Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –

Mihail Gavril lucrează cu ardoare și cu credință, iar lumina degajată de lucrările sale este acum tot mai spiritualizată. De altfel, lumina a apărut în tablourile sale încă de la început, în căutarea ei a călătorit în numeroase țări, pe urmele unor tradiții artistice pe care le-a asimilat creator. După finalizarea studiilor artistice, a călătorit la Paris, pentru a picta teme prezente în arta altor iubitori de lumină, dar și la Balcic, locul mirific care a infuzat cu lumina lui specifică pînzele marilor noștri pictori interbelici. El a ajuns acolo asemeni unui pelerin în căutarea unor locuri miraculoase. Poate de aceea este denumit „pictorul pelerin”.

A dorit să refacă drumul parcurs în pictura românească prin peisaje impregnate de lirism și de lumină, de la scenele de cabaret ce-i aminteau de marii impresioniști francezi, de la peisajele admirabile ale Balcicului, în care lumina invadează totul (dezvăluind deschiderea lui caldă și sinceră spre lume), la lumina spirituală prezentă în creațiile sale datorate călătoriilor în locuri încărcate de intensă viață spirituală, catedrale, biserici din Europa, cu opriri inițiatice la Muntele Athos și la mînăstirile din nordul Moldovei și Bucovina. La un moment dat, fără să se dezică de pictura după motivul din viață, din natură, s-a simțit atras și a dorit să exprime acel „ceva” ce există și dincolo de ceea ce vedem. S-a spus că Mihail Gavril are vocația studiului neîntrerupt, cu disponibilitatea pentru personalizarea limbajului propriu. Și pentru aceasta a recurs la motive cu o simbolistică sacră, cuprinse acum în ciclul „Hotarul nevăzut”. 

Tot mai des, tot mai mult, încă acum mai bine de 25 de ani, a evoluat spre un inedit monumentalism de factură „sacrală”, în majoritatea lucrărilor sale pictorul utilizînd o gamă largă a simbolurilor religioase. Bolți mănăstirești, tîmple de altar, vitralii, clopote, fragmente de însemne liturgice devin teme abordate în creația sa, unde albastrul este aproape omniprezent, cu valoare simbolică. 

Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului, dar amintind în unele tablouri de pictura monumentală a bisericilor vechi românești, cu accent pe meditație, pe contemplație, în forme concentrate, cu încărcătură simbolică, în griuri colorate, ocruri, albastru celest, cu accente în brun și roșu adînc, deosebit de expresive.

Prin concentrarea de forme inspirate sau preluate din repertoriul de motive existente în biserici, artistul parcă dorește scurtarea drumului către „hotarul nevăzut” al unui teritoriu ce nu mai are granițe, pentru a pune în acord infinitatea sufletului cu infinitatea existenței spirituale, dar fără să renunțe la principiul vital. Formele sînt cuprinse în compoziții atent gîndite, simplificate, printr-o ordonare într-un întreg a tuturor articulațiilor sale. Artistul se află deja de multă vreme într-un moment de fericită cumpănire în exercițiul unui limbaj tot mai inconfundabil prin asimilarea firească, organică a unor modalități simbolice și elaborarea unui univers plastic, inspirat de forme concrete ale bisericilor și mănăstirilor românești, dar într-un mod personal, ce ține de structura sa sufletească. A ajuns la o geometrie formală încărcată de simboluri, atent la menținerea unei coerențe a sensului. Între disciplină constructivă (euritmie, control al formei, seninătate de matrice clasică) și evoluție, în căutarea întregului rotund al lumii, Mihail Gavril știe că poți regăsi sau măcar intui întregul indivizibil al lumii dacă știi să vezi ori să simți chipul adevărat al lucrurilor. Folosește un ecleraj subtil, infuzînd lumina în spațiu și pe materie ca o respirație organică a lumii. Arta lui Mihail Gavril „respiră” printr-o subtilă decantare, materia devenind tot mai aeriană, mai fluidă, mai luminoasă, chiar și atunci cînd e așternută mai dens, artistul fiind un excelent analist al cîmpurilor de culoare, cu centre compoziționale dinamice, vibrante, libere, pentru a birui constrîngerile suprafeței și, în plan metaforic, pe cele ale spațiului și timpului. 

Astfel, de la fațade de mănăstiri, turnuri de biserici, autorul ajunge în interiorul bisericilor, se lasă inspirat de cupole cu imagini sfinte și mai ales de Iisus Pantocrator sau Tatăl Ceresc, de  ușile altarului, de coloane simbolizînd lumina, impresionante în urcușul lor avîntat spre „hotarul nevăzut”, clopote ce ne sugerează sunetul grav al vibrațiilor ce ne apropie de sacru. Întîlnim și triunghiul – simbol al Ochiului Divin, al prezenței lui Dumnezeu, pătrate magice și forme cruciforme, arcade și arcuri, ferestre, obiecte liturgice. Ceea ce remarc este că Mihail Gavril se apropie de toate acestea și le pictează fără severitate, cu bucuria omului trăitor pe pămînt, parcă ar vrea să spună: „Sînt aici și mă bucur de toate cîte îmi oferi, Doamne!”. Se bucură și vrea să aducă un omagiu luminii. Pe lîngă albastru și alte culori ce simbolizează nesfîrșitul, în multe lucrări aflăm nuanțe de roșu cald, de galben, alb, verde. Dorim să ne apropiem de sacralitate, dar trebuie să trăim frumos, senin, să ne bucurăm și aici, pe pămînt. Aceste accente vibrante de vitalitate sînt prezente chiar și în lucrările în care esențializarea e maximă. Rămîne constant respectul, credința puternică, și aceasta e dezvăluită și de nota de monumentalitate ce-i caracterizează în bună măsură numeroase tablouri. Unele lucrări dezvăluie preocuparea sa în legătură cu tema inserției Timpului în spațiu, a unui timp infinit. Aici predomină formele rotunde în griuri, albastruri, brăzdate de semne dinamice, atrase în interiorul unor cupole ce simbolizează infinitul ceresc. Ajunge la suprapuneri, permutări de forme încărcate de un simbolism multiplu cu semantică spirituală, pictate în culori vibrante, concentrînd nu numai aspirația spre divinitate, ci și freamătul  existențial al artistului. Culoarea dominantă este albastrul ce simbolizează Cerul, unde ar începe Hotarul nevăzut, despre care artistul ne dezvăluie că: „albastrul din arta mea e al meu. În general, treaba stă cam așa: faci o pictură caldă pe ocru și o îndepărtezi folosind albastru, o culoare rece, a infinitului, caldă în față și rece în spate”.

Mihail Gavril este pictor, iar împlinirea sa, maturitatea la care a ajuns este evidentă în această expoziție, variată ca modalități de exprimare picturală, de la figurativ sintetic pînă la forme conceptuale, impregnate de simbolism, predominînd coloana și cercul. Uneori, din scenele religioase, parcă glisate sau „șterse” sub acțiunea timpului, apar doar mici fragmente, semne ori o continuă vibrație ce animă suprafețele într-un mod misterios. Într-o astfel de pictură pulsează o viață ce pare nesfîrșită, desprinsă de concret, ca o promisiune a Hotarului nevăzut.

* Expoziția a putut fi văzută la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși“, între 1 și 30 noiembrie 2023.

Maria Zintz este curator, istoric de artă și critic de artă.