana Ciontea a fost cea care ne-a convins. În ce îl privește pe Vlad Ivanov, mi-am manifestat direct dorința de a juca cu el, Stern avînd o singură secvență majoră, cu Ilinca (interpretată de Iulia Lumânare, nota red.). Și Călin a jubilat la acest gînd.

Unde au avut loc filmările și ce secvențe din scenariu au fost, sau nu, sacrificate?

București și Stuttgart. S-a filmat în locații reale. Cu excepția secvenței din mașină, de pe autostrada din Germania, s-a filmat acolo unde spune scenariul că se întîmplă acțiunea. Sau foarte aproape de locul indicat. Există cîteva secvențe tăiate din montajul final. Una între Dragoș și Ilinca, atunci cînd ea vine la el acasă, după citirea dosarului la CNSAS, în care cei doi redevin familiari unul cu celălalt și relația e ușor mai confuză. S-a tăiat secvența în care Dragoș și Valeria (Ana Ciontea, nota red.) ajung acasă, la întoarcerea din Germania, și Emil vine cu soluția pentru scenariul lui Dragoș, pentru că „acum știe tot”. Alte cîteva secvențe au fost scurtate.

Sînteți, din cîte știu, la a treia experiență în calitate de scenaristă. Scrieți cu ușurință la un scenariu sau, dimpotrivă, vă „urniți greu”?

Nu mă urnesc deloc greu. E o bucurie de fiecare dată cînd încep unul, apoi lucrurile se complică, te pot copleși. Orice început e solar, pentru că încă nu știi mare lucru despre povestea pe care urmează să o spui. Știi doar că ești sedus de ea și vrei s-o spui. Dar, ca s-o spui, trebuie să o cercetezi pe toate fețele, să te așezi în toate perspectivele, adică de partea fiecărui personaj care participă la ea. Și asta nu e ușor niciodată, pentru că întotdeauna tinzi să fii de acord cu una anume. Și viața nu e așa. Viața e de acord cu toate.

Personajul Ilinca din  Familiar are o formă stranie de atașament față de interpretul principal din film. Este iubita lui, dar de multe ori pare că acea mise-en-abîme, filmul din film, o preocupă cel mai mult. Mă înșel?

Ilinca nu este iubita lui. A fost. Și, poate, la un anumit nivel, aspiră să mai fie. Sau poate ăsta e doar dezideratul lui Dragoș: ca Ilinca să mai fie disponibilă emoțional pentru el, chiar dacă el nu e. Ilinca este, în mod evident, atașată de Dragoș. Este și ea tarată de complexe de vinovăție care nu îi aparțin și care o fac să aibă nevoie să fie necesară. Asta e vital pentru ea. Proiectează și ea mult asupra lui Dragoș, dar filmul nu este despre Ilinca, așa încît publicul nu află de unde vin toate astea. Nici pe Dragoș nu îl interesează prea tare să intre acolo, și nici ea nu e obișnuită să fie mai importantă decît el. Rămâne un mister. El are nevoie de ea ca să facă filmul și ea nu cere mai mult. „Orice, numai să fie Drăgoșelu bine.” Pînă la un punct.

De ce filmul se numește Familiar?

Pentru că, deși credem că sîntem în căutarea fericirii, ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar. Oricît de nociv este acel familiar. Și pentru că este exact ceea ce invităm spectatorul să cerceteze despre sine: cît din ceea ce trăiește îl face fericit și cît îi este, de fapt, doar familiar.

Ce planuri legate de filme aveți?

Sînt la începutul procesului de casting pentru un alt lungmetraj de debut, la care am co-scris, împreună cu regizoarea Miruna Minculescu. Tot împreună cu ea e în plan să finalizăm un proiect de film independent. Am filmat prima jumătate acum doi ani. Repet la un proiect de teatru, Angajare de clovn, cu regizorul Cosmin Pleșa. Aștept să se concretizeze finanțările pentru alte două proiecte de lungmetraj la care am scris, unul în România, altul în Germania. Și lucrez cu studenții, la Masteratul de actorie de film, al Universității „Ovidius“ din Constanța, împreună cu colegii mei, profesori de data asta, Emanuel Pârvu și Adrian Titieni.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.