„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
Scriitorul Robert Șerban (n. 1970) este directorul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) a cărui a XII-a ediție va avea loc între 25-28 octombrie. Lista invitaților și programul festivalului pot fi consultate la https://filtm.ro.
Această ediție a FILTM se numește „Literatura. Arie protejată”. De ce și de cine anume ar trebui protejată literatura într-o lume marcată de distrugere, de la climă la orașe și vieți omenești?
Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea. Chiar dacă literatura înseamnă, îndeobște, ficțiune, scriitorii au fost și sînt atenți la ceea ce se întîmplă în lumea în care trăiesc, au fost și sînt reactivi prin scris, atitudine, chiar prin tăcere. De asta FILTM nu e un festival unde scriitorii doar citesc din cărțile ori manuscrisele lor, ci și unul în care sînt în dialog cu un moderator, între ei, cît și cu publicul prezent.
Iar dialogul nu vizează numai literatura, ci și lumea în care invitații noștri trăiesc, în care noi trăim, cu toate problemele ei. Cum ar fi războiul din Europa, cel de la granița de nord a României, declanșat de Rusia prin invadarea Ucrainei, care oricînd se poate extinde și poate schimba radical lumea în care trăim. Să nu uităm că Putin a declanșat conflictul, iar acum dă impresia că nu mai are nimic de pierdut. Cum ar (mai) arăta literatura dacă întreg continentul nostru ar lua foc? O putem apăra? În ce condiții, cine să o facă? Vrea literatura să fie protejată? Cum? Din aceste întrebări s-a ițit tema.
Dar mai există și alte chestiuni ce pun în pericol literatura. Statisticienii ni le oferă. Se împuținează cititorii. Se micșorează tirajele cărților. Scade timpul pe care îl dedicăm cititului, mai ales celui de ficțiune. Literatura își pierde relevanța. Și asta, la Vest de Est, la Est de Vest.
Ce s-a schimbat și ce s-a păstrat intact în ceea ce privește festivalul în acești 12 ani? Ce vă mai motivează să-l duceți mai departe?
Intacte nu sînt decît pasiunea pentru literatură, admirația pentru oamenii ce fac cărți (scriitori, redactori, traducători, editori, librari) și fixul că, dintre toate actele care pun intelectul la treabă, cititul e cel mai important, fiind, totodată, și cel mai dificil. Am mai păstrat „statul major” al FILTM: Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara. Literatura merită o scenă centrală și elegantă. La fiecare ediție am avut invitați scriitori din țări vecine României, din țări ale Europei Centrale și de Est, fiindcă e esențial să cunoaștem literatura care se scrie lîngă noi. La fel va fi și la această ediție.
Pînă anul trecut, am căutat să nu invităm un scriitor de două ori. De data asta există cîteva, puține, excepții, justificate. E foarte dificil să faci un ditamai evenimentul, mai ales că sîntem doar trei oameni în nucleul de bază: Ioana Gruenwald, Marilena Tudor și cu mine. Ne mai ajută scriitorii Alexandru Potcoavă și Daniela Rațiu, cît și prietenii de la Fundația Politehnica, prin care se realizează proiectul. O știi bine: piața de carte din România nu e o miză pentru scriitorii străini, tirajele sînt mici. Greu convingi nume mari ale literaturii să vină aici. Cînd vin, o fac fiindcă sînt prieteni cu prietenii tăi ori sînt curioși. Or, ca și noi, cred că literatura merită tot efortul.
Ediția de anul acesta revine la un număr sporit de invitați, dar și de manifestări și de locații: muzeu plus licee din Timișoara, dar și orașe limitrofe, precum Jimbolia, Lugoj, Sînnicolau Mare. De ce și, mai ales, cu ce sprijin, mai ales că anul trecut festivalul a avut de trecut un mare hop?
Timișoara trece, anul acesta, prin cel mai fast moment al ei, după Revoluție: e Capitală Europeană a Culturii. Prin urmare, și pentru FILTM e firesc să aibă o ediție ieșită din parametri, cu mai mulți invitați, mai multe evenimente, cu o rază mai largă de acțiune. Un festival e o sărbătoare, iar cînd orașul sărbătorește cultura, se cade ca și arta scrisului să fie, măcar pentru cîteva zile, în prim-plan.
Consiliul Județean Timiș este principalul finanțator al festivalului, asta după ce ne-a ajutat și în anii trecuți și a înțeles că nu e firesc ca Timișoara să piardă un bun cultural care și-a demonstrat soliditatea și impactul în timp, după zece ediții. Mai ales în preajma anului 2023, cînd orașul urma să fie Capitală Europeană a Culturii (și nu aveam un evantai prea larg de evenimente cu alură internațională și cu tradiție, în același timp). Fiindcă suportul financiar al CJT a fost solid, e firesc să facem o ediție puternică.
O parte dintre scriitorii invitați la FILTM vor merge în licee din Timișoara, dar și din județ, unde vor fi față în față cu publicul tînăr, cel pe care vrem să-l atragem de partea literaturii. Nu doar că vor citi, ci vor și discuta cu liceenii, cu profesorii lor. Da, există scriitori vii, mari, clasici în viață, iar ei, cînd e festival, coboară din manuale direct în sălile de curs și demonstrează ce magică-i literatura.
Line-up-ul festivalului este foarte divers: scriitori români și străini, debutanți și consacrați, din mai multe generații. Cum se ajunge la un astfel de line-up: e plăcut, dificil, frustrant? De care anume aspect depinde confirmarea unor nume pe care vi le doriți prezente la festival?
Literatura e compusă din voci distincte și diverse. Căutăm să prindem o secvență din polifonia ei. În ceea ce privește autorii străini, e de preferat să fie traduși, să aibă cărți bune în limba română. Sîntem atenți la debutanții ce s-au remarcat prin valoarea literară, uneori recompensată cu premii care contează. Autorii consacrați, care au avut un an fast, marcat printr-un titlu ce a atras atenția, sînt, firesc, în atenția noastră. Încercăm să ținem un echilibru între generații și să avem la Timișoara scriitori de primă mînă.
Vor fi seri de dezbateri, seri de proză, seri de poezie, dar și o seară specială, dedicată autorilor germani de origine română, noua generație, încă netraduși la noi. Cum s-a conturat acest eveniment?
L-am invitat pe domnul Ernest Wichner să gîndească un proiect pentru FILTM. Domnia-sa este născut lîngă Timișoara, a trăit aici, și-a făcut studile aici, cariera îi este strîns legată de relația dintre literatura germană și cea română. E cel mai activ promotor al literaturii române în spațiul german, prin numeroasele sale traduceri. Domnul Wichner a venit cu ideea de a privi și „reversul” poveștii: scriitori apăruți, în ultimele decenii, în spațiul literar de limbă germană și care au rădăcini românești. Fie emigrați în anii ’90, împreună cu familia, fie născuți acolo. Sînt scriitori originali și avem convingerea – vorbesc în numele echipei FILTM – că întîlnirea cu ei va fi remarcabilă.
AI a citit enorm
Timișoara a pierdut recent un scriitor-fanion, Daniel Vighi. Dacă ar fi să alegi din moștenirea sa literară cîteva lucruri pe care să le știe și cei mai puțin familiarizați cu opera sa, care ar fi acelea? Ce ar trebui să rămînă neapărat în urma lui?
Trebuie să pun cîteva accente. Daniel a iubit literatura și i-a arătat dragostea. I-a citit și i-a ajutat pe scriitorii locului, inclusiv pe cei tineri și foarte tineri. I-a susținut cu recomandări, i-a luat ca parte în proiectele lui culturale, a scris despre cărțile lor, despre cărțile noastre, a pledat pentru ele, ne-a adus în fața studenților săi, ca să dialogăm despre citit și scris. S-a implicat în viața cetății încă de la Revoluție, cînd a fost în stradă, în fața gloanțelor. A fost reactiv și un cetățean adevărat, care și-a spus punctul de vedere, care a protestat atunci cînd a considerat că are motive să o facă, dar, mai ales, care a coagulat idei și energii. Un om cald, bun, generos, cu umor și autoironie.
Cît privește literatura sa, dau glas vocii criticului Vasile Popovici, care i-a fost coleg și prieten, care știe foarte bine cărțile lui Vighi și care a scris, recent, un eseu despre el, din care desprind un fragment: „Profund înrădăcinat în cultura locului, în linia directă a lui Ioan Slavici, Sorin Titel și Livius Ciocârlie, cultivînd modernismul formal și substanța culturală a universului bănățean, Daniel Vighi este scriitorul român cel mai important de azi inspirat de valorile central-europene. Nu e întîmplător faptul că toată această linie – pot să spun marginală – a literaturii noastre pare multora de neînțeles, prea diferită fiind ea de tot restul. După atîta vreme, deși «mare clasic», dar mare, cumva, de al doilea rînd în ochii criticii, Slavici nu prea se cunoaște, Sorin Titel nu se citește, Livius Ciocârlie e prețuit doar de o sectă de inițiați, iar Daniel Vighi rămîne în seama celor ce vin, dacă literatura îi va mai interesa pe ei cu adevărat. Aceasta e linia marcat central-europeană a literaturii noastre, cu nostalgiile ei, detestînd naționalismele și excesele, deschisă spre Europa și spre un stil de conviețuire situat cu un semiton, ba uneori chiar cu o octavă mai jos decît tot restul lumii noastre”.
Ne aflăm în zorii tehnologiei AI în care se pot genera opere de artă vizuală și muzicală în genul unor artiști morți. Crezi că scriitorii au motive de îngrijorare sau mai degrabă de curiozitate în ceea ce privește posibile generatoare AI de texte literare?
Depinde cum vedem literatura. Dacă o privim ca pe o industrie (și sigur că e și asta), atunci scriitorii (împreună cu toți cei care fac drum manuscrisului spre cititor) trebuie să fie îngrijorați. Fiindcă AI este o inteligență care a citit enorm și care scrie nu pe baza imaginației și, dacă vrei, a inspirației, ci pe cea a bibliografiei. Care înseamnă sute de mii de cărți. Și care va însemna milioane de cărți, zeci de milioane. Or, nu se scriu cărțile din cărți? Nu susținem noi că dacă citești mai mult ai șanse să fii un scriitor și mai bun? E, AI îngurgitează cît nu va putea niciodată un scriitor să o facă. Iar după asta, se pune și așterne povești, poeme, eseuri. Lui nu-i trebuie chestia aia perimată, inspirație, el știe să scrie, a învățat, fiindcă a citit sute de cărți despre scrierea creatoare. Sau creativă. Toate rețetele posibile sînt în „capul” lui și, fiind deștept, are habar cum să jongleze cu ele. Iar AI e abia la începutul muncii sale de scriitor. În cîțiva ani, hard-ul îi va fi extrem de sofisticat, încît să ne scrie ce dorim să citim. Va ști care ne e orizontul de așteptare. Sau chiar ne va deschide orizonturi noi.
Pe de altă parte, dacă privim literatura ca artă pentru artă – și ce altceva este ea pentru majoritatea poeților, de exemplu? –, ca instrument de sondare a umanului și a umanității, scriitorii n-au de ce să-și facă griji. Vocația și-o vor urma fără să aibă frici iscate de AI. N-am dubii că AI va scrie texte și cărți surprinzătoare, iar dacă în spate va avea și redactori pricepuți, cu intuiție și – uf, ce cuvînt! – talent, textele și cărțile lor vor avea cititori. Dar și dacă ar fi ca AI să scoată din joc scriitorii din carne și oase, care-i problema? Nu spunem noi peste tot că nu e important suportul pe care citești, ci să citești? Ei bine, duc raționamentul mai departe și zic: nu e important cine e autorul și cine-i sînt părinții, ci calitatea literaturii. Dacă AI va scrie grozav, să ne bucurăm: copiii și nepoții noștri vor avea ce să citească. Iar roboții sigur vor ști cum să-și protejeze literatura. Marius, ia asta ca pe începutul unei proze.
interviu realizat de Marius CHIVU
