Un tip de încordare

● Részegh Botond, Everyday drawings, Muzeul Banatului Montan din Reșita, 6-31 octombrie 2023.

Részegh Botond (n. 1977, Miercurea-Ciuc) este unul dintre cei mai activi artiști români ai generației sale, se manifestă în diverse medii artistice: pictură, desen, fotografie etc. S-a impus ca un nume de referință în expoziții și colecții din muzee ​​și galerii private din țară și internaționale. A dezvoltat o serie de proiecte artistice care interoghează teme și subiecte sociale, științifice, psihologice specifice, iar practica sa artistică implică o puternică componentă de cercetare vizuală interdisciplinară.

Expoziția Everyday drawings aduce privitorul în lumea cotidiană a turnului de fildeș al artistului, îl introduce în zona închisă, intimistă a spațiului de lucru. Această imersiune extrem de personală în laboratorul artistic are capacitatea de a construi și de a face să prevaleze o relație mai degrabă stranie între artist și public.

Expoziția prezintă o serie de lucrări, în mare parte desene în tuș monocrom, dar și desene colorate, care transcriu o dihotomie interioară: o stare de tensiune, de anxietate, disconfort; percepute în relație cu ceilalți sau cu sine, fiind totuși inserate, în mod contrastant, și stări de exuberanță sau bucurie. Fără a descrie în mod direct vreun tip de agresivitate, aceste lucrări induc privitorului o stare de tensiune, prin dinamica lor, prin cromatică sau prin structura compozițională, utilizînd contraste cromatice sau fizionomice.

Fiecare imagine relevă un tip de încordare prin înfățișarea unor postúri anatomice contorsionate, nenaturale, declamatorii. Prin aceste prototipuri, artistul redă o întreagă suită de personaje neidentificabile, anonime, care au capacitatea de a reprezenta diverse tipologii umane întruchipînd frica, disconfortul, singurătatea sau, paradoxal, chiar exuberanța.

Selecția prezintă un proces cumulativ, structurat cronologic, menit să exemplifice un discurs artistic unitar care cuprinde o serie de lucrări organizate în jurul unui model de cercetare vizuală care structurează o temă specifică, de altfel o constantă în practica artistului. Privitorul este deja familiarizat cu siluetele antropomorfe, expresioniste-minimaliste ale lui Részegh Botond, însă există întotdeauna ceva surprinzător în fiecare serie nouă. Deși se poate identifica existența unei tipologii compoziționale, fiecare dintre lucrări conferă o dinamică specifică traseului expozițional, narînd experiențe cu semnificație autobiografică.

Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste, folosind fie efectul cromatic contrastant – roșu-negru, albastru-galben, negru-alb –, fie anumite dimensiuni în antiteză, cu scopul de a genera puncte de tensiune și încordare. 

Structura generală a lucrărilor se înscrie în registrul figurației minimaliste, transmițînd o lejeritate instabilă, o dinamică dificilă; aceste desene gestuale, cu o linie fluidă, cursivă, cu grade diferite de încărcare, păstrează totuși o postură clasică, definind o atmosferă arhetipală, sobră. Personajele transmit tensiune, disconfort, par a fi suspendate într-o stare de incertitudine, fără alți indicatori de mediu. Redau aceste tipologii umane contorsionate efectul nemulțumirii și al traumei sau, dimpotrivă, încordarea este generată de entuziasm și exuberanță?

Contemplînd această galerie de personaje, cu postúrile lor anormale, non-gravitaționale și fără carnalitate, privitorul este implicat într-un proces automat de feedback. Contactul brusc cu lucrările declanșează în mod direct un mecanism de introspecție care se desfășoară în etape, secvențial: care necesită mai întîi o fază de acomodare vizuală cu lucrările, apoi calibrarea cu vocabularul stilistic propus de artist, iar mai tîrziu o fază de reconstrucție care pornește de la citirea întregului context și continuă pînă la descompunerea în micro-narațiuni cu relevanță personală.

Acest balans între figurativ și abstract este un factor esențial al dinamismului intern al fiecărei lucrări, avînd, în același timp, capacitatea de a defini un tempo disonant, dar constant al traseului interior al expoziției. Procesul de lucru al lui Részegh Botond, atît în ​​desenele de mari dimensiuni, cît și în pictură, face referire la iconografia lui Inci Eviner și Marcel van Eeden. Demersurile interdisciplinare abordate de Részegh Botond implică desenul, prin intermediul unei practici neo-conceptuale, într-un laborios proces de explorare continuă a subiectului: de lacerare sau euforie. Anatomiile personajelor sale intrigante, robuste, dar și fragile marchează un fel de negociere a iminenței morții, artistul manifestînd un interes puternic pentru topografia corpului uman.

Lucrările lui Részegh Botond nu au o liniaritate narativă și nici nu sînt organizate conform unui sistem ierarhic, artistul subminează relația figurii cu fundalul sau pe cea care reglementează spațialitatea de tip interior versus exterior, pentru a crea un context întreg, o poveste polimorfă, indicînd modul în care pictura și desenul sînt împletite sau se pot contamina și influența reciproc.

Ana Negoiță este istoric și critic de artă, lector în cadrul CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, din cadrul Universității din București.