„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –

Toamna anului 1944, cel de-al Doilea Război Mondial se apropie de final. Încercînd să salveze cei doi cai ai familiei, un adolescent pornește într-o călătorie inițiatică, traversînd peisajul sălbatic al Munților Apuseni. Astfel s-ar rezuma povestea celui mai recent film regizat de Marian Crișan. Warboy este o splendidă surpriză pentru cinematografia românească: e un western autentic cu elemente comice savuroase, dar e și film de epocă, și  drama maturizării unui tînăr. În timpul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest am vorbit cu regizorul și scenaristul Marian Crișan despre acest lungmetraj ambițios.

Ați plasat acțiunea filmului Warboy în septembrie 1944, într-un sat izolat din Munții Apuseni. Cît de complicată a fost partea de reconstituire istorică și cum v-ați documentat?

Am plasat acțiunea filmului în Munții Apuseni deoarece voiam să filmez în acel decor natural, pe care îl știu din copilărie și care, pe lîngă pădurile seculare din Rezervația Naturală, are și cătune cu colibe de vară unde țăranii încă practică transhumanța. Ei urcă primăvara cu vacile și caii sus la munte la pășunat și stau în aceste colibe de lemn pînă toamna. Această tradiție seculară se practică și acum la fel. Am fost impresionat să descopăr în discuțiile cu oamenii locului că lumea satului are multe lucruri neschimbate de sute de ani. Am găsit în zona Ghețari, Poiana Călineasa, Alba, un cătun pe care l-am aranjat să arate ca în 1944, în special casa în care locuiesc Nicu și familia lui. Atît casele și obiectele care apar în film, cît și costumele au fost reconstituite fidel epocii și zonei de către departamentele de scenografie (Simona Pădurețu) și costume (Dana Păpăruz). Desigur că au fost luni de cercetare pe teren, în cărți și  arhive foto. Am avut sprijinul Muzeului Etnografic Transilvania, care ne-a facilitat accesul la o arhivă foto din perioada 1930-1950, cu fotografii din mai multe zone din Ardeal. Acele fotografii au fost neprețuite pentru că erau documente reale despre cum se îmbrăcau țăranii în acele vremuri și ce puteai vedea lîngă casele lor. Exista un set de fotografii în acea arhivă care înfățișează lucrători la o exploatare forestieră cîndva la sfîrșitul anilor ’30. Printre lucrători este și un băiat de vreo 14-15 ani similar cu personajul nostru din film. Acea fotografie a fost foarte importantă pentru departamentul costume, căci arăta exact cum era îmbrăcat și chiar cum era tuns acel adolescent.

Ce tip de reacții dezlănțuie absența tatălui în mintea adolescentului Nicu (excelent interpretat de băcăuanul Daniel Bîliș) și ce rol are în devenirea sa întîlnirea cu americanul Earl Cooper?

Tatăl care nu s-a întors de pe frontul din Est reprezintă și el un mobil al plecării băiatului de acasă. El speră că tatăl lui încă trăiește și se va întoarce acasă, unde vor lucra împreună din nou cu caii. Această greutate care stă pe sufletul băiatului creează tensiune în călătoria lui, care este într-un fel și o călătorie pentru regăsirea tatălui. Pilotul american pe care băiatul îl întîlnește devine pentru cîteva zile o imagine iluzorie a unui adult protector, un fel de imagine a tatălui. Există o apropiere a celor doi care se ajută unul pe altul, dar realitatea, războiul îl vor lăsa din nou singur pe băiat, care se confruntă cu el însuși, cu adevărurile lui.

V-au inspirat poveștile de război ale bunicului dumneavoastră cînd ați scris scenariul?

Subiectul și tema filmului pornesc de la amintirile bunicului meu, care era un adolescent la vremea anilor 1944-1945. Nu e un film biografic, ci mai degrabă o ficționalizare a unor momente pe care bunicul meu Nicolae Popa le-a trăit în acei ani, în special în perioada cînd era slugă și lucra la un stăpîn pentru care trăgea lemn de pe munte folosind caii. Erau zile, chiar săptămîni în care bunicul meu era nevoit să trăiască singur în pădure doar cu acei cai. Pe lîngă asta era martor la trecerea militarilor germani, români, apoi ruși prin zona satului în care locuia. Am imaginat un scenariu care aduce toate aceste elemente într-o poveste inițiatică  a unui adolescent prin ochii căruia vedem sfîrșitul războiului. Imaginea care a ținut acest film viu pentru mine este imaginea acestui adolescent: bunicul meu care călărește singur prin pădure. Restul e ficțiune.

Iubesc filmul american

Ați spus la Cinema Eforie, unde a rulat avanpremiera filmului Warboy, că locul proiecției vă amintește de perioada studenției, cînd urmăreați cel puțin două-trei filme pe zi. Aveți un „top personal” al  westernurilor văzute în sala Cinematecii din București?

Prin anii ’95-’96 mergeam la Cinematecă aproape zilnic și vedeam cel puțin un film pe zi. Era tot ce îmi doream să fac atunci, venind din Salonta, un mic orășel unde nu aveam acces la cinema de autor sau de artă. Descopeream marii autori devorînd filmele lor. Nu acordam o atenție specială westernurilor. Știu că m-au impresionat filmele lui Hitchcock și Tarkovski. Filme precum Nord prin Nord-Vest, Psycho, Spellbound, Călăuza sau Solaris. Westernul meu preferat și unul dintre filmele mele favorite este Dances with Wolves al lui Kevin Costner. Iubesc filmul american, în special al anilor ’70, dar și autori precum Scorsese, Jarmusch sau Spielberg.

În cronica filmului Morgen, intitulată nu întîmplător „Fraternitate”, criticul de film Andrei Gorzo menționează felul în care reușiți să surprindeți integrarea personajului kurd, adăugînd că „fraternitatea umană nu cunoaște bariere”, chiar dacă, în Morgen, dialogul dintre cele două personaje este aproape absent. Tema prieteniei între personajele principale masculine este reluată și în Warboy. Cum ați  gîndit dramaturgic evoluția relației dintre americanul Earl și puștiul Nicu?

În Warboy, personajul principal Nicu, un băiat de 14 ani, speră că tatăl lui plecat pe frontul de Est se va întoarce și că vor putea lucra apoi împreună cu caii în pădure. Și această motivație interioară îl face să pornească spre est. Întîlnirea cu Earl este una din seria de întîlniri cu soldații diferitelor armate care traversează pădurile. Nicu și Earl pornesc mai departe împreună și dezvoltă o relație de apropiere, Nicu văzînd în Earl un fel de adult care poate să îl protejeze, un fel de imagine a tatălui. Dar mai interesant e că și Earl vede în Nicu un „fiu”, un copil singur, fără tată, la fel cum chiar sînt copiii lui lăsați acasă în Littlefield, Texas.  

Directorul de imagine Adrian Pădurețu alternează cu abilitate planurile largi, de ansamblu, cu cele americane, folosite aproape mereu în  westernuri. Cum ați lucrat cu el și unde s-au derulat filmările?

Am filmat majoritatea secvențelor în Rezervația Naturală Munții Apuseni, în zona comunei Gărda de Sus, Ghețari și în Roșia Montană. Colaborarea cu Adrian (Pădurețu, nota red.) a început acum mulți ani, el fiind cameraman pentru directorul de imagine Oleg Mutu la filmele Orizont și Berliner. Am simțit că este operatorul potrivit pentru ce aveam de făcut în Warboy. Adrian a venit în film cu mult entuziasm, ceea ce a însemnat mult pentru noi. Împreună am prospectat și am hotărît toate unghiurile și momentele zilei  în care urma să filmăm fiecare secvență. Această perioadă de pregătire a fost foarte importantă pentru noi deoarece am lucrat aproape tot filmul în natură, cu lumină naturală. 

Cînd lucrezi cu natura trebuie să fii atent la ce îți transmite, ce se întîmplă la filmare cînd lumina naturală se schimbă brusc?

Elementele vizuale care amintesc de western au fost construite în primul rînd prin hotărîrea de a filma în format cinemascop cu lentile anamorfice pentru a pune în valoare cît mai bine peisajele maiestuoase ale Munților Apuseni care se pierdeau la orizont. Un alt element este chiar călătoria celor doi călare care traversează munții pentru a salva caii. Pe lîngă toate acestea, cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western. 

Cine este Reginald Ammons, interpretul texanului Earl Cooper? 

Reginald este un texan care locuiește la București de mai mulți ani. Pe la începutul lui 2022, am hotărît să încercăm să găsim o opțiune pentru acest rol în Europa de Est, chiar în România, dacă se poate. Aveam două opțiuni pentru rol în Statele Unite la acea oră, dar era foarte dificil să îi avem pentru probe și apoi pentru filmare. Directoarea de casting a auzit că exită un actor american din București care dă probe pentru un serial. Așa că l-am chemat și noi la probe și a fost o întîlnire providențială, Reginald era tot ce îmi doream, era american, mai mult, texan, știa să călărească, știa să tragă cu pistolul și era entuziasmat să joace în filme. Pe lîngă toate astea, cred că Reginald are un talent nativ și înțelege cinema-ul foarte bine fără să fi făcut o școală. 

Filmul are ceva de basm

Warboy împrumută elemente din mitologia basmelor, iar forța narativă a filmului e punctată și prin rezolvarea probelor înfruntate de cei doi protagoniști. Ce ați urmărit prin folosirea acestor artificii preluate din recuzita basmelor?

Da, filmul are ceva de basm și mi-am dorit să mixez toate aceste elemente, basm, război, western, comedie, aventură. Dar linia principală este povestea de devenire, coming of age, a adolescentului care înfruntă obstacole din ce în ce mai grele pentru a se maturiza. E o structură veche de cînd lumea, pe care eu o rediscut într-un context istoric românesc care e fidel recreat. Unele filme de cinema au și această calitate de a te introduce într-o lume de basm postmodern, de fantezie în care realitatea se amestecă cu imaginarul.

Ca și în filmul Orizont, Warboy are momente muzicale foarte sugestive care amplifică tensiunea narațiunii. Cine a compus muzica?

Muzica este compusă de Alin Zăbrăuțeanu și Călin Torsan, care a și interpretat la caval mai multe bucăți din coloana sonoră. Împreună cu ei am încercat să găsim temele și accentele potrivite pentru film, care îmi doream să aibă ceva folcloric și ceva de baladă. Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.

De ce apare în film, ca un fel de refren, melodia Back in the Saddle Again?

În film se cîntă, în fiecare seară, în jurul focului, în diferite limbi, diferite melodii printre care și Back in the Saddle Again, melodie pe care un american din Texas ar fi cîntat-o la vremea aceea. Cîntecele soldaților din film sînt un fel de punctuație și marchează trecerea zilelor, iar cîntatul în jurul focului era ceva obișnuit la acea oră și mi s-a părut potrivit să arăt așa ceva în film, care este și un fel de document al acelor ani.

L-am remarcat și pe actorul moldovean Sergiu Voloc. Cum ați filmat scenele în care nu se vorbește în română?

Sergiu Voloc, Igor Babiac și Ion Bechet sînt toți trei actori basarabeni pe care îi cunosc de mulți ani. Cu Ion ne știm din facultate și am filmat unul dintre primele mele scurtmetraje prin 2000. Cînd a trebuit să găsim actori care să interpreteze soldații rușii m-am gîndit imediat la ei și la alți actori basarabeni pe care îi urmăresc și admir. Lucrul cu ei a fost o plăcere, deoarece au venit cu un alt suflu în filmare. Secvențele cu ei au fost filmate ultimele și au fost încărcate de adrenalină, deorece era un grup mare de actori și figuranți plus cei doi, echipa de pirotehnică, veterinarii și îngrijitorii cailor erau și ei implicați. Textul pe care îl interpretau soldații ruși fusese tradus din română, iar în timpul filmărilor mi-a fost destul de greu să mă asigur că e respectat 100%, se crease un adevărat „Turn Babel” pe platou. Se vorbea română, rusă, engleză și părea că nimeni nu se înțelege cu nimeni, ceea ce îmi și doream de fapt să transmit. Imposibilitatea unei comunicări verbale primare e primul pas spre conflict, dar în același timp poate fi și premisa unei comunicări umane dincolo de cuvinte. 

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU